Sursa intelepciunii
Sunt fericit. Nu sunt un exaltat sentimental. Nu mă grăbesc să-mi dau părerea. Cei ce mă cunosc de mult pot confirma acestea. Dar sunt fericit că am găsit sursa înțelepciunii. Nu am găsit-o acum, ci de mult.
O spun acum însă, evaluând fericirea pe care a produs-o în viața mea și a altor câțiva, alimentarea din această sursă. Nu-mi asum vreun merit că am găsit această sursă. Cu capul plecat pot trimite la părinții mei, care nu mai sunt. Alții – instructori, pastori, profesori – au avut un rol important în această orientare și le rămân recunoscător pe veci. Încerc să fac și eu același lucru pentru alții. Să asculte și să se bucure.
Nu fac acum literatură, de dragul frumuseții. Nu scriu nici în jargon teologic. Las aceasta pe seama cărturarilor. Scriu aceste rânduri pentru tineri, care doresc înțelepciunea mai mult decât bani , mașini sau proprietăți. Scriu pentru bătrâni, care se tem de senilitate, de ramolisment datorită vârstei. Aceasta este o părere populară, aparent confirmată de starea unora pe care nu vârsta singură o justifică. Scriu pentru adulții, care văd mai repede decât alții că valorile prețuite de lume sunt amăgitoare.
Ca să caute cineva înțelepciunea și să fie dispus să plătească orice preț pentru ea este dovada că respectivul are deja o măsură de înțelepciune. A fost cazul faimosului Solomon. Este cazul negustorului din parabolă, care vinde tot ce are pentru un diamant de mare preț. Această înzesrare incipientă trimite la Creator și merită să fie studiată aparte.
E de așteptat întrebarea: Ce este înțelepciunea aceasta , care ne face fericiți? Trebuie să mărturisesc că mi-e greu s-o definesc, sau să o măsor. Aceasta nu mă deranjează prea mult. Dimpotrivă mă face și mai interesat de ea. Nici viața pe care o trăiesc nu o pot defini. Nici pe Dumnezeu, căruia ne închinăm nu-L puten defini, mici măsura. Măreția lucrărilor Lui ne copleșește, iubirea Lui ne înconjoară și atât ne este destul ca să mergem mai departe. Așa și cu înțelepciunea.
Să procedăm simplu,prin eliminare, ca în matematică. Memoria bună nu este tot una cu înțelepciunea, Se cunosc cazuri de persoane dotate cu o memorie neobișnuit de fidelă, dar care nu știu să folosească datele din computerul minții lor. Memoria este o componentă prețioasă a înțelepciunii, dar nu este același lucru cu ea. Puterea de judecată de asemenea nu poate fi identificată cu înțelepciunea.
Lumea a fost martoră la acțiunile bine organizte ale unor genii rele. Nero, Hitler, Stalin, teroriștii sunt doar câteva din ele. Logica și înțelepiunea nu sunt identice. Putem continua pe aceeași linie, vorbind despre perspicacitate, adică puterea de a prevedea mai repede decât alții ce se poate întâmpla. Inteligența, adică suma însușirilor intelectuale ale cuiva nu este nici ea egală cu înțelepciunea.
Motivul este simplu: Înțelepciunea are o componentă morală în însăși structura ei. Demonii, îngerii răi, cum îi mumește Biblia, contrar tradițiilor populare, sunt ființe inteligente, dar pornite să facă numai rău. Nu s-a auzit până acum de vreun demon înțelept. Nici Satan, diavolul care orchestrează toată mizeria din lume, , nu poate fi numit înțelept. El a fost așa la început, dar Dumnezeu deplânge căderea acestui înger: “Ți s-a îngâmfat inima din pricina frumuseții tale; ți-ai stricat înțelepciunea cu strălucirea ta …” (Ezechiel 28, 17) .
Alte componente ale înțelepciunii, pe lângă cea morală, sunt componenta socială și cea temporară. Oricâte ar ști, sau ar putea crea un om educat, inteligent și talentat, el nu va fi niciodată un înțelept dacă și-a tăiat toate legăturile cu semenii lui. Când se vorbește în folclor despre vreun înțelept, aproape totdeauna este vorba de un bătrân. De data aceasta pe bună dreptate.
Ce are în plus un bătrân față de tinerii inteligenți și eventual buni din jur este experiența vieții. Amănuntul este semnificativ și discutabil în același timp. Se poate trece prin viață în diferite feluri. Unii au ochii deschiși și învață din experiențele lor și din ale altora. Alții nu trag concluzii corecte din ce se petrece. Surprinzătoare sunt referirile evanghelistului Luca la copilăria și adolescența lui Isus, marcate prin înțelepciune (Luca 2,40. 52). Aceasta ne va conduce la cea mai frumoasă și completă descriere a înțelepciunii pe care am găsit-o în Biblie. Mă voi referi la ea câteva momente mai târziu.
”La început era Cuvântul și Cuvântul era cu Dumnezeu și Cuvântul era Dumnezeu .. Toate lucrurile au fost făcute prin El și nimic din ce a fost făcut nu a fost făcut fără El” (Ioan 1,1-3).
Cuvântul este gândul exprimat. Înapoia oricărui cuvânt este un gând. (Nu discutăm despre cazurile de boală). Cuvintele au încărcătura lor, pozitivă sau negativă, echivalentă cu încărcătura gândurilor respective. Cel rău poate împroșca suferință și moarte prin cuvintele lui. De asemenea, cuvintele lui Dumnezeu vindecă și dau viață. “Căci niciun cuvânt de la Dumnezeu nu este lipsit de putere” (Luca 1,37). Cuvântul lui Dumnezeu trimite instantaneu la gândul lui Dumnezeu. Altfel cine ar fi cunoscut gândul lui Dumnezeu? (I Corinteni 2,16).
Descoperirea maximă a gândurilor lui Dumnezeu, pe care o puteau suporta oamenii, a fost coborârea între ei a Fiului lui Dumnezeu. ” Și Cuvântul S-a făcut trup și a locuit printre noi…” (Ioan 1,14). Domnul Isus Hristos a fost gândul lui Dumnezeu în forma care putea fi văzută și auzită.
Definirea înțelepciunii mi s-a părut excepțională în profeția lui Isaia despre Mesia: “Duhul Domnului Se va odihni peste El, duh de înțelepciune și de pricepere, duh de sfat și de tărie, duh de cunoștință și de frică de Domnul” (Isaia 11,1-5). Pasajul tot merită un studiu atent.
Accesul prin Cuvânt la gândurile lui Dumnezeu este accesul la înțețepciunea Lui. Această înțelepciune este ca El Însuși infinită și permanentă. Această natură a ei o face materie de studiu pentru veșnicie. Pentru viața de aici și de acum, ea nu se poate compara cu nimic altceva. Limitată cum este, din cauza condiției în care ne găsim, ea rămâne cea mai mare bogăție posibilă.
Cuvântul scris al lui Dumnezeu și Cuvântul întrupat sunt una. Acesta este izvorul înțelepciunii autentice.
Stă scris în Psamul 119,130: ”Descoperirea cuvintelor Tale dă lumină, dă pricepere celor fără răutate”. Cei care nu au acces la educația pe care și-o doresc, cât și cei dezamăgiți de școlile de renume pot fără egal să conteze pe această asigurare. Ea este garantată de Dumnezeu, Creatorul nostru.
O spun acum însă, evaluând fericirea pe care a produs-o în viața mea și a altor câțiva, alimentarea din această sursă. Nu-mi asum vreun merit că am găsit această sursă. Cu capul plecat pot trimite la părinții mei, care nu mai sunt. Alții – instructori, pastori, profesori – au avut un rol important în această orientare și le rămân recunoscător pe veci. Încerc să fac și eu același lucru pentru alții. Să asculte și să se bucure.
Nu fac acum literatură, de dragul frumuseții. Nu scriu nici în jargon teologic. Las aceasta pe seama cărturarilor. Scriu aceste rânduri pentru tineri, care doresc înțelepciunea mai mult decât bani , mașini sau proprietăți. Scriu pentru bătrâni, care se tem de senilitate, de ramolisment datorită vârstei. Aceasta este o părere populară, aparent confirmată de starea unora pe care nu vârsta singură o justifică. Scriu pentru adulții, care văd mai repede decât alții că valorile prețuite de lume sunt amăgitoare.
Ca să caute cineva înțelepciunea și să fie dispus să plătească orice preț pentru ea este dovada că respectivul are deja o măsură de înțelepciune. A fost cazul faimosului Solomon. Este cazul negustorului din parabolă, care vinde tot ce are pentru un diamant de mare preț. Această înzesrare incipientă trimite la Creator și merită să fie studiată aparte.
E de așteptat întrebarea: Ce este înțelepciunea aceasta , care ne face fericiți? Trebuie să mărturisesc că mi-e greu s-o definesc, sau să o măsor. Aceasta nu mă deranjează prea mult. Dimpotrivă mă face și mai interesat de ea. Nici viața pe care o trăiesc nu o pot defini. Nici pe Dumnezeu, căruia ne închinăm nu-L puten defini, mici măsura. Măreția lucrărilor Lui ne copleșește, iubirea Lui ne înconjoară și atât ne este destul ca să mergem mai departe. Așa și cu înțelepciunea.
Să procedăm simplu,prin eliminare, ca în matematică. Memoria bună nu este tot una cu înțelepciunea, Se cunosc cazuri de persoane dotate cu o memorie neobișnuit de fidelă, dar care nu știu să folosească datele din computerul minții lor. Memoria este o componentă prețioasă a înțelepciunii, dar nu este același lucru cu ea. Puterea de judecată de asemenea nu poate fi identificată cu înțelepciunea.
Lumea a fost martoră la acțiunile bine organizte ale unor genii rele. Nero, Hitler, Stalin, teroriștii sunt doar câteva din ele. Logica și înțelepiunea nu sunt identice. Putem continua pe aceeași linie, vorbind despre perspicacitate, adică puterea de a prevedea mai repede decât alții ce se poate întâmpla. Inteligența, adică suma însușirilor intelectuale ale cuiva nu este nici ea egală cu înțelepciunea.
Motivul este simplu: Înțelepciunea are o componentă morală în însăși structura ei. Demonii, îngerii răi, cum îi mumește Biblia, contrar tradițiilor populare, sunt ființe inteligente, dar pornite să facă numai rău. Nu s-a auzit până acum de vreun demon înțelept. Nici Satan, diavolul care orchestrează toată mizeria din lume, , nu poate fi numit înțelept. El a fost așa la început, dar Dumnezeu deplânge căderea acestui înger: “Ți s-a îngâmfat inima din pricina frumuseții tale; ți-ai stricat înțelepciunea cu strălucirea ta …” (Ezechiel 28, 17) .
Alte componente ale înțelepciunii, pe lângă cea morală, sunt componenta socială și cea temporară. Oricâte ar ști, sau ar putea crea un om educat, inteligent și talentat, el nu va fi niciodată un înțelept dacă și-a tăiat toate legăturile cu semenii lui. Când se vorbește în folclor despre vreun înțelept, aproape totdeauna este vorba de un bătrân. De data aceasta pe bună dreptate.
Ce are în plus un bătrân față de tinerii inteligenți și eventual buni din jur este experiența vieții. Amănuntul este semnificativ și discutabil în același timp. Se poate trece prin viață în diferite feluri. Unii au ochii deschiși și învață din experiențele lor și din ale altora. Alții nu trag concluzii corecte din ce se petrece. Surprinzătoare sunt referirile evanghelistului Luca la copilăria și adolescența lui Isus, marcate prin înțelepciune (Luca 2,40. 52). Aceasta ne va conduce la cea mai frumoasă și completă descriere a înțelepciunii pe care am găsit-o în Biblie. Mă voi referi la ea câteva momente mai târziu.
”La început era Cuvântul și Cuvântul era cu Dumnezeu și Cuvântul era Dumnezeu .. Toate lucrurile au fost făcute prin El și nimic din ce a fost făcut nu a fost făcut fără El” (Ioan 1,1-3).
Cuvântul este gândul exprimat. Înapoia oricărui cuvânt este un gând. (Nu discutăm despre cazurile de boală). Cuvintele au încărcătura lor, pozitivă sau negativă, echivalentă cu încărcătura gândurilor respective. Cel rău poate împroșca suferință și moarte prin cuvintele lui. De asemenea, cuvintele lui Dumnezeu vindecă și dau viață. “Căci niciun cuvânt de la Dumnezeu nu este lipsit de putere” (Luca 1,37). Cuvântul lui Dumnezeu trimite instantaneu la gândul lui Dumnezeu. Altfel cine ar fi cunoscut gândul lui Dumnezeu? (I Corinteni 2,16).
Descoperirea maximă a gândurilor lui Dumnezeu, pe care o puteau suporta oamenii, a fost coborârea între ei a Fiului lui Dumnezeu. ” Și Cuvântul S-a făcut trup și a locuit printre noi…” (Ioan 1,14). Domnul Isus Hristos a fost gândul lui Dumnezeu în forma care putea fi văzută și auzită.
Definirea înțelepciunii mi s-a părut excepțională în profeția lui Isaia despre Mesia: “Duhul Domnului Se va odihni peste El, duh de înțelepciune și de pricepere, duh de sfat și de tărie, duh de cunoștință și de frică de Domnul” (Isaia 11,1-5). Pasajul tot merită un studiu atent.
Accesul prin Cuvânt la gândurile lui Dumnezeu este accesul la înțețepciunea Lui. Această înțelepciune este ca El Însuși infinită și permanentă. Această natură a ei o face materie de studiu pentru veșnicie. Pentru viața de aici și de acum, ea nu se poate compara cu nimic altceva. Limitată cum este, din cauza condiției în care ne găsim, ea rămâne cea mai mare bogăție posibilă.
Cuvântul scris al lui Dumnezeu și Cuvântul întrupat sunt una. Acesta este izvorul înțelepciunii autentice.
Stă scris în Psamul 119,130: ”Descoperirea cuvintelor Tale dă lumină, dă pricepere celor fără răutate”. Cei care nu au acces la educația pe care și-o doresc, cât și cei dezamăgiți de școlile de renume pot fără egal să conteze pe această asigurare. Ea este garantată de Dumnezeu, Creatorul nostru.
Titus Cazan
Sursa: www.tituscazan.com
