“Tanar pentru infinit”
Era o zi ploioasă din 1939. În bucătărie, băiatul îşi făcea temele la biologie, dar cu urechea trăgea la conversaţia din sufragerie: „Tii, ce-aş vrea să mai am încă o dată 15 ani, ca Johnny al vostru! Aş şti cum să-mi ordonez viaţa, să am un scop şi să trăiesc cu adevărat…” Vocea plângătoare a unchiului îl înfioră pe Johnny. Băiatul rămase pe gânduri. Deodată, închise cartea, rupse o foaie mare din caiet şi începu hotărât să scrie:
„Ţintele vieţii mele:
1. să explorez Nilul;
2. să escaladez Everestul;
3. să scriu repede la maşină;
4. să cobor cu batiscaful în fundul oceanului;
5. să învăţ jujiţu;
6. să vizitez Polul Nord şi Polul Sud;
7. să sar cu paraşuta;
8. să învăţ spaniola şi araba;
9. să zbor cu balonul;
10. să cânt la pian Sonata lunii;
11. să fac ocolul pământului;
12.să călăresc un elefant şi un struţ…” …Şi tot aşa, până la sfârşit:
„…125. să citesc Biblia din scoarţă în scoarţă;
126. să mă însor şi să am copii;
127. să trăiesc ca să prind secolul XXI.”
După 5 ore, John Goddard avea ţintele vieţii sale pe hârtie. De-atunci, în fiecare dimineaţă, se oprea câteva minute în faţa hârtiei prinse pe perete. Ca să devină realitate, John începu să pună termene, mai întâi, pentru ţintele care-i stăteau la îndemână, apoi, pentru cele ascunse în viitor.
Şi lucrul uimitor: la 61 de ani, dintre cele 127 de ţinte, avea deja realizate 108! La un interviu TV, el spunea: „Ai nevoie de-un plan pentru orice lucru: fie că vrei să ridici o catedrală, fie o găinărie”…
Atunci, la 15 ani, John Goddard intra în maturitate. Trecerea de la copilărie la maturitate este marcată de apariţia scopului în viaţă. Copiii n-au ţinte. De aceea, n-au nici viitor. Ei consumă prezentul cu joaca. Dar prezentul în sine nu duce nicăieri. Ceea ce-i dă sens este tocmai viitorul care se naşte doar prin apariţia unui scop în viaţă.
Ţinta în viaţă este acea forţă ce transformă un băiat într-un om al destinului. La 12 ani, Steven Jobs, cel ce avea să devină fondatorul companiei „Apple Computer” (sau McIntosh), l-a sunat pe Bill Hewlett, patronul lui Hewlett-Packard, ca să-i ceară nişte… componente electronice… Pe când alţii se jucau de-a hoţii şi vardiştii, Steven avea deja o pasiune: computerul. El spune: „Cine ştie încotro merge, află şi cum să ajungă acolo!”
Ţintele sunt… „vise cu termen”. Când gândim, noi creăm. Orice vis puternic are şansele să devină realitate. Definirea ţintei este 50% din realizarea ei. Orice lucru care poate fi conceput şi crezut de mintea ta poate fi realizat! Peter Drucker, părintele managementului, spunea: „Cel mai bun mod de a controla viitorul este de a-l crea!”
Uraganul care doarme
Ţintele au ceva fantastic în ele: au o forţă care se descătuşează atunci când creierul are ţinte clare, specifice şi o direcţie în care-şi canalizează energia minţii. Ţintele activează o putere unică în minte, pe care psihologii au numit-o „sistemul de reţele ale subconştientului”. Să zicem că îţi doreşti… o combină stereo nouă. De îndată ce ţi s-a fixat ţinta, în subconştient se produce un proces straniu: oriunde mergi, vezi doar combine stereo; orice ziar ai răsfoi, zăreşti numai combine stereo. Din orice conversaţie, surprinzi doar informaţii despre ele… Ce se întâmplă? Reţeaua subconştientului o dată activată, te trezeşti fără să vrei în febra vânării de date care, până atunci, nici nu ştiai că există.
Această funcţie a creierului se cheamă „sistemul activator reticular” (SAR). Ori de câte ori apare vreun mesaj semnificativ pentru ţinta stabilită, mănunchiul de neuroni trimite prin tot creierul semnale de tipul „Trezeşte-te!”. Ce produce această vigilenţă? Sistemul-reţea a subconştientului. El acţionează ca o plasă imensă pe care o tragi după tine pe oriunde mergi şi care lasă să scape toate datele, cu excepţia celor legate de ţinta ta. Acest sistem declanşează forţa extraordinară ce transformă visele în realitate.
Un caz: în 1966, Lou Holtz şedea pe bordura trotuarului, şomer, fără bani şi fără viitor. Mai credea totuşi că avea resurse pentru ceva în viaţă. Visător, şi-a scos pixul, o foaie de hârtie şi a listat 107 ţinte. Chiar când scria, multe îi păreau imposibile, ba chiar ridicole, ca de exemplu: să fie invitat la micul dejun la Casa Albă, să apară în cel mai popular talk show pe canalul 1 de televiziune… Azi, peste 90% dintre ele au fost realizate.
El spune: „Nu fii spectator; nu lăsa viaţa să treacă pe lângă tine! Chiar dacă n-ai nici o idee de cum vei realiza scopul, trebuie să ţi-l pui totuşi. O dată ce ai ţinta, te trezeşti motivat. Şi atunci găseşti şi căile. Inima îţi spune ce eşti capabil să faci. Motivaţia te pune pe treabă. Iar atitudinea hotărăşte cât de bine o faci!”.
Scrisul cu efect magic
În 1953, o echipă de cercetători a realizat un sondaj printre absolvenţii universităţii Yale, una dintre cele mai renumite din lume. Absolvenţii au fost întrebaţi dacă şi-au stabilit ţintele lor de viaţă şi dacă le-au aşternut pe hârtie. Mai puţin de 3% aveau ţinte scrise.
După 20 de ani, aceeaşi echipă a cercetat realizările absolvenţilor din 1953. Şi ce să vezi? 83% câştigau un salariu mediu, cu totul sub nivelul lui Yale. 14% câştigau de 3 ori mai mult decât cei 83%. Iar ultimii 3 % câştigau de 10 ori mai mult decât ceilalţi 97% la un loc.
Explicaţia? Cei 83% erau cei care au plecat din facultate fără ţinte clare în viaţă; cei 14% îşi stabiliseră ţinte, dar nu şi le scriseseră; succesul aparţinea exact acelei categorii de 3% care, încă din facultate, şi-au fixat în scris ţintele!
Cercetarea a mai arătat că aceştia din urmă erau mai bine adaptaţi emoţional şi social. Aveau o viaţă de familie mult mai stabilă. Dovedeau o atitudine mai pozitivă, erau mai fericiţi şi mai echilibraţi.
În 1976, renumitul jurnalist Steve Chandler lua cuiva un interviu la întâmplare, în sălile de aşteptare din Hollywood. Respectivul se chema Arnie. Era un tip deformat de culturism, care vorbea cu un accent austriac neplăcut. La întrebarea: „Ce vrei să devii?”, Arnie a răspuns calm: „Am să devin starul nr.1 al Hollywood-ului”. Chandler s-a forţat să-şi ascundă zâmbetul. Primele încercări ale lui Arnie au fost eşec total. Şi totuşi, tipul n-avea de gând să renunţe: „Mă bazez pe aceeaşi metodă pe care am folosit-o la culturism. Mai întâi, îţi creezi o imagine a ceea ce vrei să devii; apoi, trăieşti ca şi când viziunea a devenit realitate”. Cuvintele sale sunau ridicol de simplu. Chandler şi-a amintit de vorbele lui abia când Arnie a devenit Arnold Schwarzenegger.
Puterile generaţiei Z dorm paralitice.
Inspiraţia a ridicat Speranţa în rândul celor trei forţe vitale ce croiesc destinul: „Credinţa, speranţa şi dragostea” (1 Corinteni 13,13). Speranţa? Nu e decât consecinţa unei ţinte! De o ţintă în viaţă depind şi viitorul, şi speranţa, şi fericirea ta. Lipsit de ţintă, te resemnezi, te piperniceşti şi încetezi să mai exişti.
Psihiatrii au descoperit că cei mai mulţi pacienţi se află într-o stare nefericită pentru că n-au găsit un scop în viaţă, în momentul în care îşi pun o ţintă – pentru un an sau cinci -, cei mai mulţi se vindecă rapid! Dacă îţi pui o ţintă ai creat un viitor!
Totul e s-o doreşti cu putere! Şi-atunci, „Domnul îţi va da tot ce-ţi doreşte inima” (Psalm 37,4-5). Căci „El împlineşte dorinţele celor ce se tem de El!” (Psalm 145.1
Tehnica stabilirii idealurilor
Simţi că parcă ai luat foc! Dorul după un sens în viaţă te mistuie. Te întrebi: „Cum să-mi găsesc ţinta? Ce trebuie să fac?”
Ţintele lui John Goddard, la drept vorbind, sunt ţinte puerile, ca ale unui puşti de „15 ani”. În viaţă, sunt lucruri mult mai importante decât să miroşi Polul Nord sau să te bălăceşti în Yang-Tze.
Atunci când îţi pui ţinte, decizi ce vrei să realizezi în viaţă. Stabilirea idealurilor îţi oferă ocazia să alegi unde vrei să ajungi. Ia-ţi o foaie de hârtie. Roagă-te singur în cămăruţă. Apoi, scrie-ţi obiectivele mari: ce vrei să realizezi în viaţa ta. Împarte acum aceste ţinte, care se întind pe zeci de ani, în câteva etape intermediare. Acum împarte-le în arcuri mai mici… Apoi, şi mai mici, şi tot aşa, până când ajungi să-ţi faci o listă de obiective pentru astăzi. Ţi-ai dobândit astfel o viziune pe termen lung, cât şi o motivaţie pe termen scurt. Ştii acum în ce domenii trebuie să dobândeşti cunoştinţe; ştii ce resurse ai, cum să ţi le organizezi şi cum să te eliberezi de „distracţii” (cuvântul vine de la „a distrage”, a te abate de la ţintă).
Ah, distracţiile… Când am intrat la Conservator, visam să devin cel mai bun violonist din lume. Din primul an, mi-am dat seama că, în calea realizării mele, stătea o distracţie îndrăgită şi irezistibilă, televizorul. Dar pentru că aveam o ţintă, am avut puterea să iau hotărârea cea mai dramatică: să nu mai privesc nici un minut la el. Eu dormeam chiar în camera cu televizorul! totuşi mi-am luat măsuri de rigoare: în timp ce ai mei şedeau pe pat, făcând un zid între mine şi TV, eu mă întorceam cu spatele şi, cu capul între perne, dormeam dus. Această biruinţă repetată mi-a dat putere să lupt şi încredere că voi atinge ţinta!
Realizarea ţintelor mici, pe termen scurt, îţi dă convingerea că poţi atinge ţinte mai înalte şi mai grele.
Iată 8 reguli de succes în realizarea ţintei:
1.Scrie-ţi ţinta cea mare pe care ţi-ai pus-o. Cât timp n-o scrii, ţinta rămâne doar o dorinţă. Iar dorinţele sunt neputincioase. Expresia „aş dori să…” poartă cu sine o parte negativă nerostită: un „dar…”. Scrie ţinta şi pune-o la vedere, ca s-o priveşti cât mai des!
2.Stabileşte-ţi paşii pe care trebuie să-i parcurgi până la ţintă. Cu alte cuvinte, „rupe” obiectivele mari în ţinte mai mici, şi din nou, în ţinte şi mai mici… până când obţii obiective clare, concrete şi realizabile pentru termen scurt.
3.Pune termene-limită pentru fiecare ţintă mare sau mică. Stabileşte-ţi un orar pe ani, pe luni, pe zile… Când te disciplinezi să te mişti în cadrul unui orar stabilit, scapi de simţământul poverii şi al obligaţiei.
4.Scrie-ţi şi motivele pentru care ţi-ai pus ţinta aceasta. Poţi realiza orice, atâta timp cât găseşti suficiente motive de a o face. Cu trecerea timpului, adaugă noi şi noi motive, prin care ţinta devine tot mai atrăgătoare, mai valoroasă şi mai vrednică de atins.
5.Implică-i pe cât mai mulţi în planurile tale. Împărtăşeşte cât mai multor persoane ce ai tu de gând. În acest fel, creşte nivelul tău de dedicare pentru ţinta respectivă. Faptul că şi alţii ştiu ţintele tale aproape că te forţează să fii perseverent în atingerea lor.
6.Nu-ţi dispersa forţele către prea multe ţinte. Nu patina pe toate planurile deodată. Stabileşte-ţi trei sau cinci priorităţi pentru anul acesta. Una dintre trăsăturile-cheie de caracter pe care trebuie să le dezvolţi este să devii o persoană „ţinto-centrică”.
7.Identifică obstacolele în calea ţintei. Listează-le. Apoi, alcătuieşte pentru fiecare obstacol câte o strategie de depăşire a lui. Aşa se nasc ţintele pe termen scurt.
8.Ajustează-ţi din mers ţintele şi termenele, ori de câte ori constaţi că există alternative mai bune pentru realizarea ţintei finale. Nu te sfii să-ţi rescrii întregul plan mai cristalizat şi mai realist. Este normal ca dezvoltarea personalităţii tale să se reflecte în strategia ta de viaţă.
Stabilirea idealurilor este cea mai bună metodă de a-ţi clarifica priorităţile în viaţă, de a te rupe de tot ce te distrage, de a te motiva pentru izbândă şi de a-ţi consolida încrederea în Dumnezeu şi în tine, robul Lui.
Ah, obstacolele!
Toţi ştim să visăm. Doar că unii sunt favorizaţi de soartă, în timp ce majoritatea sunt dezavantajaţi prin naştere, educaţie, lipsuri materiale… Aşa crezi. Este însă surprinzător că biografiile celor care au schimbat lumea ne descoperă oameni cu posibilităţi de rând, ba chiar sub media contemporanilor. Ceea ce i-a transformat au fost tocmai ţintele în care au crezut şi în care au investit totul! Un autor spunea: „Toţi oamenii sunt creaţi egali, dar ambiţia de a realiza o ţintă sau lipsa ei îi desparte curând: de-o parte, biruitorii – cei care şi-au stabilit nişte ţinte clare. De cealaltă parte, învinşii – consumatorii, fără ţinte şi ineficienţi în toate.”
Cei mai mulţi dintre oamenii mari ai lumii au pornit cu handicapuri pe un drum cu obstacole de netrecut. George Washington era un general fără armată şi boicotat de parlament; sărăcia, lipsa de educaţie şi nenorocirile nu i-au obstrucţionat lui Abraham Lincoln visul; paralizia infantilă nu l-a împiedicat pe Franklin D. Roosevelt să devină preşedintele SUA, nici pe Iţhak Perlmann să devină violonist celebru; originea nenorocită şi surzenia nu l-au oprit pe Beethoven să compună, aşa cum nici mizeria unei familii cu 18 copii,pe Enrico Caruso să devină tenorul lumii; incapacitatea mentală din timpul şcolii nu l-a doborât pe Albert Einstein. Dimpotrivă, dificultăţile au stimulat saltul înainte. E ca şi cu broasca ţestoasă: înaintează doar dacă îşi împinge gâtul înainte.
Cunosc istoria a doi copii defavorizaţi (negri şi handicapaţi), cu soartă asemănătoare: Glenn Cunningham şi Wilma Rudolph. În pruncie, ambii au fost loviţi de cele mai crunte nenorociri: Glenn a suferit arsuri extreme care l-au infirmizat pe viaţă, iar Wilma a fost atinsă de paralizie. Urma să devină cerşetori. Dar ambiţia de a redeveni oameni normali a declanşat în ei forţe extraordinare. Mai întâi, târându-se, apoi mergând în 4 labe, apoi în cârje sau ţinându-se de gard, ambii reuşesc să umble scâlciat, apoi să alerge caraghios. Şi, incredibil, Glenn şi Wilma devin doi dintre cei mai formidabili atleţi: în 1934, Glenn Cunningham bate recordul mondial la alergare la 1 milă; iar, în 1960, Wilma Rudolph devine prima atletă din lume care câştigă 3 medalii olimpice consecutiv: 100 m, 200m şi ştafeta 4x100m alergare. E incredibil! Dar este adevărat şi posibil pentru oricine!
Naturalistul Michael Grinard a publicat o ştire care a intrat în Guiness Book: în fundul unui puţ de mină, el a descoperit o plantă care a încolţit şi care, în strădania ei de a ajunge sus la lumină a crescut 40 de metri înălţime, cu toate că specia ei nu poate depăşi 15 cm. E incredibil, dar e adevărat. Şi e posibil şi pentru tine!
Ţinte – Da! Dar de care?
„Să fii cap de afiş!” „Să conduci cea mai bogată firmă din lume!” „Să înconjuri pământul de 10 ori!” „Să fii cel mai puternic bărbat!” „Să fii cea mai admirată fată!” Ţinte fascinante, nu?
Cu puţin timp înainte de a muri, pe când juca cu prietenii o partidă de „Ce-ai face dacă…”, umoristul şi dramaturgul George Bernard Shaw a fost pus să răspundă la întrebarea: „A cui viaţă ţi-ai dori s-o trăieşti, dacă ţi s-ar mai da ocazia?”. Trist, el a zis: „Aş alege să fiu omul care ar fi putut fi George Bernard Shaw, dar care n-a fost niciodată…” Ce fel de om?
Toată viaţa lui, marele Albert Einstein a cultivat o admiraţie fără hotar pentru modelele sale, Newton şi Maxwell. Portretele lor atârnau de-o parte şi de alta a biroului său. Către sfârşitul vieţii, Einstein le-a înlocuit cu alte două portrete: Gandhi şi Albert Schweitzer. „De ce, maestre?” l-a întrebat cineva. Şi bătrânul a replicat încet: „A venit vremea să înlocuiesc faţa succesului cu imaginea slujirii!”
Ţinte – sunt multe de jur împrejur. Dar în ziua socotelilor, vor rămâne doar acelea care se aliniază unei singure direcţii: Hristos!
Marele Goethe spunea că ar trebui să ne străduim pentru binele cel mai înalt. Isus Hristos, în schimb, ne îndeamnă să ne străduim pentru cea mai umilă slujire. Aceia care I-au călcat pe urme, au găsit împlinirea supremă.
„Un lucru ştiu” – spunea doctorul Albert Schweitzer – „că singurii dintre noi care ajung cu adevărat fericiţi sunt cei care au căutat şi au găsit cum să slujească!”. Era prin anii ’50, în Viena. Elita oraşului se strânsese să-l asculte pe Albert Schweitzer vorbind despre leproşii săi din Lambarene. În sală era şi o epavă la jumătatea vieţii, celebra Marion Mill. Pacientă a spitalului de nebuni, fosta actriţă şi soţia vestitului Otto Preminger şi-a ruinat viaţa cu petrecerile, alcoolul şi drogurile. Mişcată de cele auzite, Marion l-a implorat pe doctor s-o lase să meargă cu el la leproşi… Spre mirarea tuturor, Schweitzer o acceptă. Curând, cea născută în mătase a învăţat să spele puroiul, să lege răni fioroase, să-i slujească pe ultimii oameni. Acolo, lângă leproşi, Marion s-a vindecat pe deplin şi a trăit încă mult în Africa, unde a scris cartea: „Tot ce-am vrut eu e Totul!”
Revista Time îi citează un pasaj: „Există doar două feluri de oameni: cei ce-ajută şi cei ce n-ajută. Îi mulţumesc lui Dumnezeu că mi-a îngăduit să devin o slujitoare. Şi, ajutându-i pe alţii, am găsit Totul!”.
Slujirea – ţinta neştiută de lume, cea care poate umple viaţa de fericire! Singura ce rămâne!
Între masaii evanghelizaţi din Kenia, trăieşte Kimiti Ole Rerente. N-a fost niciodată la şcoală, dar ştie pe de rost cam jumătate din Scriptură. Omul predică prin sate, îi învaţă pe copii adevărul şi a câştigat pe mulţi pentru Hristos. Misionarii îl caută ca traducător şi sfetnic. Kimiti trăieşte numai ca să slujească. Dar am scăpat un amănunt: omul e orb!
…Oricât ar fi de fascinant, nici o ţintă nu poate motiva ca slujirea! Nici una nu face dintr-un handicapat o dinamită! Aş dori, dragul meu, acum când te aşezi înaintea foii albe, să-L fixezi bine pe Isus cel Unic! Vrei să fii fericit şi să realizezi lucruri mari? E bine! Atunci, nu uita:
„Cine va voi să-şi scape viaţa o va pierde. Dar cine-şi va pierde viaţa, pentru Mine şi pentru Evanghelie, o va câştiga!”
Pastor Lucian Cristescu
