Articole CreştineResurse Spirituale, Practice şi Gratuite

Categorii

12. E SUFICIENT SA FII UN OM CUMSECADE ? – autor Lori Balogh

Scris la: 8 aprilie 2010

E SUFICIENT SA FII UN OM CUMSECADE ?

- UN STANDARD MULT MAI INALT –

Adesea, avand dorinta de a-i ajuta pe semenii nostri sa cunoasca adevarul, intalnim o anumita categorie de oameni cu care e foarte greu ( uneori imposibil ! ) de lucrat: acestia sunt oamenii cumsecade.

Daca incerci sa le vorbesti unor astfel de oameni despre pocainta, iertare sau mantuire, cu totii, aproape fara exceptie, invoca acelasi motiv: “Bine, dar eu n-am facut niciun rau; nu m-am batut cu nimeni, nu am omorat pe nimeni, nu am furat de la nimeni. Traiesc in pace cu familia, vecinii si prietenii; nu ravnesc la bunurile nimanui; ma duc chiar la biserica …De ce sa ma pocaiesc ? “

Nu este asa ca este greu sa-l convingi pe un astfel de om ca e un pacatos ca oricare altul si ca are nevoie de mantuire ca si hotii si criminalii din inchisori ?  Asa a fost intotdeauna pe pamant, de cand pacatul si-a facut trista intrare in istorie. Pe vremea Mantuitorului, cele mai mari greutati si impotriviri nu le-a intampinat din partea vamesilor, a desfranatelor sau a pacatosilor de rand, ci din partea unor oameni “cumsecade”, oameni priviti ca fiind morali si integri, modele de comportament pentru intreaga societate.

Intrebarea care se ridica in mod firesc este urmatoarea: Este suficient pentru un om sa fie cumsecade pentru a fi mantuit ? Este suficient ca um om sa fie cinstit, corect, pasnic, darnic, bland, fidel in casnicie, bun parinte etc. pantru a fi mantuit ?

Un posibil raspuns , bazat chiar pe Scripturi, este : Da, un om poate fi mantuit daca este un om moral. Nu ne invata chiar Biblia acest lucru ? Cititi pasajul biblic din Ezechiel 18, 5-9, in care este creionat portretul unui om moral, cu un comportament placut atat oamenilor, cat mai ales lui Dumnezeu.

“Sentinta” in dreptul unui astfel de om este cat se poate de favorabila: “Omul acela este drept si va trai negresit, zice Domnul, Dumnezeu” ( vers. 9 up. )

Psalmul 15 incepe cu o intrebare legata de mantuire: “Doamne, cine va locui in cortul Tau? Cine va locui pe muntele Tau cel sfant ? ” ( vers. 1 ). Restul psalmului este construit pe baza unui portret moral al viitorilor cetateni ai Imparatiei lui Dumnezeu. Se spune despre acesti oameni ca iubesc adevarul si-l spun din inima, nu fac rau aproapelui lor, nu barfesc, nu arunca ocara asupra semenilor, ii cinstesc si ii respecta pe oameni;  sunt oameni de cuvant care nu-si iau vorba inapoi, chiar daca pierd prin aceasta, nu dau imprumuturi cu dobanda si refuza mita.Concluzia pslmistului este : “Cel ce se poarta asa nu se clatina niciodata”( vers. 5 up. ), ceea ce reprezinta o asigurare ca un astfel de om va sta in picioare in ziua judecatii lui Dumnezeu.

Totusi, sa nu ne grabim sa tragem concluziile. Biblia ne ofera suficiente exemple de oameni morali, cumsecade, priviti ca atare si de societatea in care traiau, dar care, totusi, nu vor fi mantuiti ( cel putin, nu puteau fi mantuiti atata vreme cat nu au depasit standardul de om cumsecade ! ).

Un prim exemplu in acest sens este cel al tanarului bogat care s-a prezentat in fata lui Iisus cu o profunda si inexplicabila ( pentru el, nu si pentru Mantuitorul !) neliniste sufleteasca ( vezi Marcu 10, 17-22; Luca 18, 18-23 ).

Viata acestui tanar era de “invidiat “ , daca tinem cont de criteriile vremii si ale culturii in care traia. Era tanar, sanatos, avand intregul viitor in fata lui. Pe deasupra, era si bogat. Si nu era unul dintre bogatii “marunti”, “ de carton “ , care se afiseaza astazi in viata publica. Tanarul acesta avea intr-adevar, mari bogatii. Mai mult decat atat, el era si un conducator al natiunii sale, fapt ce presupunea putere, influenta si respect din partea conationalilor, avand privilegiul de a se misca in lumea selecta a timpului sau. In ceea ce priveste caracterul, se pare ca era un om de o moralitate exceptionala. El insusi marturiseste (  si trebuie subliniat ca Iisus nu-l contrazice, ceea ce inseamna ca tot ce afirmase eraadevarat ) :

“Invatatorule, toate aceste lucruri le-am pazit cu grija din tineretea mea.” ( Marcu 10, 20 )

Observati superlativele: “din tinerete”, “cu grija”, “toate aceste lucruri” ! Acest tanar avea intr-adevar un caracter nobil. Privindu-l, Domnul Christos l-a iubit, vazand in el o oglindire  a propriului Sau caracter si un posibil conlucrator in lucrarea lui Dumnezeu. Cu toate acestea, tanarul acesta nobil, apreciat de societate, cu reale calitati de conducator, care avusese  grija inca din copilarie sa fie un om moral si neprihanit, a ramas nemantuit…De ce ? Pentru ca ii lipsea un lucru…Un singur lucru, insa unul esential: o legatura vie si personala cu Iisus Christos, Mantuitorul lumii.

Al doilea exemplu este cel al lui Saul din Tars: un alt tanar bogat, nobil, apreciat de societate si avand perspectiva unui viitor pamantesc stralucit. In scurta autobiografie pe care ne-a lasat-o in Epistola catre Filipeni 3, 4-6, Saul ( devenit intre timp apostolul Pavel ) ne face sa intelegem ca inainte de a se intalni personal cu Iisus pe drumul spre Damasc, el se considera un om deosebit de moral.

Saul din Tars era, inainte de toate, un fariseu. Stiti ce insemna a fi fariseu pe vremea aceea ? Astazi termenul de “fariseu” are o conotatie negativa, insemnand duplicitate, ipocrizie, nesinceritate, demagogie. Pe vremea Mantuitorului, fariseii reprezentau secta cea mai numeroasa si cea mai influenta. Fariseii erau legalisti prin excelenta, caci se pronuntau pentru respectarea stricta a tuturor cerintelor Legii si a datinilor stramosesti.

Ca secta, fariseii au aparut in secolul al doilea i.Ch., in zilele care au precedat razboaiele macabeilor. Ca o reactie la influenta tot mai mare a culturii si filozofiei grecesti care tindea sa elenizeze Palestina, fariseismul si-au propus ca tinta sa pastreze integritatea nationala si morala a poporului evreu, prin respectarea stricta a Legii lui Moise. Faptul acesta a facut ca fariseii sa fie deosebit de bine vazuti. Erau considerati adevarati patrioti , iar din punct de vedere moral, erau priviti ca oameni cu adevarat neprihaniti.

Asadar, Saul din Tars se bucura de toate privilegiile pe care si le-ar fi dorit orice bun evreu la data aceea: tinerete, bogatie, putere, influenta, un viitor promitator… Dincolo de toate aceste privilegii, Saul era si un om plin de ravna pentru Dumnezeul lui Israel si poporul Sau. Se pare ca nu-i lipsea nimic…

Si totusi, lui Saul din Tars ii lipsea acelasi lucru esential ca tanarului bogat : ii lipsea o legatura vie si personala cu Iisus , Mantuitorul lumii. Pana la un anumit punct, experienta tanarului bogat si a lui Saul este asemanatoare. Dar priviti ce intorsatura ciudata iau lucrurile in cazul celor doi:

- Tanarul bogat vine la Mantuitorul atras de iubirea si de caracterul Sau neprihanit, insa pleaca fara sa-l primeasca pe Iisus in inima sa. Probabil ca acest om a ramas tot restul vietii un om moral, cumsecade, respectat de societate, asa cum fusese si inainte de a-l cunoaste pe Iisus. Nu ni se spune in Biblie care a fost sfarsitul acestui om, insa in momentul in care a plecat trist din fata Mantuitorului, el era nemantuit, desi era un om recunoscut de toti ca fiind integru.

- Saul din Tars lupta impotriva lui Iisus si a urmasilor Sai insa, in cele din urma, cade zdrobit la piciorul crucii , primindu-l pe Iisus Christos ca Mantuitor personal. El a continuat sa ramana, ca si pana atunci, un om integru, moral si neprihanit insa , primindu-L pe Christos in viata sa, el a capatat o noua viziune asupra mantuirii. El, omul bogat, puternic, religios, cu un viitor atat de promitator, nu vede in toate acestea decat un gunoi care se interpunea intre el si Mantuitorul sau. Omul care alta data se batea cu pumnul in piept, sustinand ca este neprihanit dupa cea mai ingusta partida a iudeilor, acum ajunge sa afirme:

“Dupa ei toti, ca unei starpituri, mi s-a aratat si mie. Caci eu sunt cel mai neinsemnat dintre apostoli, nu sunt vrednic sa port numele de apostol, caci am prigonit biserica lui Dumnezeu .” ( 1 Corinteni 15, 8-9 )

“ O, adevarat si cu totul vrednic de primit este cuvantul care zice: Christos Iisus a venit in lume ca sa mantuiasca pe cei pacatosi, dintre care cel dintai sunt eu.” ( 1 Timotei 1, 15 )

Unde sunt neprihanirea si moralitatea dobandite cu atata truda si sacrificii? S-au dus… Au disparut la fel cum lumina unei  lumanari este inghitita de soarele  care rasare in toata maretia lui. Poate ca acum , dupa ce am privit in viata acestor barbati, intelegem mai bine cuvintele de avertizare ale Mantuitorului :

“Caci va spun ca, daca neprihanirea voastra nu va intrece neprihanirea carturarilor si a fariseilor, cu nici un chip nu veti intra in Imparatia cerurilor.”( Matei 5, 20 )

Parafrazand: “Daca va veti multumi doar cu statutul de oameni cumsecade, respectati de societate, nu veti cunoaste ceea ce inseamna mantuirea. “ Iisus ne vorbeste despre doua feluri de neprihanire sau despre doua moduri prin care cineva poate ajunge neprihanit:

1) Neprihanirea carturarilor si a fariseilor, realizata in totalitate de catre om prin eforturi personale

2) O neprihanire care o intrece pe prima, daruita de Dumnezeu prin meritele jertfei lui Christos.

Multi crestini se opresc la prima neprihanire, fiind multumiti cu ea si considerand ca este suficienta. Este un mod de a-si linisti constiinta…De ce aceasta neprihanire ( moralitate ) da senzatia ca este suficienta ? Pentru ca se obtine greu, in urma unor eforturi deosebite de vointa.

Un pastor a vizitat o membra a bisericii care avea un sot betiv. Barbatul, avand ochii injectati de bautura, ii spune la un moment dat pastorului: “Eu ii admir  pe adevaratii crestini. Trebuie sa ai bunatate si tarie de caracter ca sa fii un crestin adevarat.

E adevarat ? Ca sa fii un adevarat crestin trebuie sa ai o vointa puternica ? Ce vor face atunci cei slabi, cei cu o vointa slaba ? Ei nu au nicio sansa la mantuire ? Trebuie sa recunoastem ca oamenii se impart , din acest punct de vedere, in doua categorii: oameni cu vointa tare si oameni cu vointa slaba.

Primii, cand afla, de exemplu, ca tigara ii poate imbolnavi de cancer, o arunca si nu se mai ating de ea intreaga viata. Cei din a doua categorie arunca si ei tigara pentru un timp ( cateva ore, zile sau saptamani ) , dar in cele din urma patima invinge si ei sunt infranti.

Daca mantuirea noastra s-ar baza doar pe puterea vointei noastre, atunci s-ar produce o mare nedreptate si inegalitate: cei tari ar fi mantuiti, iar cei slabi ar pieri, neavand nicio sansa. Multumiri fie aduse lui Dumnezeu pentru faptul ca mantuirea noastra nu se bazeaza pe taria vointei noastre, nici pe eforturile pe care le face un om , ci pe ceea ce Dumnezeu a realizat pentru noi pe cruce. In fata crucii, toti suntem egali, fie ca suntem tari, fie ca suntem slabi din punct de vedere al vointei. Ceea ce conteaza este cat de vie e legatura pe care o avem cu Iisus, Izvorul mantuirii.

Moriss Venden, un cunoscut autor de literatura crestina , afirma intr-un devotional intitulat “Nicio zi fara Iisus “:

“A fi moral nu inseamna a fi neaparat si crestin. Moralitatea in sine insasi nu a insemnat si nu va insemna niciodata crestinism. Neinfaptuirea raului nu este egala cu infaptuirea binelui. Rautatea tinuta in frau nu a fost si nu va fi niciodata bunatate adevarata. Noi nu suntem impotriva moralitatii. Ea este o virtute si a fi moral te va feri de inchisoare, de amenzi si de a zacea in sant. Dar moralitatea nu inseamna crestinism si nu te poate duce la cer. Singurul mod prin care cineva poate ajunge la neprihanire este printr-o legatura continua cu Iisus.”

Am pornit de la intrebarea daca este suficient sa fii un om moral, cumsecade si respectat pentru a fi mantuit. Raspunsul este categoric: Nu ! Oamenii care spun ca ei nu au nevoie de pocainta pentru ca ei nu au facut niciun rau nimanui sunt mai departe de mantuire decat betivul din sant care isi recunoaste pacatul si simte o nevoie profunda dupa ajutor.

Exista un paradox al vietii de credinta : cu cat esti mai departe de Christos, cu atat mai curat, mai neprihanit si mai moral te consideri. In acelasi timp, cu cat esti mai aproape de El, cu atat mai pacatos te vezi in ochii tai. Daca esti departe de o sursa de lumina nu-ti vei vedea petele de murdarie de pe haina. Cu cat te apropii mai mult de ea, cu atat murdaria iese mai tare in evidenta. Acesta este paradoxul  exprimat de pionerii protestantismului: “Simul justi et pecatores” ( “Neprihanit dar, in acelasi timp, pacatos “ ).

Ramane o intrebare: Ce fel de neprihanire vei urmari in viata: cea pe care a realizat-o Domnul Christos pe cruce si pe care ne-o ofera in dar tuturor, si celor slabi si celor tari, sau acea neprihanire proprie , realizata de noi, cu mari sacrificii si eforturi, insa departe de Iisus, Izvorul mantuirii ?

Alegerea ne apartine deopotriva…

Lori Balogh

www.loribalogh.ro