Articole CreştineResurse Spirituale, Practice şi Gratuite

Categorii

17. “CASATORIA SA FIE TINUTA IN TOATA CINSTEA” – autor Lori Balogh

Scris la: 21 aprilie 2010

“CASATORIA SA FIE TINUTA IN TOATA CINSTEA”

- EVREI 13, 4 pp. -

- RESPECT FATA DE INSTITUTIA CASATORIEI –

Dintre cele mai savuroase anecdote si bancuri care circula in lume, dupa cele politice, sunt cele legate de viata de cuplu. Pot fi auzite la serviciu, la scoala, pe strada, la piata sau in emisiuni TV…Din nefericire, uneori le auzi acolo unde te astepti cel mai putin: la spital, in cimitir si chiar in …biserica.

Cine nu a auzit spunandu-se: “Casatoria e un rau necesar” ? Cui nu i-a fost dat sa auda , macar o data in viata, un “produs” al intelepciunii omenesti care a capatat calitatea de maxima: “Mai bine sa zici: “Vai de mine !”, decat sa zici:”Vai de noi !” ? De cate ori, atunci cand se casatoreste un cunoscut, nu se aud aprecieri de genul: ”Vai de el, saracu’ ! S-a nenorocit pe viata !” ?

Dupa sase milenii de istorie a pacatului, Satana a reusit sa-si atinga un scop precis: sa denigreze, sa altereze si chiar sa distruga intr-o mare masura institutia casatoriei. Notiunea de casatorie a ajuns pentru un numar din ce in ce mai mare de oameni o notiune perimata, anacronica, demodata…Foarte des, cuplurile care traiesc in concubinaj isi justifica atitudinea fata de casatorie prin argumente de genul:

“Pentru noi nu are importanta o hartie data de primarie!”

Dar oare casatoria inseamna doar o hartie obtinuta de la ofiterul starii civile ? Cand Dumnezeu i-a unit in legamantul casatoriei pe primii nostri parinti , nu exista hartie, nici cerneala, stampile sau oficii ale starii civile…Si totusi, casatoria a avut loc, imbogatind Paradisul proaspat iesit din mainile Creatorului cu o noua “creatie” divina: familia umana. Paradisului exterior, desavarsit si plin de frumusetile naturii , Dumnezeu i-a adaugat un alt gen de paradis: unul tainic, launtric, sufletesc si plin de bucuria iubirii impartasite.

Dupa o lupta acerba impotriva institutiei casatoriei, Satana a reusit in buna masura sa-si atinga scopul: omul a pierdut nu doar primul Paradis, ci si pe al doilea. Caminul care trebuia sa fie , conform planului lui Dumnezeu, al doilea Paradis, a devenit in multe cazuri un adevarat iad. Nu e de mirare ca in aceste conditii, vazand in jurul lor atatea casnicii ruinate, oamenii se tem sa se mai angajeze intr-un legamant al casatoriei pe viata, preferand sa apeleze la surogate: relatii pasagere, concubinaj, casatorii de proba…Viata de casnicie a ajuns sa fie privita ca o viata de caznicie ( de la “cazna”=suferinta, durere ).

Are biserica vreun rol in apararea institutiei casatoriei sau misiunea aceasta apartine doar autoritatilor civile ? Desigur ! Ca depozitara a Cuvantului lui Dumnezeu care incurajeaza si statorniceste legamantul sfant al casatoriei, biserica trebuie sa lupte pentru apararea acestei institutii divine.

Dupa drama caderii in pacat si izgonirea omului din Paradis, el nu a fost lasat sa plece cu mana goala. Primii nostri parinti au putut lua cu ei, de-a lungul vietii plina de truda si suferinte care ii astepta, trei lucruri de pret, care urmau sa fie tot atatea binecuvantari pentru omenire: Sabatul saptamanal ( ziua de odihna ), munca creatoare si casatoria. Dar tocmai aceste “ecouri” ale vietii din Paradis au reprezentat tinta principala a atacurilor lui Satana. Din acest punct de vedere, biserica are o misiune cruciala, aparand cu orice pret valorile si darurile divine pe care omenirea le-a primit dincolo de portile Paradisului.

Intreaga Scriptura, de la prima la ultima pagina, ne invata ceea ce apostolul Pavel a exprimat in doar sapte cuvinte de esenta: “Casatoria sa fie tinuta in toata cinstea.” ( Evrei 13, 4 pp.). Cele sapte cuvinte rostite cu ton de porunca exprima intreg planul lui Dumnezeu cu privire la casatorie. Si daca cineva s-ar mai putea indoi cu privire la sfintenia legamantului casatoriei in zilele noastre, invatatura Mantuitorului cu privire la acest subiect este fara echivoc.

Pasajul biblic din Matei 19, 3-9 reda o discutie pe tema divortului dintre o delegatie a fariseilor ( “spuma” religiozitatii vremii ) si Domnul Iisus. La intrebarea fariseilor:”Oare este ingaduit unui barbat sa-si lase nevasta pentru orice pricina ?”( Matei 19, 3 up.) , ascultatorii asteptau cu mare curiozitate un raspuns din partea Mantuitorului. “ Oare ce va raspunde El ? Va spune  Iisus ceva prin care va anula casatoria ? Va da El unda verde divortului ? Va gandi El altfel despre institutia casatoriei acum decat la inceputul istoriei omenirii ? Va da El curs compromisurilor, spunandu-le acum oamenilor: “Da, casatoria a fost buna la inceput, insa acum , dupa atatea milenii de pacat, lucrurile s-au schimbat…” ?

Daca vreunul din ascultatorii lui Iisus s-a asteptat la o asemenea schimbare de atitudine din partea Lui, atunci s-a inselat amarnic. Privind cu durere la ruinele a ceea ce a mai ramas din institutia casatoriei, Mantuitorul le-a indreptat gandurile ascultatorilor Sai spre inceputuri:

“Drept raspuns, El le-a zis: “Oare n-ati citit ca Ziditorul de la inceput i-a facut parte barbateasca si parte femeiasca si a zis: “De aceea va lasa omul pe tatal sau si pe mama sa si se va lipi de nevasta-sa; si cei doi vor fi un singur trup ?” Asa ca nu mai sunt doi, ci un singur trup. Deci, ce a impreunat Dumnezeu, omul sa nu desparta.” ( Matei 19, 4-6 )

Mesajul transmis de Insusi Fiul lui Dumnezeu, dupa patru milenii de istorie a pacatului, este cat se poate de clar si fara echivoc: ceea ce a fost trebuie sa ramana !

Iata de ce biserica, prin parghiile de care dispune, trebuie sa fie slujitoarea acestui ideal divin: “Casatoria sa fie tinuta in toata cinstea !”. De aceea, biserica nu va ingadui nimanui sa vorbeasca impotriva casatoriei, ii va mustra pe cei care se exprima cu dispret si usuratate fata de casatorie, va incerca sa corecteze conceptiile pesimiste despre casatorie, chiar daca in jur vedem atatea casnicii ratate.

Daca in lume se spune, fie in gluma, fie in serios: “Casatoria este un rau necesar”, biserica trebuie sa-i invete pe oameni ca la inceput, dupa incheierea Creatiei , Dumnezeu a vazut ca “toate erau foarte bune”( Geneza 1, 31 ) , inclusiv legamantul casatoriei . Daca Dumnezeu afirma despre un lucru ca e bun, cum ne putem noi permite sa afirmam contrariul ?

Daca in lume se glumeste, spunandu-se: “Mai bine sa fie “Vai de mine!” decat “Vai de noi!”, biserica trebuie sa ne reaminteasca cuvantul Scripturii: “Mai bine doi decat unul…” ( Eclesiastul 4, 9 )

Daca in lume verbul “ a te casatori” este inlocuit ( in gluma ! ) cu “a te nenoroci”, biserica trebuie sa ne invete ca verbul “a  te castori” e sinonim cu “a te implini”, “a te regasi pe tine insuti”, “a trai viata la superlativ”…

Uneori discreditarea institutiei casatoriei a ajuns la un asa nivel incat cei care au familii fericite se sfiesc, de teama de a nu fi luati in ras, sa vorbeasca despre reusita casniciei lor. “Imprudenta” de a sustine ca ai gasit un tovaras de viata fidel si iubitor te poate costa ironia celor din jur, care te vor privi cu suspiciune si rezerva. De ce acest paradox ? Pentru ca traim intr-o lume intoarsa cu susul in jos, o lume ale carei valori au fost pervertite, departandu-se pe zi ce trece de idealul lui Dumnezeu pentru om.

Porunca lui Dumnezeu : “Casatoria sa fie tinuta in toata cinstea!” ne someaza, atat ca biserica, cat si ca individ, sa inaltam institutia casatoriei, prin cuvant si exemplu, la cinstea si respectul care i se cuvin. Dar cum putem realiza acest deziderat divin ? Iata cateva cai pe care le avem la dispozitie:

1) In relatia cu copii nostri

Desigur, cand copiii ajung la varsta la care devin capabili sa inteleaga anumite lucruri, parintii au datoria sa stea de vorba cu ei, explicandu-le cate ceva din ceea ce inseamna legamantul casatoriei. Totusi, este  mult prea tarziu pentru un copil ca sa inteleaga doar atunci cinstea si respectul pe care il datoreaza acestei institutii. Psihologii si pedagogii afirma ca bazele personalitatii ( cadrul general dupa care un om se va dezvolta in viata )  se pun foarte de timpuriu, in primii doi ani de viata. Faptul este confirmat si de E.G.White in lucrarile sale pe teme de educatie ( de ex. cartea “Educatie” ) in care afirma ca primii trei ani sunt hotaratori pentru educatia copilului.

Cum este posibil ca primii doi sau trei ani de viata sa fie atat de importanti in dezvoltarea personalitatii copilului cand el nu cunoaste inca multe notiuni si nu e capabil sa primeasca unele explicatii rationale ?

Este adevarat, copilul la acea varsta nu stie multe lucruri despre ce inseamna a fi barbat sau femeie. El nu cunoaste notiunile de sot, sotie si  casatorie. Nu stie nimic despre responsabilitatile vietii de camin, dar nici despre privilegiile de care se bucura o familie reusita si fericita. Copilul insa stie ceva foarte important, un lucru pe care adesea parintii il ignora: copilul sesizeaza comportamentul parintilor, felul cum vorbeste mama cu tata, mimica celor doi atunci cand se intalnesc dupa o zi de munca…Fiind cel mai fidel “barometru” al atmosferei din camin, copilul isi face o imagine buna sau rea despre ce inseamna casatoria, in functie de ceea ce el observa in propria familie prin simturile sale foarte ascutite.

Dragostea fata de munca nu se dezvolta tarziu, in tinerete, ci atunci, in primii ani de viata, cand copilul ii vede pe ai sai lucrand cu placere si harnicie. Ordinea si curatenia din camin se invata tot in primii ani de viata. Dragostea, spiritul de sacrificiu si unitatea familiei sunt sesizate si invatate de cei mici fara ca parintii sa-si dea seama de acest lucru. La aceasta varsta frageda este timpul optim sa aratam copiilor nostri , prin propriul exemplu, cat de buna si binecuvantata este institutia divina a casatoriei.

2) In relatia cu tinerii

Cu siguranta, vine si varsta la care casatoria poate fi judecata si inteleasa rational. Cand influentele lumii, discutiile cu colegii de scoala, revistele, emisiunile TV si muzica trezesc interesul copiilor fata de notiunile de camin, casatorie, cuplu si viata conjugala, atunci este momentul sa discutam deschis cu ei acest subiect. Poate ca nu ne vom simti in largul nostru sa facem acest lucru, dar este urgent si necesar sa o facem.

De obicei, adolescenta aduce cu sine si o criza de relatie intre parinti si copii. Este un paradox al vietii: cand copiii sunt mici, ei comunica deschis cu parintii lor pe marginea oricarui subiect. Pe masura ce copiii cresc, comunicarea scade in calitate, ajungand ca in adolescenta, cand copilul are cea mai mare nevoie de ea, sa se intre intr-o adevarata criza. Perioada este critica , atat pentru copiii care devin foarte vulnerabili la tot felul de influente nefaste, cat si pentru parinti care au nevoie, mai mult decat oricand, de calm, rabdare si tact, toate izvorate dintr-o dragoste nedisimulata fata de copii. Este ocazia care ii invita pe parinti, in mod deosebit, la rugaciune staruitoare pentru implinirea frumoasei promisiuni biblice:

“Iata, voi trimite pe proorocul Ilie, inainte de a veni ziua Domnului, ziua aceea mare si infricosata. El va intoarce inima parintilor spre copii si inima copiilor spre parintii lor, ca nu cumva, la venirea Mea, sa lovesc tara cu blestem”  ( Maleahi 4, 5-6 )

3) In relatia dintre soti

Porunca de a cinsti casatoria ii priveste nu doar pe cei care o privesc din afara, ci mai ales pe cei care o gusta din interiorul ei. E mult mai usor sa gandesti frumos despre casatorie inainte de a intra in legamantul ei, decat dupa ce ai gustat din experienta ei. Oricum, porunca de a cinsti casatoria nu face diferenta intre cei care privesc institutia casatoriei din afara ei sau din interiorul ei. Referindu-ne la relatia dintre soti , in cadrul legamantului casatoriei, putem identifica patru etape majore ale acestei relatii:

- Prima etapa a experientei casatoriei e reprezentata de primele luni de viata in cuplu. Este perioada in care se produc cele mai mari schimbari de mentalitate cu privire la institutia casatoriei. Cei doi nu mai privesc caminul din afara lui, ci din interior. Visele devin realitate si, de cele mai multe ori, realitatea nu corespunde cu asteptarile. Pentru unii socul primelor luni de casnicie este atat de mare incat ideea divortului apare din primele zile.

In Afganistan, casatoria este privita ca ceva deosebit de sfant. Desi divortul a fost aprobat de curand, nu este o mai mare rusine pentru un barbat decat de a fi aratat cu degetul ca fiind divortat. Inainte de casatorie exista o stricta separare intre sexe, iar parintii viitorilor miri duc serioase tratative inainte ca sa se consume actul casatoriei. Logodna are loc cu doua-trei luni inainte, dupa care, are loc un ceremonial numit sugestiv “intalnirea la oglinda” a logoditilor. Cei doi sunt asezati unul langa altul in fata unei oglinzi. De ce ? Pentru ca traditia cere ca atunci cand mireasa isi ridica valul pentru prima oara, cei doi miri sa nu se priveasca direct, ci in oglinda. De abia dupa acest ceremonial, cei doi se pot privi fata in fata.

Aceasta poate ilustra modul in care este perceputa casatoria inainte si dupa incheierea legamantului casatoriei. Imaginea pe care cei doi indragostiti o au despre casatorie inainte de a intra in legamantul ei este una idilica. Totul pare invesmantat in roz, totul e numai o visare cu ochii deschisi, ambii candidati la statutul de sot si sotie au o imagine exagerat de optimista cu privire la ce va urma. Cei doi se privesc doar “in oglinda”…Lacrimile, luptele, greutatile si dezamagirile pe care le presupune viata nu isi au locul in aceasta etapa.

Care dintre tinerii care intra in legamantul casatoriei se gandeste la noptile pierdute langa copiii bolnavi, la durerea sufleteasca provocata de neascultarea copiilor, la tensiunile ivite intre cei doi soti datorita faptului ca nu gandesc la fel intr-o anumita problema ? Care dintre ei se gandeste la lipsurile materiale pe care le vor simti uneori, la faptul ca nu le vor ajunge banii pentru rechizitele sau taxele scolare ?

Tinerii indragostiti nu se gandesc la toate acestea…Si, dintr-un punct de vedere, bine fac. Insusi Mantuitorul ne invata: “Ajunge zilei necazul ei” ( Matei 6, 34 up. ) Insa perioada in care cei doi se privesc “in oglinda” trece odata cu incheierea casatoriei. Din acel moment, cei doi se privesc direct, fara “farduri” , fara ascunzisuri. De aceea, primele luni ce urmeaza incheierii actului casatoriei aduc schimbari radicale.

Nimeni nu trebuie sa se teama de aceste schimbari. Tinerii necasatoriti nu trebuie sa-si imagineze ca dupa casatorie vor avea parte doar de surprize neplacute. Dupa “ indepartarea valului”, cand cei doi se privesc fata in fata, caminul le va aduce bucurii mult mai profunde si mai durabile decat si-au imaginat inainte. Primele luni dupa casatorie nu fac decat ca cei doi sa priveasca experienta lor mult mai profund si mai realist. A cinsti casatoria in aceasta etapa vulnerabila inseamna a trece cu credinta si rabdare peste eventualele socuri caracteristice oricarui inceput de drum. Daca Dumnezeu a fost invitat la altar, ca Martor al legamantului casatoriei, de ce ne-am indoi de calauzirea Lui pe tot parcursul noului drum pe care il incep cei doi? De ce ne-am indoi de binecuvantarea Sa asupra a ceea ce El Insusi a creat inca din Paradis ?

- A doua etapa a vietii de camin o reprezinta perioada nasterii si cresterii copiilor. Este o perioada care aduce experiente si cerinte noi. Cand tinerii s-au privit in “oglinda” perioadei de curtenie, ei nu s-au vazut decat pe ei doi, singuri. Acum se privesc fata in fata si vad ca intre ei se mai afla cineva : un “ghemotoc” sau doi, cu ochi curiosi ce privesc spre ei, asteptand atentie si iubire.

Daca  aceasta perioada este parcursa intelept, fiecare din soti intelegand ca acum dragostea lor trebuie impartita in mai multe felii, ea ii va uni mai strans pe soti iar casnicia se va suda. In caz contrar, totul va merge la voia intamplarii si prabusirea casniciei poate avea loc in orice moment.

- A treia etapa o reprezinta momentul in care copiii, find mari, parasesc caminul, cautandu-si propriul lor rost in viata. Caminul sufera schimbari majore. Timp de 20-30 de ani, sotii au avut in centrul atentiei lor cresterea si educatia copiilor. In tot acest timp, sotii au avut mai putin timp pentru afectiune si comuniune. Acum, dintr-o data, ei raman din nou singuri, ca in primele zile ale casniciei. Ei sunt ca la inceput, dar nu tocmai ca la inceput… Si aceasta este o perioada plina de pericole in care cei doi soti culeg ceea ce au semanat in tot timpul pe care l-au petrecut impreuna.

- A patra etapa o reprezinta perioada batranetii. La problemele deja existente in etapele anterioare se mai adauga slabiciunile si suferintele caracteristice varstei, poate chiar singuratatea si, in mod inerent, gandul cel mai tulburator: cel al mortii care se apropie.

Si aceasta este o etapa critica in care sotii, batrani acum, avand inca asperitati neslefuite in caracter, nemaifiind maleabili ca in tinerete, se aprind repede. Lipsa rabdarii si a intelegerii dintre cei doi varstnici poate duce, chiar si in aceasta etapa tarzie a casniciei lor, la divort. Nu sunt putine cazurile in care, dupa o casnicie de 30-40 de ani, cei doi hotarasc ruperea legamantului casatoriei.

Concluzii:

Cu totii trecem pe acelasi drum, parcurgem aceleasi etape, trecem prin aceleasi crize… Tinta insa trebuie sa ramana aceeasi: “Casatoria sa fie tinuta in toata cinstea !” Dumnezeu ne pune la dispozitie suficiente mijloace pentru ca acest ideal divin sa fie inaltat in timpul curteniei si logodnei, in primele luni de casnicie, cand apar copiii, dar si cand cuibul ramane gol si cei doi soti au ajuns la varsta parului alb. Exista suficiente resurse la Dumnezeu, puse la indemana noastra, pentru ca relatiile de familie sa fie de cea mai buna calitate pe tot parcursul vietii.

Nu e usor, dar e posibil. Dumnezeu ne garanteaza tot sprijinul Sau.

Lori Balogh

www.loribalogh.ro