Articole CreştineResurse Spirituale, Practice şi Gratuite

Categorii

Judecata

Scris la: 28 februarie 2011

 

Se povesteste despre un tanar avocat, proaspat absolvent al unei facultati de drept, ca , intalnindu-se cu unul din profesorii sai, a fost intrebat de acesta cu privire la planurile lui de viitor. Foarte optimist, tanarul avocat ii raspunde:

- Imi voi deschide un birou de avocatura particular si voi incepe o serie de procese celebre , care sa ramana  in istoria dreptului.

- Buuun ! Si dupa aceea ? – il intreaba profesorul.

- Dupa aceea voi strange bani, bani multi, ma voi casatori si voi avea copii…

- Si dupa aceea ? – continua profesorul.

- Voi cumpara o ferma la tara si-mi voi petrece acolo o batranete lunga si linistita…

- Si dupa aceea ?

Tanarul simte ca incepe sa-i fuga pamantul de sub picioare. Cu toate acestea, ii raspunde profesorului sau:

- Dupa aceea, voi merge pe calea pe care merg toti si-mi voi da obstescul sfarsit.

- Si dupa aceea ? – insista profesorul.

Tanarul nu mai stie ce sa raspunda. Vazandu-l nedumerit, profesorul ii spune:

- Cum, tu care esti avocat, care-i inveti pe altii principiile dreptului si dreptatii, nu stii ca dupa aceea , la incheierea tuturor lucrurilor, vine judecata ?

Cei doi s-au despartit, insa intrebarea profesorului a ramas ca un tepus in constiinta tanarului avocat. Din acea clipa nu a mai avut liniste, pana ce nu L-a gasit pe Christos si pana ce nu i-a predat inima si intreaga viata. Parasind cariera promitatoare, tanarul avocat s-a dedicat predicarii Evangheliei, devenind unul din cei mai mari evanghelisti ai lumii. Tanarul se numeste Charles Finney.

Ne place sa pastram in minte imaginea unui Dumnezeu al iubirii, al milei si al indurarii, gata sa se plece asupra oricaror nevoi ale fiintei umane. Dar, atentie ! Este doar una din fetzele monedei. Biblia ne descopera un Dumnezeu caruia Ii face placere sa binecuvanteze. Insa aceeasi Biblie ne spune ca Dumnezeu stie sa si blesteme…Un Dumnezeu care iubeste pana la sacrificiul suprem, dar care stie sa si pedepseasca …Un Dumnezeu care vindeca rani fizice sau sufletesti, dar care poate ingadui suferinta in viata copiilor Sai…Un Dumnezeu iubitor, dar si drept…Un Dumnezeu care judeca.

Nu-i asa ca atunci cand auzim despre judecata lui Dumnezeu inima ni se strange, un fior ne strabate intreaga fiinta si o teama ascunsa pune stapanire pe noi ? Parca ne-am simti mai in largul nostru daca Biblia nu ne-ar vorbi despre acest subiect.

Adevarul despre judecata lui Dumnezeu este un adevar din categoria celor “tari”, este o “hrana tare”, greu digerabila pentru fiinta umana. Unii oameni, neacceptand sub nicio forma ideea de judecata a lui Dumnezeu, ajung pana la negarea existentei Lui. Altii, desi accepta ideea judecatii, ridica metereze, incercand sa indulceasca adevarul biblic.

Va invit sa ne apropiem de acest subiect incomod pentru a-i intelege mai bine sensurile profunde si pentru a-L vedea in actul judecatii pe Acelasi Tata iubitor pe care L-am vazut si la Golgota. Nu-mi propun acum sa privesc judecata din punct de vedere teologic, separand fazele ei ( judecata de cercetare, judecata din timpul mileniului si sentinta finala ), ci mai degraba sa observam impreuna sensurile profunde si efectele judecatii lui Dumnezeu.

In orice domeniu de cercetare, intrebarile isi au rostul lor benefic. Iata cateva intrebari posibile legate de subiectul judecatii , care ne vor ajuta sa intelegem mai bine actul divin.

1) De ce judeca Dumnezeu ?

El, Dumnezeul atotputernic, atotstiutor, omniprezent, caruia nimeni nu-i poate sta impotriva, de ce  judeca niste fiinte muritoare, limitate in timp si spatiu ? De ce se coboara la nivelul unor fiinte infirme ? Unii oameni, legandu-se de actul divin al judecatii , ajung pana acolo incat sa considere ca judecata lui Dumnezeu este actul suprem al rautatii, argumentand ca este usor sa fii atotputernic, sa poti conduce totul spre un final dorit de tine, iar apoi sa te rafuiesti cu dusmanii tai.

Intr-adevar, daca asa ar proceda Dumnezeu, ne-am putea declina imediat increderea in El. Insa pentru a raspunde la astfel de intrebari e necesar sa-L definim pe Dumnezeu asa cum este El si sa luam in consideratie unul din atributele sale: atotstiinta.

Biblia este plina de dovezi in favoarea adevarului atotstiintei divine. Dumnezeu, in calitate de Creator al spatiului si timpului, se afla intotdeauna deasupra lor. El stie totul. Pentru El nu exista nici trecut, nici viitor, ci doar prezentul vesnic. El cunoaste viitorul inainte ca el sa se produca, dupa cum o marturiseste chiar El, prin pana profetului Isaia:

“Eu am vestit de la inceput ce are sa se intample si cu mult inainte ce nu este inca implinit.” ( Isaia 46, 10 pp. ; vezi si Psalmul 139, 16 )

Daca Dumnezeu cunoaste totul ( atotstiinta ) si stie dinainte ce se va intampla ( prestiinta ), se ridica intrebarea justificata: De ce mai are El nevoie de judecata ?

Raspuns: Pentru ca cerul nu este gol, ci populat cu fiinte inteligente create de Dumnezeu. Insa aceste fiinte nu au atribute divine. Ele nu sunt atotstiutoare ca Ziditorul tuturor lucrurilor si nu pot patrunde in tainele inimii omului pentru a vedea acolo care sunt adevaratele simtaminte si motivatii care conduc viata fiintelor omenesti.

Din acest motiv, judecata divina este acel moment pe care Dumnezeu il foloseste pentru a scoate la lumina inaintea intregului Univers lucruri care pana atunci fusesera ascunse, lucruri pe care El le stia, dar nu erau stiute de creaturile sale.

Si atunci, ce este cu adevarat judecata ? Este ea o ultima “rafuiala” rautacioasa a unui Dumnezeu atotputernic cu impotrivitorii sai ? Nicidecum ! Judecata este mai degraba o ultima clarificare inainte de a incepe vesnicia, este ocazia pe care Dumnezeu o foloseste pentru a sterge din gramatica cerului orice semn de intrebare sau de mirare de care s-ar mai putea agata vreodata in vesnicie vreo indoiala a fiintelor create. Judecata este de asemenea ultima ocazie in care Creatorul va sterge din vocabularul cerului termeni ca: pacat, rautate, invidie, mandrie, razboi, crima, adulter, minciuna, coruptie, tradare, suferinta, moarte…

Dumnezeu judeca pentru ca in finalul luptei dintre bine si rau insusi Satana sa recunoasca , impreuna cu demonii sai : “Drepte si adevarate sunt caile Tale, Imparate al neamurilor” ( Apocalipsa 15, 3 up. ). El judeca pentru ca Legea Sa sa fie repusa in adevarata ei autoritate, iar caracterul Sau sa fie definitiv indreptatit in fata Universului.

2) Care principii stau la baza judecatii lui Dumnezeu ?

Pentru a descoperi aceste principii e necesar sa analizam cu atentie cele cateva “machete” ( prototipuri ) ale judecatii divine care sunt prezente pe paginile Scripturii: Potopul, distrugerea Sodomei si pedepsirea poporului Israel in pustie. O prima observatie pe care o putem face este aceea ca Dumnezeu, atunci cand judeca, respecta cateva principii:

a) Judecata lui Dumnezeu nu este arbitrara. Ea nu se declanseaza fara un motiv anume. Ceea ce declanseaza judecata este intotdeauna o situatie limita si iremediabila, o stare in care raul a avansat atat de mult incat, oricat de mult ar prelungi Dumnezeu harul Sau, situatia nu s-ar imbunatati.

In cazul potopului biblic, Scriptura dezvaluie adevarata cauza a declansarii judecatii lui Dumnezeu:

“Dumnezeu a vazut ca rautatea omului era mare pe pamant si ca toate intocmirile gandurilor din inima lui erau indreptate in fiecare zi numai spre rau.” ( Geneza 6,5 )

Cele patru superlative prezente in acest text ( “mare”, “toate”, “in fiecare zi” si “numai spre rau” ) demonstreaza ca situatia era fara intoarcere. Daca Dumnezeu ar mai fi ingaduit har generatiei antediluviene, nu  s-ar fi produs nicio schimbare in bine, dimpotriva. Daca in aceasta generatie corupta pana la limita ar mai fi existat vreo sansa de indreptare, daca cel putin un suflet ar mai fi putut fi salvat, Creatorul ar fi prelungit harul.

Un argument in acest sens il gasim in cuvintele spuse de Dumnezeu lui Avraam, atunci cand ii descopera viitorul descendentilor lui: “In al patrulea neam, ea ( samanta lui Avraam ) se va intoarce aici ( Canaan ), caci nelegiuirea amoritilor nu si-a atins inca varful.” ( Geneza 15, 16 ). Judecata lui Dumnezeu asupra popoarelor canaanite nu s-a declansat pe vremea lui Avraam, caci mai exista inca speranta pentru indreptarea lor. Dupa 430 de ani de har pentru aceste popoare, judecata lui Dumnezeu a devenit insa iminenta. Nu se mai putea face nimic pentru ele.

b) Inainte de a rosti o sentinta, Dumnezeu cerceteaza in detaliu situatia. In cazul potopului, Biblia spune ca “Dumnezeu a vazut ca …”, ceea ce inseamna ca El a cercetat starea morala a omenirii din acea vreme inainte de a lua decizia nimicirii ei.

De asemenea, in cazul distrugerii Sodomei, Insusi Domnul coboara impreuna cu doi ingeri puternici pentru a verifica situatia din cetatile aflate in campia Iordanului. Si aceasta nu pentru ca El nu avea incredere in raportul ingerilor, ci pentru a ne oferi noua o dovada ca judecata lui Dumnezeu nu se declanseaza fara o cercetare amanuntita a situatiei.

c) Inainte de a judeca, Dumnezeu avertizeaza, oferindu-i omului o sansa de salvare. In cazul potopului, Noe a predicat despre distrugerea ce urma sa vina timp de 120 de ani. Salvarea se afla in intrarea in corabie. In cazul distrugerii Sodomei, Lot i-a avertizat pe conationalii lui de a iesi din cetate, insa in zadar. Salvarea lor era fuga spre munte, fara nicio ezitare.

d) Dumnezeu demonstreaza ca intotdeauna, in aceleasi conditii in care rautatea unor oameni  ajunge la limita, exista si oameni integri si credinciosi. Din nefericire, numarul acestora este intotdeauna mic, mult prea mic fata de marea masa a nelegiuitilor.  La potop, doar opt suflete au putut fi salvate dintr-o generatie intreaga; in cazul Sodomei, doar Lot si cele doua fiice au fost salvati din toata populatia care locuia atunci in manoasa vale a Iodanului; iar in cazul israelitilor eliberati din Egipt, doar doua suflete au intrat in Canaanul promis, din marea multime a robilor evrei.

e) Dumnezeu incepe judecata intotdeauna de la tabara copiilor Sai, apoi trece si la tabara celor razvratiti: “Incepeti insa cu Locasul Meu cel sfant…” ( Ezechiel 9, 6 )

De ce procedeaza El astfel ? Pentru a inlatura orice acuzatie posibila din partea celor nelegiuiti, care ar putea obiecta: “De ce, Doamne, incepi cu noi ? Ai Tai cum stau ? De ce lor le mai acorzi  har, iar noua nu ?”

Evreii din timpul Exodului au pierit, in urma judecatii lui Dumnezeu, chiar inainte de nimicirea popoarelor canaanite pagane, ceea ce dovedeste valabilitatea principiului amintit. De asemenea, principiul este valabil si in cazul judecatii finale, deoarece prima faza a ei este judecata celor care se pretind a fi copii ai lui Dumnezeu: “Caci suntem in clipa cand judecata sta sa inceapa de la casa lui Dumnezeu. Si, daca incepe cu noi, care va fi sfarsitul celor ce nu asculta de Evanghelia lui Dumnezeu ?” ( 1 Petru 4, 17)

3) Ce este osandit la judecata ?

La aceasta intrebare unii se grabesc sa raspunda: pacatele oamenilor. Raspunsul este insa partial corect, deoarece Biblia ne descopera ca Dumnezeu nu va judeca doar faptele omului, ci mult mai mult decat atat. Dumnezeu va judeca cuvintele omului (  Matei 12, 36; Luca 19, 22 ), “umbletele” omului ( Ezechiel 33, 20 ), “caile” omului ( Ezechiel 18, 30 ), precum si“lucrurile ascunse ale oamenilor” ( Romani 2, 16 ).  In concluzie, Dumnezeu va osandi tot ce este pacatos in faptele, gandurile, cuvintele, tendintele, aspiratiile, simtamintele si dorintele oamenilor.

In cartea “Tragedia Veacurilor” , in capitolul “In fata raportului vietii”, se precizeaza ca in rapoartele din ceruri sunt scrise cu exactitate, in dreptul fiecarui suflet omenesc, orice cuvant rau, orice fapta egoista, orice datorie neimplinita, orice prefactorie oricat de iscusita ar fi, orice pacat ascuns, precum si avertismentele si mustrarile lui Dumnezeu respinse de om, pierderea timpului, ocaziile nefolosite, influenta spre bine sau rau cu urmarile ei indepartate, scopurile si motivele ascunse, defectele de caracter nebiruite, modul cum s-a folosit fiecare talant, ce am facut sau nu am facut pentru semenii in nevoie, cum ne-am raportat la Cuvantul lui Dumnezeu…

Daca este adevarat ca judecata lui Dumnezeu osandeste toate aceste pacate, fie descoperite, fie ascunse, la fel de adevarat este faptul ca exista un singur lucru pe care El il osandeste in mod direct: respingerea continua a harului mantuitor. Daca pentru orice pacat exista o solutie salvatoare in jertfa lui Christos, pentru cel care isi impietreste inima an de an, cu buna stiinta, nu va mai fi nicio salvare.

Ce a adus osanda asupra civilizatiei antediluviene ? Pacatele lor grele si numeroase ? Nicidecum, ci faptul ca, pacatosi fiind, s-au impotrivit timp de 120 de ani harului salvator oferit gratuit de Tatal ceresc. Timp de peste un secol, ei si-au batut joc, nu  doar de Noe si credinta lui in Dumnezeu, ci de mana intinsa spre ei pentru a-i salva. Si in apele potopului a pierit o generatie intreaga…

De ce au pierit locuitorii cetatilor din campia Iordanului ? Datorita pacatelor lor grele ? Nu, ci datorita impietririi inimii lor fata de adevarul predicat prin cuvant si fapta de “neprihanitul Lot” ( 2 Petru 2, 7-8 ) care traia in mijlocul lor.

De ce au pierit israelitii in pustie, inainte de a intra in tara promisa ? Datorita pacatelor lor ? Dar oare Iosua si Caleb, singurii din generatia lor care au avut privilegiul de a intra in Canaan, nu erau si ei pacatosi ? Desigur ! Ei au pierit insa datorita respingerii aceluiasi har salvator oferit de un Dumnezeu al indurarii.

Acelasi adevar este valabil si pentru generatia noastra. Daca vom constata vreodata cu groaza ca unii dintre noi nu vom fi mantuiti, aceasta se va datora nu pacatelor noastre, caci pentru ele a murit Christos, ci pentru ca o viata intreaga ne-am impotrivit harului lui Dumnezeu.

Pieirea ta, Israele, este ca ai fost impotriva Mea, impotriva Celui ce te putea ajuta.” ( Osea 13, 9 )

“Ierusalime, Ierusalime…De cate ori am vrut sa strang pe copiii tai cum isi strange gaina puii sub aripi, si n-ati vrut ! Iata ca vi se lasa casa pustie.” ( Matei 23, 37-38 )

Conform profetiei biblice ( Apocalipsa 14, 6-7 ), “a venit ceasul judecatii Lui” ( judecata care precede a doua venire a lui Christos si care va stabili cine va fi si cine nu va fi mantuit ).

Dumnezeu ne da posibilitatea sa alegem , in deplina cunostinta de cauza, drumul pe care-l dorim: “Iau azi cerul si pamantul martori impotriva voastra ca ti-am pus inainte viata si moartea, binecuvantarea si blestemul. Alege viata, ca sa traiesti tu si samanta ta.” ( Deuteronom 30, 19 )

Insa, El ne avertizeaza: “ Bucura-te, tinere, in tineretea ta ! Fii cu inima vesela cat esti tanar, umbla pe caile alese de inima ta si placute ochilor tai. Dar sa stii ca pentru toate acestea te va chema Dumnezeu la judecata.” ( Eclesiastul 11, 9 ).

“Caci toti trebuie sa ne infatisam inaintea scaunului de judecata al lui Christos, pentru ca fiecare sa-si primeasca rasplata dupa binele sau raul pe care-l va fi facut cand traia in trup.” ( 2 Corinteni 5, 10 )

Gandurile exprimate mai sus si legate de judecata lui Dumnezeu au menirea sa ne ajute sa raspundem cu incredere intrebarii: “Si dupa aceea ?” Fie ca “dupa aceea” sa urmeze vesnicia, o vesnicie traita alaturi de Dumnezeul mantuirii noastre.

Lori Balogh

Sursa: www.loribalogh.ro

Tags: judecata