Articole CreştineResurse Spirituale, Practice şi Gratuite

Categorii

29. CURAT SI TOTUSI…NECURAT – autor Lori Balogh

Scris la: 25 iunie 2010

CURAT SI TOTUSI…NECURAT

- PARADOXUL VIETII CRESTINE -

In Biblie exista o multime de lucruri pe care nu le putem intelege prin modul nostru de gandire omenesc. Oricat am fi de pregatiti in scolile lumii, intotdeauna vom intalni pe paginile ei enunturi, situatii si intamplari care ni se vor parea paradoxale, contradictorii si, prin urmare, greu de explicat.

Si este numai firesc sa se intample acest lucru, avand in vedere ca uneori, intre modul nostru de gandire si cel al lui Dumnezeu, este o distanta uriasa.

“Caci gandurile Mele nu sunt gandurile voastre si caile voastre nu sunt caile Mele, zice Domnul. Ci cat sunt de sus cerurile fata de pamant, atat sunt de sus caile Mele fata de caile voastre si gandurile Mele fata de gandurile voastre.” ( Isaia 55, 8-9 )

In esenta, adevarata credinta presupune acceptarea de catre om a modului de gandire a lui Dumnezeu. Si nu este vorba doar de o acceptare teoretica ci, mai ales, de o traire a acestui mod de gandire in viata de zi cu zi.

Iata unul din paradoxurile vietii de credinta , prezent in trei situatii diferite:

1 ) Portretul moral al lui Iov, personajul principal al cartii care-i poarta numele

Sa observam cum il priveste pe Iov Scriptura, cum il priveste Dumnezeu si cum se priveste Iov pe sine.

- Scriptura: “Era in tara Ut un om care se numea Iov. Si omul acesta era fara prihana si curat la suflet. El se temea de Dumnezeu si se abatea de la rau.” ( Iov 1, 1 )

- Dumnezeu: “ Domnul a zis Satanei: Ai vazut pe robul Meu Iov ? Nu este nimeni ca el pe pamant. Este un om fara prihana si curat la suflet, care se teme de Dumnezeu si se abate de la rau.” ( Iov 1,8; 2, 3 )

- Iov despre sine: “Urechea mea auzise vorbindu-se de Tine, dar acum ochiul meu Te-a vazut. De aceea mi-e scarba de mine si ma pocaiesc in tarana si cenusa.” ( Iov 42, 5-6 )

Care este adevarul ? Iov era un om neprihanit sau era un om  pacatos ? Daca Dumnezeu il considera neprihanit, de ce acest om se considera pacatos ? Si, daca intr-adevar era pacatos, atunci de ce Dumnezeu vede in el un om cu un caracter moral deosebit ?

Daca am gandi dupa logica omeneasca , am ajunge la o dilema tulburatoare: fie Dumnezeu e nedrept si partinitor, fie Iov este fatarnic. Si totusi, Biblia nu greseste . Suntem in fata unui paradox al vietii de credinta care, pe scurt, poate fi redat  astfel: “neprihanit si totusi pacatos” ( sau invers ! ).

2 ) Viata apostolului Pavel ne aduce in atentie un paradox asemanator. Iata doua afirmatii “contradictorii” pe care le face Pavel in epistolele sale:

“Nu ca am si castigat premiul sau ca am ajuns desavarsit; dar alerg inainte cautand sa-l apuc, intrucat si eu am fost apucat de Christos Iisus.” ( Filipeni 3, 12 )

“Gandul acesta sa ne insufleteasca pe toti care suntem desavarsiti…” ( Filipeni 3, 15 )

Care era adevarul in cazul lui Pavel ? Era el desavarsit sau nu ? Intr-un pasaj al epistolei sustine un lucru, pentru ca doar la cateva texte distanta sa sustina contrariul…

Suntem in fata aceluiasi paradox: “desavarsit si totusi nedesavarsit” .

3 ) Iisus si ucenicii in camera de sus. La un moment dat, Mantuitorul le spune ucenicilor Sai: “Voi sunteti curati, dar nu toti” ( Ioan 13, 10-11 ). La doar cateva ore dupa aceasta declaratie , toti ucenicii se leapada, sub o forma sau alta, de Mantuitorul lor. In mod deosebit, Petru se remarca prin tradarea sa.

Se pune intrebarea: Erau intr-adevar curati ucenicii ? Daca da, atunci de ce L-au parasit pe Domnul lor in momentele in care El avea cea mai mare nevoie de sprijinul lor ?

Ne aflam in fata aceluiasi paradox: “curat si totusi necurat

Ce pot sa insemne aceste afirmatii ? Sunt ele niste contradictii ale Bibliei, alimentand scepticismul unor oameni care se grabesc sa arunce cu noroi in Cuvantul lui Dumnezeu ?

In realitate, nu este vorba de nicio contradictie, ci de un adevar care a stat la baza protestantismului inca de la aparitia lui. Martin Luther a exprimat acest mare adevar ( paradoxal pentru noi ) in doar cateva cuvinte laconice: “Simul justi et pecatores”, ceea ce poate fi tradus: “Neprihanit si , in celasi timp, pacatos “.

Se impune o precizare: La cine se refera paradoxul enuntat mai sus: la oamenii nepocaiti si straini de Dumnezeu sau la aceia care, desi sunt plini de defecte si pacate, s-au intors cu intreaga lor fiinta spre Creatorul si Rascumparatorul lor ?

Raspunsul reiese clar din cele trei exemple amintite mai sus. Iov, Pavel si ucenicii ( cu exceptia lui Iuda ! ) erau oameni ai credintei, oameni care isi legasera destinul lor vremelnic si vesnic de Cel care le era Domn si Mantuitor.

Cateva citate din scrierile reformatorilor contin acelasi paradox al vietii de credinta:

1 ) “Nimeni nu poate tagadui ca pacatul este inca prezent in toti oamenii botezati si sfinti de pe pamant si ca ei trebuie sa se lupte impotriva lui… Pacatul ramane si dupa botez. Toate pacatele sunt spalate dar ramane totusi ceva care trebuie spalat. Orice fapta buna a sfintilor in vreme ce sunt peregrini in aceasta lume este pacat…Sfintii sunt neprihaniti si totusi murdari in acelasi timp.” Martin Luther, “Opere timpurii”, pag. 13

2 ) In ceea ce priveste pozitia ca nu exista deloc pacat in credincios, niciun gand pamantesc, nicio inclinatie spre alunecare inapoi, ea este contrara Cuvantului lui Dumnezeu si, in aceeasi masura, experientei copiilor Sai. Acestia simt in mod permanent ca inima lor este inclinata spre indepartare de Dumnezeu, o tendinta naturala spre rau si spre alipire de lucrurile acestui pamant. Ei sunt zilnic constienti ca pacatul ramane in inima si ca mandria, indaratnicia si necredinta se lipesc de tot ceea ce vorbesc sau fac, chiar de cele mai bune fapte si de cele mai sfinte datorii. Si totusi, in acelasi timp, ei stiu ca sunt din Dumnezeu. Ei nu se pot indoi niciodata de acest lucru nici macar pentru o singura clipa. Ei simt Spiritul Sau marturisind impreuna cu duhul lor ca sunt copii ai lui Dumnezeu. Ei se bucura in Dumnezeu prin Iisus Christos prin care ei au primit acum ispasirea . Astfel ca ei sunt asigurati in aceeasi masura ca pacatul se afla in ei si ca Christos este in ei nadejdea slavei.” “Predicile lui Wesley”, pag. 12-13

3 ) “Intr-adevar, Christos nu poate domni acolo unde domneste pacatul si El nici nu va locui acolo unde pacatul este ingaduit. Dar El se afla acolo si locuieste in inima fiecarui credincios care lupta contra tuturor pacatelor , desi el nu este inca curatit potrivit cu curatirea Sanctuarului.”                                                                                                   John Wesley, idem

Acest adevar exprimat de marii reformatori ai crestinismului poate fi regasit si in scrierile de mai tarziu ale E. G. White:

1 ) “Nimeni dintre apostoli si profeti nu a pretins vreodata ca este fara pacat. Oameni care au trait cel mai aproape de Dumnezeu, oameni care si-ar fi sacrificat viata mai degraba decat sa comita cu stiinta un lucru rau, oameni pe care Dumnezeu i-a onorat cu lumina si putere divina, au marturisit pacatosenia firii lor.” E. G. White, “Parabolele Domnului”, pag. 160

2 ) Deoarece experienta nasterii din nou ii apartine, nu urmeaza ca crestinul sa-si incruciseze mainile , multumit cu ceea ce s-a realizat pentru el. Acela care s-a hotarat sa intre in imparatia spirituala va constata ca toate puterile si pasiunile nerenascute, sprijinite de fortele imparatiei intunericului, sunt asezate in ordine de bataie impotriva lui. In fiecare zi el trebuie sa-si reinnoiasca consacrarea, in fiecare zi sa se lupte impotriva raului. Obiceiuri vechi, tendinte spre rau erditare se vor lupta pentru stapanire si impotriva lor el trebuie sa fie mereu in garda, luptand pentru biruinta in puterea lui Christos.” E. G. White, “Istoria faptelor apostolilor”, pag. 476-477

Si acum , un citat foarte scurt care contine, in esenta, exprimarea marelui paradox al vietii de credinta ( merita sa fie memorizat ! ):

“Cu cat te apropii mai mult de Iisus, cu atat mai plin de greseli vei aparea in ochii tai proprii.”                E. G. White, “Calea catre Christos”, pag. 64

Se impune o subliniere importanta: Cu cat te apropii mai mult de Christos, iti vei simti mai mult pacatosenia “in ochii tai”. Daca pacatosenia va fi simtita si de cei din jur, atunci intr-adevar e ceva in neregula cu viata ta de credinta.

Ne aflam, asadar, in fata unei “legi” care guverneaza viata spirituala a omului. Si, asemenea oricarei legi din lumea materiala, si legile spirituale au consecintele si corolarul lor.

Consecintele:

Cu cat te vei apropia mai mult de Iisus, te vei vedea mai murdar, mai pacatos. Aceasta te va face mai dependent de El si mai umil in relatia cu Dumnezeu si cu semenii. In felul acesta, vei fi mai pregatit sa primesti haina neprihanirii lui Christos. Cu cat te vei apropia mai mult de Iisus si cu cat te vedea mai pacatos, vei ura mai mult pacatul, te vei stradui sa duci o viata mai curata…Vei deveni mai sfant…

Corolarul:

Cu cat te vei departa mai mult de Iisus, cu atat vei aparea mai curat, mai nevinovat in proprii tai ochi. Oamenii care erau cel mai departe de spiritul Domnului Christos in perioada lucrarii Sale pamantesti erau fariseii. Ce parere aveau despre ei insisi acesti nefericiti oameni ? Scriindu-le credinciosilor din Filipi despre perioada in care traia ca un fariseu, apostolul Pavel subliniaza:

“Eu care sunt taiat imprejur a opta zi, din neamul lui Israel, din semintia lui Beniamin, evreu din evrei; in ce priveste Legea, fariseu…cu privire la neprihanirea pe care o da Legea, fara prihana…” (  Filipeni 3, 5-6 )

Acestor oameni “fara prihana” Mantuitorul le adreseaza cele mai dure si mai directe mustrari din cate exista pe paginile Bibliei ( vezi Matei cap. 23 ). Pe acesti oameni “neprihaniti” in proprii lor ochi, Iisus ii numeste “pui de naparci”, “serpi”, “povatuitori orbi”, “fatarnici”, “morminte varuite”, “nebuni si orbi”…

Dintre toate situatiile posibile in care se poate gasi un om in relatia sa cu Dumnezeu , cea a laodiceeanului este cea mai deplorabila. De ce ? Pentru ca el este rupt de realitate, traind in lumea iluzorie a unei pareri bune despre sine. El crede despre sine: “Sunt bogat, m-am imbogatit si nu duc lipsa de nimic,” in timp ce Dumnezeu il vede in adevarata lui infatisare: “Si nu stii ca esti ticalos, nenorocit, sarac, orb si gol.” ( Apocalipsa 3, 17 )

De aceea, cat de multa nevoie avem sa ne apropiem de Domnul si Capetenia neprihanirii noastre ! Chiar daca aceasta apropiere presupune experienta trairii paradoxului amintit …Nimeni sa nu se descurajeze daca, pe masura ce inainteaza in viata de credinta si se apropie mai mult de Dumnezeu, va descoperi mai multe pete pe haina caracterului sau! E numai firesc sa se intample astfel si ar fi rau daca nu s-ar intampla acest lucru. Cand te impiedici seara pe strada , nu poti vedea in intuneric cat de murdare iti sunt hainele. Dar, pe masura ce te apropii de o sursa de lumina, murdaria devine tot mai vizibila, facandu-te constient de starea ta si de nevoia de curatire.

Nu dispera daca, fiind la inceputul experientei tale cu Dumnezeu, vei constata ca pacatul inca exista in viata ta. El a existat intotdeauna, insa acum esti mai constient de prezenta lui decat inainte. Spre sfarsitul vietii si lucrarii sale , apostolul Pavel marturiseste cu toata onestitatea sa si nu de complezenta: “Iisus Christos a venit in lume ca sa mantuiasca pe pacatosi, dintre care cel dintai sunt eu.” ( 1 Timotei 1, 15 )

Daca si tu poti spune acelasi lucru cu toata convingerea, esti pe drumul cel bun. Inseamna ca esti atat de aproape de Iisus incat iti poti vedea intreaga pacatosenie, dorind cu atat mai mult harul si mantuirea Sa.

Lori Balogh

Mai multe articole de acelasi autor pot fi gasite la adresa: http://www.loribalogh.ro