Articole CreştineResurse Spirituale, Practice şi Gratuite

Categorii

30. CAUZE SI EFECTE – autor Lori Balogh

Scris la: 25 iunie 2010

CAUZE SI EFECTE

- CATE CEVA DESPRE ORIGINEA NECAZURILOR -

Viata este o ecuatie cu multe necunoscute. Dorim ca toate lucrurile sa mearga bine insa, din nefericire, uneori apar si surprize neplacute…

Cu totii ne dorim sanatate, insa uneori apare boala. Cu totii dorim prosperitate materiala, dar sunt perioade in viata in care trebuie sa ne confruntam cu lipsuri. Cu totii dorin siguranta in circulatie, dar se mai intampla si accidente…

Cand lucrurile nu merg asa cum ar trebui, ideal este sa analizam cauzele esecului. Un esec, indiferent in ce domeniu s-ar produce el si a carui cauza nu este depistata, se poate repeta oricand, producandu-ne multa durere inutila.

Biblia, in calitatea ei de manual de morala, ne prezinta numeroase exemple de situatii nedorite in care omul trebuie sa caute adevarata cauza a unui esec sau altul. Una din aceste situatii de criza prin care a trecut poporul Israel ne este relatata in 1 Samuel 4, 1-11.

Este vorba de un moment din istoria zbuciumata a perioadei judecatorilor, cea care a precedat perioada monarhica. In esenta, pasajul biblic ne vorbeste despre un esec pe plan militar in lupta impotriva vesnicului dusman reprezentat de filisteni.

Imediat dupa infrangere, este convocat “Consiliul Suprem de Aparare al Tarii “ ( CSAT ) in sedinta caruia subiectul principal discutat este: “Pentru ce ne-a lasat Domnul sa fim batuti azi de filisteni ?” Au loc discutii aprinse intre diferitele “partide”, fiecare din ele aratand spre o anumita cauza a esecului militar suferit. Unii insista asupra lipsei armamentului modern, altii pe lipsa pregatirii militare; unii  spun ca poporul are prea putini recruti incorporati, in timp ce altii  sustin ca adevarata cauza este lipsa unui serviciu de contraspionaj eficient. In final, unii  pun vina pe conditiile climaterice si de relief…Dupa dezbateri interminabile, se ajunge la o concluzie comuna: cauza infrangerii este lipsa chivotului din mijlocul taberei militare…

Era aceasta adevarata cauza a infrangerii ? Nicidecum ! Dovada ? In urma hotararii luate, chivotul este adus in mijlocul taberei militare a evreilor, lupta cu filistenii este reluata si…din nou infrangere. Care era de fapt adevarata cauza a infrangerii ?

Este surprinzator continutul primului verset al capitolului 4 al primei carti a lui Samuel:

“Chemarea lui Samuel a ajuns la cunostinta intregului Israel. Israel a iesit inaintea filistenilor ca sa lupte impotriva lor…”

Pare a fi o ruptura intre cele doua afirmatii din text. Ce legatura poate exista intre chemarea lui Samuel ca profet si razboi ? Ce legatura poate fi intre religie si campaniile militare ?

Tocmai aici gasim adevarata cauza a esecului evreilor, cauza pe care ei n-au vrut sa o recunoasca. Ce ar fi trebuit sa faca israelitii inainte de a face primul pas intr-o problema atat de serioasa cum este cea a razboiului ? Desigur, ei ar fi trebuit sa caute sfatul, ocrotirea, calauzirea si biruinta la Dumnezeu prin mijlocirea profetului Sau. Din nefericire, evreii n-au facut acest lucru. Desi Samuel era deja recunoscut ca profet, israelitii s-au gandit probabil ca sfatul lui era bun in probleme morale, nu si in cele militare. Si au pornit la lupta doar pentru a cunoaste gustul amar al infrangerii.

Ce a urmat, stim deja din raportul Scripturii: o cauza gresit identificata a dus la o infrangere si mai mare. Daca in prima lupta au pierit 4000 de oameni, in urma celui de-al doilea esec au pierit nu mai putin de 30 000 de oameni. Insa pierderea cea mai grea a fost cea a moralului. Poporul cazuse, fara sa stie, in idolatrie. Caci ce poate sa insemne increderea intr-un obiect , fie el unul sfant , apartinand Sanctuarului, decat idolatrie ? Cu ce se deosebeau israelitii, care isi pusesera increderea intr-un obiect sfant, de filistenii pagani care faceau acelasi lucru cu idolii lor ?  Iata unde poate duce identificarea gresita a cauzei unui esec !

Cartea lui Iov este plina de alte exemple cu privire la greseli pe care le poate face omul atunci cand incearca sa gaseasca adevarata cauza a unor necazuri. Asupra lui Iov, a carui viata neprihanita este apreciata de Insusi Dumnezeu, se abat, intr-un interval foarte scurt, sapte nenorociri teribile. Intr-o succesiune galopanta, desprinsa parca dintr-un scenariu horror, Iov isi pierde pe rand averea ( deosebit de mare pentru acele timpuri ! ), copiii ( nu unul sau doi, ci toti cei zece ! ), sanatatea ( o boala teribila neidentificata ), sprijinul moral al sotiei care cedeaza  psihic si, nu in ultimul rand, empatia celor mai buni preieteni ai sai.

Este interesant de observat cum au perceput cei din jurul lui Iov cauza acestor nenorociri. Unii sunt siguri ca “focul lui Dumnezeu a cazut din cer” ( Iov 1, 16 ), nimicindu-i o parte din avere; altii pun vina pe oameni ( Iov 1, 15.17 ) iar  altii gasesc cauza in fortele dezlantuite ale naturii ( Iov 1, 19 ). In final, “prietenii” patriarhului incep sa filozofeze si, mergand pe firul unui rationament omenesc, ajung repede la o concluzie unanima: Daca Iov ar fi fost neprihanit, Dumnezeu l-ar fi ocrotit. Deci, pentru ca atatea nenorociri s-au abatut asupra lui, inseamna ca Iov este un mare pacatos.

Aceasta era adevarata cauza a suferintelor lui Iov ? Era Iov un pacatos atat de mare incat sa atraga dintr-o data asupra lui toate nenorocirile posibile ?

Daca nu ar exista primul capitol al cartii in care cortina este data la o parte, permitandu-ne sa vedem ce se intampla in culise, poate ca si noi am oscila intre aceste pareri. Biblia insa nu ne lasa in confuzie cu privire la adevarata cauza a suferintelor lui Iov.

Versetul 12 al primului capitol ne spune ca “Satana a plecat dinaintea Domnului” cu permisiunea de a incerca loialitatea lui Iov fata de Dumnezeu. Acum intelegem ? Nu Dumnezeu era adevarata cauza a nenorocirilor abatute asupra omului, nici oamenii, nici natura dezlantuita…Adevarata cauza se afla in ura inversunata a lui Satana impotriva unui om care, prin viata sa neprihanita,  Ii aducea onoare Creatorului sau.

Si acum, un un ultim exemplu: Iisus pe cruce. Sa incercam sa ne imaginam scena rastignirii. Iisus, Fiul neprihanit al Tatalui, se afla rastignit intre doi talhari, traind ultimele clipe ale agoniei mortii. In jurul crucii, cativa ucenici speriati si derutati, care nu mai stiau ce sa creada despre Domnul lor, apoi cativa soldati romani  brutali, cativa farisei si carturari de pe fetele carora se putea citi satisfactia implinirii unei dorinte, precum si multimea curioasa si atat de oscilanta in sentimentele ei.

Cu siguranta ca in inimile multor oameni care-L cunoscusera pe Iisus se ridica o multime de intrebari: De ce acest om neprihanit trebuie sa moara in felul acesta ? Care e cauza ? Unii rationeaza dupa un sablon deja cunoscut: Daca acest om este intr-adevar Fiul lui Dumnezeu, asa cum pretinde, atunci nu ar fi lasat sa moara pe cruce. Daca Dumnezeu nu intervine, inseamna ca acest Iisus nu este ceea ce pretinde a fi, ci este un impostor. Deci merita sa moara pe cruce !

Aceasta era adevarata cauza a suferintelor Mantuitorului ? El suferea si murea pentru ca era pacatos si era parasit de Tatal ceresc ? Nicidecum ! Daca in acele clipe evreii si-ar fi reamintit macar doua versete din profetia mesianica a lui Isaia, ei ar fi fost feriti de greseala de a judeca in felul acesta ceea ce se intampla pe cruce.

“Totusi El suferintele noastre le-a purtat si durerile noastre le-a luat asupra Lui. Si noi am crezut ca este pedepsit, lovit de Dumnezeu si smerit. Dar El era strapuns pentru pacatele noastre, zdrobit pentru faradelegile noastre. Pedeapsa care ne da pacea a cazut peste El si prin ranile Lui suntem tamaduiti.”   ( Isaia 53, 4-5 )

Suferea Iisus din cauza pacatului Sau, asa cum credeau cei mai multi din cei adunati in jurul crucii ? Nicidecum ! Daca El se afla acolo, in cea mai umila postura posibila pentru un Fiu de Dumnezeu, atunci aceasta se intampla pentru noi si din cauza pacatelor noastre…”Pentru ca oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica.” ( Ioan 3, 16 )

Riscul de a esua in depistarea adevaratelor cauze ale unor nenorociri care se abat asupra noastra este permanent. Nicio generatie de oameni nu este scutita de o astfel de greseala. Eclesiastul ne asigura ca “ce a fost, va mai fi si ce s-a facut, se va mai face. Nu este nimic nou sub soare.” ( Eclesiastul 1, 9 )

Oare in acest veac modern plin de descoperiri uimitoare ale stiintei si tehnicii, vor mai gresi oamenii in a stabili adevaratele cauze ale unor esecuri, nenorociri si necazuri ?

Profetiile biblice referitoare la timpul sfarsitului descriu o lume framantata de tot felul de probleme si crize, aducandu-i pe oameni si pe conducatorii lor la disperare. Insusi Mantuitorul ne avertizeaza ca “pe pamant va fi stramtorare printre neamuri care nu vor sti ce sa faca la auzul urletului marii si al valurilor. Oamenii isi vor da sufletul de groaza in asteptarea lucrurilor care se vor intampla pe pamant, caci puterile cerurilor  vor fi clatinate.” ( Luca 21, 25-26 )

Este numai normal ca in mijlocul unei crize oamenii sa caute cauza ei, pentru a sti cum sa iasa din ea. Insa in mijlocul crizei finale in care va intra intreaga lume se va face aceeasi greseala. De data aceasta, “tapul ispasitor” pentru toate nenorocirile care se vor petrece pe pamant vor fi considerati cei care vor ramanea loiali Legii lui Dumnezeu.

“Aceia care cinstesc Legea lui Dumnezeu vor fi acuzati de a fi adus nenorocirile peste lume si vor fi priviti ca fiind cauza frmantarilor ingrozitoare ale naturii, a luptei si a varsarii de sange dintre popoare care umplu pamantul de durere.”  ( E. G. White, “Tragedia veacurilor”, pag. 564 )

Desigur, va exista si un rationament pentru care majoritatea omenirii va gandi astfel:

“Cand ingerul harului isi va strange aripile pentru a pleca, Satana va face faptele ticaloase pe care demult dorea sa le faca. Furtuni si uragane, razboaie si varsare de sange…In aceste lucruri se desfateaza el, adunandu-si recolta. Asa de complet vor fi inselati oamenii de catre el incat vor declara ca aceste calamitati sunt rezultatul pangaririi primei zile a saptamanii. De la amvoanele bisericilor va fi auzita declaratia ca lumea este pedepsita pentru ca duminica nu este onorata  asa cum ar trebui sa fie. Si nu se va cere mare forta de imaginatie pentru ca oamenii sa poata crede aceasta.”     “Review and Herald”, 17 sept. 1901

Vremurile acestea nu sunt departe de noi. Natura ne-a obisnuit deja cu manifestarile ei extreme. Decaderea morala, coruptia si violenta sunt in continua crestere, autoritatile simtindu-se adesea depasite de situatie. Tendinta fireasca in momente de criza este cautarea tapilor ispasitori. Cine vor fi acestia ?

In SUA exista deja semnale de gasire a tapilor ispasitori pentru toate nenorocirile care se abat asupra natiunii americane in ultima vreme. Miscarea cu tot mai mare influenta in America, numita “Majoritatea morala”, ii acuza in mod direct pe cei care nu pazesc duminica , ei fiind cauza declinului economic si al dezastrelor naturale tot mai frecvente. Daca sustinatorii acestei idei ar citi Biblia cu mai multa atentie si fara prejudecati, ar ajunge la o cu totul alta concluzie.

Cartea Deuteronom are un capitol dedicat in mod special binecuvantarilor si blestemelor ( cap. 28 ). Dumnezeu atrage atentia poporului Sau de atunci, dar si de astazi, ca fericirea si prosperitatea lui depinde de o ascultare deplina fata de Legea Sa.

“Dar daca nu vei asculta de glasul Domnului, Dumnezeului tau, daca nu vei pazi si nu vei implini toate poruncile Lui si toate legile Lui pe care ti le dau astazi, iata toate blestemurile care vor veni peste tine si de care vei avea parte…” ( Deuteronom 28, 15 )

Pazirea duminicii ca zi de odihna saptamanala nu este o porunca de origine divina, ci omeneasca. Biblia nu ne da nici cel mai mic indiciu ca Sabatul zilei a saptea- adevarata zi de odihna si inchinare specificata in porunca a patra a Decalogului – ar fi fost schimbat in favoarea duminicii. Daca Dumnezeu va ingadui ca lumea sa treaca printr-o criza teribila in finalul istoriei sale, aceasta nu se va datora calcarii unui Decalog modificat dupa vointa omului, ci se va datora sfidarii Legii lui Dumnezeu asa cum a lasat-o El omenirii.

Intr-adevar, nu este nimic nou sub soare ! Oamenii nu au invatat nimic din greselile trecutului si continua sa caute cauzele esecurilor si necazurilor lor intr-o alta directie decat cea adevarata. Cata nevoie avem de un spirit de discernamant corect in gasirea adevaratelor cauze ale lucrurilor rele ce ni se intampla !

Dar de unde sa dobandim acest discernamant ?

“Daca vreunuia din voi ii lipseste intelepciunea, s-o ceara de la Dumnezeu care da tuturor cu mana larga si fara mustrare, si ea ii va fi data. “  ( Iacov 1, 5 )

Lori Balogh

Mai multe articole de acelasi autor pot fi gasite la adresa: http://www.loribalogh.ro