Articole CreştineResurse Spirituale, Practice şi Gratuite

Categorii

2. “E DREPT, DOAMNE ?” – autor Lori Balogh

Scris la: 4 martie 2010

“E DREPT, DOAMNE ?”

- NEDUMERIRI CRESTINE -

Daca ne-ar intreba cineva care sunt trasaturile esentiale ale caracterului lui Dumnezeu, sunt convins ca fiecare dintre noi ar raspunde fara ezitare: dreptatea si dragostea. Acestia sunt cei doi stalpi care sustin intregul Univers.

“Dreptatea si judecata sunt temelia scaunului Tau de domnie ; bunatatea si credinciosia sunt inaintea Fetei Tale.’’      ( Psalmul 89,14 )

Aceasta este teoria pe care o putem oricand demonstra cu argumente biblice. In viata practica insa, sunt destule ocazii in care, mai direct sau mai in ascuns, ne indoim, fie de dreptatea lui Dumnezeu, fie de dragostea Sa. De exemplu, nu v-ati gasit niciodata in situatia de a va intreba sau de a intreba pe cei din jur : “Din copilarie ma straduiesc sa respect legile sanatatii asa cum le-am inteles din Scripturi si totusi ma doare ba una, ba alta. In acelasi timp, colegii mei de serviciu mananca de toate, beau ce nu trebuie, ba mai si fumeaza, pierzand noptile prin baruri, si totusi nu se plang de nicio problema de sanatate. E drept lucrul acesta?”

Sau: “ Eu ma straduiesc sa fiu cinstit fata de legile tarii, imi platesc la timp impozitele, si totusi am mai putin decat vecinul care face slalom printre indatoririle sociale. E  drept sa fie asa?”

Astfel de intrebari se pot naste in orice domeniu al vietii si, desi nu invocam Numele lui Dumnezeu, in realitate noi punem la indoiala fie dreptatea Sa, fie dragostea Sa. Toate intrebarile de felul acesta pot fi rezumate intr- una singura: “ E drept, Doamne?” Si, la urma urmei, de ce nu ne-am intreba si noi din moment ce barbati ai credintei, ale caror fapte sunt redate pe paginile Bibliei, au avut si ei clipele lor de indoiala? Si ei au pus astfel de intrebari, unele fiind redate chiar pe paginile Scripturii.

Iata-l pe Asaf, psalmistul, marturisind in Psalmul 73 o anumita indoiala pe care a trait-o cu privire la dreptatea lui Dumnezeu, intr-un anumit moment al vietii: “Totusi era sa mi se indoaie piciorul si erau sa-mi alunece pasii ! Caci ma uitam cu jind la cei nesocotiti, cand vedeam fericirea celor rai.” ( Psalm 73, 2-3 )

Asaf era nedumerit ca celor rai, care nu voiau sa stie de Dumnezeu si de Legea Sa, le mergea bine, aveau de toate, erau grasi si bine tratati de semenii lor, in timp ce el, care se straduia sa-I fie credincios lui Dumnezeu, o ducea rau. Concluzia pe care o trage Asaf este dureroasa: “Degeaba mi-am curatit eu inima si mi-am spalat mainile in nevinovatie, caci in fiecare zi sunt lovit, in toate diminetile sunt pedepsit.”   ( Psalm 73, 13-14 )

Toate aceste framantari sufletesti ale psalmistului se rotesc in jurul aceleiasi intrebari: “E drept, Doamne? Unde e dreptatea Ta? “ Din fericire, Asaf a depasit criza sufleteasca. In momentul in care a intrat in Templul lui Dumnezeu, a inteles cateva lucruri importante legate de marea lupta dintre bine si rau, in mod deosebit finalul acestei lupte.

Iata-l si pe Habacuc, profetul, care are si el momentele lui de descumpanire: “Pentru ce ma lasi sa vad nelegiuirea si Te uiti la nedreptate?…De aceea legea este fara putere si dreptatea nu se vede…” (  Habacuc 1, 1-4 )

Alte cuvinte folosite, alte aspecte ale vietii puse in discutie, dar aceeasi intrebare rascolitoare: “E drept, Doamne?”  Din fericire si Habacuc a depasit criza indoielii. Stiti cum? El a stiut ce sa fac cu indoiala din inima sa. “M-am dus la locul meu de straja si stam pe turn ca sa veghez si sa vad ce are sa-mi spuna Domnul si ce-mi va raspunde la plangerea mea.”  ( Habacuc 2,1 )

Dupa exemplul lui Habacuc, am putea continua cu alte personaje biblice care au avut aceleasi framantari, aceleasi indoieli si neintelegeri cu privire la dreptatea lui Dumnezeu: Iov, Ieremia, Ilie etc. Nu-mi propun sa cautam raspuns la toate intrebarile de felul acesta. Aceste intrebari vizeaza mai multe aspecte ale vietii si ne-ar lua mult timp In ocazia de fata doresc sa ma opresc asupra unui singur aspect, unul particular, in care ne putem indoi de dreptatea lui Dumnezeu: problema mantuirii.

Intrebarea este urmatoarea ( trebuie sa recunoastem ca si noi o punem uneori): “E drept Dumnezeu atunci cand mantuieste anumiti oameni? E drept ca sa fie mantuit un om care si-a risipit intreaga viata in placeri pacatoase si care se intoarce la Dumnezeu pe ultima suta de metri, alaturi de unul care L-a primit pe Hristos din tinerete, suferind pentru credinta intreaga sa viata?” Astfel de intrebari ne vin in minte, fie ca le marturisim, fie ca nu… Punand astfel de intrebari, de fapt ne indoim de dreptatea lui Dumnezeu.

In anul 1980, in revista “Semnele Timpului”, a aparut un articol despre marii criminali de razboi nazisti, judecati in procesul de la Nurnberg. Un pastor protestant, pe nume Henry Gereke, a lucrat cu acesti criminali inainte de a fi executati. Unii dintre cei judecati au refuzat in mod constant ajutorul spiritual acordat de pastor. S-au gasit insa si cativa ( 15 la numar ) care au acceptat asistenta pastorului. Acesta a avut mai multe intalniri cu criminalii de razboi, in urma carora unii dintre ei s-au convertit. Iata cateva declaratii ale unora dintre acestia:

Fritz Zankel, fost ministru al muncii in cel de-al treilea Reich: Cand pastorul a intrat in celula sa, l-a rugat sa citeasca din Biblie, apoi a spus: “ Dumnezeu este milos cu un pacatos ca mine.” Apoi si-a marturisit pacatele. Pastorul Gereke a marturisit ca acest fost nazist, in zilele pe care le-a mai avut de trait pana la executarea sentintei, a trait ca un om nou in Hristos.

Wilhelm Keittel, seful inaltului comandament al armatei: Cand pastorul l-a vizitat in celula sa, l-a gasit citind Biblia. Apoi el i-a spus pastorului:” Eu stiu din aceasta carte ca Dumnezeu poate iubi si un pacatos ca mine.” Apoi si-a ridicat mainile spre cer, cerandu-I iertare lui Dumnezeu. Pe esafod, Keittel a spus: “Sa fie Hristos Salvatorul meu si sa ramana cu mine pentru totdeauna!”

Hans Frank, un ideolog al razboiului, in boxa acuzatilor a recunoscut totul: “Dreptatea vesnica a lui Dumnezeu e cea in care ma incredintez plin de incredere. Il rog pe bunul Dumnezeu sa ma primeasca si pe mine. “

Von Ribentrop, fost ministru de externe al Reich-ului si semnatar al tratatului Ribentrop-Molotov, dupa ce a avut o atitudine rece la inceput, dupa mai multe intalniri cu pastorul Gereke, i-a spus acestuia pe esafod: “Ne vom revedea!”

Se pare ca unii din acesti criminali de razboi au trait o pocainta sincera inainte de moarte. Intrebarea care se ridica in mod firesc in mintile noastre este aceeasi: Este drept ca acesti oameni care au trimis la moarte milioane de suflete nevinovate, sa fie mantuiti si sa se bucure de viata vesnica alaturi de cei pe care i-au chinuit si omorat? Este cerul un loc primitor si pentru calai, si pentru victimele lor?

Mantuitorul ne-a lasat doua parabole in care protagonistii contesta dreptatea lui Dumnezeu atunci cand El ii mantuieste pe anumiti oameni:

1. Pilda fiului risipitor, redata in Luca 15,11-32. Simbolurile folosite in pilda sunt cunoscute: Tatal celor doi fii Il reprezinta pe Dumnezeu; fiul risipitor il reprezinta pe omul lumesc care isi traieste viata asemenea unei lumanari aprinse la ambele capete; fratele mai mare il reprezinta pe crestinul din biserica, ramas langa Dumnezeu, in ciuda atractiilor lumii; haina, inelul si incaltamintea oferite de tatal fiului sau risipitor reprezinta, intr-un cuvant, mantuirea pe care Dumnezeu ne-o ofera fara plata.

Acum va rog sa observati: Cine contesta dreptatea lui Dumnezeu atunci cand Acesta  ii ofera mantuirea celui intors la El? Este surprinzator ca cei care contesta dreptatea cerului sunt tocmai “fratii mai mari”- crestinii cu state vechi, cei de la care ne asteptam cel mai putin. Lecturand aceasta parabola, ramanem surprinsi de reactia aproape violenta a fratelui mai mare:“El s-a intaratat de manie si nu voia sa intre in casa.” ( Luca 15, 28 ) Urmeaza apoi dialogul plin de reprosuri la adresa tatalui sau, care poate fi rezumat intr-o singura propozitie interogativa: “E drept, tata, sa-l primesti pe acest nenorocit?”

2. Pilda lucratorilor viei, redata in Matei 20, 1-16. Simbolurile folosite: gospodarul Il reprezinta pe Dumnezeu; plata ( un leu) reprezinta mantuirea data in mod egal tuturor; lucratorii ii reprezinta pe cei ce primesc mantuirea in diferite perioade ale vietii ( in copilarie, in tinerete, la maturitate, sau la batranete)

Acum va rog sa observati acelasi amanunt: Cine contesta si in acest caz dreptatea “gospodarului “ ( Dumnezeu )?

“Cand au venit cei dintai, socoteau ca vor primi mai mult, dar au primit si ei tot cate un leu fiecare. Dupa ce au primit banii, carteau impotriva gospodarului si ziceau: Acestia de pe urma n-au lucrat decat un ceas si la plata i-ai facut deopotriva cu noi, care am suferit greul si zaduful zilei.” ( Matei 20, 10-12 )

In esenta, este vorba de aceeasi intrebare acuzatoare la adresa lui Dumnezeu: “E drept, Doamne, sa-i platesti pe toti la fel? Tu nu tii cont de vechimea noastra in credinta, de sacrificiile si ostenelile noastre?”

Privind in ansamblu cele doua parabole, vedem ca aceia care contesta dreptatea lui Dumnezeu atunci cand El mantuieste pe anumiti oameni sunt tocmai aceia care considera mantuirea ca pe o plata a lui Dumnezeu pentru anumite fapte, anumite merite. Acesti oameni nu vad mantuirea ca pe un dar  al lui Dumnezeu oferit celor care cred in El. Fratele mai mare, cel nervos si suparat pana la cer pentru ca tatal sau l-a primit si pe fiul sau mai mic, ii reproseaza acestuia:

“Iata, eu iti slujesc ca un rob de atatia ani si niciodata nu ti-am calcat porunca…iar cand a venit acest fiu al tau ( de ce nu-l numeste “fratele meu” ? )care ti-a mancat averea cu femeile desfranate, i-ai taiat vitelul cel ingrasat.” ( Luca 15, 29-30  )

Sau, altfel spus: “Eu singur merit toata aceasta sarbatoare a mantuirii. El, pacatosul, nenorocitul, nu o merita. Daca ii dai si lui aceeasi rasplata, inseamna ca nu esti drept!”

Stiti care este problema reala a acestor contestatari? Problema lor este invidia. Lucratorii angajati in primul ceas de catre gospodar se tocmisera pentru plata unei zile intregi de munca. Cand s-au tocmit, pretul oferit ( un leu , un dinar ) le-a convenit si au acceptat sa intre in afacere. La sfarsitul zilei, ei au primit exact ceea ce li se promisese si ceea ce ei acceptasera. Problema a aparut atunci cand s-au comparat cu alti lucratori, veniti mai tarziu in via gospodarului: cei veniti “cand se crapa de zece”, cei intrati in vie pe racoare, dupa ce trecuse zaduful zilei. De ce sa primesca si ei aceeasi plata? Acesti revoltati nu doreau atat de mult o plata mai mare ( ei se tocmisera deja ), ci doreau ca cei veniti mai tarziu, ori sa nu mai fie primiti in vie, ori sa fie platiti mai putin. Atitudinea acestor oameni imi aminteste de versurile unui rondel invatat pe bancile scolii:

“Nu vreau, Doamne, capra eu;

Vreau sa moara-a lu’ vecinu’ “

Gospodarul le pune acestor oameni o intrebare cercetatoare: “Nu pot sa fac ce vreau cu ce-i al meu? Ori este ochiul tau rau pentru ca eu sunt bun?” (  Matei 20, 15 )

Expresia “ochiul tau rau” ne sugereaza ca acesti oameni au o mare problema cu judecata lor, dar mai ales cu inima lor in care clocoteste revolta, mania, invidia si rautatea.

Invidia nu este un simplu defect de caracter, ci o adevarata boala sufleteasca ce dezorganizeaza toate facultatile omului. Ea a inceput cu Lucifer, care dorea sa fie primul in cer. Neputand sa obtina atotputernicia si gloria pe care le cauta, el s-a revoltat impotriva guvernarii divine. El i-a invidiat pe primii nostri parinti si i-a impins spre pacat, cauzand pierderea lor si a intregii rase umane. Invidiosul inchide ochii la calitatile semenilor sai si fata de nobletea faptelor lor. El este gata intotdeauna sa denigreze si sa denatureze chiar lucrurile cele mai nobile. Adesea, pot fi vazuti oameni care isi marturisesc si parasesc diferite pacate, dar nu este nimic de sperat din partea unui invidios. Deoarece a-l invidia pe un semen inseamna a admite ca el este superior altora, orgoliul nu-i va permite sa faca nicio concesie. Incercati sa-l convingeti pe un invidios de pacatul lui si el se va intarata si mai mult impotriva obiectului resentimentelor sale si se va dovedi incorigibil.” E.G. White, Testimonis, vol. 5, cap. “Invidia si critica “

Oare cum ar trebui sa se poarte Dumnezeu fata de oamenii pacatosi pentru ca si acesti “frati mai mari” sa fie si ei multumiti si sa spuna: “Asa da, Doamne! Asa este drept!”?

Probabil ca fratele mai mare din pilda fiului risipitor ar fi fost multumit daca tatal sau, fie l-ar fi gonit pe pe pacatosul de frate al sau, spunandu-i vreo cateva ca sa le tina minte, fie l-ar fi primit, dar l-ar fi tinut o bucata de vreme in “purgatoriu”: “Unde iti sunt hainele bune pe care ti le-am dat cand ai plecat de acasa? Ei bine, acum stai in zdrentele pe care le ai pe tine, daca ti-a placut viata usoara! Munceste in grajd si cand vei avea bani, sa-ti cumperi tu singur altele, din munca ta! Ti-e foame? Ce sa-ti fac, fiule? Nu ti-a placut belsugul de la masa mea. Acum du-te in bucataria slugilor mele si vezi daca au mai ramas ceva firimituri!”

Daca astfel l-ar fi intampinat tatal pe fiul sau risipitor, probabil ca fratele mai mare ar fi fost multumit si ar fi zis: “Da, tata, e drept sa fie asa!”

La fel, primii lucratori intrati in via gospodarului ar fi fost multumiti daca acesta i-ar fi chemat la urma si le-ar fi spus ultimilor veniti: “Voi de ce ati venit sa va platesc? Ati stat doar o ora in via mea si acum mai aveti pretentie si la plata? Mi-ati produs mai multa paguba decat castig, caci strugurii pe care i-ati mancat din via mea in aceasta ora valoreaza mai mult decat munca voastra.” Atunci, da, si acesti lucratori ar fi recunoscut: “Asa da, Stapane! Asa este drept!”

Multumesc lui Dumnezeu ca El nu este asa cum ar dori sa fie unii “frati mai mari” din biserica, sau unii lucratori legalisti din via Sa. Acesti contestatari ai dreptatii lui Dumnezeu uita un lucru esential: “ca atat de mult a iubit Dumnezeu lumea ca a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede in El sa nu piara, ci sa aibe viata vesnica.” ( Ioan 3, 16 )

Daca nu ar fi fost jertfa de pe Golgota, atunci da, ar fi fost nedrept , imoral, revoltator ca tatal sa-l primeasca inapoi pe fiul risipitor, sau ca gospodarul din pilda lucratorilor viei sa-i plateasca la fel pe toti cei aflati in via sa. Jertfa lui Hristos face posibil ca si o fosta prostituata ca Rahav, un tradator ca Petru, un criminal si un idolatru ca regele Manase, un fost vames corupt ca Matei sau Zacheu sa poata primi in dar o mantuire deplina. Aceeasi jertfa face posibil ca un pacatos ca mine sau ca tine sa isi poata ridica privirea cu incredere intr-un viitor sigur alaturi de Domnul mantuirii noastre. Dumnezeu nu poate mantui pe sfert sau pe jumatate, cum poate ar dori unii care Ii contesta dreptatea. El nu umbla cu jumatati de masura. Pentru El nu exista decat, fie pierzare vesnica, fie mantuire vesnica.

In Imparatia lui Dumnezeu vom intalni trei mari surprize:

1. Unii din cei pe care i-am admirat pentru credinta si faptele lor nu vor fi acolo.

2. Altii, pe care i-am crezut pierduti, vor fi totusi acolo.

3. Dar cea mai mare surpriza va fi alta: ca si eu voi fi acolo. Eu, care imi cunosc atat de bine viata, pacatele, slabiciunile, defectele, caderile. Voi fi uimit cat de mare a fost iubirea lui Dumnezeu  pentru mine, incat m-a scos din groapa adanca a pacatului in care m-am zbatut intreaga viata. Nu ma mira gestul celor mantuiti ajunsi in fata tronului lui Dumnezeu, care, in semn de vesnica recunostinta, isi vor scoate cununile de pe cap si le vor arunca la picioarele Mantuitorului.

E drept, Doamne? E drept sa-l mantuiesti pe fiul risipitor intors in casa parinteasca in ultimul ceas de viata? E drept sa-i mantuiesti si pe cei veniti la Tine in ultimele clipe, dupa ce si-au risipit viata intreaga in pacat? E drept sa sa te mantuiasca pe tine? E drept sa ma mantuiasca pe mine?

“Si am vazut ca o mare de sticla amestecata cu foc; si pe marea de sticla, cu alautele lui Dumnezeu in mana, stateau biruitorii fiarei, ai icoanei ei si ai numarului numelui ei. Ei cantau cantarea lui Moise, robul lui Dumnezeu, si cantarea Mielului si ziceau: “Mari si minunate sunt lucrarile Tale, Doamne Dumnezeule Atotputernice! Drepte si adevarate sunt caile Tale, Imparate al neamurilor! Cine nu se va teme, Doamne, si cine nu va slavi Numele Tau? “ ( Apocalipsa 15, 2-4 )

Lori Balogh

www.loribalogh.ro