Articole CreştineResurse Spirituale, Practice şi Gratuite

Categorii

Exista vreo deosebire ?

Scris la: 8 octombrie 2012

Exista vreo deosebire ?

William Hamilton a fost un teolog contemporan foarte controversat, considerat unul dintre radicalii teologiei moderne crestine. Numele lui este legat de miscarea “moartea lui Dumnezeu”, careia i s-a alaturat prin anii ’60 ai secolului trecut, in urma publicarii in revista Time a unui articol intitulat: “A murit Dumnezeu”.

Desi a fost crescut intr-o familie baptista, primind o educatie religioasa solida si, desi a slujit ca pastor dupa terminarea studiilor superioare de teologie, Hamilton a alunecat treptat spre o atitudine de indepartare de Dumnezeu.

Faptul nu s-a produs brusc, ci treptat. Primele lui semne de intrebare  cu privire la iubirea si dreptatea lui Dumnezeu au aparut la varsta de 14 ani, cand, fiind impreuna cu alti trei prieteni, a asistat neputincios la o tragedie petrecuta sub ochii sai. Incercand sa confectioneze niste petarde artizanale, s-a produs o explozie in urma careia doi dintre prietenii sai au murit. Cel de-al treilea prieten a supravietuit fara nicio zgarietura.

De aici a inceput marea dilema a lui Hamilton. Cei doi prieteni care au murit erau unul catolic, iar celalalt era episcopalian, in timp ce supravietuitorul era ateu. In mintea tanarului s-a infiripat o intrebare: Cum putea un Dumnezeu atotputernic si iubitor sa ingaduie o asemenea tragedie, in care doi crestini  pier, in timp ce un ateu supravietuieste ?

In urma acelui accident, Hamilton a inceput sa cultive tot mai mult gandul ca Dumnezeu nu mai este activ in Creatia Sa, ca El nu se mai implica in viata oamenilor, gand care l-a condus in final in sanul miscarii “moartea lui Dumnezeu”.  Controversatul teolog nu a negat niciodata existenta lui Iisus, a carui viata neprihanita merita sa fie luata ca model, sustinand ca invataturile Bibliei merita sa fie urmate. Observand insa ca in lumea noastra suferinta si moartea ii loveste deopotriva pe crestini si necrestini fara nicio deosebire, Hamilton a ajuns la convingerea ca Dumnezeu nu mai face deosebirea intre cei care sunt credinciosi si cei care nu sunt. Prin urmare, credea el, Dumnezeu a murit…

Nedumeririle lui Hamilton pot exista in multe inimi, chiar daca nu sunt exprimate in acelasi mod radical. Viata ne aduce multe situatii in care ne intrebam si noi, ca si controversatul teolog: Oare Dumnezeu face cu adevarat deosebire intre copiii Sai credinciosi si cei care Ii intorc spatele cu indiferenta ? Face El vreo deosebire atunci cand e vorba sa reverse binecuvantarile Sale asupra oamenilor ?  Dar cand e vorba de suferinta, Dumnezeu face deosebire intre cei care Ii slujesc si cei care nu sunt interesati de relatia cu El ?

De ce este important sa gasim un raspuns la astfel de intrebari ? Raspunsul e simplu: pentru a nu avea asteptari nerealiste cu privire la viata pe care o traim si cu privire la Dumnezeul caruia ne inchinam. Astfel de asteptari sunt urmate de numeroase dezamagiri care, la randul lor,  pot conduce in final, la scepticism si indepartare de Dumnezeu si de mantuire.

Astfel de crize spirituale sunt traite in mod deosebit de cei care au parasit de curand un stil de viata pacatos si degradant, alipindu-se de Dumnezeu si biserica Sa. Ei constata ca, desi au trecut cu intreaga lor fiinta de partea binelui, adevarului si neprihanirii, nu sunt scutiti de suferinte, incercari si  lupte sufletesti. Dimpotriva, uneori ei simt ca focul incercarii este mai intens de cand s-au hotarat sa-L urmeze pe Mantuitorul.

De ce se intampla toate acestea unui om care L-a invitat pe Dumnezeu in viata lui, oferindu-i tronul inimii ca Domn si Mantuitor ? Oare nu l-a primit Dumnezeu si pe el ? Oare nu-i este placut ? Oare pe el nu-l iubeste ? Daca Iisus l-a primit si pe el, de ce nu-l ocroteste de suferinte si dezamagiri ? Si inca ceva: cum trebuie intelese marile fagaduinte ale Scripturii facute celor credinciosi, atunci cand si ei au parte de suferinte si lupte ca oricare alt om de pe pamant ?

In Biblie pot fi intalnite o multime de fagaduinte care confirma faptul ca Dumnezeu face deosebire intre cei care L-au acceptat ca Domn in viata lor si cei care au refuzat harul Sau mantuitor:

– Deuteronom 28, 1-14 -  Aici sunt enumerate cateva din binecuvantarile pe care Dumnezeu le promite celor care asculta de glasul Lui si implinesc toate poruncile Sale:

“Iti voi da intaietate asupra tuturor neamurilor de pe pamant” ( vers. 1 ).

“ Vei fi binecuvant in cetate si vei fi binecuvantat in camp” ( vers. 3 ).

“ Domnul va face ca binecuvantarea sa fie cu tine in granarele tale si in toate lucrurile pe care vei pune mana” ( vers. 8 ).

“Domnul te va coplesi cu bunatati, inmultind rodul trupului tau, rodul turmelor tale si rodul pamantului tau” ( vers. 11 ).

“ Domnul te va face sa fii cap, nu coada; totdeauna vei fi sus, si niciodata nu vei fi jos” ( vers. 13 ).

Citind astfel de promisiuni, la intrebarea daca Dumnezeu face deosebire intre oameni atunci cand revarsa binecuvantarile Sale nu putem da decat un singur raspuns: Categoric, Dumnezeu face deosebire intre copiii Sai si ceilalti oameni !

Insa vine Domnul Christos si rastoarna dintr-o singura miscare intreaga teologie a binecuvantarilor selective, afirmand in Matei 5, 44.45: “Caci El face sa rasara soarele Sau si peste cei rai si peste cei buni ( observati ordinea in care sunt amintiti oamenii ! ) si da ploaie si peste cei drepti si peste cei nedrepti”

Unde mai este deosebirea pe care o face Dumnezeu intre oamenii buni si oamenii rai, intre cei care Ii slujesc si cei care se razvratesc impotriva Lui ?

– Exod 15, 26: “Daca vei asculta de poruncile Lui si daca vei pazi toate legile Lui, nu te voi lovi cu niciuna din bolile cu care am lovit pe egipteni; caci Eu sunt Domnul care te vindeca

Nu-i asa ca, avand o astfel de fagaduinta incurajatoare, un credincios are multe asteptari de la Dumnezeu si de la viata ? Nu-i asa ca el se asteapta sa fie ocrotit de teribilele boli care bantuie in lume si sa fie pus la adapost de orice suferinta ?

Dar iata ca istoria biblica ( dar si istoria noastra ca individ ! ) infirma aceasta asteptare. Citim despre Elisei, urmasul lui Ilie si profetul credincios prin care Dumnezeu a facut unele din cele mai spectaculoase minuni in poporul Sau, “ca s-a imbolnavit de o boala de care a murit” ( 2 Regi 13,14 ).

Nu stim ce boala a fost aceea, insa stim ca a fost o boala grava, incurabila. Poate ca Elisei nu s-a asteptat la un asemenea sfarsit… Poate ca el a crezut, asa cum credem si noi adesea, ca daca ii va fi credincios lui Dumnezeu si-L va sluji intreaga viata, va fi ocrotit de asemenea suferinte. Iata insa ca Dumnezeu nu face deosebire intre copiii Sai si lumea care nu-L doreste cand e vorba de boli si suferinte.

Elisei nu este o exceptie in aceasta privinta. Ellen White, dupa ce a slujit 70 de ani in lucrarea lui Dumnezeu, cu tot devotamentul si cu imense sacrificii, indurand lipsuri materiale, suferinte fizice si sufletesti de tot felul, critici si acuzatii nedrepte din partea unora din afara sau din interiorul bisericii, la varsta de 87 de ani sufera un accident grav. O fractura de sold o tinteste la pat si intr-un scaun cu rotile timp de cateva luni, pana ce moartea vine ca o eliberare.

Face Dumnezeu deosebire intre oameni atunci cand e vorba de boala si suferinta ?

– Isaia 43, 1-4 – In acest pasaj biblic gasim unele din cele mai miscatoare fagaduinte:

“Nu te teme de nimic, caci Eu te izbavesc; te chem pe nume, esti al Meu. Daca vei trece prin ape, Eu voi fi cu tine si raurile nu te vor ineca; daca vei merge prin foc, nu te va arde si flacara nu te va aprinde…”

Toate aceste promisiuni divine graviteaza in jurul unui singur cuvant: izbavire. Cui ii este adresata aceasta fagaduinta ? Dupa cum reiese din text – celor ce sunt ai Lui. Asadar, putem trage concluzia ca Dumnezeu face deosebire intre cei ce sunt ai Lui si cei ce nu sunt ai Lui…

Dar oare Ioan Botezatorul nu era al Lui ? Dar ucenicii care si-au pecetluit viata si lucrarea cu moarte de martir, nu erau ai Lui ? Dar milioanele de crestini care au fost torturati, deposedati de avere, huliti, batjocoriti si ucisi in cel mai salbatic mod de-a lungul istoriei intunecatului Ev Mediu, nu erau ai Lui ?

Insusi Mantuitorul a afirmat despre Ioan Botezatorul ca este mai mult decat un profet si ca “dintre cei nascuti din femei, nu este niciunul mai mare decat el” ( Luca 7, 26.28 ). Si totusi, desi Ioan Botezatorul a fost cel mai mare profet din istoria biblica, avand mareata misiune de a pregati calea lui Mesia, el a murit in inchisoare. A murit neizbavit, ucis de mana lui Irod, fara ca Domnul sa intervina pentru eliberarea lui.

Oare ce se petrecea in inima acestui mare barbat al credintei atunci cand stia ca Iisus era prin apropiere, insa fara sa-i faca nici macar o vizita in celula sa singuratica ? Din nou ma intreb: Unde e deosebirea intre oamenii placuti lui Dumnezeu si cei care nu vor sa stie de El ?

- Deuteronom 28, 15-68 – Aici gasim o lista intreaga de blesteme de care vor avea parte cei ce se impotrivesc in mod repetat si irevocabil vointei lui Dumnezeu: “Vei fi blestemat in cetate si vei fi blestemat in camp. Cosnita si postava ta vor fi blestemate. Rodul trupului tau, rodul pamantului tau, fatul vacilor tale si fatul oilor tale, toate vor fi blestemate. Vei fi blestemat la venirea ta si vei fi blestemat la plecarea ta. Domnul va trimite impotriva ta blestemul, tulburarea si amenintarea in mijlocul tuturor lucrurilor de care te vei apuca, pana vei fi nimicit, pana vei pieri curand, din pricina rautati faptelor tale care te-a facut sa Ma parasesti…” ( vers. 16-20 ).

Ce ar trebui sa inteleaga orice om care citeste aceste cuvinte teribile rostite de Insusi Dumnezeu ? Ca orice om care iubeste raul, alipindu-se de el, nu trebuie sa se astepte in viata la nimic bun din partea lui Dumnezeu si ca viata lui va fi un sir intreg de esecuri, infrangeri, suferinte si neimpliniri.

Probabil ca aceasta a fost marea dilema a unor oameni ai lui Dumnezeu care, cunoscand acest pasaj biblic, se asteptau sa-i vada in jurul lor pe cei rai suferind si disparand de pe pamantul celor vii in rusine si ocara. Dar ei nu vedeau asa ceva… Dimpotriva !

Greu incercatul Iov, privind la ceea ce i se intampla lui si comparandu-se cu cei din jur, se intreba: “Pentru ce traiesc cei rai ? Pentru ce ii vezi imbatranind si sporind in putere ? Samanta lor se intareste cu ei si in fatza lor, odraslele lor propasesc sub ochii lor. In casele lor domneste pacea, fara umbra de frica; nuiaua lui Dumnezeu nu vine sa-i loveasca… Isi petrec zilele in fericire si se pogoara intr-o clipa in locuinta mortilor. Si totusi, ziceau lui Dumnezeu: “Pleaca de la noi. Nu voim sa cunoastem caile Tale. Ce este Cel Atotputernic ca sa-I slujim “ Ce vom castiga daca Ii vom inalta rugaciuni?” ( Iov 21, 7-9. 13-15 )

Psalmistul Asaf, la randul sau, era chinuit de o dilema semanatoare: “Caci ma uitam cu jind la cei nesocotiti, cand vedeam fericirea celor rai. Intr-adevar, nimic nu-i tulbura pana la moarte si trupul le este incarcat cu grasime. N-au parte de suferinte omenesti si nu sunt loviti ca ceilalti oameni. De aceea mandria le slujeste ca salba si asuprirea este haina care-i inveleste. Li se bulbuca ochii de grasime si au mai mult decat le-ar dori inima… Asa sunt cei rai: totdeauna fericiti si isi maresc bogatiile” ( Psalm 73, 3-7. 12 )

Astfel de dileme au avut si alti oameni ai credintei ( vezi framantarile sufletesti ale lui Habacuc si Ieremia ). Astfel de dileme avem si noi cand vedem ca necazurile si suferintele nu-i ocolesc pe copiii lui Dumnezeu, in timp ce aceia pe care ii consideram rai o duc bine si par a fi binecuvantati de cer.

Asadar, unde e deosebirea intre cei rai si cei buni pe care o promite Dumnezeu in Cuvantul Sau ?

Am vazut oameni care nu au pus nicio tigara in gura in intreaga lor viata si care totusi s-au imbolnavit de boli grave de plamani, dar am vazut si oameni care au ajuns la varste foarte inaintate fumand pana in ultima zi a vietii. Am vazut oameni cinstiti si integri in cele mai mici amanunte ale vietii, dar care erau saraci, de abia castigandu-si existenta, dar am vazut si oameni corupti, care traiesc doar din minciuna si inselaciune care prospera si sunt invidiati pentru bunastarea lor. Am vazut oameni atenti cu privire la ceea ce mananca si beau, considerand trupul lor un templu al Duhului Sfant, si care totusi s-au imbolnavit de boli grave, dar am vazut si oameni necumpatati, dar sanatosi tun. Am vazut oameni care traiesc din minciuna si intriga, dar care sunt bine vazuti in lume, dar am vazut si oameni onesti, a caror singura teama este aceea de a nu-L supara pe Dumnezeu, dar care sunt dispretuiti si aruncati la cosul de gunoi al societatii.

Unde e dreptatea lui Dumnezeu ? Cum putem intelege fagaduintele Sale care promit fericire celor care asculta de El si blestem celor care refuza harul Sau ? Este oare vreo contradictie in textul Scripturii, sau contradictia se afla in modul nostru de gandire, in asteptarile noastre cu privire la Dumnezeu ? Face Dumnezeu deosebire intre cei buni si cei rai ?

Aceasta intrebare e pusa insa gresit, caci din perspectiva divina nu exista oameni buni si oameni rai. Biblia ne invata ca, cel putin din punct de vedere moral, oamenii au un numitor comun: toti sunt pacatosi.

Caci toti au pacatuit si sunt lipsiti de slava lui Dumnezeu” ( Romani 3, 23 ), afirma apostolul Pavel, in timp ce Solomon, in rugaciunea de consacrare a templului, face aceeasi afirmatie: “Caci nu este niciun om care sa nu pacatuiasca” ( 2 Cronici 6, 36 ). Insusi Domnul Christos il asigura pe tanarul bogat de faptul ca “nimeni nu este bun decat Unul singur: Dumnezeu” ( Marcu 10, 18 ).

Asadar, toti suntem pacatosi, deci rai si avem nevoie vitala de harul lui Dumnezeu. E adevarat ca exista diferite grade de vinovatie: unii sunt mai rai, altii sunt mai putin rai. Insa toti suntem pacatosi. In limbajul nostru imperfect, noi ii numim buni pe cei mai putin rai si asteptam ca Dumnezeu sa-i umple de binecuvantari. Insa care om are autoritatea si expertiza morala de a stabili cine e mai bun decat altul, sau, mai corect, cine este mai rau decat altul ?

Criteriile noastre sunt foarte relative si nu corespund criteriilor divine. Din nefericire, nici biserica nu e scutita de asemenea greseli. Un membru al bisericii care a calcat porunca a patra este disciplinat sever, in timp ce unul care minte in mod repetat este lasat in pace. Ati vazut ca cineva sa fie disciplinat pentru vorbire de rau, minciuna, invidie sau ura ? Eu inca nu am vazut nici macar un singur caz, desi sunt convins ca asfel de pacate sunt mult mai grave in ochii lui Dumnezeu decat altele vizibile si pedepsite de biserica.

Asadar, intrebarea daca Dumnezeu face deosebire intre cei buni si cei rai este gresita in esenta ei din cel putin doua motive:

- Toti oamenii sunt pacatosi si, din acest punct de vedere nu exista oameni cu adevarat buni

- Nu avem autoritatea si capacitatea de a stabili gradul de vinovatie al semenilor nostri

Daca totusi vrem sa ne intrebam pe marginea acestui subiect, ar trebui sa formulam altfel intrebarea: Face Dumnezeu deosebire intre cei credinciosi si cei necredinciosi ?

De data aceasta intrebarea este corect pusa, caci atunci cand vorbim de oameni credinciosi nu intelegem oameni sfinti, desavarsiti, lipsiti de pacat, ci oameni cu slabiciuni si defecte, dar care se indeapta cu toata fiinta lor spre Dumnezeu, apeland la harul Sau. La o astfel de intrebare, raspunsul este un Da, categoric! Dumnezeu a facut si va face totdeauna deosebire intre cei care se incred in El si cei care Ii intorc spatele.

Si daca El face aceasta deosebire, aceasta nu se datoreaza faptului ca El ar fi arbitrar in hotararile Sale, ci pentru ca El respecta alegerea pe care o face fiecare dintre noi. Dar, s-ar putea intreba cineva: Cum face Dumnezeu deosebire intre cei credinciosi si cei necredinciosi din moment ce si unii si altii au parte de aceleasi suferinte si lupte pe acest pamant ?

In “Cartea martirilor” scrisa de John Foxe in secolul al XVI-lea ( a doua carte raspandita si citita dupa Biblie in acel secol ), autorul relateaza despre persecutiile suportate de crestini, incepand cu primul secol si pana in secolul al XVI-lea. Printre cei amintiti se afla si un crestin pe nume Teodorus, prins si torturat pe vremea imparatului pagan Iulian Apostatul, in secolul al IV-lea.

Autorul povesteste ca dupa ce a fost dat jos de pe roata de tortura, Teodorus a fost intrebat cum de a putut suporta atat de calm durerile provocate de torturile nemiloase la care a fost supus. “La inceput am simtit durerea”, a raspuns el, “insa dupa aceea a aparut langa mine un tanar care imi stergea fatza de transpiratie si ma racorea cu apa rece. Mi-a placut atat de mult, incat mi-a parut rau ca mi s-a dat drumul”.

Omul acesta, asemenea milioanelor de alti crestini, nu a fost scutit de suferinta. Insa Domnul a fost cu el in mijlocul suferintelor , usurandu-le. Cei trei tineri din Babilonul lui Nebucadnetar nu au fost scutiti de spaima de a fi aruncati in cuptorul de foc, insa Insusi Fiul lui Dumnezeu a coborat din slava cerului pentru a fi cu ei in acel cuptor. Pavel nu a fost scutit de suferintele provocate de acel “tepus in carne, un sol al Satanei”, insa Dumnezeu i-a dat asigurarea: “Harul Meu iti este de ajuns” ( 2 Corinteni 12, 7.9 ). Daniel nu a fost scutit de a fi aruncat in groapa cu lei, insa Dumnezeu a trimis acolo ingerul Sau care a ocrotit viata lui ( Daniel 6, 22 ).

Nu, Dumnezeu nu ne scuteste de suferinte si incercari, insa ne promite ca va fi cu noi in incercare, usurandu-ne suferintele si dandu-le un sens.

“Fiindca Ma iubeste, zice Domnul, de aceea il voi izbavi, il voi ocroti, caci cunoaste Numele Meu. Cand Ma va chema, ii voi raspunde, voi fi cu el in stamtorare, , il voi izbavi si-l voi proslavi. Il voi satura cu viata lunga si-i voi arata mantuirea Mea.” ( Psalm 91, 14-16 )

“Caci asa vorbeste Cel Prea Inalt, a carui locuinta este vesnica si al carui Nume este sfant: “Eu locuiesc in locuri inalte si in sfintenie, dar sunt cu omul zdrobit si smerit, ca sa inviorez duhurile smerite si sa imbarbatez inimile zdrobite.” ( Isaia 57, 15 )

Am fost impresionat de cazul unei tinere marcate de o suferinta traumatizanta, care in ciuda bolii incurabile de care sufera, continua sa fie o luptatoare . Pe fatza ei se citeste un optimism contagios, izvorat dintr-o incredere de nezdruncinat in Dumnezeu, care topeste si cel mai insensibil suflet.

Boala ei – “neurofibromatoza” – este o boala genetica foarte rara, intalnindu-se un caz la 100 000 de nasteri. Boala debuteaza de obicei la varsta de 5 ani si se manifesta prin aparitia in timp a unor tumori neurologice (la  nivelul nervului optic, al tesutului cerebral si al maduvei spinarii), anomalii ale oaselor lungi, posibilitatea tulburarilor  hematologice (leucemie). Frecvent se instaleaza orbirea .

Dramatismul bolii deja prezente, a fost amplificat de divortul parintilor ei la varsta de 7 ani. La varsta de 13 ani a fost inceputul vietii de suferinta odata cu prima operatie. A urmat un numar impresionant de interventii chirugicale, fiecare dintre ele lasand sechele.  A fost momentul primelor marilor intrebari cu privire la  viata si suferinta.

La ora actuala, si-a pierdut vederea din cauza unei tumori pe nervul optic, iar auzul este si el periclitat din aceeasi cauza. Cu toate acestea, tanara este optimista si increzatoare in Dumnezeu. Intrebata daca si-a pus vreodata intrebarea de ce i se intampla tocmai ei aceste lucruri, a raspuns:

„Nu  am dreptul sa-L intreb pe Dumnezeu de ce mi se intampla tocmai mie toate aceste lucruri, ci  datoria mea este sa-mi pun intrebarea: Ce  ar trebui sa fac  ca sa implinesc planul lui Dumnezeu pentru mine ? Dumnezeu m-a lasat asa, nu pentru a fi nemultumita, ci  pentru a arata slava lui in viata mea si a demonstra ce poate face intr-un corp plin de suferinta.”

Raspunsurile ei sunt o mustrare pentru noi cei care, poate  suntem sanatosi, dar suntem plini de necredinta in fata incercarilor vietii.

Revin la intrebarea: Face Dumnezeu deosebire intre copiii Sai credinciosi si copiii Sai razvratiti ? Categoric, Da! Desi El nu aseaza un clopot de sticla desupra celor care sunt ai Lui, ocrotindu-i intotdeauna de suferintele si necazurile vietii, El face insa altceva mult mai important pentru ei: El coboara din slava cerului si se aseaza langa fiecare suflet care sufera, aducandu-i pacea Sa si mangaierea mantuirii. Mai mult de-atat, ce mai dorim ?

Insa, daca deosebirea pe care Dumnezeu o face intre copiii Sai si cei necredinciosi nu este atat de evidenta uneori in aceasta viata, va veni o zi in care deosebirea va fi vazuta de intregul Univers. Caci El ne promite:

„Ei vor fi ai Mei, zice Domnul ostirilor. Imi vor fi o comoara deosebita in ziua pe care o pregatesc Eu. Voi avea mila de ei, cum are mila un om de fiul sau care-i slujeste. Si veti vedea din nou atunci deosebirea dintre cel neprihanit si cel rau, dintre cel ce slujeste lui Dumnezeu si cel ce nu-I slujeste.” ( Maleahi 3, 17.18 )

Lori Balogh

Sursa: http://www.loribalogh.ro/2012/09/exista-vreo-deosebire/