Articole CreştineResurse Spirituale, Practice şi Gratuite

Categorii

Goana dupa fericire – autor Lori Balogh

Scris la: 14 august 2010

GOANA DUPA FERICIRE

- O FATA MORGANA ? -

Subiectul acesta pare sa-i intereseze pe toti oamenii: si pe betivul care intra din bodega in bodega, si pe omul de afaceri care isi calculeaza zilnic profiturile, si pe tanarul care-si petrece noptile albe in discoteca din centrul orasului, si pe cel necajit care bate la usa politiei cu problemele lui, dar si pe turistul care isi petrece concediul in statiuni de lux.

Toti oamenii alearga, fie ca o fac constient sau nu, dupa fericire. In acest punct insa apar intrebarile: Suntem fericiti ? Daca nu, de ce ? Este bine sa cautam fericirea personala ? Dar Dumnezeu, este El dispus sa ne dea fericirea chiar in aceasta viata, sau dobandirea fericirii este doar o promisiune care se va implini in viata vesnica ?

Exista o multime de prejudecati in mintile oamenilor cu privire la subiectul fericirii. Una dintre ele sustine ca pe acest pamant nu trebuie sa aspiram la fericire, ea fiindu-ne oferita doar in cer, in viata viitoare.

Cand ii vedem pe cei rai ca prospera si nu duc lipsa de nimic, adesea gandim ( sau chiar ne exprimam ): “Ale lor sunt aici pe pamant; ale noastre sunt sus in cer.” Daca un tanar are un esec la un examen important pentru el, il consolam: “Nu-i nimic, si asa Domnul vine curand si poate nu mai e nevoie de scoala.” Daca un prieten are un esec in casnicie, il consolam: “Nu-i nimic. In cer vei fi si tu fericit ( a )”.

Undeva in mentalitatea omului, chiar daca nu o marturiseste in cuvinte, e cuibarita ideea ca Dumnezeu nu e dispus sa ne dea tot ce dorim si tot ce avem nevoie ca sa fim fericiti. Noi dorim sa avem masa imbelsugata , o casnicie solida, copii sanatosi, prieteni buni, o casa cu tot confortul, o masina  noua la scara si o slujba cat mai bine platita…Dumnezeu pare insa sa fie preocupat de alte lucruri: de implinirea profetiilor, de sfarsitul lumii, de lupta dintre bine si rau…Iar de la mine, El cere sa ma rog, sa sustin financiar biserica, sa fac misiune, sa citesc Biblia…Si cam atat…Cat despre fericirea dupa care tanjesc, ea imi va fi data doar in cer…

Nu-i asa ca, uneori, asa Il percepem pe Dumnezeu ? Si, nu-i asa, ca pare sa existe un conflict intre interesele noastre si cele ale Lui ?

Sa vedem acum ce spune Scriptura in legatura cu aceasta prejudecata a omului.

2 Samuel 12, 7 up.-8 : “Eu te-am uns imparat peste Israel si te-am scapat din mana lui Saul; te-am facut stapan peste casa stapanului tau…si ti-am dat casa lui Israel si Iuda. Si , daca ar fi fost putin atat, as mai fi adaugat.

Prin profetul Natan, Dumnezeu il mustra pe David pentru oribilul pacat savarsit cu Batseba. Dar, e interesant de observat ca imparatul nu e mustrat pentru ca ar fi dorit bunuri pamantesti , lucruri care i-ar fi marit confortul si i-ar fi imbogatit si infrumusetat viata. Dimpotriva, Dumnezeu il asigura ca de la El vin toate binecuvantarile primite de David si ca, daca nu ar fi fost suficiente, El ar mai fi adaugat la ele.

O intrebare care se poate naste in mintea noastra este: Noua de ce nu ne da Dumnezeu la fel de mult ca lui David ? Nu cumva El este partinitor ? Pe unii ca David, Iov sau Avraam ii copleseste cu daruri, in timp ce pe noi ne invata sa suferim lipsurile , sa rabdam si sa credem ca in viata viitoare ne vom primi si noi portia noastra de fericire. Chiar si in asa-zisa intelepciune populara circula vorba potrivit careia, unora Dumnezeu le-a impartit norocul cu carul, in timp ce altora le-a dat-o doar cu paharul.

Biblia nu ne lasa in confuzie cu privire la astfel de intrebari. De ce un om ca David a primit atat de multe de la Dumnezeu ? O parte a raspunsului o gasim in 1 Samuel 17, 32-37, unde exista un dialog intre regale Saul si tanarul pastor cu par balai.

Remarcam in acest dialog increderea totala , fara rezerve, pe care acest tanar o avea in Dumnezeu. Pentru el nu era o problema sa se lupte cu ursul pentru a-si salva oaia din gura lui. El ar fi putut sa gandeasca: “Ei, ce sa fac ? O oaie mai putin si gata. Mai bine renunt la ea decat sa-mi pierd viata. “

Insa tanarul David nu gandeste asa. El risca, se lupta pe viata si pe moarte cu ursul,  rupandu-i falca; se lupta si cu leul, se lupta si cu Goliat…David Il iubeste pe Dumnezeu cum putini oameni de pe pamant au facut-o, avand o incredere in El cum putini oameni au avut-o. “Cu Tine ma napustesc asupra unei osti inarmate, cu  Dumnezeul meu sar peste un zid intarit”, spune el intr-unul din psalmi ( Psalm 18, 29 ).

Cu siguranta ca unii din contemporanii lui David vedeau in el doar un tanar teribilist, un aventurier sau un cascador dispus sa-si riste viata la fiecare pas. Insa tot ce a facut David, a facut pentru ca Il iubea nespus de mult pe Dumnezeul sau si avea o incredere totala in El.

Stiti care este deosebirea esentiala dintre David si noi ? Stiti de ce a putut primi el atatea daruri si binecuvantari chiar in aceasta viata, iar noi nu le primim ? Pentru ca David L-a cunoscut pe Dumnezeu ca pe un Dumnezeu dispus sa dea, sa binecuvinteze si sa-i faca pe oameni fericiti. David L-a inteles intotdeauna pe Dumnezeu in felul acesta, spre deosebire de noi, care Il cunoastem mai mult ca un Dumnezeu care cere, care ne pretinde sa renuntam, care ne indeamna sa ne multumim cu mai putin si sa nu cautam fericirea aici, in aceasta viata, ci in cer.

Pilda talantilor (  Matei 25, 14-30  ) este , poate, una din cele mai bune ilustrari ale acestui mod de gandire. De ce primii doi robi au primit mai multi talanti, iar al treilea doar unul singur ?  Desigur, se poate raspunde in sensul ca stapanul le-a dat responsabilitati in functie de capacitatile fiecaruia, in functie de puterea fiecaruia. Si asa este…

Mai este insa un motiv: robii il percepeau diferit pe stapanul lor. Primii doi vedeau in el un stapan generos, care e dispus sa dea. De aceea, ei au primit mai mult. Al treilea rob insa, il cunoaste pe stapan ca unul care cere…

“Doamne, am stiut ca esti un om aspru, care seceri de unde n-ai semanat si culegi de unde n-ai vanturat.” ( Matei 25, 24 )

Si, pentru ca acest rob asa il vedea pe stapanul lui, el a primit mai putin decat tovarasii sai. In final, i s-a luat si acest singur talant…

Se relateaza ca la Alexandru Macedon a venit odata un filozof care i-a cerut 10 000 de arginti. Cei din anturajul imparatului i-au spus, descurajandu-l pe filozof: “Esti nebun ! Cum poti sa ceri atata ? Nu vei primi niciodata o suma asa de mare. Cere mai putin !”

Dar filozoful nu a renuntat la cererea lui. Imparatul l-a privit in ochi, apoi a poruncit vistiernicului sau : “Da-i tot ce a cerut, caci el m-a onorat, cerandu-mi atat de mult.”

Revenind la David, omul binecuvantat ca nimeni altul, intelegem acum ca el a vazut in Dumnezeul lui un Dumnezeu mare, generos, caruia Ii face placere sa dea si sa binecuvinteze. El a vazut in El pe Unul alaturi de care poate realiza lucruri mari…Si David a primit mult, caci L-a onorat pe Dumnezeul lui, asteptand atat de mult de la El…

Se pare ca am inteles ceva din profunzimile acestui subiect. Insa iata acum un alt verset biblic care ne incurca din nou:  “Unul din ucenici, acela pe care-l iubea Iisus, statea la masa culcat pe sanul lui Iisus.” ( Ioan 13, 23 )

Oare Iisus nu-i iubea pe toti ucenicii Sai ? Numai Ioan era iubit cu adevarat ? Era Iisus partinitor ? Nicidecum ! Mantuitorul ii iubea pe toti, fara nicio discriminare, caci insusi Ioan, autorul Evangheliei ce-i poarta numele, scrie despre Iisus ca, “fiindca iubea pe ai Sai, care erau in lume, i-a iubit pana la capat.” ( Ioan 13, 1 up. )

Cati dintre noi putem spune fara ezitare: “Pe mine, Dumnezeu m-a iubit mai mult decat pe altii.” ? Nu, nu este incumetare sa afirmi asa ceva. Putinii oameni care pot spune acest lucru sunt adevarati crestini. De ce ? Nu pentru ca Dumnezeu nu-i iubeste si pe altii la fel de mult. Ci pentru ca asa Il cunosc ei pe Dumnezeu, ca pe Unul care este dispus sa reverse o dragoste infinita asupra omului pacatos. Si, pentru ca asa Il percep ei pe Dumnezeu, ei primesc o multime de daruri imparatesti. Dumnezeu nu ramane dator niciodata in a rasplati credinta mare a copiilor Sai.

Ioan, “ucenicul pe care-l iubea Iisus”, reflecta mai mult decat alti ucenici iubirea divina, fapt care L-a onorat pe Dumnezeu. Si Dumnezeu nu a ramas dator fata de el. Ioan a trait pana in jurul varstei de 100 de ani, primind pe insula Patmos cea mai mare descoperire a tuturor timpurilor: Apocalipsa.

Iata un dialog intre doi crestini, unul tanar si altul batran:

Tanarul: “Pe mine Dumnezeu m-a iubit mai mult decat pe dumneata, pentru ca mi-a descoperit adevarul inca din copilarie si am putut sa-l traiesc inca de atunci.”

Batranul: “Ba, pe mine Dumnezeu m-a iubit  mai mult caci, desi eram departe de El, m-a rabdat 30 de ani pana L-am cunoscut si mi-am predat viata in mainile Lui.”

Vedeti ? Asa trebuie sa-L cunoastem fiecare dintre noi pe Dumnezeu: un Dumnezeu generos, care ne iubeste mai mult decat pe altii, care e gata sa ne dea si sa ne binecuvanteze. Si , daca-L vom cunoaste astfel, El ne va da tot ce e spre fericirea noastra.

S-a  observat ca acei copii care se simt iubiti , cer mai cu indrazneala de la parintii lor. Si pentru ca cer, ei primesc…Exista o lege nescrisa a universului: noi nu primim de la Dumnezeu ceea ce nu credem ca ne va da.

Doi milionari din SUA au facut un pariu. Unul din ei a pariat ca, daca va iesi pe strada sa vanda actiuni la pretul derizoriu de doi centi bucata, nimeni nu le va cumpara. Asa s-a si intamplat…Oamenii se uitau cu neincredere la oferta milionarului, inchipuindu-si ca se afla in fata unei farse, apoi plecau fara sa cumpere. Nimeni n-a cumparat nici macar o actiune de doi centi, desi aveau ocazia sa se imbogateasca…

Intr-o lume in care totul se bazeaza pe lupta, pe dat din coate, pe tot felul de strategii si siretlicuri, e greu sa crezi ca exista un Dumnezeu generos, dispus sa ne dea fara plata si sa ne binecuvanteze fara masura cu tot ceea ce avem nevoie ca sa fim fericiti. Mantuitorul aproape ca ne porunceste:

“Cereti si vi se va da; cautati si veti gasi; bateti si vi se va dechide. Caci oricine cere, capata; cine cauta, gaseste  si celui ce bate, i se va deschide.” ( Matei 7,  7-8 ) Mantuitorul nu spune:”Cereti doar lucruri spirituale, doar pace , Duh Sfant, mantuire…” El ne incurajeaza sa cerem orice: “Cereti orice, tot ceea ce doriti si tot ceea ce credeti ca aveti nevoie ca sa fiti fericiti. Onorati-L pe Dumnezeu cu cererile voastre bogate, iar El va va onora cu binecuvantarile Lui bogate. Aveti increderea ca El este dispus sa va dea tot ce e spre binele si fericirea voastra.”

Apoi, Iisus argumenteaza: “Caci, care este omul acela dintre voi care, daca-i cere fiul sau o paine, sa-i dea o piatra ? Si daca-i cere un peste, sa-i dea un sarpe ? Deci daca voi, care sunteti rai, stiti sa dati daruri bune copiilor vostri, cu atat mai mult Tatal vostru care este in ceruri  va da lucruri bune celor ce I le cer.” ( Matei 7, 9-11 )

Asadar, doreste Tatal nostru ceresc sa fim fericiti chiar in aceasta viata ?

“Cel mai puternic imbold omenesc este imboldul spre cautarea fericirii, iar Biblia recunoaste aceasta dorinta si ne descopera ca intregul cer este alaturi de om in efortul lui de a gasi adevarata fericire.”                                                            E. G. White, “Minte, caracter, personalitate”, pag. 272

Gandurile inspirate citate mai sus sunt un comentariu asupra naturii umane. Cautarea propriei fericiri este imboldul cel mai puternic al oricarei fiinte oemnesti. Desi este adevarat ca propria fericire trece prin fericirea altora de laga noi, in cele din urma, tot fericirea proprie o tintim, fara sa ne dam seama. Porunca iubiriri aproapelui nu anuleaza iubirea de sine, dimpotriva.

In lume exista o imagine deformata asupra cautarii fericirii. Daca-i spui unui teolog ca cel mai puternic impuls al fiintei tale este acela de a-ti cauta propria fericire, probabil iti va spune: “Esti un egoist. Trebuie sa-ti invingi impulsurile eului tau. Trebuie sa renunti la tine si sa urmaresti doar fericirea si binele altora.”

Multi au inteles gresit ceea ce  asteapta Dumnezeu de la ei, renuntand la confortul lor minim pentru a-I implini voia. Francisc de Asssisi, intemeietorul ordinului franciscanilor, a fost initial un om bogat. Intr-o zi, citind despre experienta trista a tanarului bogat relatata in Evanghelii, s-a dus la preotul sau, spunandu-i: “Am dat totul saracilor. Nu mai am decat haina de pe  mine.”

Din acea clipa, Francisc de Assisi a devenit un calugar cersetor, facand mult bine, dar care a devenit un model deformat si nerealist pentru lumea crestina. El insusi, spre sfarsitul vietii, a regretat gestul pe care l-a facut.

Si, pentru ca teologii ne invata sa ne reprimam acest impuls de cautare a propriei fericiri, etichetandu-l ca fiind egoist, incercam sa-l inlaturam din viata noastra. Stiti ce se intampla apoi ? Devenim ipocriti. Marx ii ironiza pe crestini, spunand ca ei au Biblia in gura, in timp ce mana lor este pe punga. Iar negrii din Africa spuneau cu durere despre misionarii crestini care i-au evanghelizat: “Pana sa vina ei, noi aveam tara, iar ei aveau Biblia. Acum, noi avem Biblia, iar ei ne-au luat  tara.

Ce are de spus Biblia despre cautarea omului dupa fericire ?

Intreg Vechiul Testament este plin de fagaduinte legate de fericirea personala. Pretutindeni in Biblie gasim dorinta arzatoare a lui Dumnezeu ca poporul Sau sa fie fericit si sa nu duca lipsa de nimic.

Edenul nu era un pustiu in care Adam si Eva trebuiau sa mediteze si sa pluteasca intr-o stare de extaz, ci era un loc real, cu flori si pomi de tot felul, cu campii si dealuri, cu hrana din belsug si cu tot ceea ce putea contribui la fericirea primilor oameni.

Tara promisa era o “tara unde curge lapte si miere”, o tara plina cu livezi si paraie, cu munti din care poporul putea scoate arama si fier, o tara asupra careia Insusi Dumnezeu veghea ca sa nu duca lipsa de nimic. Din nefericire, poporul Israel nu s-a dovedit vrednic pentru atatea binecuvantari pe care cerul ar fi dorit sa le reverse asupra lui:

“ O ! De ai fi luat aminte la poruncile Mele, atunci pacea ta ar fi fost ca un rau si fericirea ta ca valurile marii.” ( Isaia 48, 18 )

Experienta ne invata ca fericirea noastra nu e legata neaparat de lucruri mari. Dimpotriva, adesea lucrurile mici sunt cele care ne fac fericiti. Dumnezeu stie prea bine acest lucru, de aceea acorda atata atentie lucrurilor “marunte”. Se pune insa intrebarea: Il cunoastem noi ca pe un Dumnezeu preocupat si de lucrurile mici, neinsemnate , din viata copiilor Sai ? Cati dintre noi Ii cerem lui Dumnezeu “lucruri mici” de care avem nevoie  zilnic in viata ? Ni se pare ca El este prea ocupat cu marile probleme din univers si nu trebuie sa-L obosim cu maruntele noastre cereri ?

Da, intregul cer, nu doar Tatal nostru ceresc , e interesat de fericirea noastra, chiar pe acest pamant obosit de atata istorie a  pacatului. Dar atentie ! Cerul nu e interesat sa ne dea acea fericire falsa, trecatoare, excentrica si egoista, pe care o cere natura noastra pacatoasa. O astfel de fericire nu intra in planurile cerului. Ci acea fericire durabila, sfanta, altruista, aducatoare de pace si echilibru.

Unii oameni pot obiecta ca pe ei Dumnezeu nu i-a ajutat sa fie fericiti. Dar oare acesti oameni sunt constienti de natura adevaratei fericiri ?

O poveste despre fericire spune ca un imparat era tare nefericit. Slujitorii , nestiind ce sa mai faca pentru a-l scoate din starea de melancolie, ii dau un sfat imparatului: sa imbrace camasa unui om fericit si astfel va deveni si el fericit.

Imediat, slujitorii pornesc prin tara sa caute un om fericit pentru a-i lua camasa. In cele din urma, ajung la un om bogat, caruia ii cer camasa, fiind siguri ca acesta era un om fericit.

“Dar eu nu sunt fericit”, spune bogatul. “Am atatea griji pe cap din cauza averii si nu stiu unde sa-mi ascund banii de teama hotilor. Nu, nu sunt deloc fericit.” Mergand mai departe, slujitorii imparatului il gasesc pe un om cu mare autoritate si putere. “Da-ne camasa ta ca sa-l facem si pe imparatul nostru fericit”, ii spun acestia demnitarului.

“Dar nici eu nu sunt fericit. Am atatia dusmani care imi masoara fiecare vorba si-mi pandesc fiecare pas ca sa ma doboare…Mereu primesc amenintari cu moartea… Nu, nu sunt deloc fericit.

In cele din urma, la un colt de strada, slujitorii il zaresc pe un cersetor zambind si senin, care radia de fericire. “Esti fericit, omule?”, il intreaba nedumeriti slujitorii imparatului.

“Da, sunt. Azi am ce sa mananc.”

“Atunci , da-ne camasa.”

“Dar, raspunde cersetorul, eu nu am camasa…”

Asadar, fericirea nu e legata de lucruri mari. Dimpotriva. Ea e aici langa noi, langa fiecare. Insa ea depinde de un singur lucru: sa-L doresti pe Dumnezeu in inima ta. Daca-L ai pe El, ai tot cerul de partea ta. Dumnezeu il va onora pe cel care-L onoreaza . Fii sigur  de acest lucru !

Lori Balogh

Mai multe articole de acelasi autor pot fi gasite la adresa: http://www.loribalogh.ro