Trambitati in Sion !Psalmii 89, 15-16: ,,Ferice de poporul care cunoaşte sunetul trâmbiţei, care umblă în lumina feţei Tale, Doamne! El se bucură neîncetat de Numele Tău şi se făleşte cu dreptatea Ta”
Găsim în Scriptură fericiri rostite de pe Muntele Fericirilor (M. Tabor), fericiri transmise în viziune de acelaşi Iisus pe Muntele Patmos, însă dacă citim cu atenţie psalmii sunt plini de asemenea de munţi ai fericirilor. Persoanele cele mai fericite din lumea noastra nu au ce este mai bun din tot, dar profita la maximum de ceea ce se gaseste pe drumul vietii lor.
As dori pentru câteva momente să transpunem, transliterăm fericire a Scripturii pe tărâmul muzical. Nu sunt un profesionist în domeniu, însă aş dori să ne imaginăm şi să răspundem la câteva întrebări. Cine şi cum se poate înţelege muzica, scara notelor şi solfegiile? Oricine poate? Doar profesioniştii? Ce putem spune despre surzi sau afonii muzicali? Având în vedere aceste considerente, în primul rând excepţie de la toate regulile muzicale o constituie categoria surzilor. Despre ceilalţi putem spune că ei cel puţin aud: un sunet, o voce, un lătrat, un instrument, un strigăt. Cei mai mulţi oameni din lumea noastră aud, recunosc sunetele cu ajutorul minunatului aparat auditiv.
Trăim astăzi vremuri situate de scriitorii Bibliei la graniţa veşniciei, simţim cu adevărat vuietul Apocalipsei. Îngerii lui Dumnezeu sunt în alertă de gradul 0, ţin încă vânturile pe pământ ca să nu sufle şi sună din trâmbiţe anunţând semnele revenirii Domnului Iisus. Majoritatea oamenilor ,,aud” aceste trâmbiţe care sună pe pământ şi le consideră evenimente pe care istoria le-a mai întâlnit în cărţile ei, şi poate recunosc în ele momente de incertitudine care mai apar din când în când, ciclic: ,,Vreme trece, vreme vine/ Toate-s vechi şi nouă toate…./Viitorul şi trecutul sunt a filei două feţe/Tot ce-a fost ori o să fie/În prezent le avem pe toate” (Mihai Eminescu/Glossă).
În 2 Petru 3, 3-4 apostolul ne descrie clasa scepticilor contemporani care au inventat deja „punţi” de adaptare viitorului care se schimbă cu o viteză uimitoare (ex. de “punte” pentru adaptarea la viitorul mereu în schimbare: OZN-urile, clonarea, cyborgii etc): ,,Înainte de toate, să ştiţi că în zilele din urmă vor veni batjocoritori plini de batjocuri, care vor trăi după poftele lor şi vor zice <<Unde este făgăduinţa venirii Lui? Căci de când au adormit părinţii noştri, toate rămân aşa cum erau de la începutul zidirii!”.
Nu sunt mulţi aceia care cunosc şi recunosc în aceste trâmbiţe paşii revenirii lui Iisus pe norii Cerului. Şi mai puţini sunt creştinii care aud, cunosc şi interpretează în viaţa lor sunetele de trâmbiţe care sună cu putere peste zidurile Sionului. Interesantă este ecuaţia spirituală pe care o aflăm în Psalmii 89, totul are o cauză şi un efect, un rezultat. Cei care aud/cunosc sunetul trâmbiţei, sunt fericiţi, umblă în lumina feţei Domnului, se bucură neîncetat de numele Domnului, se fălesc cu dreptatea Ta (dreptate – un cuvânt care a devenit arhaism de dicţionar).
Cei care străbat prin credinţă şi prin certitudinea semnelor norii întunecaţi ai lumii noastre la Orionul lui Dumnezeu, vor putea trăi clipe ale fericirii într-o lume nefericită, vor avea parte de lumină într-o lume a cărei candelă a fost furată demult, vor face dreptate într-o lume în care nimeni nu mai crede în ea şi se vor bucura cu adevărat de numele lui Hristos într-o lume în care aproape fiecare nelegiuit poate purta numele lui Hristos. Printre creştini sunt mulţi afoni spirituali – fecioare care au adormit cu candelele în mâini (Mt. 25). Ei aud sunetele, le recunosc, dar nu le interpretează, practică în viaţa lor.
La marea sărbătoare a ispăşirii, trâmbiţele de argint din care sunau leviţii anunţau marea zi a ispăşirii, viaţa sau moartea. Cu siguranţă că sunetul de trâmbiţă anunţă un eveniment de o importanţă crucială. Gândiţi-vă dacă sunetele line ale unei harpe (poate cel mai blând instrument) poate chema o oaste la luptă. Orice credincios care are o relaţie vie cu Mântuitorul nu poate interpreta sunetele acestea pe care toţi le aud ca fiind nişte alarmisme. Domnul înaintează cu mare grabă pentru a-Şi elibera poporul în sunetul trâmbiţei (Ps. 47, 5).
Într-o zi un organist dintr-un sat din Germania, cânta un fragment din Mendelhsson la orga bisericii sale. Este adevărat că el cânta cam prost. Însă, în timp ce cânta, un străin s-a strecurat încetişor în biserică, s-a aşezat pe bancă şi asculta. După ce a terminat de cântat, organistul se pregătea să plece, când, străinul s-a urcat în grabă la el şi i-a spus: ,,N-aţi vrea să-mi îngăduiţi să cânt şi eu la orga dvs.?
Organistul răspunse pe un ton acru: ,,Nu, eu nu las pe oricine să cânte la orga mea”. Dar necunoscutul a stăruit într-un mod foarte politicos: ,,Aş fi foarte fericit dacă mi-aţi acorda această favoare”. Musafirul însă primi acelaşi răspuns ursuz. Urmă a treia rugăminte. Biruit de atâta insistenţă, în cele din urmă organistul se lăsă înduplecat.
Străinul se aşeză, aşează registrele şi începu să cânte aceeaşi partitură. Dar ce deosebire: credeai că este altă muzică şi alt instrument! Biserica răsuna parcă de o armonie cerească. Organistul privea mirat pe musafir, dar totuşi cu oarecare jenă.
– Cine sunteţi dvs.? întreabă el.
– Străinul răspunse cu modestie: „Numele meu este Mendelsshon.”
– „Cum? spuse omul, înroşindu-se de tot, „cum a fost cu putinţă oare să vă refuz dvs. rugămintea de a cânta la orga mea? Ei bine asta nu mi-o pot uita niciodată! „
O, Doamne! dacă aş fi ştiut că Tu lucrai la inima mea prin Duhul Sfânt şi doreai să mă înveţi partitura mântuirii, să mă ajuţi să recunosc sunetele de trâmbiţe care sună la hotare de veşnicie, să le interpretez în viaţa mea ca să pot trăi şi eu în lumină, să fac dreptate, să port numele Tău şi să fiu fericit, te-aş fi lăsat! N-am ştiut Doamne că Tu îmi vorbeai, mă rugai şi mijloceai pentru mine. Dar tu ştii cu certitudine ce numai El te poate îndemna în felul acesta, aşa că lasă-L te rog să te înveţe sunetul de trâmbiţă! Amin!
Niţulescu Daniel
