CHIAR STĂ UN TIGRU LA PÂNDĂ?
Da, se află acolo, ca să te prindă! Există pericole şi s-ar putea să nici nu ştii că te pândesc până nu este prea târziu. Chiar atunci când crezi că toate sunt sub control, se ivesc problemele, care te termină şi îţi afectează sănătatea. Dar poţi lupta, dacă ştii cum să identifici tigrul. Fii atent.
. Prietene, ai cumva senzaţia că viaţa ta este de parcă ai conduce o maşină, apăsând în acelaşi timp la maxim atât pe accelerator, cât şi pe frână? Motorul vrea să meargă înainte, în timp ce roţile doresc să vă oprească. “Nu mai fac faţă”, mormăi nemulţumit. Ai probleme acasă, la lucru şi chiar la distracţie. Îndatoririle simple au devenit obstacole serioase pe care trebuie să le învingi.
Nu eşti singur. În timp ce e dureros de evident că în ţara noastră mulţi nu mai luăm decizii corecte cu privire la greutatea corporală, acelaşi lucru poate fi spus şi în ce priveşte mintea noastră. Suferim de o epidemie cumplită, pe care eu o numesc “obezitate emoţională.” Cu alte cuvinte, ne împovărăm cu prea mult stres.
Dar nu dispera. Există speranţă, deoarece ciclul cauză-efect funcţionează aproape la fel în ce priveşte greutatea corporală şi stresul mental. Dacă ne îndopăm cu alimente rafinate, cărora le lipsesc substanţele nutritive, rezultatul va fi un corp deformat şi artere înfundate. În acelaşi fel, dacă ne umplem minţile cu emoţii negative – adesea centrate pe propria persoană – ne împovărăm cu stres. Iar stresul omoară: omoară visurile, relaţiile, ocaziile, talentele şi, ce e mai grav, scade orice şansă de a-L înţelege pe Dumnezeu şi locul Său în viaţa noastră.
Eşti gata să începi o dietă emoţională? Ai obosit să vezi cum fericirea şi bucuria îţi scapă printre degete? Dar vreau să vă spun că acest tigru necruţător pe care îl numim “stres” poate fi îmblânzit. Poţi să îl alungi din minte aşa cum poţi să scapi de kilogramele în plus. E nevoie doar să ştii cum şi să ai credinţă în Dumnezeul care te-a creat.
În primul rând, permite-mi să îţi spun că de multe ori stresul este un lucru bun.
Sper că nu îţi vei pierde încrederea în mine dacă îţi voi destăinui un mic secret. În timp ce îmi place să vorbesc la radio zilnic, trebuie să recunosc că – după ce mecanicul din studio instalează echipamentul de înregistrare şi se asigură că vocea mea se aude clar şi destul de tare – atunci când mi se face semn că pot să încep să vorbesc, sunt puţin stresat. Vreau ca totul să iasă bine. Nu vreau să facă greşeli. Vreau ca mesajul meu să aibă un impact pozitiv în viaţa ascultătorilor. De asemenea, sunt conştient de responsabilitatea pe care mi-a dat-o Dumnezeu, de a-L ajuta să deschidă uşi prin care să intre Duhul Sfânt.
Aceasta este partea interesantă. Am descoperit că stresul pe care îl simt când transmit o emsiune este de fapt folositor. Mă ajută să îmi concentrez atenţia asupra mesajului şi mă motivează să îmi dau toată silinţa ca totul să iasă bine. Se numeşte “stres funcţional” şi este experimentat de toţi cei care vorbesc în public, joacă într-un spectacol, cântă la televizor sau … vorbesc la radio.
Doctorii mi-au spus că stresul produce schimbări în trupul meu. Ritmul inimii şi respiraţia cresc, astfel încât creierul primeşte oxigen mai mult. Digestia şi celelalte funcţii ale organismului încetinesc sau chiar se opresc, astfel încât muşchii să aibă puterea de care au nevoie să facă faţă provocărilor care pot apărea. De asemenea, experimentez o creştere în producerea şi distribuirea de adrenalină producătoare de energie. Presiunea sangvină creşte şi intră în funcţiune hormoni speciali, care au rolul de a mă ajuta să fiu pregătit pentru orice leziune care s-ar putea să apară. Apropo, sunt fericit să pot spune că în toţi anii pe care i-am petrecut la radio, cea mai gravă “leziune” de care am avut parte a fost când m-am tăiat cu o bucată de hârtie. Dar m-am bucurat să ştiu că organismul meu a fost pregătit să îi facă faţă.
Aşadar îmi prezint mesajul la radio ajutat de stresul pozitiv, care îmi oferă putere. Când emisiunea se termină, toate se întorc la normal.
Să ne imaginăm că, dintr-un anumit motiv, după terminarea emisiunii organismul nu s-ar întoarce la starea normală. Ce s-ar întâmpla dacă, după ce am terminat de prezentat mesajul, inima ar bătea la fel de tare, presiunea sangvină ar rămânea ridicată, digestia şi alte funcţii ale organismului nu şi-ar reîncepe activitatea, corpul ar continua să producă la nesfârşit adrenalină şi nu m-aş elibera de dorinţa puternică de a nu face nicio greşeală? Ce mi s-ar întâmpla?
Doctorii spun că asta ar fi ca şi cum aş conduce o maşină apăsând în acelaşi timp pe accelerator şi pedală, la maxim. Motorul ar funcţiona la maxim, roţile ar striga în protest, iar maşina s-ar îndrepta spre dezastru total.
Prieteni, în lumea de azi există o epidemie de stres. Oamenii lucrează prea mult, se implică în prea multe şi sunt până peste cap de responsabilităţi. Suntem stresaţi zi de zi, noapte după noapte, an de an. Apăsăm la maxim pe accelerator şi pe frână în acelaşi timp. Ne îndreptăm către un dezastru dureros şi probabil fatal.
Singurul antidot pentru acest fel de stres este o predare totală în mâinile lui Dumnezeu. La El se găseşte speranţă atunci când suntem stresaţi, când avem prea multe lucruri de îndeplinit.
Cercetările recente au arătat că cei care rezistă cel mai bine stresului se pare că au trei lucruri în comun. În primul rând, ei simt că au control asupra propriilor vieţi. Nu se consideră victime şi nici nu îi învinovăţesc pe alţii pentru lucrurile rele care li se întâmplă.
În al doilea rând, au un cerc de prieteni şi membrii ai familiei pe care se bizuie; persoane care îi pot ajuta la greu. Ei ştiu că a te considera singur pe lume aduce multă stres şi nelinişte.
În al treilea rând ei se caracterizează prin trăsături ca flexibilitatea şi speranţa. Ei au învăţat că a fi flexibil este mult mai bine. Când cineva le face rău, ei lasă de la sine, lăsând ca incidentul să treacă, fără să îşi amintească apoi de el.
V-ar plăcea să ştiţi care este soluţia mea preferată pentru stres? Confom gelotologiştilor – cei care studiază umorul şi efectele lui asupra corpului uman – râsul reduce tensiunea, limpezeşte mintea şi ridică dispoziţia. Bebeluşii râd gângurind începând cu aproximativ a patra lună, arătându-ne astfel că asta este o caracteristică naturală, care nu trebuie învăţată.
Râsul are partea sa folositoare. Deşi nu arde foarte mult calorii, în afară de faptul că măreşte producţia de hormoni, mai îmbunătăţeşte şi muşchii şi circulaţia.
Neurologii de la Universitatea Standford au descoperit că râsul ne ridică dispoziţia. Observând activitatea cerebrală a unor persoane care citeau ilustraţii comice, au descoperit că râsul declanşează acel centru al creierului care intră în funcţiune când primim o recompensă.
Asta pare o dovadă ştiinţifică, având suport biblic în Proverbe 17:22, unde Solomon declară că “o inimă veselă este un bun leac.”
Dar să fim realişti. Nu prea avem motive de râs, nu-i aşa? Viaţa este un lucru serios. Îmi vine în minte o relatare din Luca, în care cei implicaţi numai serioşi nu erau.
Este vorba de un grup de bărbaţi care se agaţă disperaţi de o barcă ce e gata să se scufunde. Fulgerele le lumnează feţele înfricoşate, iar ţipetele lor sunt acoperite de vântul puternic. Sunt la un pas de moarte. Şi sunt siguri de asta.
Dintr-o dată, unul din ei îşi aminteşte că în barca lor se mai află Cineva. Cu toată puterea au atins trupul Său dormind, zgâlţâindu-L: “Învăţătorule, Învăţătorule”, a strigat el. “Scapă-ne!”
Isus Se ridică şi priveşte în jur. Vede valurile uriaşe, norii de furtună, feţele înspăimântate. Aude cum urlă vântul şi cum se crapă lemnul bărcii. Ridicându-Se în picioare, priveşte la furtună: “Taci”, şopteşte El. “Fii liniştită.”
În clipa aceea, ploaia, vântul şi valurile se opresc, iar peste Marea Galileii se aşterne iarăşi liniştea.
Sunt aşa de bucuros că Biblia menţionează ce a spus Isus după aceea. Cuvintele Sale se găsesc în Luca 8:25. După ce a certat vântul şi marea, El s-a întors către ucenici şi i-a întrebat: “Unde vă este credinţa?”
Prietenii, Dumnezeu ne întreabă astăzi acelaşi lucru. “Unde vă este credinţa?” Mi-L imaginez spunându-le ucenicilor şi nouă: “Nu ştiţi că pot să liniştesc orice furtună, chiar şi pe cea din inimile voastre? Nu ştiţi că vieţile voastre neliniştite, povara vinovăţiei şi stresul enorm vă despart de dragostea Mea? Lăsaţi-mă să cert vânturile. Lăsaţi-mă să liniştesc marea. Lăsaţi-mă să vă scap.”
Ce veste minunată! Cu ajutorul lui Dumnezeu putem trăi aşa cum ştim că ar trebui să trăim. Cu ajutorul Său ne putem elibera de vinovăţia care ne împovărează. Cu ajutorul Său putem îmblânzi tigrul.
De, Lonnie Melanshenko
