Articole CreştineResurse Spirituale, Practice şi Gratuite

Categorii

Un exemplu clasic de mânie…

Scris la: 23 august 2019

      Un exemplu clasic de mânie provocată de rănile din trecut

Una dintre cele mai grăitoare ilustraţii ale principalelor cauze ale mâniei poate fi văzută în viaţa lui Moise. Unii cercetători susţin că Moise trebuia să devină următorul faraon, deoarece era fiul adoptat al fiicei lui faraon. Această poziţie de lider, cu atât mai mult cu cât el a fost luat din râul Nil (la care egiptenii se închinau), vorbeşte despre faptul că poporul l-ar fi putut considera zeu. În ciuda acestui fapt, atunci când a văzut chinul şi robia poporului său, Moise a renunţat la toate drepturile pe care le avea la bogăţia Egiptului şi şi-a dedicat viaţa pentru eliberarea copiilor lui Israel din sclavie.

„Prin credinţă Moise, când s-a făcut mare, n-a vrut să fie numit fiul fiicei lui Faraon, ci a vrut mai bine să sufere împreună cu poporul lui Dumnezeu decât să se bucure de plăcerile de o clipă ale păcatului. El socotea ocara lui Hristos ca o mai mare bogăţie decât comorile Egiptului, pentru că avea ochii proniţi spre răsplătire.” (Evrei 1124-26).

„Moise însă era un om foarte blând, mai blând decăt orice om de pe faţa pământului” (Numeri 12:3).

„În vremea aceea, Moise, crescând mare, a ieşit pe la fraţii săi, şi a fost martor la muncile lor grele. A văzut pe un egiptean, care bătea pe un evreu, unul dintre fraţii lui. S-a uitat în toate părţile, şi, văzând că nu este nimeni, a omorît pe egiptean şi l-a ascuns în nisip. A ieşit şi în ziua următoare; şi iată că doi evrei se certau. A zis celui ce n-avea dreptate: ‚Pentru ce loveşti pe semenul tău?’ Şi omul acela a răspuns: ‚Cine te-a pus pe tine mai mare şi judecător peste noi? Nu cumva ai de gînd să mă omori şi pe mine, cum ai omorît pe egipteanul acela?’ Moise s-a temut şi a zis: ‚Nu mai încape îndoială că faptul este cunoscut.’ Faraon a aflat ce se petrecuse, şi căuta să omoare pe Moise. Dar Moise a fugit dinaintea lui Faraon, şi a locuit în ţara Madian.”  (Exod 2:11-15).

Respingerea venită din partea unuia care făcea parte din poporul său a fost o experienţă foarte dureroasă pentru Moise. Respingerea este întotdeauna dureroasă, în mod special atunci când vine din partea celui pentru care ţi-ai riscat viaţa ca să-l ajuţi. Tensiunea acumulată din cauza vinovăţiei în urma omorârii stăpânului sclavului, împreună cu durerea respingerii, a provocat în viaţa lui Moise o serie de episoade de mânie nerezolvată, făcând ca în cele din urmă să i se refuze privilegiul de a-i conduce pe copiii lui Israel spre ţara promisă.

 

                1. Moise s-a mâniat atunci când Faraon i-a respins cererea

Dumnezeu i-a dat lui Moise instrucţiuni explicite cu privire la modul în care să-i ceară lui faraon eliberarea copiilor lui Israel, dar în acelaşi timp i-a spus: „Totuş Faraon n-are să v-asculte. Apoi Îmi voi întinde mîna asupra Egiptului, şi voi scoate din ţara Egiptului oştile Mele, pe poporul Meu, pe copiii lui Israel, prin mari judecăţi.” (Exod 7:4).

„Atunci toţi aceşti slujitori ai tăi se vor pogorî la mine şi se vor închina pînă la pămînt înaintea mea, zicînd: ‚Ieşi, tu şi tot poporul care te urmează!’ După aceea, voi ieşi. Moise a ieşit dela Faraon, aprins de mînie.” (Exod 11:8).

Moise vedea lucrurile mai degrabă din perspectiva sa decât din perspectiva lui Dumnezeu. Acesta este unul dintre factorii majori ai mâniei nerezolvate.

 

           2. S-a mâniat atunci când instrucţiunile sale au fost respinse

Când a rămas fără alimente, poporul a cârtit împotriva lui Moise. Iar în răspunsul său s-a văzut iritarea sa: „Moise a zis: ,Domnul vă va da astă seară carne de mâncat, şi mîne dimineaţă vă va da pâine să vă săturaţi, pentrucă a auzit Domnul cârtirile pe cari le-aţi rostit împotriva Lui; căci ce sântem noi? Cârtirile voastre nu se îndreaptă împotriva noastră, ci împotriva Domnului.’” (Exodus 16:8).

Când Dumezeu le-a oferit în mod miraculos mană, Moise i-a dat poporului instrucţiuni clare din partea Domnului. Ei trebuiau să strângă cât aveau nevoie şi să nu păstreze nimic pentru ziua următoare. Cu toate acestea, unii au respins instrucţiunile sale, iar Moise s-a înfuriat. „N-au ascultat de Moise, şi s-au găsit unii care au lăsat ceva din ea până dimineaţa; dar a făcut viermi şi s-a împuţit. Moise s-a mâniat pe oamenii aceia.” (Exod 16:20).

 

          3. El s-a mâniat atunci când poporul a refuzat să mai fie condus de el

În timp ce Moise era pe muntele Sinai pentru a primi legea lui Dumnezeu, copiii lui Israel au decis să-şi facă un viţel de aur. „Poporul, văzând că Moise zăboveşte să se pogoare de pe munte, s-a strâns în jurul lui Aaron, şi i-a zis: ,Haide! fă-ne un dumnezeu care să meargă înaintea noastră; căci Moise, omul acela care ne-a scos din ţara Egiptului, nu ştim ce s-a făcut.’” (Exod 32:1).

Când viţelul de aur a fost gata, „poporul a şezut de a mîncat şi a băut; apoi s-au sculat să joace.” (Exod 32:6). Aflând despre păcatul poporului în timp ce era pe Muntele Sinai, Moise s-a întors la ei, aducându-le Legea scrisă pe table de piatră. Stăpânit de o mare furie, el a luat tablele de piatră şi le-a aruncat, sfărâmându-le de piciorul muntelui.

 

          4. El s-a mâniat atunci când cei 250 i-au respins autoritatea

Fiecare experienţă de respingere devenea din ce în ce mai dureroasă pentru Moise, mai ales atunci când cei 250 de conducători au venit la Moise, iar liderii lor i-au spus: „N-ajunge că ne-ai scos dintr-o ţară, unde curge lapte şi miere, ca să ne faci să murim în pustie, de vrei să mai şi stăpâneşti peste noi? Ce bine ne-ai mai dus într-o ţară unde curge lapte şi miere, şi ce bine ne-ai mai dat în stăpânire ogoare şi vii! … Moise s-a mâniat foarte tare.” (Numeri 16:13-15).

În respingerea lor batjocoritoare, ei au uitat complet de suferinţa pe care au experimentat-o în Egipt şi au vorbit de acesta ca fiind „ţara unde curge lapte şi miere”. (Numeri 16:13).

 

           5. El s-a mâniat atunci când Israel a respins în întregime programul său

Chiar şi după ce au cârtit la Horeb deoarece nu aveau apă şi după ce au văzut că Dumnezeu a făcut să iasă un izvor bogat din stâncă, atunci când Moise l-a lovit, mai târziu, la Cadeş, ei au respins întregul său program.

„Ei au zis: ,Ce bine ar fi fost să fi murit noi, cînd au murit fraţii noştri înaintea Domnului! Pentruce aţi adus adunarea Domnului în pustia aceasta, ca să murim în ea, noi şi vitele noastre? Pentruce ne-aţi scos din Egipt, şi ne-aţi adus în acest loc rău, unde nu este nici loc de sămănat, nici smochin, nici viţă, nici rodiu, nici apă de băut?’” (Numeri 20:3-5).

„Moise şi Aaron au chemat adunarea înaintea stâncii. Şi Moise le-a zis: ,Ascultaţi, răsvrătiţilor! Vom putea noi oare să vă scoatem apă din stânca aceasta?’ Apoi Moise a ridicat mîna, şi a lovit stînca de două ori cu toiagul. Şi a ieşit apă din belşug, aşa încât a băut şi adunarea, şi au băut şi vitele. Atunci Domnul a zis lui Moise: ,Pentrucă n-aţi crezut în Mine, ca să Mă sfinţiţi înaintea copiilor lui Israel, nu voi veţi duce adunarea aceasta în ţara pe care i-o dau.’” (Numeri 20:10-12).

 

         Mânia cauzată de alte greşeli asemănătoare

 

       David era un împărat înţelept şi milos. El Îl căuta pe Dumnezeu cu toată inima şi trata poporul cu grija şi blândeţea unui păstor. Dumnezeu Însuşi a spus: „Am găsit pe David, fiul lui Iese, om după inima Mea, care va împlini toate voile Mele.” (Fapte 13:22).

Toate mergeau bine, până când David a comis un păcat grav. El a văzut o femei frumoasă făcând baie pe acoperişul casei ei. A poftit-o şi a comis adulter cu ea. Încercând să-şi acopere păcatul, David a aranjat moartea bărbatului ei – unul dintre luptărorii săi loiali şi curajoşi. Apoi s-a căsătorit cu ea, căci copilul său era în pântecele ei.

Timp de un an s-a părut că totul este normal. David a continuat să fie împărat, totuşi, nu se simţea prea vinovat că a furat femeia altuia şi i-a ucis acesteia bărbatul. Într-o zi, profetul Natan i-a cerut lui David să-i dea un sfat. El a prezentat situaţia în aşa fel încât să trezească toate sentimentele păstorului.

„,Într-o cetate erau doi oameni, unul era bogat şi altul era sărac. Bogatul avea foarte multe oi şi foarte mulţi boi. Săracul n-avea nimic, decât o mileuşă, pe care o cumpărase; o hrănea şi o creştea la el, împreună cu copiii lui; ea mânca din aceeaşi bucată de pâine cu el, bea din acelaşi pahar cu el, dormea la sînul lui, şi o privea ca pe fata lui. A venit un călător la omul acela bogat. Şi bogatul nu s-a îndurat să se atingă de oile lui sau de boii lui, ca să pregătească un prânz călătorului care venise la el, ci a luat oaia săracului şi a gătit-o pentru omul care venise la el.’

David s-a aprins foarte tare de mânie împotriva omului acestuia, şi a zis lui Natan: ,Viu este Domnul că omul care a făcut lucrul acesta este vrednic de moarte. Şi să dea înapoi patru miei, pentru că a săvârşit fapta aceasta, şi nu a avut milă.’” (2 Samuel 12:1-6)

Legea dată de Dumnezeu prevedea cum trebuie tratate situaţiile de felul acesta. Cine fura o oaie trebuia să o plătească. „Dacă un om fură un bou sau o oaie, şi-l taie sau îl vinde, să dea cinci boi pentru boul furat şi patru oi pentru oaia furată.” (Exodul 22:1). Iar David ştia bine aceste porunci, pentru că le păstra în inima sa. (Psalmi 40:8).

Merită observat cum tensiunea provocată de vină l-a făcut pe David să fie răzbunător şi să meargă dincolo de porunca divină, dându-i hoţului respectiv sentinţa de moarte. Această seentinţă viola altă prevedere a legii lui Dumnezeu, care cerea de la hoţ să restituie ce a furat, nu să moară. (Vezi Exodul 22: 2-3).

 

  De ce îi condamnăm pe ceilalţi

Scriptura vorbeşte despre tendinţa de a-i condamna pe cei care au aceleaşi greşeli ca şi noi.

„Aşadar, omul, oricine ai fi tu, care judeci pe altul, nu te poţi dezvinovăţi, căci prin faptul că judeci pe altul, te osândeşti singur, fiindcă tu, care judeci pe altul, faci aceleaşi lucruri.

Şi crezi tu, omule, care judeci pe cei ce săvârşesc astfel de lucruri, pe care le faci şi tu, că vei scăpa de judecata lui Dumnezeu? Sau dispreţuieşti tu bogăţiile bunătăţii, îngăduinţei şi îndelungei Lui răbdări? Nu vezi tu că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăinţă? Dar, cu împietrirea inimii tale, care nu vrea să se pocăiască, îţi aduni o comoară pentru ziua mâniei şi a arătării dreptei judecăţi a lui Dumnezeu.” (Romani 2:1-5).

Fiţi atenţi la propoziţia „îţi aduni o comoară de mânie” (v. 5). Aici cuvântul grecesc tradus cu mânie este orge. Acest cuvânt înseamnă „dorinţă (o excitare a minţii), adică (prin analogie) o pasiune puternică …; implicând pedeapsă, … indignare, răzbunare.” Ce cuvânt puternic pentru a descrie puterea cumulativă şi distructivă a tensiunii acumulate în urma vinovăţiei păcatelor din trecut! În continuarea pasajului se vorbeşte şi despre pedeapsa divină care va veni asupra celor care comit păcate asemănătoare:

„…care va răsplăti fiecăruia după faptele lui. Şi anume va da viaţă veşnică celor ce, prin stăruinţa în bine, caută slava, cinstea şi nemurirea. şi va da mânie şi urgie celor ce, din duh de gâlceavă, se împotrivesc adevărului şi ascultă de nelegiuire. Necaz şi strâmtoare va veni peste orice suflet omenesc care face răul.” (Romani 2:6-9).

Mânia nerezolvată produce tendinţa de a judeca, iar aceasta strică relaţiile cu cei de care nu ne place şi în privinţa cărora începem să le stabilim pedeapsa pe care ceredem noi că o merită. Totuşi, nu e treaba noastră să judeăm sau ne răzbunăm, căci aceasta este responsabilitatea lui Dumnezeu. „Preaiubiţilor, nu vă răzbunaţi singuri, ci lăsaţi să se răzbune mânia lui Dumnezeu, căci este scris:,Răzbunarea este a Mea, eu voi răsplăti’, zice Domnul.” (Romani 12:19). Întemeindu-Se pe factorii de natură umană, Domnul Isus zice:

„Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi. Căci cu ce judecată judecaţi, veţi fi judecaţi, şi cu ce măsură măsuraţi, vi se va măsura. De ce vezi tu paiul din ochiul fratelui tău şi nu te uiţi cu băgare de seamă la bârna din ochiul tău? Sau, cum poţi zice fratelui tău: ,Lasă-mă să scot paiul din ochiul tău’, şi când colo, tu ai o bârnă într-al tău? Făţarnicule, scoate întâi bârna din ochiul tău, şi atunci vei vedea desluşit să scoţi paiul din ochiul fratelui tău.” (Matei 7:1-5).

 

   Mânie faţă de cei care ne aduc aminte de alţii

Regele Saul avea un fiu curajos şi viteaz, numit Ionatan, care avea o prietenie strânsă cu David. Cu toate acestea, Saul îl invidia pe David şi vroia să îl omoare. Într-o zi Saul s-a mâniat pentru că David lipsea la masă. Ionatan l-a întrebat: „Ce a făcut [David]?” (1 Samuel 20:32) Mânia lui Saul faţă de Ionatan a izbucnit, iar împăratul „şi-a îndreptat suliţa împotriva lui, ca să-l lovească.” (1 Samuel 20:33).

Ce îl determina pe Saul să se mânie atât de tare pe fiul său încât să arunce cu suliţa împotriva lui, ca să-l lovească? Răspunsul poate fi găsit în răspunsul pe care l-a dat Saul unui grup de femei care cântau o cântare de laudă pentru Saul şi David după câştigarea unei bătălii.

„Pe când veneau ei, la întoarcerea lui David de la omorârea filisteanului, femeile au ieşit din toate cetăţile lui Israel înaintea împăratului Saul, cântând şi jucând, în sunetul timpanelor şi al alăutelor, şi scoţând strigăte de bucurie. Femeile care cântau îşi răspundeau unele altora, şi ziceau: ,Saul a bătut miile lui, iar David a bătut zecile de mii.’ Saul s-a mâniat foarte tare, şi nu i-a plăcut vorba aceasta. El a zis: ,Lui David îi dau zece mii şi mie-mi dau mii. Nu-i mai lipseşte decât împărăţia.‘ Şi din ziua aceea Saul a privit cu ochi răi pe David.” (1 Samuel 18:6-9).

David fusese un slujitor credincios al lui Saul. El îi cântase lui Saul când acesta fusese cuprins de duhuri rele şi îşi riscase viaţa pentru a-l înfrânge pe Goliat. Atunci de ce reacţiona Saul aşa de violent atunci când femeile nu făceau altceva decât să se bucure de biruinţă? Se pare că Saul avea resentimente faţă de femei, lucru evidenţiat de spiritul mânios manifestat faţă de soţia sa. Lucrul acesta este destul evident din declaraţia pe care i-a făcut-o lui Ionatan:  „Fiu al unei femei perverse şi răzvrătite.” (1 Samuel 20:30, în traducerea engleză ). Nu este potrivit să vorbeşti aşa despre soţia ta, pe care trebuie să o iubeşti şi să o cinsteşti.

De asemenea, se pare că Saul avea probleme cu fiica sa, deoarece atunci când a auzit că ea îl iubea pe David, a fost foarte nerăbdător să i-o dea în căsătorie. Scopul său era să-l distrugă pe David, şi a spus: „I-o voi da ca să-i fie o cursă.” (1 Samuel 18:21).  Fără îndoială că ea s-a împotrivit tatălui său când a văzut atitudinea lui greşită faţă de mama ei. Fiica lui Saul avea defectele ei de caracter: înşela, minţea, l-a desconsiderat pe David şi l-a acuzat pe nedrept.

Când avem o antipatie puternică faţă de cineva, devenim sensibili la greşelile şi eşecurile acelei persoane şi suntem foarte rapizi în a le observa şi la alţii. Asta ne face să transferăm mânia nerezolvată de la o persoană la alta.

 

   Mânie din cauza vinovăţiei de pe urma greşelilor din trecut

Iacov a avut două soţii. Rahela era însă favorita lui. I-a slujit tatălui ei paisprezece ani pentru a plăti preţul cerut ca să se căsătoreaască cu ea. De aceea, este surprinzător faptul că s-a mâniat pe ea.

„Când a văzut Rahela că nu face copii lui Iacov, a pismuit pe soru-sa, şi a zis lui Iacov: ,Dă-mi copii, or mor‘. Iacov s-a mâniat pe Rahela, şi a zis:,Sunt eu oare în locul lui Dumnezeu, care te-a oprit să ai copii?’” (Geneza 30:1-2).

Deşi Iacov o iubea pe Rahela, emoţiile şi atitudinea ei l-au făcut să fie frustat şi mânios. Cauza nemulţumirii ei era invidia pe care o avea faţă de sora sa, Lea, cealaltă soţie a lui Iacov. Conflictele din cadrul familie lui Iacov îşi aveau rădăcinile în deciziile greşite din tinereţea sa.

Când s-au născut Iacov şi fratele său, era o profeţie făcută cu privire la ei. „Şi Domnul i-a zis [Rebecăi]: ,Două neamuri sunt în pântecele tău, şi două noroade se vor despărţi la ieşirea din pântecele tău. Unul din noroadele acestea va fi mai tare decât celălalt. Şi cel mai mare va sluji celui mai mic.’” (Geneza 25:23). Iacov era cel mai mic. Cu toate acestea, dacă ar fi urmat principiul lui Isus cu privire la slujire, el l-ar fi slujit pe Esau mai degrabă decât să profite de pe urma lui. „Cel mai mare dintre voi să fie cel mai mic, şi cel ce cârmuieşte, ca cel ce slujeşte.” (Luca 22:26).

În loc să îl slujească pe Esau, Iacov i-a cumpărat dreptul de întâi născut în schimbul unui castron cu ciorbă de linte şi i-a furat binecuvântarea, minţindu-l pe tatăl său că el este Esau. Ura lui Esau faţă de Iacov l-a făcut pe acesta să fugă la Laban, care i-a promis să i-o dea de soţie pe Rahela în schimbul muncii de şapte ani. Laban i-a făcut lui Iacov exact acelaşi lucru pe care i-l făcuse acesta tatălui său. Laban l-a înşelat pe Iacov dându-i de soţie pe Lea, în loc de Rahela.

Iacov trebuie să fi experimentat un mare şoc a doua zi când a desoperit că toate vorbele frumoase pe care credea că i le spune Rahelei i le spunea de fapt Leei. Laban şi-a justificat înşelătoria spunând că obiceiul era ca fiica mai mare să se căsătoreacă prima şi că i-o va da lui Iacov şi pe Rahela dacă va mai lucra încă şapte ani.

Dacă l-ar fi slujit pe Esau, Iacov nu ar fi trebuit să fugă pentru a-şi salva viaţa, iar tatăl său putea prea bine să facă pentru fii săi ceea ce făcuse Avraam pentru Isaac – să îl trimită pe slujitorul său la Laban ca să găsească o soţie pentru fiul său mai mare. Acea soţie ar fi putut fi Lea. Iar a doua călătorie a slujitorului ar fi fost pentru a-i găsi o soţie lui Iacov. Iar aceasta ar fi putut fi Rahela.

Iacov era predestinat să fie binecuvîntat de către Dumnezeu; dar atunci cînd a luat lucrurile în mâna sa, a experimentat necazuri care duc la frustrare şi mânie nerezolvată.

 

       Mânie care Provine din Respingerea Standardelor lui Dumnezeu

Cain era primul fiu al lui Adam şi al Evei; Abel era al doilea. Aducându-şi jerftele înaintea lui Dumnezeu, a fost evident fatpul că primul copil, Cain, nu împlinea cerinţele divine.

„După o bucată de vreme, Cain a adus Domnului o jertfă de mâncare din oile întâi născute ale turmei lui şi din grăsimea lor. Domnul a privit cu plăcere spre Abel şi spre jertfa lui; dar spre Cain şi spre jertfa lui n-a privit cu plăcere. Cain s-a mâniat foarte tare, şi i s-a posomorât faţa. Şi Domnul a zis lui Cain: ‚Pentru ce te-ai mâniat şi pentru ce ţi s-a posomorât faţa? Nu-i aşa? Dacă faci bine, vei fi bine primit; dar dacă faci rău, păcatul pândeşte la uşă; dorinţa lui se ţine după tine, dar tu să-l stăpâneşti.‘” (Geneza 4:3-7).

Când o persoană alege să nu urmeze calea Domnului, în mod natural îi va urî pe cei care păzeşte poruncile divine. „Cel rău face la planuri împotriva celui neprihănit şi scrâşneşte din dinţi împotriva lui.” (Psalmi 37:12). De aceea, când era pe câmp vorbindu-i fratelui său, mânia lui Cain fierbea şi l-a omorât. „Când erau la câmp, cain s-a ridicat împotriva fratelui său Abel şi l-a omorât.” (Geneza 4:8).

 

        Mânia Cauzată de Împlinirea Propriei Noastre Voinţe

Puterea divină a lui Balaan era cunoscută în toată ţara, astfel încât regele Balac i-a oferit bani pentru a-i blestema pe copiii lui Israel, care veneau din Egipt. Balaam L-a întrebat pe Domnul, care i-a spus să nu-i blesteme pe copiii lui Israel, deoarece El îi binecuvântase.

Cu toate acestea, împăratul Balac a trimis o delegaţie mai aleasă, oferindu-i o sumă mai mare de bani. Balaam râvnea la aceşti bani (2 Petru 2:15), aşa că L-a întrebat din nou pe Domnul dacă putea să meargă şi să îl blesteme pe poporul Israel. Este periculos să-I ceri de două ori lui Dumnezeu ceva cu privire la care El a spus deja nu, căci s-ar putea ca El să împlineacă dorinţa inimii tale, dar să-ţi ia tăria sufletească.

Dumnezeu i-a spus lui Balaam că poate să plece cu delegaţia trimisă, dar să vorbească numai cuvintele pe care i le poruncea El. Pe drum, măgăriţa lui Balaam a opus de câteva ori rezistenţă, iar Balaam – neînţelegând care era motivul – s-a înfuriat şi a bătut-o de trei ori. Scriptura spune: „Nebunia omului îi suceşte calea, şi apoi cârteşte împotriva Domnului cu inima lui.” (Proverbe 19:3).

„Balaam s-a sculat dimineaţa, a pus şaua pe măgăriţă, şi a plecat cu căpeteniile lui Moab. Dumnezeu S-a aprins de mânie, pentrucă plecase. Şi Îngerul Domnului S-a aşezat în drum, ca să i se împotrivească. Balaam era călare pe măgăriţa lui, şi cei doi slujitori ai lui erau cu el.

Măgăriţa a văzut pe Îngerul Domnului stând în drum, cu sabia scoasă din teacă în mână, s-a abătut din drum, şi a luat-o pe cîmp. Balaam şi-a bătut măgăriţa ca s-o aducă la drum. Îngerul Domnului S-a aşezat într-o cărare dintre vii, şi de fiecare parte a cărării era cîte un zid. Măgăriţa a văzut pe Îngerul Domnului; s-a strîns spre zid, şi a strîns piciorul lui Balaam de zid. Balaam a bătut-o din nou. Îngerul Domnului a trecut mai departe, şi S-a aşezat într-un loc unde nu era chip să te întorci nici la dreapta, nici la stânga. Măgăriţa a văzut pe Îngerul Domnului, şi s-a culcat supt Balaam. Balaam s-a aprins de mînie, şi a bătut măgăriţa cu un băţ.

Domnul a deschis gura măgăriţei, şi ea a zis lui Balaam: ‚Ce ţi-am făcut, de m-ai bătut de trei ori?’ Balaam a răspuns măgăriţei: ‚Pentrucă ţi-ai bătut joc de mine; dacă aş avea o sabie în mînă, te-aş ucide pe loc.’  Măgăriţa a zis lui Balaam: ‚Nu sînt eu oare măgăriţa ta, pe care ai călărit în tot timpul pînă în ziua de azi? Am eu oare obicei să-ţi fac aşa?’ Şi el a răspuns: ‚Nu.’

Domnul a deschis ochii lui Balaam, şi Balaam a văzut pe Îngerul Domnului stînd în drum, cu sabia scoasă în mînă. Şi s-a plecat, şi s-a aruncat cu faţa la pămînt.” (Numeri 22:21-31).

 

Alte Cauze ale Mâniei Nerezolvate

          În acest studiu vom identifica alte câteva cauze specifice ale mâniei nerezolvate. Totuşi, scopul principal al acestui curs este să înţelegem că de obicei cauzele mâniei pot fi rănile nevindecate şi răspunsurile greşite care i-au fost date. Multe dintre aceste dureri au legătură cu oamenii care ne-au încălcat drepturile, cum ar fi dreptul de a poseda anumite bunuri şi de a ne bucura de ele, dreptul de a fi respectaţi, dreptul la intimitate, dreptul de a fi răsplătiţi pentru munca noastră şi chiar drepul de a avea „locul nostru” în trafic.