Dacă te afli într-o situaţie în care cineva vrea să îţi controleze viaţa, citeşte Epistola către Coloseni. Pavel le-a scris colosenilor probabil în timpul primei sale încarcerări, în jurul anului 60-61 d.Hr. şi a trimis epistola bisericii din Colose prin doi lucrători de încredere, Tihic şi Onisim (Coloseni 4:7-9). Orașul Colose era situat în extrema orientală a Văii Lycos, în vestul Turciei de azi. La aproximativ 25-30 de kilometri se aflau Laodicea şi Hierapolis, care erau mai mari şi mai faimoase. Însă epistola a fost scrisă celor din Colose. În Biblie este oraşul cel mai mic căruia i-a scris Pavel.
Pavel a scris pentru a-i încuraja pe membrii bisericii, şi în special pentru a contraargumenta învăţăturile eretice care se strecurau în biserică. Teologii încearcă să înţeleagă despre ce erezie era vorba. Această învăţătură greşită era o combinaţie ciudată de elemente diverse, cum ar fi sărbătorile iudaice, speculaţii filozofice, închinarea la îngeri şi practicile ascetice (2:8, 16-23). Învăţătorii falşi erau foarte manipulatori. Ei îi condamnau pe cei care nu respectau practicile lor de alimentaţie şi sărbătorile lor (versetul 16). Îi descalificau pe creştinii care nu făceau aşa cum spuneau ei (versetul 18). Şi insistau ca ceilalţi să respecte regulile lor dogmatice (versetele 20, 21). Mai multe decât atât, se pare că nu acordau prea mare atenţie spiritualităţii şi înţelepciunii (versetele 18, 23).
Cum ar trebui un creştin, şi în special un pastor, să reacţioneze când creştinilor li se impun astfel de lucruri? Pavel începe epistola către Coloseni punând accentul pe faptul că Isus Hristos este puternic şi suficient. Două pasaje centrale din Coloseni 1 şi 2 vorbesc despre asta. Primul este faimosul Imn pentru Cristos din Coloseni 1:15-20. Aici Pavel pune accentul pe două idei principale: Cristos este Creatorul şi El este Mântuitorul. Expresia pe care o foloseşte în ambele situaţii pentru a-L descrie pe Isus este „Întâiul Născut“. Uneori oamenii interpretează greşit această expresie ca însemnând că El este o fiinţă creată. Însă cuvintele din Coloseni 1:16 contrazic această idee, declarând că El a creat toate lucrurile.
În realitate, pentru contemporanii lui Pavel termentul „Întâi Născut“ conţinea două idei: primul în ordinea naşterii sau supremaţia poziţiei, iar apostolul se concentrează asupra ultimei idei. Acest lucru este accentuat în prima parte a Imnului lui Hristos (1:16), în litania lui Pavel despre crearea tuturor lucrurilor văzute şi nevăzute, scaune de domnii, dregătorii, domnii şi stăpâniri. Ele este deasupra tuturor.
Apoi Pavel vorbeşte despre faptul că Isus este Cel Întâi Născut dintre morţi (Coloseni 1:18). Isus nu a fost prima persoană care a înviat din morţi, şi El nu este nici “cel întâi născut” în ordine cronologică. Însă învierea Sa este cea mai importantă deoarece El este Dumnezeu întrupat (capitolul 2:9) şi pentru că El a murit pentru păcatele noastre (versetele 11-15). Învierea Sa dă putere convertirii noastre şi ne asigură că şi noi vom învia din morţi atunci când El va reveni.
Al doilea pasaj cheie în care Pavel subliniază puterea şi suficienţa lui Cristos, este Coloseni 2:11-15. Aici apostolul prezintă cinci imagini umitoare ale mântuirii. Spaţiul nu ne permite să le explicăm în profunzime, dar putem să subliniem punctele principale. Prima imagine împrumută un concept iudaic (circumcizia) şi arată cum convertirea înseamnă să dăm la o parte dezbrăcarea de căile vechi ale cărnii (versetul 11). A doua imagine este cea a botezului, care înseamnă îngroparea şi învierea împreună cu Cristos (versetul 12). A treia imagine este despre moarte şi lipsa circumciziei şi ne arată că Dumneze ne învie cu Cristos iertându-ne păcatele (versetul 13). A patra imagine vorbeşte despre faptul că Dumnezeu ne şterge păcatele, răstignindu-le (în Cristos) pe cruce (versetul 14). Iar a cincea imagine arată biruinţa lui Cristos asupra forţelor spirituale ale răului, transformând, în mod ironic, crucea care era o rușine, în carul Său de biruință (vs. 15).
Această minunată teologie despre Cristos şi mântuire constituie fundalul argumentării lui Pavel împotriva învăţăturilor false din Coloseni 2:16-23. Versetul 16 conţine cuvântul “dar” (aşadar), ceea ce arată că cele spuse în continuare îşi au rădăcina în imaginile mântuirii din versetele 11-15. Datorită jertfei lui Cristos şi datorită experienţei mântuirii, nu ar trebui să îi lăsăm pe alţii să ne condamne (versetul 16). Să ne condamne pentru ce? Pavel spune: „Nimeni dar să nu vă judece cu privire la mâncare sau băutură, cu privire la o zi de sărbătoare, cu privire la o lună nouă sau cu privire la o zi de Sabat.“ 1
Acest versetul este un motiv de confuzie pentru mulţi. Deşi nu putem să îl explicăm în profunzime aici, vom vorbi despre următoarele aspecte. Pavel nu este de accord cu învăţătorii falşi din Colose care îi condamnă pe creştinii care au găsit mântuire în jertfa deplină a lui Cristos. Apostolul nu condamnă anumite alimente sau ţinerea anumitor zile în sine. El le numeşte umbra lucrurilor viitoare (versetul 17) – adică au rolul lor, de a arăta spre Cristos. Este foarte probabil ca Sabatele despre care vorbeşte în versetul 16 să fie Sabate ceremoniale, deoarece acestea arătau către Cristos, în timp ce Sabatul săptămânal ne aminteşte de Creaţiune (Exodul 20:8-11) şi nu este o umbră.
Dar alta este idea pe care trebuie să o ţinem minte referitor la Coloseni 2:16-23. Pavel vorbeşte despre caracterul controlator al învăţătorilor falşi, care nu este în armonie cu mântuirea oferită de Cristos. Cum aşa? Este foarte probabil că în Colos învăţătorii falşi pretindeau că pentru a fi mântuiţi credincioşii trebuie să îndeplinească anumite cereri. Asta probabil nu era o doar chestiune doctrinală, ci nevoia de a se supune diferitor forțe spirituale deasupra noastră, împlinind cerințele lor pentru a ne asigura mântuirea. Această teamă de forțele spirituale și dorința de a nu le supără este motivul pentru care Pavel accentuează de nenumărate ori faptul că Isus Cristos este suprem și că în El se găsește plinătatea divinității și că El a biruit toate celelalte forțe (Coloseni 1:15-20; 2:8-15).
Aici intervine matematica biblică. Ea sună în felul următor: când adaugi ceva la Isus, de fapt scazi. Dacă pentru mântuire mai e nevoie de ceva în afară de Isus, atunci El nu este suficient și diminuăm puterea Sa salvatoare atât de frumos descrisă în Coloseni 2:11-15.
Învățătorii falși inversau prioritățile, bazându-se pe încrederea pe care o aveau în practicile lor pe care le considerau ca un fel de zid de apărare împotriva forțelor spirituale. Dar dacă Îl ai pe Isus, mântuirea ta este asigurată. Ascultarea de El este rezultatull relației cu El, nu calea spre relația cu El. Noi ascultăm de Isus nu pentru a fi mântuiți, ci datorită a ceea ce a făcut El pentru noi. El ne-a oferit tot ce avem nevoie. Calculează singur.
Tom Sheperd
