Un mare paradox al lumii contemporane este faptul ca, intr-un veac al cunoasterii, suntem atat de gata sa acceptam lucruri necunoscute. Goana dupa nou ne face vulnerabili in fata imposturii. innoirea permanenta a cunostintelor ne face foarte disponibili sa primim orice noutate fara sa verificam, doar in virtutea faptului ca e noua. Este adevarat ca avalansa informationala care se rostogoleste irezistibil peste noi ne face mai putin critici cu adevarul noutatilor. Gandim ca daca e ceva nou e si adevarat si, deci, nu mai trebuie cunoscut. Iar daca noutatea apartine unui domeniu cu care suntem obisnuiti, atunci tendinta de a accepta orice este irezistibila.
Cel mai vulnerabil domeniu este cel religios. intrucat toti credem intr-un fel sau altul in Dumnezeu, intrucat toti mergem mai des sau mai rar la o biserica, intrucat toti suntem mai mult sau mai putin religiosi, suntem inclinati sa acceptam orice, fara a cerceta si a cunoaste. Situatia lumii contemporane seamana izbitor cu aceea a lumii antice. Cand apostolul Pavel a vizitat Atena i se intarata duhul la vederea acestei cetati pline de idoli. (Fapte 17,16) Iar culmea indignarii si a mirarii a atins-o cand, zice apostolul: am descoperit chiar si un altar, pe care este scris: Unui Dumnezeu necunoscut! (Fapte 17,23)
Este uluitor ca grecii cei renumiti pentru filozofia lor, pentru setea lor nestavilita de a cunoaste, pentru scepticismul lor circumspect, acceptau in domeniul religios ceva atat de ilogic: „un Dumnezeu necunoscut”. Si ceea ce e si mai curios este ca atunci cand Pavel vrea sa le descopere, sa le faca cunoscut acest Dumnezeu, ei nu sunt dispusi sa cunoasca. Se multumesc doar sa se inchine „unui Dumnezeu necunoscut”. Altminteri erau foarte religiosi, cetatea le era plina de monumente sfinte, caci toti atenienii si strainii care stateau in Atena nu-si petreceau vremea cu nimic altceva decat sa spuna sau sa asculte ceva nou (Fapte 17,21). Erau atat de obisnuiti cu noutatile incat nu-i deranja sa se inchine unui Dumnezeu necunoscut.
Important pentru ei era sa se inchine, nu conta cum. De catva timp un val de „religiozitate” pare sa fi cuprins societatea. E de bon ton sa fii religios, face bine sa te inchini in mijlocul cetatii, e necesar sa participi la marile ceremonii religioase, nu conteaza ca „dumnezeul” caruia te inchini e necunoscut. in acelasi val de religiozitate au aparut atatia „dumnezei” noi care sunt primiti cu entuziasm. Noi sau vechi, acesti „dumnezei” raman necunoscuti, desi venerati. Este unul dintre paradoxurile societatii contemporane aceasta sete de religiozitate si aceasta indiferenta de a-L cunoaste cu adevarat pe Dumnezeu. Unui Dumnezeu necunoscut, pare sa fie deviza societatii noastre. „De ce crezi in acest Dumnezeu?” este o intrebare la care se primesc raspunsuri cel putin ciudate: „asa am apucat”, „asa au facut si parintii mei”, „asa face toata lumea” etc.
Sunt putini cei care se intreaba cine este acest Dumnezeu caruia I se inchina, caruia I se roaga, caruia ii multumesc. Conteaza sa fie un „dumnezeu”, fie el si unul necunoscut! in timp ce Dumnezeul cerului se apropie cu intelegere si atentie de noi oamenii, Doamne, Tu ma cercetezi de aproape si ma cunosti, stii cand stau jos si cand ma scol, si de departe imi patrunzi gandul. Stii cand umblu si cand ma culc, si cunosti toate caile mele (Psalmi 139,1-3), noi oamenii ne multumim cu un „dumnezeu” necunoscut.
Nu credeti ca avem nevoie sa-L cunoastem personal pe Dumnezeu, sa stim cum este Cel pe care-L numim Tatal nostru? Nu credeti ca Este vremea sa cautati pe Domnul, ca sa vina si sa va ploaie mantuire? (Osea 10,12).
Nu credeti ca avem nevoie sa-L cunoastem personal pe Dumnezeu, sa stim cum este Cel pe care-L numim Tatal nostru? Nu credeti ca Este vremea sa cautati pe Domnul, ca sa vina si sa va ploaie mantuire? (Osea 10,12).
Semnele timpului – august 1997
______________________________
de Valeriu Petrescu. Copyright © 2007 – Articole Crestine. Toate drepturile rezervate. Folosirea acestui material se poate face urmand instructiunile din Ghidul de folosire.
