VEDERE DE SUS (I).
Eram în drum spre copii. Ne duceam să petrecem cu ei vacnța lor. Schimbam avionul în San Francisco. Aveam vreo două ore de așteptat. Ne-am plimbat prin aeroport. Prăvălii scumpe. Mișcare multă. Familii pașnice cu copii plini de energie. Electronică multă. Mulți cu telefonul celular la ureche, sau în podul palmei. O cupolă mare, deasupra unui hol aglomerat. Culoare în trei direcții, spre terminale. Acolo avioane uriașe descărcau și încărcau pasageri. Mi-am adus aminte că într-o zi “pământul cu tot ce este pe el va arde” (II Petru 3,10).
De ce să ardă? Aici sunt investite știință, îdemânare, muncă și cheltuială de mai multe generații. De ce să se piardă tot?
Două răspunsuri vin în minte. Realizările omenirii sunt produsul unui amestec trist de bune și rele. Sursele bogăției nu sunt tocmai curate. Multe au fost acumulate prin înșelăciune, jaf și chiar ucideri. Al doilea răspuns are de-a face cu decizia lui Dumnezeu de a șterge amintirile dureroase. Păcatul și suferința au fost asociate cu locuri anume, pe care nu dorim să le mai vedem vreodată.
Dar oamenii? Familii cu copii scumpi, părinți bătrâni mai grași, sau mai slabi, tineri frumoși care abia încep viața? Învață Biblia că vor fi toți pedepsiți cu foc venit din cer?
Nu. Aici nu este vorba de pedeapsă, ci de slava lui Dumnezeu, care este mai puternică decât poate suporta omul. Fraza “Pământul cu tot ce este pe el va arde” este un sumar al evenimentelor. Aici nu se face distincție între ziua venirii Domnului în glorie și “ziua de judecată și de pieire a oamenilor nelegiuiți” (II Petru 3, 7). Între cele două este un spațiu de o mie de ani. Pe lângă aceasta, nimeni nu va socoti vreodată, nici peste o mie de ani, pe copilași, sau pe incapabili, ca fiind “nelegiuiți”, care merită pedeapsa capitală. Cu atât mai puțin Dumnezeu.
Omul degenerat prin păcat nu poate supraviețui în prezența gloriei lui Dumnezu, decât printr-o înzestrare specială. Deși oferită tuturor, această stare superioară este rezervată celor care, prin credință, au acceptat-o în prealabil. Scriitorii inspirați ai Bibliei susțin că lumea nepregătită pentru venirea Domnului va pieri “în ziua aceea”. Trebuie însă luată în considerație precizarea: “într-o clipă, într-o clipeală din ochi “(I Corinteni 15,52) Moartea a doua, care este “plata păcatului”, este lăsată să vină mai târziu.
O întrebare serioasă apare: Cum se raportează această curgere a evenimentelor la tot ce știm despre caracterul lui Dumnezeu? Răspunsul vine în trepte necesare înțelegerii.
Ce suntem noi? Psalmistul zicea acum vreo trei mii de ani: “Când privesc cerurile, lucrarea mâinilor Tale, luna și stelele pe care le-ai făcut, îmi zic: “Ce este omul, ca să Te gândești la el și fiul omului, ca să-l bagi în seamă?” (Psalm 8,1.3.4). La data aceea telescopul spațial Hubble nu era instalat. Nu se filma la distanțe cosmice. Mijloacele moderne de cercetare a spațiului ne spun (deocamdată) că sunt circa 100 de miliarde de galaxii, fiecare galaxie având 100-120 de miliarde de corpuri cerești. Mărimea unei galaxii a fost calculată a fi de circa un miliard de mile de la o extremitate la alta. De curiozitate, dați-mi voie să scriu cifrele, fără exponenți: 100.000.000.000 de galaxii, 10.000.000.000.000.000.000.000…. de corpuri cerești. Nu continui cu distanțele.Nu-mi ajunge spațiul. Astronomul care prezenta aceste date sublinia mărimea, puterea și înțelepciunea lui Dumnezeu.
Undeva, în acest cosmos colosal, puneți un punct cu vâtful unui pix. Acel punct ar fi planeta Pământ. Pe un sfert din același punct, puneți (cel puțin în minte) peste șase miliarde de locuitori. Aceia sunterm noi – tineri, bătrâni, frumoși, urâți, deștepți, proști și oricum mai doriți. Deasupra și exterior acestui univers greu de imaginat, este Dumnezeu. Această construcție colosală și care funcționează după legi inteligente stă mărturie despre El. Cu acestea în minte, să repetăm acum: “Când privesc cerurile, lucrarea mâinilor Tale, luna și stelele pe care le-ai făcut, îmi zic: “Ce este omul, ca să Te gândești la el și fiul omului, ca să-l bagi în seamă?”
Suntem mai puțin decât niște fire de praf în acest univers. De ce ne dă Dumnezeu atâta atenție?
(va urma)
Titus Cazan
Cu permisiune
Sursa: www.tituscazan.com
