Viata zilnica in epoca patriarhala in Palestina

Viata zilnica in epoca patriarhala in Palestina
Surse de informatie
Reconstituirea modului de viata in lumea antica cere adunarea de dovezi din mai multe surse diferite. In Egipt, tablourile in culori din morminte sau basoreliefurile descriu in mod viu obiceiurile oamenilor din toate domeniile vietii, imbracamintea, uneltele, mobilierul, casele, precum si diferitele ocupatii. In Mesopotamia, sursa materiala este de o natura mai limitata.
Tablourile de pe sigiliile cilindrice, statuile si basoreliefurile ofera o parte din informatia necesara pentru o descriere a deprinderilor si obiceiurilor acelei tari. Alte dovezi provin din documentele legale, religioase sau de afaceri. De mare valoare, de asemenea, sunt obiectele pastrate in ruinele din Orientul Apropiat, cum ar fi vasele de gospodarie, uneltele, armele, obiectele de toaleta, bijuteriile si alte obiecte de uz zilnic.
Descrierea urmatoare se bazeaza pe aceste multiple izvoare. Trebuie totusi sa retinem ca dovezile pentru unele perioade sau regiuni sunt mai bogate ca altele si ca tot mai raman unele goluri in cunostintele noastre. Cand vorbim despre obiceiurile si deprinderile oamenilor din epoca patriarhala, intelegem timpul de la aproximativ 2000 la 1500 i.Hr. Obiceiurile nu au fost intotdeauna aceleasi in decursul acestor 500 de ani si nici nu erau aceleasi in fiecare regiune. Totusi, lumea antica nu a experimentat schimbari asa de drastice cum s-a intamplat cu lumea moderna ca rezultat al remarcabilelor inventii si descoperiri ale ultimelor doua secole.
Desi sunt de observat mici schimbari in cultura diferitelor perioade ale antichitatii, viata a fost esential aceeasi in decursul multora. Daca un om din secolul al XV-lea d.Hr. s-ar ridica astazi din mormant, cu greu ar recunoaste lumea in care a trait candva. El ar observa schimbari radicale in fiecare amanunt al vietii, in sistemele de transport, comunicatie, modul de a scrie, timpul, treburile gospodaresti, conditiile de trai, imbracamintea, ingrijirea medicala si conditiile sociale. In Orientul antic lucrurile nu erau asa.
Un om din secolul al XX-lea i.Hr. plasat deodata in secolul al XV-lea i.Hr. ar vedea desigur unele lucruri curioase pe care nu le cunoscuse, cum ar fi calul si carul si cateva arme si unelte, dar ar fi in stare sa se adapteze la noua situatie in cateva ore. De fapt, el nu s-ar simti scos din mediul sau in unele locuri ale Orientului antic nici astazi. Din acest motiv, descrierea vietii de toate zilele a oamenilor care au trait in epoca patriarhala, asa cum este prezentata in capitolul prezent se aplica oarecum uniform la intreaga perioada in discutie. Insa, intrucat cele doua culturi principale ale antichitatii, egipteana si mesopotamiana, difera categoric una de alta, ele urmeaza sa fie tratate separat.
Palestina si Siria nu au furnizat mult material ca sursa pentru subiectul in discutie, din cauza lipsei aproape complete a dovezilor pictografice. Descrierea vietii zilnice in aceste tari in timpul epocii patriarhale depinde, deci, in cea mai mare masura de dovezile arheologice si de analogiile dintre Egipt si Mesopotamia, care, din fericire, au pus la dispozitie picturi si descrieri ale palestinienilor.
Viata de toate zilele a populatiei Canaanului in timpul epocii patriarhale este dificil de descris, intrucat cunoastem foarte putin despre aceasta. Aproape ca nu exista nici un raport scris cu privire la Palestina, care sa provina din epoca, iar putinele rapoarte care s-au gasit sunt foarte scurte. Din aceasta cauza, nu suntem in stare sa descriem cu oarecare masura de acuratete, decat cateva fragmente ale vietii palestiniene inainte de secolul al XV-lea.
Populatia. – Populatia din Palestina din prima jumatate a celui de-al doilea mileniu consta din oameni care traiau in orasele si sate si din nomazi care traiau pe marginile tinutului fertil, mutandu-se din loc in loc in cautarea de pasuni. Cele mai multe orase erau protejate de ziduri bine construite si rareori aveau mai mult de o poarta. Cu exceptia unor porturi ca Biblos si Ugarit in Siria, si Gaza in Palestina, cetatile ocupau doar rareori o suprafata mai mare de 7-8 hectare.
Clasa conducatoare din Palestina in timpul epocii patriarhale consta din amoriti, al caror mod de viata probabil ca nu era deosebit de acela al locuitorilor din Mesopotamia. Cum era firesc, ei traiau in cetati, aveau controlul asupra tarii si se este posibil sa fi posedat o mare parte din terenurile agricole. Casele lor nu se deosebeau mult de acelea din Mesopotamia, care au fost deja descrise. Totusi, sapaturile au aratat ca majoritatea caselor palestiniene erau de dimensiuni mai mici decat acelea din Valea Tigrului si Eufratului. Meseriasii si taranii palestinieni apartineau diferitelor triburi ale canaanitilor.
Pentru intelegerea infatisarii, a uneltelor de razboi si a imbracamintei acestor oameni, este plina de invataminte o pictura murala in culori din mormantul unui nobil egiptean de la Beni Hasan. Ea descrie sosirea a 37 de palestinieni, dintre care 15 sunt chiar pictati. Barbatii si femeile acestea cu tenul blond, in contrast cu egiptenii bruneti aratati in aceeasi pictura, sunt condusi de seful lor. El poarta bunul nume amorit ‘Abi-shar, care inseamna „Tatal meu este rege” si titlul „Conducator al unei tari straine”. El si alti doi barbati care il insotesc sunt prezentati purtand haine colorate care le acopera trupurile de la umar pana la genunchi, dar le lasa bratele si un umar goale.
Culorile rosu si albastru predomina in vesmintele de lana ale tuturor barbatilor si femeilor prezentate, dar vesmantul conducatorului are modelul cel mai complicat. Trei dintre ceilalti barbati poarta haine numai pe coapse, cu un model simplu rosu pe fond alb. Doi barbati au vesminte albe lungi. Cele patru femei infatisate in tablou poarta vesminte colorate cu un desen similar costumului barbatilor. Insa vesmintele lor sunt mai lungi, ajungand mai jos de genunchii lor. Vesmintele femeilor prezinta, de asemenea, modele complicate cu figuri in albastru si in rosu, tesute in stofa. Un baietel poarta numai o imbracaminte rosie pe coapse.
Barbatii poarta sandale, cu exceptia conducatorului si a unui alt barbat. Acestea erau, probabil, facute din piele, desi lucrul acesta nu poate fi determinat din tablou. Femeile si baietelul poarta un fel de incaltaminte inchisa sau mocasini. Motivul pentru care seful este infatisat descult, in timp ce anturajul sau, cu o singura exceptie, poarta ghete sau sandale nu este clar. Toti barbatii au parul de culoare inchisa, retezat in dreptul cefei. De asemenea, ei sunt prezentati cu barbi ascutite, dar buzele superioare par sa fi fost barbierite. Femeile sunt infatisate cu parul lung, despletit, desi un cerc sau o legatura purtata pe partea de sus a capului impiedica parul sa le cada pe fata.
Unii dintre barbati si baiatul poarta sulite lungi, doi barbati au arcuri lungi, iar pe umar poarta tolbe de sageti. Cativa barbati poarta buzdugane grele de lemn, in timp ce unul din ei tine un topor mare. Doi barbati duc in spate burdufuri pentru apa, unul canta la o lira cu opt corzi de forma dreptunghiulara. Magarii folositi la transport ii duc pe cativa dintre capii familiei, precum si unele obiecte care se crede ca sunt foale de fierar. Daca intr-adevar acele obiecte sunt foale de fierar, acest fapt ar arata clar ca palestinienii erau, probabil, lucratori metalurgisti, desi inscriptia insotitoare spune ca ei aduceau in Egipt stibiu, un produs cosmetic cautat.
Tabloul din mormantul de la Beni Hasan ne ofera o idee excelenta cu privire la infatisarea palestinienilor, si nu vom gresi mult, daca ni-l imaginam pe Avraam, care a trait pe vremea acestui tablou, ca fiind asemenea „carmuitorului unei tari straine”, ‘Abi-shar, precum si familia si anturajul lui Avraam ca fiind ca asemenea celor care erau ale lui ‘Abi-shar.
Agricultura si cresterea vitelor. – Majoritatea populatiei Palestinei era constituita din tarani. Nu se stie daca erau proprietarii terenurilor sau doar arendasi. Produsele principale ale tarii lor erau orzul, graul, strugurii, smochinele si maslinele.
Agricultura nu depindea in Palestina de inundatie sau irigatie ca in Egipt si Mesopotamia, ci de ploaie. Prin urmare, ploaia care cadea din octombrie si pana in aprilie era de o insemnatate decisiva. Ploaia „timpurie” venea in octombrie si noiembrie, umezind indestulator pamantul pentru a ingadui aratul si semanatul. Ploile puternice din decembrie si ianuarie patrundeau adanc in pamant si faceau semanaturile sa creasca. Undele usoare ale „ploii tarzii” de primavara erau necesare pentru maturizarea cerealelor. Volumul de ploaie si, prin urmare, de fertilitate, depindea de geografie si de topografie. Versantii apuseni ai muntilor erau fertili, insa cei rasariteni erau ca niste pustiuri.
Vinul era facut in prese de vin sapate in stanca, unde ciorchinii erau striviti cu picioarele (Amos 9,13). Un canal facea legatura intre presa si un recipient unde era colectat mustul de struguri, tiros. Acesta era facut sa fermenteze prin adaugarea drojdiei, semer. Vinul fermentat deplin, chemer, era depozitat in vase mari sau amfore.
Uleiul de masline era facut, de asemenea, in prese in aer liber, sapate in stanca. In aceste presele in forma de cupa, maslinele erau zdrobite cu ajutorul pietrelor, iar untdelemnul era condus printr-un canal la un recipient in care era colectat. Acesta era folosit la prepararea hranei (vezi Levitic 2), ca medicament (Isaia 1,6), pentru ungerea trupului (Mica 6,15), precum si ca lichid combustibil in candele (Exod 27,20). Uleiul de masline era unul dintre produsele principale de export ale Palestinei si Siriei, deoarece maslinii erau necunoscuti in marile tari civilizate Egipt si Mesopotamia, unde era necesare mari cantitati de untdelemn.
Bogatia Canaanului consta nu numai din produse agricole, ci si din animale, indeosebi capre si oi. De la acestea se obtineau lana pentru tesutul stofelor, piei pentru burdufuri, sandale si corturi, lapte pentru producerea de unt si branza si carne pentru hrana si pentru jertfe. Dupa cat se pare se exportau si animale, intrucat in inscriptiile egiptene apar referinte la animalele palestiniene. Totusi, este posibil ca animalele sa fi ajuns in Egipt ca prada de razboi, sau ca tribut.
Realizarile tehnice. – Palestina a fost tributara Egiptului in cea mai mare parte a epocii patriarhale. Tributul anual secatuia tara de bogatie si impiedica dezvoltarea unui standard de trai ridicat. Prin urmare, cultura palestiniana era la un nivel mai scazut decat aceea a Mesopotamiei si Egiptului. Acest fapt se vede din calitatea inferioara a produselor ei tehnice.
Spre a mentiona doua exemple: sapaturile arheologice au aratat ca bijuteriile erau de o realizare inferioara, iar cladirile publice nu erau construite tot asa de solid ca in Egipt si Mesopotamia. Chiar si pentru construirea de temple, palate sau ziduri de cetati, blocurile de piatra erau pregatite doar sumar, iar spatiul dintre ele era umplut cu mortar si pietre marunte. Ce se spune despre bijuterii si despre pietrele de constructie este adevarat si cu privire la alte obiecte de intrebuintare zilnica. Totusi, cunostintele noastre sunt foarte fragmentare, deoarece au supravietuit putine obiecte de felul acesta, cu exceptia unui belsug de ceramica.
  Religia. – Tot ce stim despre religia canaanita provine mai ales din perioada cuceririlor si va fi descrisa in volumul al doilea al acestui comentariu. Probabil ca religia mai timpurie nu se deosebea mult de cea de mai tarziu. Totusi este posibil sa fi fost mai putin imorala, asa cum se poate deduce din declaratia Domnului catre Avraam: „Nelegiuirea amoritilor nu si-a atins inca varful” (Geneza 15,16).
Sapaturile facute in cetatile canaanite au scos la iveala resturile unor temple simple cu doua incaperi din epoca patriarhala, precum si anumite „inaltimi”, care erau locuri in aer liber dedicate cultului zeilor. Aceste sanctuare canaanite erau marcate prin altare, stalpii fiind sau monumente ale soarelui, sau phalli erecti, pentru favorizarea fertilitatii. Canaanitii aveau un panteon cu multi zei. El era tatal zeilor, iar Asera sotia lui. Dintre copiii lor, Baal, zeul furtunii si al fertilitatii, a castigat cea mai mare faima, iar sora lui feroce, Anat, ca zeita a razboiului era, de asemenea, populara. Pe langa cei mentionati, canaanitii se inchinau la o multime de alti zei. Datoriile religioase constau din oferirea de jertfe sangeroase de animale pe altare de piatra si varsarea de vin inaintea simbolurilor sacre.
Idolii de familie, asa-numitii terafimi, par sa se fi bucurat de o mare popularitate, deoarece la fiecare sapatura arheologica au fost gasiti un mare numar de idoli de acest fel ciopliti fara indemanare. Se pare ca fiecare gospodarie avea astfel de idoli si credea ca sunt folositori. Pe langa acestia, in general era si o zeita nuda, ale carei parti sexuale erau accentuate, intrucat, probabil, se credea ca aceasta favoriza fertilitatea si ferea de sterilitate.
Nu se cunoaste nimic despre conceptiile morale ale canaanitilor din epoca patriarhala, si nici despre practicile lor judiciare, dar pare rezonabil sa credem ca ei cunosteau legile Mesopotamiei si probabil ca le respectau. Lucrul acesta se poate deduce din faptul ca in corespondenta internationala in Palestina, era folosit scrisul si limba babiloniana, precum si din faptul ca clasa conducatoare din Mesopotamia, ca si din Palestina, era alcatuita din amoriti.
Acestia erau oamenii printre care a calatorit Avraam si a zidit altare pentru Dumnezeul cel adevarat.
 Sursa: Uniunea de Conferinte a Bisericilor Adventiste din Romania