Virtutile consilierii crestine
„Ma vei calauzi cu sfatul Tau si apoi ma vei primi in slava.” Ps 73,24.
Psihologia are ca obiect de studiu structura, functiile si dinamica psihismului uman, in timp ce psihoterapia se ocupa de mecanismele si cauzele proxime ale suferintelor psihice, sufletesti, dezvoltand orientari, metodologii si tehnici de ameliorare. Crestinismul merge la radacina lor etiologica si are o contributie care nu poate fi ignorata, legata de cauza ultima a suferintei de orice natura si a mortii. Mai mult decat atat, Dumnezeul acestei religii, singurul Dumnezeu adevarat, are raspunsul, mijloacele si puterea de a contracara efectele suferintei si ale mortii – are Viata si doreste s-o ofere din belsug. In 10,10.
Teologii sunt chemati sa accepte ca drama pacatului afecteaza trama structurala a sufletului uman, si acesta face obiectul terapeuticii psihologice, a psihoterapiei si psihiatriei, iar psihologii trebuie sa inteleaga ca, deseori, cauza ultima a multor suferinte psihologice nu sta doar intr‑un mecanism care functioneaza defectuos, ci are radacini adanci care privesc sensul existentei, semnificatia vietii pe acest pamant. Relatia profunda pe care fiecare fiinta umana o are cu imaginea lui Dumnezeu din fiinta sa, cu situsul care priveste adorarea si inchinarea fata de Dumnezeu constituie dimensiunea spirituala a tuturor problemelor umane ce contine si solutia completa, radicala a acestora. Spus lapidar, teologii trebuie sa-si insuseasca mecanismele fziopatogenetice ale psihismului, metodologia si dinamica psihoterapiei, iar psihologii si terapeutii trebuie sa accepte cauzalitatea ultima, spirituala.
Exista in procesul consilierii si terapiei, al vindecarii, redobandirii echilibrului si impacarii, o similitudine cu nasterea din nou, cu procesul intim si complex al prefacerii omului firesc in om duhovnicesc. Ele sunt profund intricate si parcurgerea lor presupune sinceritate, onestitate, consacrare si asistarea Duhului Sfant al lui Dumnezeu.
Capacitatea de a te identifica cu aspectele esentiale ale umanitatii, cu simtamantul de disperare al persoanelor amenintate, poate sa ridice trama propriilor tendinte defensive. Sa accepti adevarul propriei vulnerabilitati la cel mai profund nivel, necesita o supunere launtrica a simtamintelor subtile de idolatrizare a sinelui si superioritatii spirituale. Pe masura ce dobandesti experienta si te maturizezi, iti dai seama cat de iluzorie si zadarnica este orice fatada defensiva si asumare a unor calitati de pseudoomnipotenta, foarte usor de mentinut in tinerete. Chiar si o supunere partiala fata de simtamintele de superioritate defensiva ale celuilalt, ne ajuta sa deschidem usa catre o relatie terapeutica. intr‑o oarecare masura, putem dezgheta barierele de mandrie care separa oamenii, in special pe cei tulburati, si sa reducem distanta fata de ei.
Sa ai inspiratia de a te lasa calauzit de Duhul lui Dumnezeu, sa ai sansa de a patrunde – cu invitatie – in profunzimile si cutele sufletului si vietii semenului tau, sa te bucuri de gratia de a descoperi si intelege cate ceva din structurile si functiile psihicului omenesc, sa incepi sa te intelegi pe tine insuti, sa vibrezi prin rezonanta si empatie cu semenul tau, sa constati ca oamenii isi redobandesc linistea, pacea launtrica, seninatatea si increderea, echilibrul psihic si spiritual, ca sunt aplanate conflictele, ca suferinta este alinata si numele lui Dumnezeu este proslavit – acestea sunt cateva dintre roadele consilierii crestine.
Este terapeutul crestin directiv? Da! Pentru ca are de partea sa adevarul si autoritatea divina. Este terapeutul crestin cald, bland, empatic si capabil de intelegere? Da! Pentru ca este purtatorul dragostei si bunatatii lui Dumnezeu. Astfel, importanta consilierii si psihoterapiei crestine nu este una neglijabila, insignifianta, ci prin orientarea sa, poate face diferenta dintre sanatate si suferinta, viata si moarte.
Munca de consiliere, efortul terapeutic este dificil, atat pentru consilier, cat si pentru consiliat. Exercitii, aplicatii practice in viata de fiecare zi, sunt urmarite metodic. Confruntarea si solutionarea propriilor probleme ne solicita motivatia, curajul si perseverenta. Onestitatea fata de sine, fata de semeni si fata de Dumnezeu nu este o indeletnicire usoara. Explorarea de sine necesita disciplina, indelunga rabdare, tenacitate. Uneori rezultatele intarzie sa apara, ba chiar lucrurile par sa mearga din rau in mai rau, cand rani sufletesti vechi, supurate, sunt aduse la suprafata. Aceasta este insa conditia drenarii, cicatrizarii si vindecarii lor.
Consilierea este un proces necesar al cercetarii si descoperirii de sine prin care ne asezam in raporturi scripturistice si stiintifice cu noi insine, cu Dumnezeu, cu semenii si cu mediul natural si social. El ne fortifica, ne confera supletea adaptarii, ne capaciteaza sa ne bucuram de pace, fericire si echilibru, ne face stapanii si slujitorii intelepciunii profunde a spiritualitatii autentice, care vine de sus…
Fiind crescut si format intr-un mediu crestin neoprotestant, sub un regim comunist, in prima jumatate a vietii, una dintre cele mai puternice contradictii care ne-a marcat existenta a fost aceea dintre materialism si idealism, dintre pozitivism si fideism, dintre ateism si crestinism.
Aceasta contradictie a nascut in constiinta noastra dorinta fierbinte de a intelege cat mai profund relatiile dintre religie, crestinism, biserica si cultura, dintre stiinta si credinta, dintre teologie si filosofie, psihologie, dintre psihoterapia profesionala, seculara si consilierea pastorala.
Am fost instruit sa gandesc etiologic, sa dau atentie structurilor, functiilor si mecanismelor, sa intrevad si sa ofer solutii, sa cultiv relatii. Am invatat sa-L descopar pe Dumnezeu in creatia Sa si sa-l inteleg pe om ca semen al meu si copil al Sau. De aici pasiunea pentru medicina, antropologie, teologie, neurologie si nu in ultimul rand, pentru psihologie. Fiind nascut intr-o zona rustica, colinara, impadurita, apoi, venind in relatie apropiata si quasicontinua cu suferinta umana, am invatat sa deprind si sa depind de clipe memorabile petrecute in natura, in incantarea de a admira frumosul, muzica, arta plastica, literatura, cu satisfactia remontarii sufletesti.
Am invatat sa raportez creatia la Creatorul ei; viata la Sustinatorul ei; sansa izbavirii la Mintuitorul meu – Isus Hristos; intrebarile si enigmele, stiinta si cunoasterea, paradoxurile si misterele, la Cuvantul Sau; infrangerile, esecurile si poverile – harului Sau, framantarile si seninatatea, zbuciumul si impacarea, bucuriile si satisfactia – Spiritului Sfant al Sau. in nevrednicia mea, am avut naivitatea copilareasca sa-L cred pe Cuvant pe bunul Dumnezeu si sa ma agat cu strasnicie de fagaduintele Sale; astazi, dupa mai bine de 50 ani pot sa va spun ca a meritat si va propun sa repetati aceasta experienta umila, dar cutremuratoare, comuna si totusi, extraordinara.
Cu siguranta, consilierea, psihoterapia, presupune efort, capacitate de sacrificiu, disponibilitatea de a te pune la dispozitia semenului, deschidere, acceptare neconditionata, respect, caldura, intelegere si o dorinta profunda de a fi de folos. Presupune har, daruire, dar si satisfactia de a vedea cazuri si necazuri solutionate.
Pe parcursul a cca 30 ani de slujire medicala si crestina, autorul a trait de sute si mii de ori momentul sacru al ‚trialogului’, al intalnirii sacre dintre consiliat si consilier, dintre pacient si medic, in prezenta Spiritului Sfant, in care a reusit, mai mult sau mai putin, sa preguste din frunzele vindecatoare ale pomului vietii.
Pericolul permanent al institutiilor dedicate slujirii oamenilor, institutii, activitati sau profesionisti dedicati acestor activitati, este irelevanta. Relevanta este o problema care priveste nevoile profunde ale oamenilor. Relevanta de a aduce sens in viata acestora, atunci cand se zbat intre ranire si speranta, intre nenorocire si rugaciune, intre semnificatie, foamea de sens si setea de relatii semnificative.
Toate aceste activitati, fie ca este vorba de consiliere crestina, de asistenta sociala, trebuie sa ramana relevante nevoilor umane fundamentale. Consilierea, in conceptia lui Clinebell, este un instrument de continua reinnoire prin reconciliere, ajutand la vindecarea instrainarii noastre de noi insine, de familiile noastre, de ceilalti semeni ai nostri din biserica sau din afara ei, si de a construi o relatie vitala, in plina dezvoltare, cu Dumnezeu.
Consilierea ne permite sa descoperim noi dimensiuni ale umanitatii noastre, sa elibereze potentialul nostru de autenticitate si vitalitate, creativitatea retinuta, incat acestea sa se manifeste. De multe ori persoanele implicate in slujirea semenilor, fie ei pastori, terapeuti, asistenti sociali, sunt confruntati cu o dificultate majora. Viata noastra poate fi caracterizata de o multitudine de contacte si, totusi, o acuta lipsa de relatie. Acesta este obstacolul major care ne ameninta creativitatea, celor care apartinem unei culturi a atingerii pasagere si indepartarii, o cultura orientata catre relatii interpersonale superficiale.
Nu este usor sa intri intr‑o relatie profunda, semnificativa cu ceilalti. Pentru a realiza lucrul acesta, trebuie sa patrunzi in sufletul lor, sa le simti durerea si potentialul, goliciunea si plinatatea, unicitatea sperantei si disperarilor. Este dureros sa intri in relatie cu profunzimile celorlalti, pentru ca in mod inevitabil, prin aceasta ne expunem unor zone intunecate din propria noastra fiinta. Goliciunea lor ne aminteste de cea proprie. Mania, vinovatia lor, o face sa rezoneze pe a noastra.
Totusi, numai cand intram in relatie autentica, profunda cu semenii, putem sa‑i ajutam sa creasca, sa se dezvolte. Numai cei care au descoperit noile dimensiuni ale propriei lor vieti, in profunzimile lor, pot sa devina cu adevarat mamosi spirituali, ajutand la nasterea din nou a unor persoane cu adevarat renascute in Hristos si in biserica, prin Duhul lui Dumnezeu.
Slujirea si consilierea crestina ne pot ajuta sa ne echipam cu astfel de cunostinte si capacitati spirituale, psihologice si terapeutice care ne pot capacita intr‑o renastere, care sa conduca la dezvoltare continua in viata spirituala. Ori de cate ori oamenii veneau in relatie cu viata care izvora din Isus, experimentau puterea vindecatoare care provenea din atitudinea Sa deschisa fata de Sine insusi, fata de ceilalti, fata de natura si fata de Dumnezeu. Erau confruntati cu o Persoana a carei viata era un canal profund prin care Sursa vindecarii si a dezvoltarii Spiritului iubitor al lui Dumnezeu curgea cu abundenta.
Ce simt oamenii atunci cand vin in contact cu viata ta sau a mea? Percep doar un huruit, un zgomot disonant si neproductiv, doar o harmalaie lipsita de sens si incapabila de relatie semnificativa? Ca instrumente ale unei relatii profunde si datatoare de viata, consilierii si terapeutii, pastorii, asistentii sociali, medicii, trebuie sa aduca prin insasi viata lor, prin cunostintele si capacitatile lor, prin vocatia si consacrarea lor, o boare proaspata din partea lui Dumnezeu, ai carui slujitori sunt. Un sens al reinnoirii si capacitatii de dezvoltare, al creativitatii, care provine din aceste capacitati, din aceasta relatie.
Fiecare dintre noi, slujitori cu vocatie, profesionisti din domeniul sanatatii sau al asistentei sociale, pastori, slujitori laici, consilieri sau psihoterapeuti, avem in fata o provocare, in timp ce coboram drumul vietii dinspre Ierusalim spre Ierihon, si anume provocarea de a raspunde tuturor celor ce se afla in nevoie de‑a lungul acestui traseu. Frustrati de imaginea de sine, care reprezinta reflectarea Chipului lui Dumnezeu, vaduviti de semnificatiile profunde ale existentei care trebuie sa conduca catre salvare si viata vesnica, confruntati cu crizele si tragediile vietii, toti acestia au nevoie de slujire, au nevoie de sprijin si sustinere.
Consilierea crestina trebuie sa gaseasca un nou model al identitatii de sine si maturitatii, sondand in profunzimea radacinilor sale teologice, largindu‑si metodologia si descoperind noi contributii. De la disciplinele conexe implicate in sprijinul si asistenta tuturor celor aflati in dificultate, slujitorul crestin in domeniul consilierii trebuie sa ajunga la o intelegere de sine unica si profunda, sa‑si inteleaga propriul sau chip, rol, functii si obiective sau scopuri.
Mai mult ca oricand, in ultimii ani au fost descoperite noi si bogate resurse provenind, atat din dezvoltarile si analizele teologice si pastorale, cat si prin analizele si descoperirile stiintelor umane, in domeniul psihologiei, al medicinei, al disciplinelor si tehnicilor psihoterapeutice. Atunci cand omul consacrat lui Dumnezeu isi dedica cunostintele si viata slujirii semenilor, atat prin insusirea descoperirilor stiintifice, cat si printr‑o profunda dedicare si consacrare fata de Cuvantul lui Dumnezeu, fata de Spiritul calauzitor al Sau, va realiza mult, atat in edificarea de sine, cat si mai ales, in slujirea semenilor aflati in nevoie si, de asemenea, pentru proslavirea lui Dumnezeu si salvarea multor suflete din capcana suferintei si a pacatului.
‚Pacea lui Hristos… sa stapaneasca in inimile voastre si fiti recunoscatori. Cuvantul lui Hristos sa locuiasca din belsug in voi, in toata intelepciunea. invatati-va si sfatuiti-va unii pe altii… cantand lui Dumnezeu cu multumire in inimile voastre.’ Col 3,15.16.
Dr. Sandulache Sorin
Sursa articol: www.cercetatiscripturile.org
