Vom culege ceea ce am semanatSă examinăm acum principiul conform căruia „ceea ce am semănat vom şi culege”, cu aplicaţie pentru marea luptă dintre bine şi rău.
„Tot ceea ce suntem reprezintă rezultatul a ceea ce am gândit. Dacă un om vorbeşte sau acţionează având un cuget rău, suferinţa îl va urmări în mod sigur. Dacă o persoană vorbeşte sau acţionează având un cuget curat, fericirea îl va urma, asemenea unei umbre ce nu îl va părăsi vreodată.” – Siddhārtha Gautama Buddha
În ce sens „tot ceea ce suntem reprezintă rezultatul a ceea ce am gândit”? Cum putem înţelege faptul că în final vom fi ceea ce am ales să devenim de-a lungul vieţii?
Omul este o fiinţă supusă unei continue transformări în funcţie de alegerile pe care le face de-a lungul vieţii. De aceea, putem spune că suntem într-o mare măsură determinaţi de ceea ce am decis să facem sau să gândim. De multe ori se minimalizează importanţa unei gândiri ancorate în valorile binelui, dar în cele din urmă se va vedea că va trebui să dăm socoteală înaintea lui Dumnezeu pentru tot ceea ce am exprimat de-a lungul vieţii. Iar în final, ceea ce vom fi nu va fi altceva decât reflectarea a ceea ce am ales să gândim, a valorilor la care am aderat şi a principiilor pe care ni le-am însuşit.
De ce răul atrage întotdeauna suferinţa? Cum putem înţelege acest principiu din prisma judecăţii divine de la sfârşitul istoriei? Cum se manifestă în timpul de faţă acest lucru?
Răul atrage întotdeauna suferinţa, fiindcă natura sa este contradictorie, conflictuală şi distructivă. Niciodată nu a ieşit ceva constructiv din simpla acţiune a răului. La finalul istoriei planetei Pământ, se va vedea cât de groaznice au fost consecinţele acţiunii principiilor negative. În timpul de faţă, suferinţa cauzată de acţiunea răului este vizibilă la tot pasul prin conflicte, războaie, turbulenţe de tot felul, boli şi molime, sau altele în felul acesta. Iar faptul că nu se întrezăresc soluţii durabile, se datorează acţiunii unor principii distructive ce nu fac altceva decât să perpetueze suferinţa pe pământ.
Cum se poate înţelege faptul că în final numai practicarea a ceea ce este bine şi drept va aduce fericirea? De ce orice altă cale de a ajunge la fericire este sortită eşecului?
Fericirea nu poate izvorî din trăirea principiilor rele, fiindcă ea presupune armonie, echilibru şi pace, ceea ce intră într-un conflict adânc cu tendinţele negative. Când facem ceea ce este bine şi drept, de fapt intrăm în rezonanţă cu natura desăvârşită a lui Dumnezeu şi ajungem să ne împărtăşim de energiile Sale creatoare. Dar atunci când încălcăm voinţa divină, ajungem într-o stare de conflict şi de luptă cu întregul univers. Totul devine o brutală confruntare între forţe ce îşi dispută supremaţia, fără a se ajunge niciodată la o pace adevărată, ci doar la armistiţii de moment, urmate de reluarea conflictului.
Ce „umbră” ne urmăreşte pe cărarea vieţii? Se poate sau nu scăpa de consecinţele alegerilor noastre? Tot ceea ce facem, vorbim sau gândim, se proiectează ca o umbră asupra a vieţii noastre. Este ca şi cum urma paşilor pe care i-am făcut, rămâne întipărită pe drumul pe care l-am parcurs, fără a putea să o ştergem. Toate aceste consecinţe ale alegerilor noastre vor fi luate în considerare la marea judecată finală. Chiar dacă în timpul limitat al vieţii pe pământ, nu avem parte de o deplină manifestare a dreptăţii divine, totuşi prin prisma judecăţii pe care Dumnezeu o va face la sfârşitul istoriei, fiecare om îşi va primi răsplata, conform cu ceea ce a făcut pe pământ. „Umbra” caracterului nostru nu va putea fi niciodată ştearsă, şi de aceea avem o mare răspundere asupra a tot ceea ce facem în prezent, pentru a alege şi practica binele de fiecare dată, şi pentru a răscumpăra timpul în care am fost de partea răului.
Să citim din Romani 8:5-6 „În adevăr, cei ce trăiesc după îndemnurile firii pământeşti, umblă după lucrurile firii pământeşti; pe când cei ce trăiesc după îndemnurile Duhului, umblă după lucrurile Duhului. Şi umblarea după lucrurile firii pământeşti, este moarte, pe când umblarea după lucrurile Duhului este viaţă şi pace.” Ce legătură există dintre „îndemnurile firii pământeşti” şi „umblarea după lucrurile firii pământeşti”? În ce fel tendinţele spre păcat ne conduc la acţiuni nesăbuite, atunci când le dăm curs?
Îndemnurile sau sugestiile pe care ni le transmit tendinţele negative implantate în fiecare dintre noi, sunt de natură să ne determine să acţionăm într-un mod greşit şi rău. Dacă le dăm curs, atunci devenim agenţi ai principiilor păcatului, având drept consecinţă suferinţa. Aceste tendinţe nu sunt altceva decât proiecţia naturii căzute a îngerilor care au ales să se despartă de Dumnezeu şi să lupte împotriva Sa. Deşi s-ar putea să nu devenim niciodată conştienţi de impactul cosmic al acţiunilor noastre, totuşi atunci când cedăm în faţa laturii negative, ajungem într-un conflict direct cu Dumnezeu şi cu tot universul creat de El. Iar consecinţele directe asupra unei astfel de condiţii, nu vor întârzia să se manifeste cu prisosinţă, vorbind împotriva noastră la fiecare pas.
Ce luptă există dintre „îndemnurile Duhului Sfânt” şi tendinţele spre păcat? Cât de puternică este tensiunea dintre acest îndemnuri în interiorul nostru? Pe de altă parte, Dumnezeu a implantat la rândul Său, tendinţe către partea pozitivă, prin intermediul influenţei Duhului Sfânt. Astfel că, în interiorul fiecărui om, se dă o competiţie acerbă între tendinţele pozitive şi cele negative, cu scopul determinării noastre să alegem mereu între bine şi rău. Tensiunea la care se ajunge între aceste principii opuse poate fi de multe ori de-a dreptul sfâşietoare, mai ales că tendinţele negative au avantajul net al transmiterii prin ereditate, în timp ce tendinţele pozitive vin din afara noastră prin comunicarea lor de către Duhul Sfânt. De aceea, este atât de natural şi de simplu să faci lucruri rele, şi atât de greu, de chinuitor chiar, să urmezi partea pozitivă.
De ce nu poate fi evitat finalul morţii pentru cei care aleg să împlinească dorinţele firii pământeşti? Cum este reliefată legătura cauză – efect în această situaţie? Nu există siguranţă autentică pentru cei care aleg să împlinească dorinţele negative, iar în final „umbra” faptelor va mărturisi la judecată, având drept rezultat sentinţa morţii veşnice. Legătura cauză – efect este clară într-o astfel de situaţie, fiindcă în final vom culege ceea ce am semănat. Nimeni nu poate scăpa de această lege a cauzalităţii, iar consecinţele sunt evidente. Atunci când urmăm tendinţele negative, de fapt ajungem să ne luptăm cu Dumnezeu, să semănăm moartea şi să ne separăm de viaţa care vine de la El. Însă în afara lui Dumnezeu nu există viaţă, iar când alegem să ne despărţim de El, de fapt ne exprimăm intenţia de a ne separa de singura sursă de viaţă din univers.
De ce „viaţa şi pacea”, sau fericirea, nu pot veni decât atunci când alegem să împlinim dorinţele inspirate de către Duhul Sfânt? Când însă alegem să împlinim dorinţele inspirate de către Duhul Sfânt, atunci intrăm în legătură cu sursa vieţii, adică intrăm în atingere cu Dumnezeu. Rezultatul nu poate fi decât intrarea în armonie cu Creatorul întregului univers, să fim umpluţi de bucuria şi fericirea ce însoţeşte manifestarea naturii divine. Într-o astfel de situaţie, „umbra” paşilor vieţii noastre va deveni luminoasă, inspirând şi pe ceilalţi să urmeze calea binelui şi adevărului. În plus, când urmăm pe această cale desăvârşită, conflictul dintre noi şi Dumnezeu se stinge, iar pacea devine o trăsătură dominantă a vieţii pe care o trăim. Ar fi bine să cântărim cu atenţie toate aceste lucruri, fiindcă niciodată nu vom putea să înlăturăm consecinţele faptelor, vorbelor şi gândurilor noastre. Nu trebuie să ne lăsăm înşelaţi de către Cel Rău, şi să ignorăm cultivarea constantă a valorilor binelui în viaţa noastră.
Vom citi acum şi Apocalips 22:11-12 „Cine este nedrept, să fie nedrept şi mai departe; cine este întinat, să se întineze şi mai departe; cine este fără prihană să trăiască şi mai departe fără prihană. Şi cine este sfânt, să se sfinţească şi mai departe! Iată, Eu vin curând; şi răsplata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după fapta lui.”
Ce înseamnă acest verdict dat de către tribunalul ceresc şi anume: „cine este nedrept, să fie nedrept şi mai departe; cine este întinat, să se întineze şi mai departe”? Cum putem evita o astfel de situaţie?
Verdictul final al judecăţii divine va permanentiza pentru eternitate consecinţele alegerilor noastre din timpul acestei vieţi. Există un timp de har, în care putem să trecem de la o „umbră” întunecată a faptelor noastre, la o proiecţie luminoasă, care să aducă slavă lui Dumnezeu. Această tranziţie este posibilă în vremea de faţă, dar va veni un moment când oferta de har va fi retrasă. În final, fiecare va rămâne în condiţia pe care a cultivat-o de-a lungul vieţii. Cei care au ales să împlinească dorinţele naturii căzute, vor fi sigilaţi în condiţia neascultării, în timp ce oamenii care au răspuns chemării Duhului Sfânt, vor fi aşezaţi în starea de dreptate pentru totdeauna. Nu putem să continuăm să întinăm templul trupului şi minţii pe care le avem de la Dumnezeu, şi să ne bucurăm de răsplătirea finală.
Ce înseamnă celălalt verdict: „cine este fără prihană să trăiască şi mai departe fără prihană. Şi cine este sfânt, să se sfinţească şi mai departe”? La cine se aplică?
Într-un mod similar, va exista o aşezare definitivă în condiţia binecuvântată, pentru toţi cei care au răspuns influenţei Duhului Sfânt. Orice persoană care a ales să răspundă ofertei harului transformator al lui Dumnezeu, va experimenta această înălţare veşnică. Aş dori ca nimeni să nu rămână în neştiinţă asupra acestor lucruri. În ciuda a tot ceea ce afirmăm că suntem, faptele noastre şi „umbra”, sau consecinţa, alegerilor noastre demonstrează adevărata identitate şi condiţie în care ne-am putea afla. Nu cunoaşterea dogmelor unei religii ne va salva, ci practicarea valorilor adevărului şi binelui, care au o aplicaţie universală, fiind amplu mărturisite prin intermediul Sfintelor Scripturi.
Când se vor întâmpla aceste lucruri? Ce aspecte ale acestei judecăţi există în timpul de faţă? Ce legătură există între ceea ce facem şi ceea ce se va întâmpla în final cu noi?
Toate aceste lucruri se vor întâmpla la finalul istoriei, dar chiar şi până atunci, judecata divină se împlineşte prin îngăduirea anumitor consecinţe ale faptelor noastre. Scopul lui Dumnezeu este să ne determine să devenim conştienţi de importanţa reformării vieţilor noastre, astfel încât să trecem cu toată puterea de partea binelui. Avem o mulţime de slăbiciuni, dar ele pot fi învinse pas cu pas. Avem neputinţe de tot felul, dar ele pot fi compensate prin acţiunea înnoitoare şi creatoare a Duhului Sfânt. Practic, alegerile din prezent vor determina destinul nostru final, însă prin credinţa în Hristos şi prin ascultare de voinţa divină, putem să avem parte de binecuvântarea vieţii fără de sfârşit.
Ce principiu este enunţat prin cuvintele „răsplata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după fapta lui”? Cum trebuie să trăim având în vedere acest principiu?
Răsplata pe care o vom primi la final, se referă la aplicarea marii legi a consecinţelor faptelor noastre, a „umbrei” pe care viaţa noastră a lăsat-o în trecerea prin această lume. De aceea, ar trebui să urmăm calea luminoasă pe care trecerea Fiului lui Dumnezeu a lăsat-o în această lume, şi pe care o putem vedea prin citirea Sfintelor Scripturi. Având un astfel de model, ar trebui ca niciodată nu mai alegem să mai dăm atenţie sugestiilor negative, ce ne sunt transmise prin firea noastră căzută, şi dimpotrivă, să ne pregătim cu perseverenţă pentru ceruri.
Rugăciune pentru a învinge tendinţele negative ce se luptă pentru supremaţie în interiorul nostru şi pentru a ne ataşa ferm de cauza binelui şi a adevărului, astfel încât la final să avem parte de viaţa veşnică oferită de către Dumnezeu.
Octavian Lupu
Sursa: www.conexiuni.intercer.org/blogoctavian
