Al treilea razboi mondial
FLORIN LAIU
FLORIN LAIU
Bineinteles ca n-ar putea avea loc „Al Treilea” razboi mondial. Aceasta numaratoare presupune ca dupa el ar urma un al patrulea, s.a.m.d., sau ca lumea, convinsa de acest razboi, ar cadea la pace. Dar in conditiile actuale, un „al treilea” ar fi ultimul, pentru ca nu i-ar supravietui nici o fiinta care stie sa numere pana la „patru”.
Toata lumea este astazi cu ochii pe Irak – din simpatie pentru americani, sau dimpotriva. Unii au prezis ca americanii vor juca ultima carte a istoriei acestei planete; altii, ca Vaticanul ar fi alesul destinului. in fine, sunt si dintre cei care vad cheia viitorului intr-o relatie oculta dintre Washington, Vatican si oarecare forte extraterestre. Dar ce ati zice daca civilizatia terestra ar ajunge la cheremul unor state care pactizeaza cu terorismul in numele fanatismului religios ?
Si, pana la urma, care scenariu este mai bun, vazut in retrospectiva ? Cand privim acum in urma, putem spune ca unele popoare au avut norocul puterii si si-au pastrat multa vreme identitatea, in timp ce altele, poate ca au avut norocul unei ocupatii. Tuturor ne rezerva soarta cate un noroc. inteleptul Solomon vorbeste despre norocul celor care au murit intre timp, ca sa nu mai vada ce se intampla sub soare (Ecl 4:2), sau de bafta si mai mare a celor care nici nu s-au nascut (Ecl 4:3). De vreme ce ne-am nascut insa, avem pretentii de la trecut, prezent si viitor. Pretentii individuale si pretentii colective. Cine stabileste insa coordonatele etice ale acestor lucruri prea mari pentru cetateanul de rand ? Ce morala si ce filozofie istorica determina o anumita pozitie politica si militara ?
Se poate sti ceva sigur despre viitor ?
Cu cativa ani in urma, intr-o zi de vara, ma aflam intr-un zbor spre coastele opuse ale Atlanticului. Dupa ce am intrat in vorba cu pasagerul de alaturi, care era un tanar american si parea interesat de profetiile biblice, l-am intrebat, ce engleza crede el ca se va impune pana la urma: cea americana, care este mai putin pedanta, sau engleza „corecta”, britanica ? (Bineinteles, am evitat adjectivul „corecta”, fiindca nu cred in posibilitatea opririi istoriei in loc). Si ce credeti ca mi-a raspuns ? „Vom vorbi toti o engleza cu accent de Beijing !” L-am privit in ochi si parea ca nu glumeste.
Ce raspuns mi-ar da, oare, astazi, la aceeasi intrebare ? Dar am intrebari si pentru domniile voastre, cititori in Semne: Ce ati face in locul lui Mr. Bush ? Ati spune: „Sa mai rabdam, putin, crestineste, concetateni ! Ne vor mai distruge cateva orase, vor mai infesta populatia cu antrax, ici si colo, dar nu ne putem permite sa-i atacam, ca nu cumva sa aprindem toata lumea !” ?
Sau ce ati face in locul lui Saddam ? Ati arata Natiunilor Unite unde v-ati ascuns armele de distrugere in masa, ca sa va salvati astfel poporul si propria piele, sau ati continua sa spuneti lumii ca nu aveti decat puscoci si tiribombe ?
„Piele pentru piele !” – a replicat candva Satan lui Dumnezeu, dupa cum ne povesteste cartea lui Iov – o expresie dintr-o ebraica prea veche ca sa mai fie inteleasa astazi. Daca Satan ar fi crescut pe plaiurile mioritice, l-am suspecta ca se referea la viata individului, care este atat de scumpa… Asadar, viata pentru viata, sange pentru sange…! ? Jocul razbunarii pare fara sfarsit.
imi amintesc scenariile apocaliptice create de unii dintre strabunicii nostri, dupa ce au citit anumite profetii biblice din Ezechiel 38-39, Ioel 3. Apocalipsa 16 si altele. incercarea de a pune cap la cap aceste lucruri a produs diverse comentarii si carti de popularizare in care cuvantul Armaghedon, inteles ca fiind numele unui ultim razboi mondial cu epicentrul in Israel, era interpretat in stil popular american. Se vorbea acolo despre o Vale a lui Iosafat (inexistenta, de fapt !) din campia Esdraelonului (Meghiddo), o campie care se intinde la rasarit de promontoriul Carmel, dupa ce ai acostat in Haifa. Acolo, spuneau ei, vor fi aduse toate armatele lumii. Dinspre nord, Imperiul Otoman; dinspre est, China, Japonia si alti „imparati de la rasarit” care reprezentau „pericolul galben”, erau adusi in scena pentru a trece un Eufrat secat si a veni la marea intalnire cu jucariile lor de fier. Este greu sa intelegi logica acestui scenariu. Dar nici faptele istorice nu sunt intotdeauna rezonabile?
Acest scenariu s-a demodat cu timpul si un altul (tot de origine popular americana) i-a luat locul, odata cu aparitia si dezvoltarea URSS. Cine altul putea fi indracitul „Gog din tara lui Magog, domnul Rosului etc…”, decat monstrul bolsevic de la miaza-noapte ? O invazie ruseasca in Israel a acestui Anticrist era asteptata inainte de sfarsitul lumii. Dar odata cu caderea comunismului si reincrestinarea peste noapte a rusilor si tovarasilor lor, nimeni nu mai ia in serios acest scenariu, pentru ca Anticristul, dupa cat se crede, nu poate fi crestin. Apoi, odata cu Razboiul din Golf, amintirea toponimelor apocaliptice Eufrat si Babilon, amenintarea antiisraeliana si antiamericana (deci, anticrestina !) au readus in prim plan interesul pentru un „armaghedon” in Orientul Apropiat si Mijlociu.
Acum, cand tensiunile au ajuns la culme intre cel mai eficient terorism, cel „islamic”, si cel mai liberal si mai puternic stat modern de traditie crestina, la ce se pot astepta locuitorii acestui sat global ? Ca in fiecare sat, desigur, unii vor oferi azil haiducilor, altii vor lua partea jandarmului, altii vor folosi ocazia pentru propria lor afirmare „istorica”, evanghelistii ii vor trimite pe toti la Evanghelie, popa va cauta tapi ispasitori printre „sectele” aciuate in catunul lui, iar hogea va conchide ca a venit timpul sa fie stearsa din lume orice urma de opozitie fata de marele Allah. Indiferent de interpretare filozofica sau religioasa, taraboiul si incendiile vor creste si ne putem astepta la surprize de toate felurile. Daca, intr-un final, statele simpatizante cu terorismul vor fi puse cu botul pe labe, acesta va fi rezultatul optim si ne-ar placea sa fim optimisti. Dar daca nu va fi asa ?
M-am intrebat de ce si-au facut americanii atatia dusmani si atatia prieteni oportunisti. Fara indoiala, America este cea mai iubita si, in acelasi timp, cea mai urata tara. Toata lumea iubeste dolarul, muzica moderna, Hollywood-ul, libertatea, un cat mai inalt nivel de trai, toata lumea s-a inghesuit sa emigreze in directia statuii purtatoare de torta… Dar din alte puncte de vedere, aceiasi oameni nu iubesc America. Fiindca este prea puternica, fiindca se simte centrul si topul lumii, fiindca a devenit politaiul planetei, si nimeni nu iubeste politaii – fiindca uneori ei insisi incalca legea si se inhaiteaza cu infractorii, dar mai ales pentru ca ei sunt reprezentantii legii.
Cheia intelegerii tuturor conflictelor este ca toti vor lege pentru altii si har pentru ei insisi. Totusi, imperfecta cum este lumea aceasta, Biblia ne invata ca Dumnezeu a lasat ordinea de stat, autoritatile „lumesti”, de la Casa Alba pana la Bagdad. Dar tot Biblia ne invata ca Dumnezeu, pentru implinirea scopurilor Lui, care sunt superioare justitiei terestre, este in control absolut asupra acestor evenimente. El le indreapta pe toate in directia dorita, fara sa-I pese de gusturile politice, filozofice sau estetice ale muritorilor. Oamenii privesc fiecare aceste conflicte cu teama ca micile lor vizuini ar putea fi distruse intr-o clipa, sau cu fanatismul prostului care urmareste din tribuna, sau din dormitor, ispravile echipei preferate. indrazneste sa strigi un foarte sincer „Ura!”, cand scorul a crescut in defavoarea echipei lui, si vezi ce se poate intampla ! indrazneste sa spui ca Dumnezeu nu sfinteste mingile noastre meschine si nu are nici un motiv sa tina cu o echipa mai mult decat cu alta.
Dincolo de scenariile noastre religioase, stiintifico-fantastice, viitorologice sau cinematografice, dincolo de interpretari biblice riscante, exista si lucruri foarte clare afirmate in Biblie despre aspecte neplacute ale viitorului apropiat. Cand Apocalipsa lui Ioan descrie ultima zi a civilizatiei noastre in capitolul 6:12-17, intrebarea prea tarzie pe care o pun cei mai multi in acea scena este: „… cine poate sta in picoare ?”. Pentru a arata cine va sta in picioare, Cerul ii arata profetului, in limbaj simbolic si dramatic, doua scene in capitolul 7: una care se petrece aici si acum, alta care se va implini dincolo de toate acestea, sus. Amandoua raspund la aceeasi intrebare, dar prima este foarte instructiva pentru semnificatia evenimentelor in care intram:
1 Dupa aceasta am vazut patru ingeri stand in picioare in cele patru colturi ale pamantului si tinand cele patru vanturi ale pamantului, ca sa nu sufle vant pe pamant, nici pe mare nici peste vreun copac.
2 Apoi am vazut Un Alt inger, care se inalta de la rasaritul soarelui, avand sigiliul Dumnezeului cel Viu. El a strigat cu glas tare la cei patru ingeri carora le fusese dat sa loveasca pamantul si marea: 3 „Nu loviti pamantul, nici marea, nici copacii, pana nu vom pune sigiliul pe fruntile sclavilor Dumnezeului nostru !”
4 Atunci am auzit numarul celor sigilati: o suta patruzeci si patru de mii din toate triburile fiilor lui Israel.
Cine a citit cartea lui Daniel (ca un facut, tot in capitolul 7 !) isi aminteste ca in urma izbucnirii „celor patru vanturi” pe „marea cea mare” nu ne putem astepta sa apara altceva decat monstri din ce in ce mai feroce, in timp ce un guvern mondial uman este asteptat abia la sfarsitul sfarsitului. Dar daca viziunea lui Daniel s-a implinit in cea mai mare parte, si daca vanturile conflictelor „mondiale” din antichitate au afectat doar partial lumea noastra, scenariul din Apocalipsa 7 prevede ca furtuna ameninta intreaga lume: nu numai „marea”, ci si „pamantul” si fiecare „copac”.
Apocalipsa arata ca la venirea lui Iisus, oamenii vor fi surprinsi intr-un conflict armat intre ei si impotriva „Cuvantului lui Dumnezeu” (Ap 19:11-21) si aceasta ne arata ca adevaratul razboi mondial in care ne aflam deja de la Geneza 3, si care creste in intensitate, este adevarata noastra problema. Daca suntem rudele orangutanului, produsul jocului gladiator al evolutiei speciilor, n-avem nici o alta responsabilitate, decat de a lasa competitia sa continue, intrand fiecare in joc dupa cum ii dicteaza interesele biologice. Dar daca suntem creatia lui Dumnezeu si responsabili in fata judecatii Lui finale, trebuie sa stim de partea cui ne aflam.
Multi credinciosi cred ca nu va mai fi un razboi mondial, pentru ca acesta ar putea distruge toata civilizatia si Dumnezeu n-ar putea permite asa ceva. Poate este ceva adevarat in aceasta proiectie a dorintelor noastre. Nici lui Dumnezeu nu-I place lucrarea distructiva (Is 28:21), de unde si porunca transmisa pentru tinerea in frau a „celor patru vanturi”. Dar Dumnezeu nu va tine in frau la infinit aceste forte. Celor patru ingeri, la un moment dat, „le fusese dat (de Dumnezeu) sa loveasca pamantul si marea”, si se pare ca deja incepusera s-o faca, pana cand un nou ordin, de amanare a dezastrului, i-a oprit. Dar, oare, vor fi tinute in frau aceste forte pana la venirea lui Iisus ? Cand va veni Iisus, va cauta El focoasele atomice si armele biologice ca sa le dezamorseze ?
Dupa incheierea lucrarii de „sigilare”, orice ar insemna aceasta, El nu va face decat sa protejeze pe vitejii Sai – numarati si sigilati, cate 12.000 din fiecare din cele 12 triburi israelite… Nici macar israelitii nu primesc toti protectie in acest scenariu, cum se vede, ci numai cate 12.000, un numar rotund, semnificativ si egal din fiecare trib. Si ce daca cele mai multe din triburile israelite de altadata s-au stins, contopindu-se in masa populatiilor Orientului Apropiat, sau in masa majoritara a tribului iudeilor ? Dumnezeu isi are inca Israelul Lui (Gal 6:15-16). Sfanta Scriptura ne invata ca Israelul Noului Testament este o entitate spirituala, care nu poate fi definita pe criterii etnice, culturale, religioase si social-politice. Adevaratii israeliti sunt cei care au credinta, pazitorii poruncilor lui Dumnezeu din orice „neam, semintie, limba si popor” (Ro 2:29, Col 3:11, Ap 7:9, 12:17, 14:12). Iar modul in care Dumnezeu ii numara pe ai Sai nu are nici o legatura cu aritmetica sau cu numerologiile noastre (Jud 7:2-7).
Razboiul cu Irak va incepe sau nu va incepe, se va termina curand, sau dimpotriva, va aprinde lumea. Dar conflictul, care este mult mai adanc decat pare, nu se incheie aici. Teroristii, indiferent de culoare, merita un sfarsit pe masura faptelor lor, dar chiar daca s-ar realiza acest mare bine, acesta nu este tot binele de care are nevoie lumea noastra. Apocalipsa vorbeste despre distrugerea celor „care distrug pamantul” (11:18), despre faptul ca Babilonul, cetatea stapana a lumii, oricare ar fi ea, va pieri in flacari (17:16-18), distrusa de fostii ei amanti. in ultima confruntare, oricare ar fi ea, va curge mult sange (14:20) si sange pentru sange (16:4-7), iar corbii si vulturii vor avea un banchet de pomina (19:21). Si imediat dupa aceea este descrisa Judecata mileniala, care va pune pe toti mortii fata in fata cu raspunderea individuala. Astazi tragem mai ales ponoase colective si avantaje colective. Dar indiferent de chenzina primita pana acum, ne asteapta pe fiecare ziua platii finale.
Este, oare, perspectiva razboiul, sau razboul insusi, o buna motivatie pentru a grabi pocainta ? Daca nu este cea mai inalta motivatie, ea este totusi sanatoasa si practica. Daca Evanghelia crestina este adevarata, si cum Dumnezeu iubeste, desigur, si lumea islamica (o lume foarte refractara la Evanghelia europenilor si americanilor), atunci acest Dar al-Islam ar putea fi silit pe vreo cale sa accepte o politica mai liberala in circulatia ideilor, intrucat prozelitismul crestin este privit acolo ca o crima contra statului. Iisus a promis: „Evanghelia aceasta, a imparatiei va fi predicata in toata lumea, de marturie pentru toate popoarele. Atunci va veni sfarsitul.” Da, numai atunci va veni sfarsitul, pentru ca Domnul nu doreste ca la venirea Lui sa mai spuna cineva: „imi pare rau, n-am stiut !” Nu asteapta Dumnezeu ca toti islamicii, budistii, confucianistii, daoistii, animistii si toti paganii, semipaganii si ereticii sa se converteasca la crestinism. Dar Dumnezeu doreste sa ofere tuturor o ocazie fara precedent, inainte de incheierea socotelilor cu aceasta lume. El iubeste alegerea libera, in timp ce credintele false pot fi recunoscute prin aceea ca propovaduiesc totalitarismul religios, monopolul clericilor asupra Adevarului si confuzia dintre religie si politica.
in timp ce opiniile noastre morale si politice se pot schimba in functie de locul in care pica bomba si in functie de identitatea celui care o lanseaza, exista anumite opinii si atitudini pe care trebuie sa le schimbam inainte de a astepta sa pice ceva mai aproape de pielea noastra, indiferent de unde vine. in rest, probabil ca vom avea in continuare inflatie, saracie, boala, coruptie, trafic de arme si de droguri, pungasii, escrocherii si violuri, dar vom schimba canalul si ne vom incuraja cu o nemaisfarsita si libidinoasa telenovela, ne vom admira cine-idolii, teve-idolii si luceferii sportului, facand din lumea lor idealul vietii noastre si uitandu-L pe Acela Care Si-a dat viata candva pentru noi, „ca sa ne rascumpere din orice faradelege si sa-Si curateasca un popor care sa fie numai al Lui, pasionat de lucrari bune.” (Tit 2:14).
Oricare ar fi scenariul profetic sau viitorologic, daca vreti sa intelegeti ceva despre viitor, priviti-l prin telescopul Crucii. Se vor intampla multe lucruri de care habar n-au viitorologii si prezicatorii, lucruri care vor spulbera toate globurile de cristal si horoscoapele electronice. Va curge mult sange… Dar, in final, se va sfarsi cu tot ce este rau. Definitiv. Dumnezeu nu poate face acum o lume noua, pana nu incheie socotelile cu cea veche. inainte de inviere, a trebuit sa vina moartea, si, inainte de Paradis, crestinul care crede Evanghelia asteapta un conflict neinteles si fara precedent. Doamne, ai mila de bietii muritori care nu te-au cunoscut !
______________________________
de Florin Laiu. Copyright © 2007 – Articole Crestine. Toate drepturile rezervate. Folosirea acestui material se poate face urmand instructiunile din Ghidul de folosire.
