Recunosc ca tema aceasta a fost influentata de cariera mea, devotata oamenilor bolnavi de lepra, al caror defect principal este lipsa durerii. Totusi, amortirea este si ea o forma de suferinta. in cazul pacientilor de lepra, ea poate duce la o viata de puternica suferinta.
Cand reflectez asupra subiectului durerii prefer sa nu ma gandesc in mod detasat, ca la o suma ipotetica a suferintei lumii; in loc de asta, ma gandesc la o persoana, cu fata si trup. in astfel de momente imi amintesc adesea de trasaturile rafinate, de casta inalta, ale prietenului meu Sadagopan, caruia ii spuneam Sadan. Cititorii lucrarii Facut in chip infricosator si minunat stiu ca, rabdator, el a fost subiectul experimentelor mele timpurii in ce priveste incaltamintea corespunzatoare pentru pacientii de lepra.
Cand Sadan a venit prima data la sanatoriul nostru, picioarele lui se micsorasera pana la jumatate din marimea lor normala, iar degetele ii erau scurtatesi paralizate. Ne-a trebuit aproape doi ani de efort necontenitpentru a opri distrugerea din trupul sau. intre timp am inceput sa ii reconstruim mainile, lucrand la cate un deget o data, atasand cele mai folositoare tendoane la cele mai folositoare degete si reeducandu-l, pentru a-si putea controla noul ansamblude legaturi. in total, Sadan a petrecut patru ani cu mine in procesul de reabilitare. El personificatemperamentul indian calm, cu voce joasa. Plangeam impreuna cand aveam o nereusita si ne bucuram de succesul treptat. Am ajuns sa il iubesc pe Sadan ca pe un prieten drag.
in cele din urma Sadan s-a hotarat sa se intoarca acasa, la familia lui, in Madras, pentru un weekend de proba. Cand venise la noi avea mainile si picioarele extrem de ulcerate. Acum mainile lui erau mai flexibile, si cu ajutorul unui papuc special, ca o rotula, putea sa umble fara pericolul de a se rani.
–Vreau sa ma intorc acolo unde am fost respins, zise el cu mandrie, referindu-se la cafenelele unde nu fusese primit si la autobuzele pe care nu avea voie sa le foloseasca. Acum, nefiind asa desfigurat, vreau sa merg singur prin marele oras Madras.
inainte ca Sadan sa plece, am revazut toate pericolele pe care putea sa le intampine. Din moment ce organismul sau nu mai avea un sistem de avertizare prin durere, orice obiect ascutit sau fierbinte putea sa ii faca rau. Deoarece in spitalul si in atelierul nostru invatase sa isi poarte singur de grija, acum era increzator in sine. A luat trenul spre Madras si s+a intors acasa.
Duminica seara, dupa o cina bogata servitacu familia, Sadan s-a dus in fosta sa camera, unde nu mai dormise de patru ani. S-a intins pe patul de pe podea si a adormit in pace si multumire. Era in sfarsit acasa, pe deplin acceptat din nou de ceilalti.
A doua zi dimineata, cand s-a trezit si s-a examinat, asa cum fusese invatat sa faca la spital, s-a infiorat. O bucata a partii din spate a degetului aratator era sfartecata.
Stia cine era vinovatul, deoarece vazuse multe rani de felul acesta la alti pacienti.Dovezile erau clare: tradatoarele picaturi de sange, urmele in praf, bucata decimata de tendon si carne, care fusesera reconstruite cu atata grja cu cateva luni inainte. Un sobolan il vizitase in timpul noptii si ii roase degetul.
S-a gandit imediat la ce va zice medicul sau. A fost in agonie toata ziua. Se gandea sa se intoarca la sanatoriul mai devreme, insa in cele din urma s-a hotarat sa isi tina promisiunea si sa stea tot weekendul. A cautat in zadar o capcana de sobolani, care sa il apere in acea ultima noapte, dar magazinele erau inchise cu ocazia unei sarbatori.
A decis ca trebuie sa stea treaz, pentru a se pazi de alte rani.
(Mai tarziu, pentru a preveni astfel de tragedii, am incercat sa pastram aceasta lege la spital: toti pacientii externati trebuie sa ia cu ei acasa o pisica, pentru a-i pazi de sobolani in timpul noptii.)
Toata acea noapte de duminica Sadan a stat in pat cu picioarele una peste alta, rezemat de perete, citind dintr-o carte de contabilitate, la lumina unei lampi de petrol. Pe la ora 4 dimineata, scena a devenit plictisitoare, ochii i s-au ingreuiat si nu a mai putut sa se lupte cu somnul. Cartea i-a cazut pe genunchi, iar mana i-a alunecat intr-o parte pe sticla fierbinte a felinarului de vant.
Cand s-a trezit a doua zi dimineata, a vazut indata ca o bucata mare de piele de pe mana dreapta era arsa. A inceput sa tremure in pat, disperarea crescandu-i ca o tumoare inauntru, privindu-si mainile, una roasa de sobolan, celalalta topita pana la tendoane. invatase care sunt pericolele si greutatile pe care le aduce lepra, de fapt ii invatase pe altii care sunt acestea. Acum era devastat de privelistea mainilor sale vatamate. S-a gandit din nou: „Cum as putea sa dau ochii cu doctorul meu, care a muncit atat la mainile acestea?“
Sadan s-a intors in acea zi la sanatoriul, cu ambele maini bandajate. Cand ne-am intalnit si am inceput sa ii desfac bandajele, a inceput sa planga. Trebuie sa recunosc ca si eu am plans cu el. in timp ce imi povestea nefericirea, a spus:
– Ma simt ca si cand mi-am pierdut toata libertatea.
Apoi a urmat o intrebare pe care n-am putut s-o uit:
– Cum pot sa fiu liber fara durere?
Trecand de la subiectul durerii in biologie, la analogia acesteia in Trupul lui Hristos, care ii cuprinde pe toti credinciosii, sunt din nou coplesit de importanta unui astfel de sistem de comunicatie. Durerea joaca un rol vital in protejarea si unirea acestei comunitati, asa cum o face si pazind celulele trupului meu.
Legaturile emotionale profunde leaga fiintele umane la fel cum se leaga celulele corpului nostru, lucru evident chiar si in lucrurile banale,ca de pilda evenimentele sportive. Uita-te la fata unei sotii care sta in tribune la Wimbledon, in timp ce sotul ei joaca in campionatul de tenis. Trasaturi de ingrijorare si afectiune se unesc asa de intens incat fiecare succes sau esec poate fi vazut pe fata sotiei. E mahnita de fiecare lovitura gresita si zambeste la orice triumf minor. Ce il afecteaza pe el, o afecteaza si pe ea. Sau poti vizita o familie de evrei din Miami, San Francisco ori din Chicago, in preajma alegerilor din Israel. Multi evrei stiu mai mult despre campania care se desfasoara la mii de kilometri decat despre alegerile locale. O retea invizibila, un plexde relatii umane ii leaga cu o natiune mica de straini, de la mare distanta.
Sau aminteste-ti de efectul pe care il are asupra unei natiuni moartea unui mare conducator. Am experimentat foarte profund efectul durerii in 1963, cand am venit in Statele Unite pentru a vorbi la capela studenteasca de la Universitatea Stanford. Serviciul de capela a avut loc la doua zile dupa moartea presedintelui John Kenedy. in acea zi am vorbit cu durere, deoarece nu puteam citi decat suferinta pe fetele sutelor de studenti inghesuiti in acea cladire. Le-am descris scene din intreaga lume, unde stiam ca grupe de oameni se vor aduna in rugaciune si doliu pentru a impartasi jalea unei natiuni indurerate. Nu am mai simtit niciodata o asemenea unitate de spirit la un serviciu de inchinare.
Ceva asemenea acestor legaturi de solidaritate ar trebui sa ne lege de celelate madulare ale Trupului lui Hristos din intreaga lume. Cand Africa de Sud trimite la inchisoare crestini negri curajosi, cand un guvern distruge sistematic biserica din Cambodgia, cand detasamentele din America Centrala ii omoara pe crestini, iar musulmanii dau pe cineva afara din oras pentru crima de a se fi convertit, cand vecinii mei isi pierd locul de munca, o parte a Trupului sufera, iar eu ar trebui sa simt pierderea. Suferinta ne atrage atentia si prin semnale soptite de singuratate, disperare, discriminare, durere fizica, ura de sine.
„Cum poate un om caruia ii este cald sa inteleaga pe cineva caruia ii este frig?“ intreaba Alexander Solzhenitsyn, incercand sa priceapa apatia care exista fata de milioanele de bolnavi de la Gulag. Ca raspuns, si-a dedicat viata pentru a implini munca unei „celule nervoase,“ care atrage atentia asupra durerii pe care poate ca am trecut-o cu vederea. intr-un Trup compus din milioane de celule, cei care traiesc confortabil ar trebui sa dea atentie mesajelor de durere. Trebuie sa dezvoltam un prag al durerii, ascultandu-i cu adevarat pe cei care sufera. insusi termenul „compasiune“ vine de la cuvintele latine cum si pati, care impreuna inseamna „a suferi cu.“
Astazi lumea noastra s-a micsorat si, ca un singur Trup, noi traim fiind constienti de toate celulule: credinciosi rusi persecutati, africani care mor de foame, oameni din Afirca de Sud, Indonezia si America Centrala care sunt persecutati ….. si se gasesc in ziare o gramada de motive de rugaciune. ii ajutam noi asa cum trebuie? Le auzim strigatele la fel de bine cum aude creierul nostru durerea unui spate incordat sau al unui picior rupt? Sau dam volumul mai incet, filtrand semnalele suparatoare de durere?
Si, venind mai aproape, in cadrul Trupului lui Hristos – cum raspundem? in mod tragic, cei divortati, alcoolicii, cei introvertiti, rebelii, somerii povestesc adesea ca biserica este ultima care le arata mila. Ca o persoana care ia aspirina la primul semn de durere de cap, vrem sa ii aducem la tacere, sa ii „vindecam“ fara sa ne ocupam de cauza. Odata cineva a intrebat-o pe mama lui John Wesley:
–Pe care din cei unsprezece copii ii iubiti cel mai tare?
Raspunsul ei a fost pe atat de intelept pe cat de prosteasca a fost intrebarea:
–il iubesc pe cel care este bolnav, pana cand se face sanatos, si pe cel care e departe pana cand se intoarce.
Asta, cred eu, este atitudinea lui Dumnezeu fata de planeta noastra suferinda. El simte durerea celui care sufera; noi o simtim?
Dumnezeu face un rezumat al vietii imparatului Iosua: „Judeca pricina saracului si a celui lipsit, si era fericit. Nu inseamna lucrul acesta a Ma cunoaste? zice Domnul.“ (Ieremia 22:16)
in biserica de azi aud multe strigate pentru unitate, lumea care ne priveste vede divizarea ca cel mai mare esec al nostru. Biserici sunt chemate sa se uneasca cu altele, sau cateva comunitati impreuna sa se alature intr-o campanie nationala sau mondiala. Bazandu-ma pe experienta pe care o am in ce priveste sistemul nervos din corpul uman, as propune un altfel de unitate: bazata pe durere.
Pot sa imi dau seama de sanatatea unui organism din cat de bine „asculta“ durerea – la urma urmelor, majoritatea uneltelor de diagnosticare pe care le folosim (febra, pulsul, numararea celulelor din sange) masoara reactia de vindecare a corpului. La fel, sanatatea Trupului lui Hristos depinde de cum au grija partile mai puternice de cele mai slabe.
Unele strigate de ajutor din Trup le auzim tare si persistent. Nu putem sa nu le recunoastem. Sunt mai preocupat de avanposturile indepartate ale durerii, extremitatile madularelor Trupului Sau, pe care intr-un fel le-am adus la liniste. in viata mea am facut multe amputari, majoritatea din cauza faptului ca mana sau piciorul pacientului nu mai simtea durerea. Exista si madulare ale trupului lui Hristos a caror durere nu o simtim, deorece am inlaturatsau am taiat orice legatura care ne-ar face constienti de ele. Aceste madualre sufera, dar in liniste, neobservate de resul Trupului.
De pilda ma gandesc la cei mai in varsta, adesea trimisi in spatele zidurilor azilelor, care tin inauntru strigatele lor de singuratate si jale. Sau copiii abandonati, care cresc nefericiti, neprimiti cu dragoste in camile adoptive. Sau alte categorii de oameni, care simt ca nu sunt implicati in Trup. Sau prizonierii incuiati in spatele zidurilor uriase. Sau studentii straini care traiesc inghesuiti, in camine cu conditii proaste, in teama si izolare. Chiar si cei din biserica, judecati pentru unele neintelegeri doctrinale minore se pot simti marginalizati, dati afara.
in societatea moderna avem tendinta de a izola aceste probleme, formand organizatii si numind asistenti sociali care sa lucreze cu ei. Daca nu avem grija, se va dezvolta o forma de caritate institutionalizata, care va face imposibil contactul apropiat dintre membrii indurerati si cei sanatosi. in acest caz ambele grupuri se atrofiaza: cei care primesc caritatea sunt separati de contactul uman si de compasiune, iar cei care o ofera considera dragostea un fel de tranzactie materiala.
in corpul uman, cand o zona pierde contactul senzorial cu restul trupului, chiar si atunci cand sistemul de hranire ramane intact, zona respectiva incepe sa slabeasca si sa se atrofieze. in majoritatea coplesitoare a cazurilor – 95 din 100 de maini fara simt pe care le-am examinat – rezultatul este o rana severa sau deformare. Corpul protejeaza foarte putin organele pe care nu le poate simti. Si in Trupul spiritual pierderea simtului duce inevitabil la atrofiere si deteriorare interioara. Multa suferinta in lume este cauzata de egoismul unui organism viu caruia pur si simplu nu ii pasa cand altcineva sufera. in Trupul lui Hristos suferim deoarece nu suferim indeajuns.
De asemenea, vreau sa vorbesc despre inca un lucru care il realizeaza madularele Trupului lui Hristos atunci cand se ocupa de suferinta altora. Spun asta cu grija: noi putem arata dragoste atunci cand se pare ca Dumnezeu nu arata.
Marile povestiri ale crestinilor care au suferit, incepand cu Cartea lui Iov si Psalmii si continuand cu experienta marilor barbati din istoria crestinismului, vorbesc despre o „noapte intunecata a sufletului,“ cand Dumnezeu pare sa fie straniu de absent. Atunci cand avem cea mai mare nevoie de El, atunci pare cel mai inaccesibil. in acest moment de aparenta abandonare, Trupul poate sa ajunga la cea mai mare chemare a sa; devenim de fapt Trupul lui Hristos, intruchiparea realitatii Sale in lume.
Atunci cand Dumnezeu pare ireal, le putem demonstra altora realitatea Sa aratand dragostea si caracterul Sau. Unii pot crede ca asta este neputinta lui Dumnezeu de a raspunde celor mai profunde nevoi ale noastre: „Dumnezeul meu, pentru ce m-ai parasit?“ Eu consider insa ca asta este chemarea adresata restului Trupului, de a razbate prin singuratate si izolare pentru a intrupa fizic dragostea lui Dumnezeu.
„Binecuvintat sa fie Dumnezeu, Tatal Domnului nostru Isus Hristos, Parintele indurarilor si Dumnezeul oricarei mangaieri, care ne mangaie in toate necazurile noastre, pentru ca, prin mangaierea cu care noi insine suntem mangaiati de Dumnezeu, sa putem mangaia pe cei ce se afla in vreun necaz! Caci, dupa cum avem parte din belsug de suferintele lui Hristos, tot asa, prin Hristos avem parte din belsug si de mangaiere. Asa ca, daca suntem in necaz, suntem pentru mangaierea si mantuirea voastra; daca suntem mangaiati, suntem pentru mangaierea voastra, care se arata prin faptul ca rabdati aceleasi suferinte ca si noi. Si nadejdea noastra pentru voi este neclintita, pentru ca stim ca, daca aveti parte de suferinte, aveti parte si de mangaiere.“ (2 Corinteni 1:3-7)
Reflectand asupra nevoii de a dezvolta o sensibilitate mai mare la durere, ma gandesc la unul din pacientii mei preferati, un om numit Pedro. Timp de cincisprezece ani traise fara senzatia de durere in mana stanga, totusi, intr-un fel mana nu suferise nici o vatamare. Dintre toti pacientii pe care ii supravegheam, doar Pedro nu arata nici un semn de rana sau pierdere a varfului degetului. Asociatul meu s-a apropiat cu grija de mana lui Pedro si a venit la noi cu o surpriza. Un loc mic de pe palma sa avea inca o sensibilitate normala, asa incat putea sa simta cea mai slaba atingere a unui ac sau chiar a unui fir teapan de par. in orice alta parte a palmei nu putea simti nimic. De asemenea, am descoperit pe un termograf ca locul sensibil era cu cel putin sase grade mai fierbinte decat restul mainii lui Pedro (lucru ce sprijinea teoria noastra, care era pe cale de a fi formulata, ca zonele calde de pe trupul nostru se opun vatamarii nervoase produse de lepra.)
Mana lui Pedro a devenit pentru noi un obiect de mare curiozitate, iar el a fost bun si nu a protestat, in timp ce noi ne faceam testele si il urmaream. Am observat ca se apropia de obiecte cu capatul mainii, asa cum un caine se apropie de un obiect, cautand cu nasul. A luat o cana de cafea abia dupa ce i-a testat temperatura cu zona sensibila de pe palma.
in cele din urma pe Pedro l-a obosit fascinatia nesfarsita pe care ne-o provoca mana sa. Ne-a spus:
–Stiti, m-am nascut cu un semn pe mana. Doctorii au spus ca era un hemangiom si l-au inghetat. Dar nu au putut sa-l distruga definitiv, deoarece inca il simt cum pulseaza.
Stanjenit oarecum ca nu luasem in considerare aceasta varianta, am verificat daca arterele din mana sa erau intr-adevar anormale. O incurcatura de artere aducea o cantitate in plus de sange si il trimitea inapoi la vene, fara sa il trimita la capilarele mai fine. Drept urmare, sangele curgea foarte iute prin aceasta parte a palmei, mentinand temperatura aproape de cea a inimii, prea calda pentru ca bacilii leprei sa se dezvolte.
Acel singur punct cald, de marimea unei monezi de 5 centi, pe care Pedro il considera inainte un defect, a devenit pentru el un avantaj minunat atunci cand s-a imbolnavit de lepra. Acea bucata sensibila care ii mai ramasese ii proteja intreaga palma.
intr-o biserica ce a devenit mare si institutionala, ma rog sa existe astfel de bucati de sensibilitate. Trebuie sa contam pe profeti, care, fie prin discursuri, predici, fie prin arta, ne vor atrage atentia asupra nevoiasilor, vorbind elocvent despre durerea acestora.
„,Sunt zdrobit de durerea fiicei poporului meu, ma doare, m\’apuca groaza,“ striga Ieremia (8:21). Si, in alta parte: „Maruntaiele mele! Maruntaiele mele! Cum ma doare inlauntrul inimii mele! \’mi bate inima, nu pot sa tac! Caci auzi, suflete, sunetul trambitei si strigatul de razboi.“ (4:19). Profeti ca Ieremia si Mica sunt in puternic contrast cu insensibilul Iona, caruia ii pasa mai mult de confortul sau decat de nimicirea unui oras intreg. Ma tem insa ca in fiecare din noi este un mic Iona
Profetii Israelului incercau sa avertizeze intreaga natiune cu privire la amortirea ei spirituala si sociala. Trebuie sa-i incurajam pe Ieremia si Mica moderni si sa-i pretuim pe membrii milosi, sensibili la durere, asa cum Pedro isi pretuia bucatica mica sensibila de piele. Despartind sensibilitate de suferinta, riscam sa pierdem privilegiile pe care le avem ca parte a Trupului. Un organism viu este puternic doar ca cea mai slaba parte a lui.
Acest material este o traducere.
______________________________
de Autor necunoscut. Copyright © 2007 – Articole Crestine. Toate drepturile rezervate. Folosirea acestui material se poate face urmand instructiunile din Ghidul de folosire.
