insa si pentru acest imparat puternic anii incepeau sa treaca. Spatele sau incepuse sa se incovoieze, parul sau devenise alb si alba ii era si barba. Stia ca zilele vietii sale incepusera inoxerobil sa se diminueze, minut dupa minut.
Ce se va intampla cu fiul meu?
Multe intrebari dureroase se ingramadeau in mintea sa: ce avea sa devina minunatul sau regat, cand va fi constrans sa abandoneze totul in favoarea vrajmasilor sai care-l inconjurau din toate partile, asteptand momentul slabiciunii sale? Chiar in acel moment unii dintre ei, aflati deja in jurul tronului, suradeau cu rautate si-l spionau ca niste vulturi gata pregatiti sa se arunce asupra pradei.
Suveranul avea un fiu de douazeci de ani, pe care-l iubea cu toata fiinta sa. Era singura lui speranta. Pentru el si-ar fi dat si viata. Dar ce-ar putea sa faca principele, acel fiu tanar si nepriceput in strategiile militate pe care imparatul l-a avut la batranete? Unde putea sa se refugieze? Cine il va proteja? Ar fi avut nevoie de o ascunzatoare sigura, unde dusmanii n-ar fi putut sa-l gaseasca, un locsor unde el intre timp sa se pregateasca a face fata urcarii pe tron, sa devina puternic si gata sa infrunte toate nevoile imparatiei sale. Da, ar fi avut nevoie de un loc sigur, dar unde?
A construi fortarete
Aceste ganduri tulburau pe batranul rege, in asa fel incat intr-o zi, ii spuse tanarului print: „Fiul meu, domnia mea nu va mai dura pentru mult timp, mi-e frica pentru imperiul ce l-am construit, dar si pentru tine. As muri linistit daca as sti ca ai un refugiu sigur care sa te protejeze in caz de pericol. De aceea te sfatuiesc sa pleci pe teritoriul imparatiei noastre si sa construiesti fortarete in toate locurile posibile.
Fa in asa fel incat sa fie imprastiate pe toata suprafata regatului. Oriunde te vei gasi, sa ai una cat mai aproape de tine, la o alergatura de cal. Ascultator, tanarul se puse in miscare. Strabatu tot regatul, prin munti si vai, pana la marginile cele mai indepartate si acolo unde gasea conditii prielnice, un loc convenabil, angaja arhitecti, mesteri, artizani, si ridica o fortareata solida, impenetrabila.
Fortarete din piatra se ridicara in mijlocul padurilor, in vaile cele mai ascunse, pe varful colinelor, in deserturi, pe malul raurilor si pe coastele muntilor. Toate aceste constructii costara multi bani, insa printul nu-si facea griji pentru cheltuieli: caci in joc era viata sa si tronul sau.
Dupa un anumit timp, tanarul se intoarse la palat, obosit si slabit, insa satisfacut de lucrul sau pe care si-l implinise cu toate puterile sale. Cum ajunse, se infatisa inaintea parintelui sau.
„Ei, bine, fiul meu, cum a fost? Ai facut ceea ce te-am invatat?, il intreba batranul rege. „Da, tata”, raspunse tanarul. „in tot regatul s-au inaltat constructii de mare siguranta: in desert, in munti, in vai si in mijlocul padurilor intunecate, peste tot.” insa batranul rege, in loc sa-si felicite fiul, dadea din cap intr-un mod care scotea la iveala parerea de rau pentru tot ce ii era dat sa auda urechilor.
Fortareata prieteniei
„Oh, fiul meu, nu aceasta aveam in minte atunci cand te-am trimis sa ridici fortarete pe teritoriul nostru. Trebuie sa te intorci si sa reincepi lucrul tau”, spuse batranul. „Fortaretele pe care le-ai construit nu te vor proteja in nici un caz de pericole: tu vei fi singur, iar acele pietre ridicate una peste alta nu te vor apara de asalturile si vicleniile dusmanilor tai. Tu trebuie sa construiesti refugii in inima persoanelor din imparatia ta. Trebuie sa gasesti aceste persoane si sa le castigi prietenia. Doar atunci vei sti unde sa te ascunzi in momentele dificile ale vietii tale. Doar acolo unde ai un prieten sincer, poti gasi un acoperis sub care sa stai linistit.”
Printul se intrista de primirea rece a tatalui sau. insa nu avu alta solutie si isi relua misiunea. De data aceasta nu prin deserturi, prin vai, munti sau paduri salbatice, ci spre oameni, in mijlocul lor, pentru a-si ridica refugii in inimile lor, asa cum isi imagina, batranul rege intelept. Si aceasta noua calatorie a lui ii ceru mult mai multe sacrificii si sfortari decat prima sa incursiune. Dar nu se planse niciodata. De ce? Pentru ca imediat dupa disparitia tatalui sau, tanarul print, nu mai avea nici un dusman de temut.
______________________________
de Loredana Olteanu. Copyright © 2007 – Articole Crestine. Toate drepturile rezervate. Folosirea acestui material se poate face urmand instructiunile din Ghidul de folosire.
