Oameni de care Dumnezeu are nevoie

Oameni de care Dumnezeu are nevoie

 
CUPRINS:
1.    Deschidere 165
2.    Rugăciune
3.    COR: Pace deplină
4.    Poezie: Rugă
5.    SOLO: Al meu eşti Isuse
6.    Introducere
7.    Poezie: De tine este nevoie
8.    COR 84 CS
9.    Tema I
10.    Poezie: Eu nu pot altfel
11.    COR+COM 144
12.    Tema II
13.    Poezie: Sărman şi fragil vas de lut
14.    COR 4 TA – Eşti tu creştin?
15.    Încheiere
16.    Poezie: Dumnezeu ne somează
17.    COR – E timpul
18.    Închidere 251 1.2.3.
19.    Rugăciune
20.    COR – În zori edenici

RUGĂ
Doamne,
Dă-mi cuvântul cu care să pot vorbi
Despre Tine
Dă-mi lacrima în care să-mi ascund
Comoara durerilor Tale
Învredniceşte-mi privirile
Să pot poposi prin limpezimea lor
Asupra cununii Tale de spini.
Doamne,
Pune-mi în inimă făcliile cunoaşterii
Spre Emausul meu
Ca după ce-mi vei spune „Pace ţie”
Să-mi ardă-n suflet cuvânt despre Tine
La întoarcere
Peste stânci în noapte
Spre cetatea dragostei Tale
Ierusalim
Doamne,
Mi-e dor să-i găsesc pe fraţii mei
Adunaţi azi în camera lor de sus
Şi încă de pe trepte să le strig
„L-am văzut pe Isus…”

Suntem aici, plămădeală a mâinilor iubirii. Suntem, căci Dumnezeu ne-a chemat la existenţă, ne-a ridicat fruntea spre lumină, ne-a umplut de bucurie inimile. „El ne-a ţinut pentru I-a plăcut”. Şi de ce? „Adu-Mi” spune Creatorul, „pe toţi cei ce poartă Numele Meu şi pe care i-am făcut spre slava Mea”. Fără să-i lipsească ceva, ne-a făcut să-I slujim . Fără să-I fim trebuincioşi, ne-a dăruit un rost. Ne-a făcut pentru… ceva. Acest simplu fapt, că, mai pe sus de stele, de flori, de stânci, de păsări, ne-a rânduit să-I fim de nevoie şi de folos, este deja har. Un har de care arareori ne dăm seama, dar fără de care am fi condamnări la existenţa cea mai absurdă.
Fără să aibă nevoie Dumnezeu caută astăzi oameni de care are nevoie.Gândul pendulează… ce experienţă de viaţă se cuprinde într-un asemenea destin? Înaintea noastră, milioane au stat în faţa alegerii…Ne-am dori trăirea intensă, prezenţa grandioasă, înălţarea eroică, peste comun? La asemenea gând, pe rând se entuziasmează căţărătorii pe înălţimi, cei ce năzuiesc mereu la mai mult şi cei obosiţi de mersul „în cerc”, cei apăsaţi de aspiraţii niciodată atinse, sau dimpotrivă, se dau înapoi truditorii harnici, cei ce iubesc anonimatul, şi deopotrivă, cei ce simt mai singuri în apele înguste ale rutinei, speriaţi de nemărginirea fără potecă a oceanului…
Sau, ne atrage modul liniştit de trăire, renunţând la măreţie, dar urmărind statornicia, remarcabil prin continuitate şi regularitate? Din nou, sunt atraşi de acest stil – cei ce sunt înfricoşaţi de freamătul luptelor decisive, cei ce se tem de posibilele erori şi excese care însoţesc destinele grandioase dar îl detestă, cei ce nu suportă munca umilă şi lentă în rezultate, cei ce preferă revoluţia spirituală în dauna evoluţiei spirituale.
Cei mai mulţi dintre noi, iată-ne la cumpăna gândurilor de drum şi trăire… Ce imagine despre tine îţi place să clădeşti? Care dintre posibilele chemări îţi este dragă?Vreau să dăm un răspuns. Un răspuns temeinic potrivit mai puţin cu înclinaţiile noastre, cât cu gândul lui Dumnezeu când spune: „Caut un om!”
Oricum, o primă concluzie este binevenită: ar fi trist să aştepţi sau să forţezi ce nu e pentru tine, şi să laşi cu nepăsare să se irosească chemarea şi rostul adevărat al vieţii tale.Dumnezeu caută oameni, aceasta înseamnă că îi poate găsi. El îi poate forma, pregăti, folosi. Pietrele pot striga, cerurile vestesc, pruncii pot face să răsune laudele Lui, o zi spune alteia despre El, chiar omul nebun Îl laudă în nebunia lui – dar Dumnezeu caută omul.

„M-ai înduplecat, Doamne, şi m-am lăsat înduplecat; ai fost mai tare decât mine şi m-ai biruit”. „El îmi trezeşte, în fiecare dimineaţă, El îmi trezeşte urechea să ascult cum ascultă nişte ucenici. Domnul Dumnezeu mi-a deschis urechea şi nu m-am împotrivit şi nici nu m-am tras înapoi.” (Isaia 43,6.7; Ieremia 20,7; Isaia 50,4.5)

DE TINE ESTE NEVOIE
Caut în ţărână frământată a lumii,
Răscolesc în pulberea Universului
Strecor praful bob cu bob.
Să găsesc un om care să i-a în mâinii toiagul vremii,
Şi să deschidă drumuri
Pe oceanul nemărginirii…
M-am strecurat printre crestele munţilor,
Am strivit praful de jar al pustiului
Mi-am afundat picioarele în izvorul timpului
Ca să descopăr omul ale cărui tălpi ard
Să calce piscurile încălţat
Cu râvna soliei către… Laodiceea.
Am nevoie de un om
Care să aibă faţa de cremene
Iar mâna să prindă nisipul adevărului
Şi să şlefuiască lentilele telescopului credinţei
Ca cerul să se vadă mai clar.
Iar crucea să fie mai aproape.
Daţi-mi omul care se hrăneşte cu pâinea slovelor sacre
Din cele 10 vase ale iubirii,
Care soarbe apa dreptăţii din har,
Să-l îmbrac cu mantaua vieţii
Să poarte… brâul de aur al adevărului
Şi să sune cu trâmbiţa la hotarul timpului,
Ca Împăratul să vină mai curând.
Acum, nu mai aştepta, du-te!
Îmbracă-ţi mantaua
Pune-ţi încălţămintea
Ia-ţi toiagul
Şi sună din trâmbiţă!
Tu eşti omul!

Profetul Isaia aşează în gura Fiului lui Dumnezeu cuvinte cât nemărginirea: „Eu sunt preţuit înaintea Domnului şi Dumnezeul meu este tăria mea. El zice: „Este prea puţin lucru să fii robul Meu ca să ridici seminţiile lui Iacob şi să aduci înapoi rămăşiţele lui Israel. De aceea te pun să fii lumina Neamurilor, ca să duci mântuirea până la marginile pământului”.
Dar iată ce înţelegere curajoasă a acestor slove prezintă apostolii: „Pavel şi Barnaba le-au zis cu îndrăzneală: „…Aşa ne-a poruncit Domnul” „Te-am pus ca să fii lumina Neamurilor, ca să duci mântuirea până la marginile pământului”. Ei poartă direct şi simplu, rolul vieţii lor. Cu autoritatea inspiraţiei pronunţă cuvinte pe care generaţii le vor sfredeli fără să le sărăcească de tot filonul de preţ. Ei stau la răspântiile veacurilor, la cumpenele credinţelor. Ei rămân!
Nu poţi ignora că a fost un Pavel, un Knox, un Wesley, un Miller, un John White, şi o Ellen White. Alături stând de „călugărul” Luther, ei par a spune simplu şi categoric: „Eu nu pot altfel. Aici stau Aşa să-mi ajute Dumnezeu!”
Dumnezeu nu are nevoie de eroi. De unul a avut şi L-a făcut. Pe Omul acesta, Isus Hristos, L-a rânduit să împlinească tot! Într-un conflict de dramatism copleşitor, El avea să stea! De mirare pregătirea Lui. L-a dezbrăcat de slavă. L-a acoperit, L-a închis în umilinţă. L-a crescut în lumina blândă a harului, şi El a rămas neclintit. „Isus, fiindcă ştia că Tatăl îi dăduse toate lucrurile în mâini, că de la Dumnezeu a venit şi la Dumnezeu se duce… şi fiindcă iubea pe ai săi, care erau în lume, i-a iubit până la capăt”.Acesta a fost omul proiectat este Univers. În forma Lui vrea Dumnezeu să te toarne, să te plămădească. Cine freamătă de dor? Cine râvneşte la un nume pe porţile veşniciei?
Pasajele biblice din Isaia 49:6; Fapte 13:46,47; Ioan 13:3,1

EU  NU  POT  ALTFEL
Puternicilor zilei
Satanei care-i conducea
Luther a zis, arătând cu degetul
Biblia, comoara sa:
Eu nu pot altfel, aici stau!
Dumnezeu să mă ajute
Aceste cuvinte au rămas.
Patru secole sunt trecute.
Aici stau, eu nu pot altfel.
Ce glorioasă neputinţă!
El nu putea să caute
Un compromis în credinţă
El nu putea să părăsească
Drumul umilei ascultări
Aici stau, nu pot altfel,
Degeaba-mi vorbiţi de urmări.
Ca un titan el putea
Să urce mari înălţimi
Strivindu-şi adversarii
Scânteind peste ei lumini
Dăruindu-se până la sânge
Dar el nu iuţea fi laş, trădător
Şi să-şi tăgăduiască propriu-i Mântuitor.
Dar noi, vai nouă!
Noi totul pretindem a putea
Şi răspundem fiecăruia
După cum ne cere, după cum ne vrea.
Ne-ascundem după val
Ne-ntoarcem după vânt
Şi-ncercând să plăcem
Ne ruinăm mai mult
Vai nouă… noi putem
Să dăm înapoi cu slăbiciune
Zâmbind cu lipsă de pudoare păcatului
Când vi se spune.
De teamă că ne va lovi
Încurajăm adversarul
Şi cu Biblia în mână
Tăgăduim adevărul.
Vai… lumea şi carnea
S-au pus chezăşie pentru pierzare.
Vând şi cumpără suflete
Pe valori fără nici o valoare
Promiţând liberare de cruce
Ascunzând că dincolo moartea aşteaptă
Vai, ce strâmbi ne arată
Oglinda conştiinţei dreaptă.
Cine va avea milă de noi
Văzându-ne starea?
De unde va veni şi curajul
Şi redeşteptarea?
Doamne, scoate Tu acum
În amurg de istorie,
Soli dintre oameni
Lucrarea s-o sfârşească în glorie
Şi fiecare dintre noi
Chiar munţii de-ar fi să se mute,
Să spună ca Luther:
Eu nu pot altfel!
Dumnezeu să m-ajute!

Dar cine va dispreţui eroismul modestiei şi al statorniciei în cele mărunte? Căci ce plănuieşte o singură minte, mii de braţe vor împlini. „… poate că nu misionarul expus zilnic pericolului morţii este cel mai bine notat în cărţile cereşti. Creştinul care se dovedeşte creştin în viaţa sa particulară, în predarea zilnică a propriului său eu, în sinceritatea intenţiilor, în blândeţe când este provocat, în credinţă şi evlavie, în credincioşie în lucrurile cele mai neînsemnate, acela care reprezintă în viaţa familială caracterul lui Hristos, acesta poate că este în ochii lui Dumnezeu mai preţios decât misionarul sau martirul de renume mondial”. (Par.p.369)
Probabil, lumea nu va ajunge niciodată să preţuiască serviciile lor, dar în ochii cerului ei nu sunt mai mici. Isus nu-şi reţine cuvintele de apreciere pentru simplul gest de bunăvoinţă ca oferirea unui pahar de apă rece călătorului obosit, pentru El, „care nu se uită la ce se uită omul; omul se uită ia ce izbeşte ochii, dar Domnul se uită la inimă” (1 Samuel 16,7), faptele şi atitudinile se ordonează pe scara valorilor după unicul criteriu al ascultării.
De fapt, o muncă stăruitoare şi fără gând de străluciri, este forma specifică a vieţii creştine. Nu este de ajuns să ştim că Însuşi Domnul Hristos a consacrat acesteia de patru ori atâţia ani ai perioadei de /activitate/ maturitate, faţă de anii de activitate publică? Şi chiar în aceştia, este cu neputinţă să nu sesizezi continua renunţare la gloria cuvenită şi chiar refuzul categoric al tentaţiei – nu să lupte pentru tron, ci să se lase aşezat pe tron, după prima minune raportată, la nunta din Cana Galileii. S-a retras atât de liniştit din mulţime, încât nici ucenicii nu au observat. S-a retras când toţi vorbeau despre El. După înmulţirea pâinilor, Ioan ne spune că „Isus, fiindcă ştia că au de gând să vină să-L. ia cu sila şi să-L facă împărat, s-a dus iarăşi la munte numai El singur”.
Aceasta I-a fost lupta şi biruinţa. Aceasta ne este lupta – niciodată sfârşită – împotriva tendinţei inimii fireşti. „Doamne… porunceşte… ca în Împărăţia Ţa aceşti doi fii ai mei să şadă unul la dreapta şi altul la stânga Ta”… „Nu ştiţi ce cereţi”. Pentru ca apoi, când au căpătat chemarea şi asigurarea, să se tragă înapoi – „suntem nevrednici”. Când au abandonat ambiţiile deşarte, atunci au fost pregătiţi să urce pe culme.
Poartă plin de curaj micile neajunsuri şi poveri, nu este aceasta şcoala marilor virtuţi? Nu-ţi refuza bucuria micilor împliniri. Lucrul bine făcut este nota de absolvire a unei clase superioare în şcoala Cerului! Nu îngădui ochilor să obosească de cenuşiu.  Nu există viaţă căreia Dumnezeu să-i fi răpit temeiurile puterii şi să-i fi închis izvoarele pasiunii! Tot ce faceţi, ca pentru Domnul! Asemenea căutătorului de comori, Isus trece pe alături. Ochiul său va distinge cu bucurie însemnele valorii!
(Pasajele biblice în 1 Samuel 16,7; Ioan 6,15; Matei 20, 21.22)

SĂRMAN ŞI FRAGIL VAS DE LUT
Sărman şi fragil vas de lut
Fără milă din mână în mâna trecut
Nici frumuseţe n-ai şi nici nobleţe
Dar nu dispera!
Te va privi Maestrul într-o zi
Şi-ţi va vedea ascunse frumuseţe.
La loc de cinste în casa Lui te va opri
Sărman şi fragil vas de lut,
Atâta ocară asupra ta
Prieteni şi duşmani au abătut
Văzându-te aşa sărac şi murdar.
Te va-ntâlni Maestrul într-o zi
El va vedea în tine un alabastru rar
Şi vas de cinste-n Templul Său
Vei străluci.
Sărman şi fragil vas de lut,
Printre alte vase rămas necunoscut,
Aruncat într-un colţ cu dispreţ.
Te va găsi Maestrul într-o zi
Şi-n ochii Lui vei fi de mare preţ.
În cerul Său, vas minunat vei fi.
Se va cânta frumos despre tine-ntr-o zi
Sărman şi fragil vas de lut
Cu comoara harului umplut.
Isus va preţui umilinţa ta
Vei uita rănirile ce te-au durut
Şi vei fi vas de cinste-n locuinţa Sa.
Numai o clipă mai ai de trecut
Sărman şi fragil vas de lut.

Am despărţit pentru un timp două moduri de a gândi la oamenii de care Dumnezeu are nevoie, despre noi acum şi noi mâine. Dar cele două nu sunt nicidecum obligatoriu despărţite şi contrarii. Ele pot fi împletite. Dar nici nu sunt obligatoriu împletite. Acelaşi Dumnezeu, Maestrul Ziditor, vrea o piatră de temelie, şi apoi un ornament. Oare piatra Îi va spune: „Eu nu vreau decât aici?”
Din acelaşi lut El va modela vase pentru folosiri deosebite. „Oare-mi va porunci Mie lutul?” Esenţialul este altceva, să fii în mâna Lui! Aici este harul, aici este bucuria, aici este iubirea. „Recunoaşte-L în toate căile tale!” Eşti omul de care Dumnezeu are nevoie.
Încheind, aş vrea să ne solidarizăm gândurile din înaripatul poem „Dumnezeu ne somează” al celui care a condus vreme îndelungată – ca om – destinul acestei Biserici: Robert Pierson:

DUMNEZEU NE SOMEAZĂ
Aceasta este ora –
Ora pe care am aşteptat-o de multă vreme,
pentru care am trăit şi ne-am rugat…
Aceasta este ora –
Ora pentru care am fost chemaţi, pregătiţi
şi formaţi.
Aceasta este ora –
Ora triumfului lui Dumnezeu –
glorios, sigur şi categoric.
Drama pământului este gata de sfârşit –
un moment de pauză – şi cortina cade.
Voi sunteţi oamenii –
Oamenii lui Dumnezeu, oamenii credinţei,
ai speranţei, ai rugăciunii!
Voi sunteţi oamenii –
Oamenii pe care Dumnezeu v-a chemat
Să plănuiţi, să conduceţi, să bravaţi!
Voi sunteţi oamenii –
Oamenii pe care El contează –
El nu păstrează pe alţii în rezervă.
Aceasta este somaţia Lui, acum –
Deşteptaţi-vă! Ridicaţi-vă!
Mergeţi şi slujiţi!
A Lui este puterea –
puterea care înduioşează inimile,
care solicită care dirijează acolo unde Duhul sfânt are nevoie.
A Lui este puterea –
puterea care învinge duşmanii,
care deschide porţile, care dărâmă zidurile
A Lui este puterea –
Nu trebuie să ne temem când zilele sunt lungi,
când drumurile sunt grele.
El rămâne încă pentru noi Iehova – Domnul
El va lua toate măsurile de rigoare!
El există încă!
Noi trebuie să răspundem –
Ţintele stau încă înaintea noastră şi
ramura de palmier a victoriei stă gata
să ne fie înmânată.
Nu trebuie să dăm greş, nici să tremurăm
acum –
în viaţă, în planuri, în acţiuni, în vorbire.
Noi trebuie să răspundem.
Domnul ne somează la o viaţă curăţă, la
fapte mai mari, la o putere mai mare!
Nu trebuie să dezamăgim Dumnezeul nostru,
Biserica noastră, cauza noastră,
În această ultimă împlinire a speranţei,
în această, oră supremă!
Sursa: www.cercetatiscripturile.org