Ce poţi să-mi dai?
Ce poţi să-mi dai, amar pământ,
Mai mult decât zădărnicie?
Tot ce-mi promiţi sunt vorbe-n vânt!
Eu cred al Domnului Cuvânt
Şi nu renunţ la veşnicie!
Ai tu ceva să-mi dăruieşti,
Mai mult decât o amăgire?
Eu nu vreau glorii pământeşti!
Oricâte îmi făgăduieşti,
Eu nu renunţ la mântuire!
Ce poţi să-mi dai, pământ bătrân,
Mai mult decât deşertăciune?
În faţa ta nu mă închin!
Eu cu Isus vreau să rămân
Şi nu renunţ la rugăciune!
Ai tu ceva ce n-ai primit?
Ai tu ceva să fie-al tău?
De-atâtea ori m-ai amăgit,
Însă de-acum, sunt hotărât:
Eu nu renunţ la Dumnezeu!
Ce poţi să-mi dai, pământ hain
Fără robia ta de moarte?
Pentru o cupă de venin
Şi blestematul tău festin,
Eu nu renunţ la libertate!
Nici pacea ta nu mă încântă,
Promisă fără suferinţă…
Eu nu vreau pacea ta coruptă,
Mai bine sufăr orice luptă
Căci nu renunţ la biruinţă!
Ce poţi să-mi dai, murdară lume,
Mai mult decât o veselie
Ce ţine-un ceas, şi-apoi apune?
Pentru comoara ta de glume,
Eu nu renunţ la curăţie!
Să-mi dăruieşti, tu zici că vrei,
Plăceri şi fericiri sublime…
Dar eşti un hoţ în ochii mei:
Cu-o mână dai, cu alta iei,
Mai bine pleacă de la mine!
Sursa: http://scriempoezii.blogspot.com/
Deşertăciuni…
Deşertăciuni, deşertăciuni sunt toate,
Pe-acest pământ îmbătrânit şi rău…
Eu cred că Solomon avea dreptate:
Deşertăciuni, deşertăciuni sunt toate,
Când n-au la temelia lor pe Dumnezeu.
Da, toate sunt numai deşertăciune
Şi goană după vânt, cu gust amar…
Oricât de nobile, oricât de bune,
Da, toate sunt numai deşertăciune,
Când le aşezi pe-al cerului cântar.
Cândva te căţărai spre culmea vieţii,
Erai plin de elan şi fericit…
Cu capul plin de roua dimineţii,
Cândva te căţărai spre culmea vieţii,
Acum cobori şi totul e sfârşit…
Şi nu vezi decât capătul de drum,
Şi, stinse, visele copilăriei…
Ţi-s ochii, parcă-nvăluiţi de fum,
Şi nu vezi decât capătul de drum,
De nu ai perspectiva veşniciei.
De nu-i nici o speranţă mai departe,
Ce mai contează că eşti bun sau rău?
Eu cred că Solomon avea dreptate:
Deşertăciuni, deşertăciuni sunt toate
De nu trăieşte-n tine Dumnezeu!
Sursa: http://scriempoezii.blogspot.com/
Mai este un mâine în care să speri!
Când lacrimi fierbinţi în priviri ţi se-adună,
Străpuns de-ntrebări, apăsat de poveri,
Să nu uiţi de Domnul şi mâna Sa bună!
Mai este un mâine în care să speri!
Când zarea ţi-e plină de-un văl ca de moarte,
Şi ziua de azi e mai neagră ca ieri,
Aşteaptă-L pe Domnul, că nu-i prea departe!
Mai este un mâine în care să speri!
Te-aştepţi la lumină şi-i beznă adâncă,
Alergi după pace, şi nu-i nicăieri…
Rămâi pe genunchi şi mai stăruie încă!
Mai este un mâine în care să speri!
Când cerul de plumb plânsul tău nu-l străpunge,
Eşti singur şi trist, copleşit de dureri,
Un singur cuvânt, să trăieşti, îţi ajunge:
Mai este un mâine în care să speri!
Când vezi pe cei răi afişând fericirea,
Iar tu, credincios, chiar deloc nu prosperi,
Nu-ţi pierde nădejdea, ridică-ţi privirea:
Mai este un mâine în care să speri!
De stai cu Isus şi trăieşti prin credinţă,
Oricât de sărac sau lipsit de puteri,
În El, doar în El este-a ta biruinţă!
Mai este un mâine în care să speri!
E timpul grăbit şi ’napoi nu se-ntoarce…
Oricum n-are lumea să-ţi dea mângâieri…
Tu fă-ţi rugăciunea şi culcă-te-n pace!
Mai este un mâine în care să speri!
Sursa: http://scriempoezii.blogspot.com/
Alta mama
Orice pui are o mamă
Şi eu cred că-i foarte bine:
Dacă-i mic, mai mic ca mine
Şi e singur, n-are cine
Să-l înveţe cum să meargă
Sau să zboare-n lumea largă…
Cine lângă el să fie
Când i-e foame
Sau i-e sete,
Sau când plânge că nu ştie…
Uite, am şi eu o mamă
Şi sunt tare fericit:
Are cine să mă certe,
Să mă bată,
Să mă ierte,
Să intre la bănuială
Şi să-mi ceară socoteală
Ca băiatul ei să fie
Între reguli şi principii
Ca-ntr-o neagră puşcărie…
Am o singură scăpare:
Să ascult imediat
Şi să fiu întotdeauna
O bomboană de băiat:
Să am numai note mari,
Să fiu primu-ntre şcolari,
Să mă spăl, să fiu cuminte,
Tocmai bun de pus în ramă!…
Doamne, n-ai putea, din ceruri,
Să-mi trimiţi o altă mamă?
Cum?
Da, ştiu că mă iubeşte:
Dacă ea nu m-ar avea
Ce s-ar face fără mine?
Ce m-aş face fără ea?…
Iar în tot ce vrea şi-mi spune
Cred că-s lucruri foarte bune…
Când se supără, sărmana,
Poate eu sunt vinovat!…
Şi-apoi, dacă-n tihnă, seara,
Când se roagă lângă pat,
Ar avea şi ea motive
Ca să ceară alt băiat?…
Doamne, iartă-mi rugăciunea!…
Dacă stau şi mă gândesc
Cred că nu-i în toată lumea
Mai frumoasă şi mai bună
Altă mamă, s-o iubesc!
Sursa: http://scriempoezii.blogspot.com/
Casa noastră, totuşi…
Trăim pe-această lacrimă albastră,
Pe-această pâine, leagăn şi mormânt…
Aşa cum este, este casa noastră,
Blagoslovit şi blestemat pământ!
De la întâiul vai căzut din stele,
Înfipt în pacea lumii de-nceput,
N-avem odihnă fără lupte grele,
N-avem iubiri ce nu ne-au şi durut…
Ne-a copleşit oceanul necredinţei
Şi-am coborât în neguri şi noroi;
De n-am găsit izvorul suferinţei
E pentru că era ascuns în noi…
Strigaţi ca să audă toţi creştinii,
Că n-o să ne-ncălzească mai puţin
Nici soarele, nici mângâierea lunii,
De intră şi-n ogradă la vecin…
Cum stau tăcute ouăle pieirii
La fierbinţeala propriului sân
Şi ne mirăm, în bezna rătăcirii,
Că prea puţine şanse ne rămân!…
Noi am intrat ca hoţii pe fereastră
Şi foc am pus la toate câte sunt,
Uitând că este totuşi, casa noastră,
Blagoslovit şi blestemat pământ!
Sursa: http://scriempoezii.blogspot.com/
Aşa cum ploaia
Aşa cum ploaia-mbelşugată
Adapă lanul înverzit,
La fel, înviorează, Tată,
Şi glia searbădă, crăpată,
A sufletului meu trudit!
Aşa cum razele de soare
Mângâie cald şi lin pământul,
La fel, cu vocea-Ţi iubitoare
Şi mâna Ta vindecătoare
Atinge-mi sufletul şi gândul!
Aşa cum roua lăcrimează
Petalele de flori în zori,
La fel în ochii mei aşază
Căinţa care-mi luminează
Cărarea vieţii pe sub nori!
Aşa cum prin păduri, izvoare
Înviorează pe-nsetat,
La fel, cu marea Ta-ndurare
Să-mi saturi setea de visare
Şi dorul meu înaripat!
Aşa cum dimineaţa vine
Şi-alungă-mpărăţia nopţii,
Înalţă-Ţi razele divine
Şi-alungă pentru veci din mine
Umbra păcatului şi-a morţii!
Şi vino, Doamne, vino iară,
Aşa precum Ţi-ai dat cuvântul,
Ca ploaia cea de primăvară
Şi-nmoaie brazda, să răsară
Iubirea Ta pe tot pământul!
Sursa: http://scriempoezii.blogspot.com/
Aş vrea să fug
Aş vrea să fug, Doamne, de Tine,
Departe-n zări să mă ascund,
Sunt păcătos, o ştiu prea bine,
De-aceea pleacă de la Mine
Şi lasă-n valuri să m-afund…
Aş vrea să nu mă mai pândeşti,
La ţărmul mării să dispar,
Deşi Tu tot mă urmăreşti
Şi nu-ncetezi să mă iubeşti
Aşa cum sunt, gol şi murdar…
Aş vrea să-mi liniştesc fiinţa
În locuinţa celor morţi…
Mă oboseşte necredinţa
Şi mă striveşte neputinţa
Sub groaza astei crude sorţi.
Aş vrea să plec, dar nu-i niciunde
Vreun loc să nu mă mai găseşti
Şi-n care să nu poţi pătrunde
Cu-ale iubirii Tale unde
Şi inima să mi-o zdrobeşti…
Mai bine, Doamne-n faţa Ta
Rămân cu toată goliciunea,
Cu toată inima cea rea,
Şi-arunc în praf mândria mea,
Oricât şi-orice ar spune lumea.
De ce să fug de-a Ta privire
Şi-n bezna lumii să m-afund,
Când Tu mă chemi la mântuire?
De ce-aş pieri-n nelegiuire?
De ce de Tine să m-ascund?
Sunt prins în lanţuri de mormânt,
Un păcătos printre ruine,
Dar nu-mi mai pasă de cum sunt,
Destul să ştiu că Tu eşti sfânt
Şi Te-ai jertfit şi pentru mine.
Sursa: http://scriempoezii.blogspot.com/
Ai mai fost…
Ai mai fost o dată, Doamne,
Pe pământul blestemat,
Ne-ai mai spus de bunătate,
De iubire şi dreptate,
Ne-ai mai spus, e-adevărat,
Dar se pare… că-am uitat…
Ai mai fost o dată, Doamne,
Printre oameni ai trăit
Pildă de neprihănire,
De iertare şi unire,
Ai mai fost, ai mai trăit,
Însă noi n-am preţuit…
Ai mai fost o dată, Doamne,
Printre noi, sărac, curat;
Am ştiut de omenie,
De milă şi datorie,
Dar pe toate le-am lăsat,
Şi-am trăit tot în păcat…
Vino, Doamne, încă-o dată,
Pe pământul blestemat,
Să ne spui de bunătate,
De iubire şi dreptate,
Să ne spui de pacea Ta,
Poate-acuma… n-om uita…
Vino, Doamne, încă-o dată,
Printre oameni să trăieşti,
Să-Ţi vedem neprihănirea,
Să urâm nelegiuirea;
Vino, Doamne, să trăieşti,
Să vedem iar cum iubeşti…
Vino, Doamne, încă-o dată,
Tot aşa sărac, curat,
Să ne-nveţi de omenie,
De milă şi datorie!
Iartă-ne că le-am uitat
Şi-am trăit tot în păcat!
Şi mai vino încă-o dată
Să ne speli de răutate,
De trufie şi-ndoială,
De zavistii şi răceală;
Vino ca să faci dreptate,
Doamne, să ne scapi din moarte!
Vino, Doamne, încă-o dată,
Vino iarăşi şi ne-arată
Cum să vieţuim frumos,
Cu iubire şi folos,
Însă, Doamne, Te rugăm,
Fă ceva să nu uităm!…
Sursa: http://scriempoezii.blogspot.com/
În zori de zi
În zori de zi şi astăzi m-am trezit…
„Şi ce? Doar te-ai trezit de-atâtea ori!”
Şi totuşi, cât pot fi de fericit:
Pe mine Domnul astăzi m-a trezit,
Dar alţii au sfârşit cu viaţa lor.
Şi azi îmi bate inima frumos…
„Şi ce? Doar altceva, oricum, nu ştie!”
Şi totuşi, cât pot fi de bucuros
Că inima îmi bate azi frumos,
Când altora li-i slabă şi pustie…
Şi azi aud cum păsări ciripesc…
„Şi ce? Le-auzi de fiecare dată!”
Şi totuşi, Doamne, cum să-Ţi mulţumesc
Că pot s-aud cum păsări ciripesc,
Când alţii n-au s-audă niciodată…
Şi astăzi pot vedea un cer senin…
„Şi ce? Ce ţi se pare-aşa feeric?”
O, minunat e-acest cadou divin
Să pot vedea şi azi un cer senin,
Când alţii văd… o lume de-ntuneric…
Şi azi mă bucur iarăşi să trudesc…
„De ce? E-o nouă zi din cele grele!”
Şi totuşi, Doamne, eu Îţi mulţumesc
Că două mâini m-ajută să muncesc,
Când alţii nu se pot sluji de ele.
Şi azi mă bucur iarăşi să alerg…
„De ce? E-o nouă zi obositoare!”
Eu totuşi mult mă bucur să-nţeleg
Cât sunt de fericit că pot să merg,
Când alţii nu se-ajută de picioare.
Şi azi sunt fericit că eşti cu mine,
Că sufletul nu mi-e nicicând pustiu!
Îţi mulţumesc că pot să fiu cu Tine,
Că-mi dai putere să înving suspine,
Când alţii nu Te văd şi nu Te ştiu…
Sursa: http://scriempoezii.blogspot.com/
Trece viata
Trece viaţa? Las’ să treacă
Dacă şi-a-mplinit menirea!
Mulţi trăiesc doar să petreacă,
Dar cu inima săracă
N-au să afle fericirea.
Trece viaţa… Ce poţi face?
Cât te-ai zbate, n-are rost!
Cât ai da, tot nu se-ntoarce,
Dar de vrei, tot ce poţi face
E s-o pui la adăpost.
Trece viaţa… Şi ce dacă?
Şi aşa-i săracă, rece…
Dă-I-o Domnului să-ţi facă
Rost de alta, mai bogată,
Viaţa care-n veci nu trece.
Trece viaţa, fuge, zboară
Ca un vis trimis de sus:
Visul despre-o altă ţară,
Despre-o altă primăvară
A vieţii cu Isus.
Trece viaţa? Las-o, frate!
N-ai de ce să-ţi pară rău
Dacă mai presus de toate
În iubire şi dreptate
L-ai găsit pe Dumnezeu.
Trece viaţa? N-o poţi ţine?
Nu hrăni păreri de rău!
Ba mai mult, să-ţi pară bine
Dacă-ai tăi, privind la tine,
L-au primit pe Dumnezeu.
Trece viaţa? Foarte bine!
Dumnezeu ţi-o va păstra!
Dacă-L ai pe El, creştine,
Veşnicia Lui e-n tine
Şi trăieşti în veci, deja!
Sursa: http://scriempoezii.blogspot.com/
Dumnezeu nu este tunet
Dumnezeu nu este tunet,
Ci un susur blând şi dulce
Pentru cel ce poartă-n suflet
Dorul către cer să urce;
Pentru cel ce se conduce
După-al firii sale sunet,
Cel ce este susur dulce,
Dumnezeu – este şi tunet!
Dumnezeu nu este fulger,
Ci lumină caldă, lină
Pentru cel ce-n suflet strânge
Frumuseţea Lui divină;
Pentru cel ce totu-ntină:
Har şi Lege, cer şi îngeri,
Cel ce e lumină lină,
Dumnezeu – este şi fulger!
Dumnezeu nu e-ntuneric,
Ci lumină-ndrumătoare
Pentru cel ce vrea să meargă
Pe a binelui cărare;
Pentru cel ce-n viaţă n-are
Decât gândul luciferic,
Cel ce este numai soare,
Dumnezeu – e întuneric.
Dumnezeu nu e război,
El e numai Har şi pace
Pentru cel ce şi-n nevoi
Din credinţă scut îşi face;
Pentru cel ce nu-şi întoarce
Gândurile din noroi,
Cel ce este Har şi pace,
Dumnezeu – este război!
Dumnezeu nu-i judecată,
Dumnezeu este iubire,
El, ce S-a jertfit odată
Pentru-ntreaga omenire;
Doar că… unii, mântuire
N-au să afle niciodată:
Cel ce e numai iubire
Va fi numai judecată!
Pentru unii, condamnare;
Pentru alţii, mântuire;
Pentru unii, disperare;
Pentru alţii, fericire…
Dar să ştie fiecare:
Nu alege Dumnezeu!
Mântuire sau piezare
Noi alegem: tu şi eu!
Sursa: http://scriempoezii.blogspot.com/
Un Eden de vise
Din minunile promise
Sorbim apele nădejdii;
Fă-ne iar Eden de vise,
Fără griji, fără primejdii!
Mării, Doamne, porunceşte
Să-şi domesticească firea;
Munţi şi văi le netezeşte,
Ca să-Ţi pregăteşti venirea!
Rupe colţii cei de fiară,
Pluguri facă-se din arme,
Prunci să zburde iar şi iară
Lângă-un tigru care doarme!…
Te aşteaptă toţi copiii,
Vie-mpărăţia Ta,
Împărat al bucuriei,
Şi repară dragostea!
Pe-un pământ al fericirii
Zămislit ca nou-născut
După legile iubirii,
Cum a fost la început,
Unde nu e răzbunare
Între zebre şi pantere,
Între lupi şi-ntre mioare,
Între lipsă şi avere,
Unde cele patru vânturi
Nu adie a război,
Şi rodesc în multe rânduri
Toţi copacii lumii noi;
Unde zorii dimineţii
Poartă râul vieţii-n valuri,
Pe sub vechiul pom al vieţii
Ce uneşte-a` sale maluri…
Vino, Doamne şi ne-ajută
Să visăm aşa frumos.
Vino, Doamne şi ne mută
De pe globul păcătos…
Strigă floarea din câmpie
Cu petalele bolnave,
Strigă poluata glie
Şi albinele firave;
Strigă apele din râuri
Şi nădejdea pâlpâindă,
Lumea plină de desfrâuri,
Bucuria suferindă.
Din minunile promise
Sorbim apele nădejdii;
Fă-ne iar Eden de vise,
Fără griji, fără primejdii!
Benoni Catană, colecţia „Copăcel”, Editura CARD 1996
Vegheaza, roaga-te si lucreaza
“In viata crestina sunt trei devize de care trebuie sa tinem seama, daca vrem ca Satana sa nu ne atace pe furis, si anume: Vegheaza, roaga-te si lucreaza!” – E.G.White
Vegheaza – sa-ti fie deviza, vegheaza,
Si roaga-te Tatalui tau si lucreaza!
Sa ai in credinta o inima treaza,
Vegheaza, roaga-te si lucreaza!
Vegheaza, asa cum strajerul sta treaz
Cand umbrele noptii invaluie zarea,
Vegheaza mereu fie-ti ochiul viteaz
Caci oastea dusmana pandeste intrarea!
Vegheaza la portile inimii tale
Si nu te lasa doborat de-orice gand,
Vegheaza la tot ce te-atrage pe cale,
La orice simtiri si la orice cuvant!
Vegheaza la portile ochilor tai,
Urechile nu le lasa descuiate,
Nici gura, sa intre dusmanii cei rai,
Pastreaza-ti izvoarele vietii curate!
Vegheaza – sa-ti fie deviza, vegheaza,
Si roaga-te Tatalui tau si lucreaza!
Sa ai in credinta o inima treaza,
Vegheaza, roaga-te si lucreaza!
Tu roaga-te Tatalui tau, caci e bun
Si vrea sa-ti arate cararea cea dreapta,
Caci singur nu poti birui, nicidecum,
Ispitele grele ce-n fata te-asteapta.
Sa tii capul sus, sau sa pierzi, nu-i totuna
Si stii ca poti fi biruit pe furis…
Tu roaga-te, roaga-te, roaga-te-ntruna,
Din ruga fa-ti pavaza, coif si tais!
Cand vii si cand pleci, cand te culci, cand te scoli,
Genunchiul ti-l pleaca si roaga-te-n taina,
Iar cand te-nconjoara ai raului soli,
Deschide Scriptura si vezi ce te-ndeamna!
Vegheaza – sa-ti fie deviza, vegheaza,
Si roaga-te Tatalui tau si lucreaza!
Sa ai in credinta o inima treaza,
Vegheaza, roaga-te si lucreaza!
Lucreaza, lucreaza, nu sta nici o clipa,
Lucreaza din zori si pan’ se-nsereaza,
Lucrarea e mare si holdele tipa,
Vegheaza, te roaga mereu si lucreaza!
In brazdele lumii te-asaza pe tine,
Lucreaza, caci lucru-i spre binele tau!
De n-ai sa lucrezi credincios pentru bine,
Curand ai sa faci ce te-ndeamna cel rau!
Lucreaza, lucreaza cu toata placerea,
Sa nu te atraga Satana in cursa,
De simti uneori ca-ti lipseste puterea,
Te-ntoarce mereu sa te-ncarci de la Sursa!
Vegheaza – sa-ti fie deviza, vegheaza,
Si roaga-te Tatalui tau si lucreaza!
Sa ai in credinta o inima treaza,
Vegheaza, roaga-te si lucreaza!
Sursa: www.cercetatiscripturile.org
De cate ori am ratacit
1. De cate ori am ratacit cararea
Si n-am avut nici un ajutor
Tu, Doamne, Tu mi-ai fost mereu scaparea,
Mereu mi-ai fost un bun sfatuitor.
2. De cate ori ma apasa povara
Pacatul meu cel amar si greu
Aveam prin harul Tau incredintarea
Ca nu m-ai parasit, ca sunt al Tau!
3. Cand vad o, Doamne, vina mea cea mare
Nu inteleg cum de m-ai iubit,
Dar ma intreb, in fata jertfei Tale
Cum as putea sa nu fiu mantuit?…
Sursa: www.cercetatiscripturile.org
Un tanar se poate gasi?
1. Un tanar se poate gasi?…
Un tanar se poate gasi?…
Un tanar curat, un tanar curat,
Cand totu-i atins de pacat…
2. Cum oare curat s-ar afla?
Cum oare curat s-ar afla?
Pazind Legea Ta, pazind Legea Ta
Un tanar se poate pastra.
3. Cuvintele Tale le-am strans
Cuvintele Tale le-am strans
In inima mea, in inima mea
Sa nu intristez fata Ta!
4. Cu buzele mele vestesc
Cu buzele mele vestesc
Vestesc Legea Ta, vestesc Legea Ta
Si nu ma mai satur de ea!
Sursa: www.cercetatiscripturile.org
Mai mult Tu
Oricat ne-ar durea viata asta sub soare
si-oricat de amar e paharul baut,
avem mangaierea
ce vesnic nu moare
ca mai mult
pe El L-a durut…
Oricat am simti ca ne-apasa povara
rusinea, pacatul trecut,
avem ajutor
si-i usoara povara
ca mai mult
pe El a cazut!
Prin valea de plangeri,
prin ploaia de lacrimi,
ar fi spre lumina
un drum nestiut,
dar vadul durerii,
prin teascul de patimi,
intaiul,
tot El l-a trecut!…
O, Doamne,
intindem spre Tine
al dragostei cantec slavit,
dar inca atat de nevrednic,
caci tot Tu
mai mult ne-ai iubit!
Cele Zece Porunci
Copilul Meu, oriunde te gasesti,
Primeste-Mi sfaturile parintesti!
Asculta-Ma si n-o sa-ti fie rau,
Caci Eu sunt Domnul Dumnezeul tau!
_______________________________
1.Sunt multi si te pot tine in robie
Toti idolii de lemn, de aur sau hartie…
Eu te-am creat si vreau sa-ti fie bine:
Sa n-ai alti dumnezei afar’ de Mine!
2.Sa nu te-nchini ’naintea lor sa le slujesti,
Caci prin aceasta tare Ma lovesti!
Nu-ti limita gandirea la imagini
Caci frumusetea Mea e fara margini!
3.Sa fii atent cand Numele-Mi rostesti
Caci vreau mai mult sa simt ca Ma iubesti!
Nu-Mi place sa te pedepsesc vreodata
Pentru o vorba mai necugetata!
4.Si mult as vrea ca sa-ti aduci aminte
De Ziua ce ti-am pus-o inainte,
Sa te opresti din lucrul saptamanii,
Sa nu muncesti tot timpul, ca paganii!
5.Pe mama si pe tata sa-i cinstesti,
Caci n-ai mai buni prieteni pamantesti!
De sfatul si cuvantul lor s-asculti,
Si anii tai vor fi si buni si multi!
6.Si vezi, sa nu ucizi nici cu-un cuvant
Ca viata-i dar dumnezeiesc si sfant!
Sa-alungi si-acele vicii prefacute
Ce te-ar putea ucide-ncet sau iute!
7.Sa te feresti de relele trupesti
Si nici in gand sa nu pacatuiesti!
Decat sa faci si tu ce face altul,
Mai bine fii curat ca diamantul!
8.Sa fii cinstit cu cei de langa tine
Si nu lua ce nu iti apartine!
De vrei sa ai ceva ce iti lipseste,
Fii intelept: fii harnic si munceste!
9.Sa dai dovada ca iubesti pe semeni,
Voi toti sunteti copiii Mei, frati gemeni!
Sa nu inseli cu vorba sau cu fapta
Ca mincinosii-si vor primi rasplata!
10.Si ca sa fii ferit de-orice pacat
Izvorul inimii sa-l tii curat,
Sa nu ravnesti cu pofta pacatoasa
Nimic ce are-aproapele in casa!
__________________________
Copilul Meu, oriunde te gasesti,
Primeste-Mi sfaturile parintesti!
Asculta-Ma si n-o sa-ti fie rau,
Caci Eu sunt Domnul Dumnezeul tau!
Cel mai bun prieten
1.Cel mai bun Prieten, bucuria mea
Doamne langa Tine-mi canta inima!
Chiar de trec prin neguri, chiar de-i drumul greu
Tu mi-esti ajutorul, Tu esti Dumnezeu!2.Cel mai bun tezaur, cel mai pretios
Glasul Tau, o, Doamne, glasul Tau duios!
N-am nimic in lume, totu-i de prisos,
Tu mi-esti bogatia, Tu, Isus Hristos!3.Sfanta mea speranta, Canaan ceresc,
Pacea Ta ma-nalta, O, cat te doresc!
Te astept Isuse, in regatul Tau
Tu mi-esti viitorul, Tu esti Dumnezeu!
Sursa: www.cercetatiscripturile.org
Cerul e-n noi
Din veci doritoare e inima noastra,
sa-si faca viata un petec de cer
si zboara cu gandul spre bolta albastra,
scanteie divina in lut efemer…
Aceasta-i minunea iubirii divine,
ca n-a suportat omenescul framant,
in graba iubirii se uita pe Sine
si cerul intreg e acum langa mine
din slava, cu slava venit pe pamant…
Zadarnic se cauta cerul departe,
Eforturi prea mari pentru oameni prea goi…
Cu anii lumina se face mai noapte,
dar cerul de oameni e mult mai aproape,
e-n inima dragostei noastre, e-n noi!
Altruismul
.
Atatea mesaje in jur se aud,
Atatea strigari de-ajutor!
O, Doamne, ma-ntreb cate inimi si cate
Urechi le vor prinde din zbor?
Atatea chemari din abis ne atrag,
Atatea cercari si nevoi,
Atatea sperante si brate se-ntind
Spre surzii si orbii de noi!
Timpanul s-a spart apasat de vacarmul
Pretentiilor marelui eu…
Si ochiul arata cel mult nepasarea,
Miop la necazul cel greu.
De-atata framant ni-i acum dalba fruntea,
Si sufletul incaruntit,
S-a dus tineretea iubirii de semeni
Si-aproape ni-i tristul sfarsit!
O, cind vom pricepe secretul vietii,
Si a fericirilor cheie?
Ridica poveri si dureri altruismul,
A vietii eterne scanteie.
Te-ai face cu Domnul si ingerii frate,
Un mare buchet de ovatii,
Ai rade de greu si de moarte, de toate,
Luptand si lucrand pentru altii!
Macar de acum sa-nvatam adevarul
Ca „eul” e-un zeu nemilos;
Va cade pe drum cel ce vrea sa-l rasfete,
De nu-l va jertfi, curajos!
Atatea mesaje in jur se aud,
Ne-asteapta atatea nevoi!
Sa dam, sa-ajutam, sa iubim, sa salvam,
Si Domnul veni-va la noi!
Un singur drum
Din mii de cai pe care poti sa mergi,
Nu e decat un drum adevarat!
Eu n-am sa-ti spun pe care sa-l alegi,
Dar vreau sa-ti spun ca trebuie aflat!
E plin de flori si de pasune verde,
Si-s fericit ca l-am descoperit,
Dar nu ti-l spun, ca poate nu m-ai crede,
Ci vreau sa-ti spun ca trebuie dorit!
Stau inaintea ta si rau si bine,
Si zei mai mari, si idoli mai marunti;
Nu pot sa-ti spun sa faci la fel ca mine,
Dar vreau sa te intreb: de cine-asculti?
Scriptura-i cel mai sigur ghid, din toate,
Sfatuitorii sunt si buni, si rai…
Eu n-am sa-ti spun ca n-ai nici o dreptate,
Dar tu ai cercetat cu ochii tai?…
Nu te lasa furat de valul lumii,
Nu asculta de-un om, oricine-ar fi!
Eu n-am sa spun ca toti slujesc minciunii,
Dar vreau sa-ti spun ca si tu poti gandi!
E bine sa te simti satisfacut
Cand pentru tine altii-au cugetat?
Nu vreau sa-ti spun ca poti sa fii pierdut,
Dar vreau sa-ti spun ca poti sa fii salvat!
O! Dumnezeu inseamna libertate
De te inchini doar Lui cu-adevarat,
Si El deschide pentru cine bate,
Si da izvoare celui insetat!
Din mii de cai pe care poti sa mergi,
Nu e decat un drum adevarat!
Eu n-am sa-ti spun pe care sa-l alegi,
Dar vreau sa-ti spun ca poate fi aflat!
ADEVĂRUL
Adevărul
se aşterne oricui la picioare
dar numai cel ce păşeşte
desculţ
îi simte puterea sfinţitoare
pentru că
trebuie să păşeşti
pe el totdeauna
dar nu să-l calci în picioare
Benone Cătană, Străinul din Galileea, pag. 75
Şi bucurie şi durere…
Psalmul 32 – „Tu eşti ocrotirea mea, Tu mă scoţi din necaz.”
Prin toate câte-n suflet ni se-adună,
Simţim adânc şi fără-a noastră vrere,
Cum stau amestecate împreună,
’N-aceeaşi cupă, şi pelin, şi miere,
Şi bucurie, şi durere…
Şi nu-i măcar un fir de fericire
Să nu-l învăluiască în tăcere
Vreo buruiană de nemulţumire…
Puţină-amărăciune lângă miere,
Şi bucurie, şi durere…
Când, în sfârşit, am întâlnit iubirea,
I-am cunoscut puternica plăcere,
Dar i-am gustat apoi neîmplinirea,
Cu-a ei amărăciune lângă miere,
Şi bucurie, şi durere…
În primul ţipăt, câtă bucurie,
Şi ce speranţă e-n acea durere!
Numai o inimă de mamă ştie
Să soarbă-amarul tot, pe lângă miere,
Şi bucuria din durere…
Din dragoste sacrifici orice-ar fi:
Te bucuri de copii ca de-o avere…
Dar viaţa ta de fiecare zi
E şi amărăciune, e şi miere,
Şi bucurie şi durere!
Adesea, o speranţă ne zâmbeşte
Şi ne ademeneşte cu putere,
Dar şi atunci când se-mplineşte,
E multă-amărăciune lângă miere,
Şi bucurie, şi durere…
În toiul zilei şi în miezul nopţii,
E calea noastră plină de mistere,
Că simţi şi viaţa şi fiorul morţii,
Şi multă-amărăciune lângă miere,
Şi bucurie, şi durere…
Ah, ce duşman a-năbuşit Cuvântul
Şi-a semănat neghina lui cu fiere?!…
Că nu-i o bucurie-n tot pământul
Să nu-i cunoşti amarul lângă miere,
Să nu fie plătită cu durere!
’N-aceeaşi lacrimă se-adună împreună
Şi plâns şi râs, şi viscol şi-adiere…
De ce n-ar fi mereu doar vreme bună?
De ce amărăciune lângă miere?
De ce şi bucurie şi durere?
Ce poţi să faci? Poţi doar să mulţumeşti
Celui ce-ţi dă puterea de-nviere,
Că poţi pe toate să le foloseşti:
Şi-amărăciuni de leac, şi dulcea miere,
Şi bucurie, şi durere…
Popor advent, fii gata! (După capitolul 4: „Valdenzii”)
Popor advent, eşti gata să-ţi recunoşti strămoşii
Prin văile ascunse, prin Alpii cei înalţi,
Să calci pe-aceleaşi urme, cinstind pe credincioşii
Care-au rămas ca stânca de drepţi şi de curaţi?
Popor advent, eşti gata să duci ca pe-o comoară
Credinţa într-un singur şi sfânt Mijlocitor
Şi cât ar fi de crudă a celor răi ocară
Prin Har ca şi valdenzii să fii biruitor?
Popor advent, eşti gata să n-ai un alt tezaur
Decât Scriptura vie cu adevărul ei
Şi mai presus de lumea cu năluciri de aur
Doar pe Isus să-L cauţi, doar pe Isus să-L vrei?
Popor advent, eşti gata să recunoşti Sabatul
Şi Legea Celui care ţi-aduce fericire,
Să fii şi tu ca munţii ce străjuiesc înaltul,
Puternic în credinţă şi mare în iubire?
Popor advent, eşti gata să-ţi pregăteşti copiii
În spiritul jertfirii urmându-L pe Hristos,
Cuvintele Scripturii mereu cu ei să fie
Pe înţeles citite sau spuse pe de rost?
Popor advent, eşti gata să-ntârzii printre oameni
Cu Biblia ascunsă sub mantia iubirii
Când timpu-i pe sfârşite cu zel aprins să sameni
Frumoasele seminţe ale neprihănirii?
Popor advent, eşti gata ca peste orice vremuri
De luptă şi-ncercare tu să priveşti mai sus,
Pe Adevăr şi Lege să stai şi să nu tremuri
Umblând în siguranţă la braţul lui Isus?
Popor advent, eşti gata când clipa o să vină
Să laşi în urmă totul şi să te-ascunzi în munţi,
Acolo unde zarea e plină de lumină
Şi îngerii cum cântă, de-aproape să-i asculţi?…
Popor advent, eşti gata, când Domnul îţi va cere,
Să-ţi dai ca jertfă viaţa pe rug sau printre lei
Şi-n schimbul celei scurte şi pline de durere,
O alta, minunată şi veşnică să iei?
Popor Advent, mi-e teamă… că încă nu eşti gata,
Că încă ai privirea întoarsă spre pământ…
’Nainte dar, fii gata ca să primeşti răsplata
Şi slava-Mpărăţiei ce vine în curând!
