Ce inseamna sa traiesti viata pe coordonata ei spirituala ?- este una din cele mai frecvente intrebari care se pun
Din pacate, raspunsurile la aceasta intrebare sunt nu numai diferite, dar de cele mai multe ori sunt ori confuze, ori mistice, ori fara nici o valoare practica, pentru viata de zi cu zi. Uneori raspunsurile arata mai de graba ca o tesatura de cuvinte ermetice, alambicate, cu pretentii filozofice, dar care nu spun nimic. Iata o mostra culeasa din multele frazeologii goale care umple articolele si cartile despre acest domeniu. Citez : „Intentia mea este sa ridic nivelul vibratiilor mele la cel mai inalt „eu”, asa incat sa ating tinta celui mai inalt potential, si in final sa-mi traiesc scopul, si sa atrag o viata uimitoare”.
Cuvintele cu valoare de cod, din fraza citata, ca de pilda : „intentie”, „eu inalt” (high self), „scop”, „atractii”, „energii”, „potential”… in realitate nu spun nimic, ci ele sunt mai de graba un fel de jargon.
Aceste cuvinte suna voit foarte interesant, si cu aer de mare clasa, dar ce vor sa spuna in definitiv ? Greu de zis… si pana la urma, ce importanta au ?
In Enciclopedia Britanica, editia din 2019, la cuvantul „spiritualitate” vei gasi urmatoarea explicatie : (citez) „Spiritualitatea este calitatea sau starea de a fi o fiinta spirituala, sau o fiinta atasata sau preocupata de chestiuni religioase si concepte de largi valori. Termenul este deasemenea folosit in mod frecvent in sens nereligios, pentru a desemna o preocupare sau o capacitate de a intelege chestiuni fundamentale de morala, existenta, si metafizica, in special privind natura eului, insemnatatea vietii, natura mintii si a constientei, si posibilitatea imortalitatii”.
Cum spuneam si in eseul de data trecuta, piedica cea mai de seama in formularea unei definitii clare si practice privind spiritualitatea ca experienta de viata, o produce schisma , ruptura, dintre cele doua concepte : spiritualitate si religie. Candva aceste doua concepte erau impletite si lucrau in tandem. As putea spune ca azi a ajuns un fel de moda a generatiei celui de al treilea mileniu, un fel de cliseu verbal, cand este vorba sa-si defineasca optiunile spirituale. Cliseul verbal suna foarte scurt si sententios: „spiritual, dar nu si religios !”. Ce vrea sa spuna o expresie ca aceasta? Care crezi ca ar fi substratul ei?
Expresia vrea sa sugereze in primul rand ca aceste doua concepte: spiritualitate si religie nu ar fi compatibile intre ele: religia fiind ceva care in mod vadit incomodeaza experienta spiritualitatii, fiind un fel de inamic al ei.
Cred ca la mijloc este tendinta veacului nostru de a demitiza si seculariza concepte consacrate ca acestea: religie si spiritualitate . Cand tinta atacurilor devine religia, Dumnezeu devine tinta reala a acelor atacuri. pentru ca, Dumnezeu este socotit principalul vinovat in aparitia religiei cu toate relele ei posibile.
Religia, pe care o gasim azi in spatiul public – religia institutionalizata, trebuie sa stii ca nu are nimic de-a face cu Dumnezeu si ceea ce ar fi trebuit sa fie adevarata religie.
De exemplu, ce crezi ca a avut de-a face Dumnezeu cu Religia care a generat Cruciadele, cu toate asa zisele „razboaie sfinte”, cu toate holocausturile , si cu Inchizitia, care, toate la un loc, au decimat milioane de vieti omenesti de-a lungul istoriei ? Nu cumva,mai degraba, toti cei ce au savarsit cele atrocitati abominabile s-au folosit de religie si Dumnezeu ca de un paravan ?
Atunci cand aratam cu degetul spre un rau oarecare, oricare ar fi acel rau, datoria noastra morala este aceea de a fi foarte obiectivi si clari in definirea si punerea la zid … NUMAI a ceea ce este cu adevarat rau. Altfel, se poate intampla cu noi exact cum este celebra zicala, ca „odata cu apa murdara din baita, am aruncat si copilul!
Evident, religia care merita sa fie pusa la zid, nu are nimic de-a face cu Dumnezeu !
Gandeste-te putin ! Permite-mi sa-ti dau doar un scurt exemplu cu titlu comparativ:
Dumnezeu , sa zicem, i-a dat omului capacitatea sa patrunda in tainele materiei, ale structurii atomului. Iar noi oamenii am produs arma nucleara. Intreb acum : este Dumnezeu vinovat de explozia dezastruoasa de la Hiroshima? Nu cred ! Atunci, intorcandu-ma la subiectul „religie”, intreb, este Dumnezeu vinovat de cele ce au facut oamenii din religie, si cu sprijinul religiei.
Dumnezeu nu a avut niciodata nevoie de religie: PUNCT ! Retine acest gand capital si adevarat !
Conceptul „religie”, este un substantiv care isi trage radacina din L.Latina din verbul religare-religio. Acest verb sugereaza ideea a ceva care realizeaza o legatura intre doua subiecte sau elemente.
In binecunoscutul Dictionar American, Webster, ideea de religie se asociaza atat cu ideea de conformare scrupuloasa, constiincioasa fata de cineva sau de ceva, cat si cu ideea practicarii unei legaturi cu cineva pe care te bazezi, de care depinzi, si cu care ai o relatie de incredere.
Cam asta cred ca ar fi trebuit sa fie adevaratul inteles si rost al religiei.
Religia, asa cum a gandit-o si a propus-o Dumnezeu omului, trebuia sa fie asemenea unui instrument sau mijloc, cu ajutorul caruia omul urma sa se poata conecta si intretine o relatie personala, autentica cu Dumnezeu – El fiind singura Sursa a spiritualitatii.
Dar noi oamenii, in mod treptat, de-alungul istoriei, am denaturat scopul religei, pana cand religia a devenit un scop in sine.
„Relatie”, nu „religie” a fost planul initial al lui Dumnezeu.
Urmareste putin firul istoriei ! Dupa primele 3-5 secole de la aparitia Crestinismului, religia s-a instutionalizat, au aparut Conciliile Bisericesti, spatiul credintei a fost umplut pana la saturatie de dogme, traditii, ritualuri ; apoi s-a creat un cler profesionist care si-a asumat rolul de intermediar intre Dumnezeu si om, un cler care a ajuns sa dicteze ORICE in materie de spiritualitate, constiinta, viata, si pana si in stiinta. Daca omul vroia sa se conecteze cu Dumnezeu – adevarata lui Sursa de spiritualitate, el nu mai putea s-o faca decat prin intermediul Bisericii , si dupa regulile pe care Biserica le stabilise. Asa se face ca intr-un timp relativ scurt, idealul comunicarii si relatiei personale a omului cu Dumnezeu a fost inlocuit cu relatia si dependenta omului de Biserica si de cler. In loc ca Dumnezeu sa fie singura sursa a spiritualitatii omului, Dumnezeu a fost dat laoparte, Biblia -Cuvantul lui Dumnezeu a fost ingropat sub mormane de literatura bisericeasca pline de traditii, ritualuri si invataturi omenesti, si chiar contrarii Bibliei. Asa se face ca lumea Evului Mediu Intunecat a mers ca o oaie muta si supusa, urmarind secol dupa secol , pas dupa pas, prescriptiile si obligatiile religiei vremii si locului .
Azi, oricine poate observa, daca priveste cu atentie si fara partinire istoria, ce mare este distanta intre proiectul divin initial, si caricatura a ceea ce a ajuns religia in zilele noastre. Nu-i de mirare ca nimeni nu mai vrea religie.
„Spiritual, DA, dar nu si religios !”
Intr-un fel, e cat se poate de justificat acest strigat disperat al generatiei celui de-al treilea mileniu!
Observi, in lipsa acelei religii, care trebuie sa fie un mijloc de conectare cu Acel CINEVA Mai Presus Decat Mine, fiecare om si-a creat pana la urma religia lui, dupa imaginatia sau preferintele proprii, ori a anulat cu desavarsire orice idee de religie, ca fiind ceva rau , care ne constrange sau ne incorseteaza spiritualitatea.
Intoarcerea spre spiritualitate, trebuie sa se asocieze cu religia. Dar, repet, nu cu acea religie institutionalizata, plina de ceremonii, traditii, dogme, si obiceiuri,structurate parca sa-i faca pe oameni neinstare sa se realinieze cu Dumnezeu.
Nu e de mirare ca milioane de oameni aleg sa sa realinieze azi cu natura si cu elementele ei : cu pietre, cu copaci, cu ape, cu un munte, cu un freamat al codrului,sau cu un foc, in cautarea lor dupa Divinitate – toate acestea fiind mai degraba o versiune moderna a unui paganism antic. Elementele naturii, ne pot sugera ceva spiritualitate , dar ele nu pot lua locul adevaratei Surse Universale de spiritualitate.
Dumnezeu deci trebuie sa fie destinatia cautarilor noastre, iar religia trebuie sa fie calea care sa ne conduca spre spiritualitate. Voi largi si documenta in eseurile viitoare toate afirmatiile privind relatia dintre spiritualitate si religia autentica, care vine de la Dumnezeu.
Nevoia noastra de azi este intoarcerea la religia originara, simpla, Biblica, la cararea spre spiritualitatea Celui Infinit.
In realitate, numai religia care vine de la Dumnezeu, ne poate conduce la Dumnezeu!
PE DATA VIITOARE !
Octavian Cureteu
