Tărâmurile fermecate – plăsmuiri ale Împărăţiei lui IsusDacă stai o clipă şi observi zborul neobosit al păsărilor către lumea cealaltă, în eschivarea lor faţă de frigul iernii, şi în dorul spre o ţară mai bună, vei constata că Dumnezeu a plămădit în noi oamenii, un vis, o cutezanţă care nu se năruie înaintea niciuneia dintre găselniţele şi fantasmagoriile (imaginaţie) marilor filozofi, sociologi sau alchimişti (alchimie: ”ştiinţă ocultă care îşi propunea prefacerea metalelor ordinare în aur şi aflarea elixirului vieţii”).
Paulo Coelho, celebrul autor brazilian mărturisea în prefaţa operei sale Alchimistul, că a cheltuit unsprezece ani din viaţă studiind alchimia, în speranţa că va descoperi elixirul tinereţii fără bătrâneţe, ca să scape de disperarea ce i-o provoca teama de moarte. Aşa a început căutarea acelui lichid magic, care poate să perpetueze viaţa. Şi încă continuă să-l caute, cine ştie pentru câtă vreme.
De la elevarea grădinilor suspendate ale Semiramidei din Babilon şi până la oraşul de vis construit pe premisele legendarului Walt Disney – Celebration, la tărâmul magic Neverland al lui Micheal Jackson, umanitatea însetată de a-şi găsi sensul şi beatitudinea în acelaşi colb al vremelniciei, a proiectat şi cosmetizat cu artificiile unui tărâm de senzaţie, o lume mai bună. O lume ”celestă”, în care emulaţia fiecărui rezident este de a scăpa de moarte.
Celebration – oraşul de vis de la Disneyland
EPCOT provine de la Experimental Prototype Community of Tomorrow (Experiment al Prototipului Comunităţii de mâine). Proiectul avea în vedere construirea unui oraş futurist (de viitor) american ca habitat al unei comunităţi speciale.
La 8 km de Disney World ( lumea Disney situată în Florida, S.U.A) avea să fie inaugurat proiectul Celebration în 1996, oraş ce urma să aibă o comunitate de 20.000 de locuitori. Totul a fost pregătit cu lux de amănunte. Chiar şi condiţiile metereologice se doreau a fi sub control în orice moment prin intermediul unei umbrele gigantice menite să-i apere pe cetăţeni de ploaie. ,,Aici este un loc unde vecinii îşi salută vecinii în liniştea serilor de vară, un loc care te poartă pe axa timpului la vremurile memoriale ale inocenţei; pe aceste meleaguri poţi culege mere de culoarea caramelului, aici găseşti fortăreţe secrete’’ (http://www.americansc.org.uk/Online/Celebration.htm).
Construcţia nu este decât o extindere a tărâmului fermecat de la Disneyland, care se pliază perfect pe visul peren american de a începe o altă viaţă, una mai bună. Şi unde te poţi simţi mai acasă decât într-un habitat unde toţi oamenii îţi zâmbesc, străzile sunt ticsite de shoping-uri cu ciocolată, bomboane şi îngheţată şi unde totul e de un verde fantastic, exact ca într-o lume de basm. În lumea lui Mikey Mouse, Bamby, sau Albă-ca-Zăpada, nu doar sentimentele vizitatorilor sunt manipulate cu măiestrie. În aceeaşi măsură, angajaţii sunt subiecţii unei asemenea strategii de ordin afectiv, deoarece sunt obligaţi să emane o neabătută fericire şi să rămână cu zâmbetul pe buze oricare ar fi intemperiile.
Prin interesul pe care îl acordă educaţiei, tehnologiei, sistemului sanitar şi simţământului apartenenţei, această lume încearcă să combine stilul lui Walt Disney (părintele desenelor animate) cu o perspectivă plină de speranţă a viitorului.
Situaţia pare perfectă dacă privim lucrurile doar la suprafaţă. Vorba unui autor creştin care spunea că: suntem de treabă până când ajung oamenii să ne cunoască. Posibilitatea de a locui într-un asemenea Eden croit de mâna omului nu este aşa de ieftină. Este un loc al oamenilor bogaţi.
Experimentul s-a dovedit a fi un eşec. În realitate, această comunitate nu este decât un grup exclusivist de rezidenţi americani albi. Alte grupuri au refuzat să facă parte din acest proiect, fie au fost, după cum s-a întâmplat cu săracii şi cu oamenii străzii, refuzate. Nemulţumirea unora dintre locuitori este vădită, ceea ce demonstrează că administrarea viitorului nu este aşa de simplă pe cât poate să-şi fi închipuit compania Disney (Derek Tidball, Evanghelia după McDonald’s, 43-44).
Ranch-ul (tărâmul) Neverland
Această proprietate (de la engl. ranch) a devenit cunoscută datorită faptului că a fost reședinţa de distracţie a lui Michael timp de mai multe decenii. A fost denumită Neverland (tărâm de vis) după numele insulei mirifice din povestea lui Peter Pan, un băiat care nu s-a maturizat niciodată. Acest parc de distracţii este înfrumuseţat prin prezenţa mai multor obiective care îi conferă o aură de poveste: un ceas făcut din flori, numeroase statuete de copii şi o grădină zoologică cu maimuţe, elefanţi şi şerpi. Tot aici poţi găsi două căi ferate cu trenuri pentru copii, un carusel, păianjeni, dragoni de mare, maşinuţe cu bară de protecţie şi o mulţime de alte atracţii.
În 2006, 16 ha din această proprietate californiană au fost consumate de foc. Din cauza debitelor uriaşe de 300 de milioane de $, ”paradisul copiilor” aşa cum a fost denumit, a fost cedat unei firme americane, Michael fiind nevoit să locuiască departe de visul său. Odată cu moartea subită a lui Michael Jackson, presa a pretins că megastarul va fi înmormântat aici (fapt irealizabil deoarece este ilegal), devenind ulterior un loc de pelerinaj pentru fani aşa cum este Graceland-ul pentru adoratorii lui Elvis Presley. Proiectul s-a transformat într-o o mare utopie, Michael nevoit fiind să uite de tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte.
Punţi false de adaptabilitate la şocul viitorului
Lumea ştiinţifică a pus la cale mai multe strategii de a putea trece cu bine peste orice dimensiune necunoscută care ar putea aparea în viitorul apropiat asupra noastră. Se vorbeşte despre roboţi (ex: cyborgii de la Disneyland) care sunt nişte umanoizi ce seamănă izbitor de mult cu oamenii. Pot zîmbi, râd, se strâmbă, simulează frica, bucuria şi o altă gamă largă de emoţii. Construiţi din plastic translucid, care, după cum spunea un reporter, ”pot face orice, în afară de a sângera”, roboţii aleargă după fete, cântă la instrumente, trag cu pistolul şi par atât de reali încât vizitatorii la început se sperie, se dau în lături, reacţionând ca şi când ar avea de-a face cu fiinţe umane adevărate.
Renumitul sociolog American Alvin Toffler propunea aceste invenţii ale supraindustrialismului ca fiind pilonii de bază ai ceea ce el numea ”strategia pentru supraviţuire”. Este oare posibil ca în viitor în timp ce vom sta la rând într-o bancă (şi cine ştie cât de mult vom mai avea parte de cozile interminabile având în vedere noua tehnologie de plată direct de pe card pe Internet) să ne punem întrebarea dacă persoana de la ghişeu este o doamnă drăguţă sau un robot zâmbitor, plin de sârme electrice? (Alvin Toffler, Şocul viitorului, 163).
Clonarea este o altă punte aruncată doar celor cu buzunarele înţesate de bani, pentru a putea face faţă unui viitor imprevizibil, şi mai ales morţii. De altfel, acest tip de viitor ar putea fi calificat ca unul superparţial, în care logo-ul este vechea zicală evoluţionistă din ecosistem: ”cel mai tare supravieţuieşte”. Şi cu mine, omul de rând, ce se va întâmpla? Voi fi veriga slabă a acestui lanţ trofic şi atrofiat de puterea celor mari? Ştiu, sunt sortit, şi ce bine! să cred că am o şansă în plus de a mă agaţa cu nădejde de speranţa de dincolo, a unei lumi mai bune. Dacă nici nu visăm la clonare sau suntem categoric împotriva ei, aceasta trecând de mult graniţele bioeticii, poate ne gândim măcar să avem parte de un implant cu celule stem, pentru a ne vindeca anumite malformaţii, sau măcar o măsea pierdută demult. Dar costă! Şi nu puţin!
Împărăţia Cerurilor – dincolo de orice imaginaţie
Aceste proiecte în sine nu sunt rele, însă motivaţia care stă în spatele lor nu este una corectă. Biblia ne spune că suntem călători pe acest pământ, iar patria noastră este în ceruri. Cioplind cu măiestrie pentru a modela o lume doar pentru a încânta simţurile s-a dovedit un fiasco total. Nu neg valorea intrinsecă a lucrurilor care ne înconjoară. Cerul va fi un loc imbelşugat, plin de splendori. Cu toate acestea, miza izbăvirii noastre este cu totul alta. Nici nu propun o lume a sărăciei absolute, a monahismului debusolant, de dragul mânturii.
Împărăţia lui Dumnezeu este pentru oricine. Rasismul nu îşi are locul acolo, abuzul emoţional sau moartea. Interpretările romantice ale trecutului Şi proiecţiile optimiste ale viitorului specifice modului de gândire Disney slujesc, fără dar şi poate, sustragerii din prezent. Se întâmplă la sfârşitul unui film ori la ieşirea dintr-un magazin, ca ziua de astăzi să aibă urâtul obicei de a-şi face din nou, în mod agresiv, simţită prezenţa. Vraja se destramă ca în poveste. În cu totul alt orizont se situează Împărăţia lui Isus. Ea presupune în primul rând eradicarea răului, nu cosmetizarea lui, pentru a reuşi să-l iubim. Aceasta înseamnă schimbarea atitudinii noastre care formează firea pământească Şi apoi transformarea naturii psihosomatice.
Toate aceste simulacre ale Cerului nu fac altecva decât să se ancoreze în viitor, căutând să ne lumineze calea, clădind comunităţi ale zilei de mâine. Nici Disneyland, Celebration, Neverland, clonarea, cyborgii sau OZN-urile nu ne vor putea izbăvi din ultimul destin al omenirii. Mi-e drag Mickey Mouse, dar nu mă poate mântui! Şi ce nevoie avem de tărâmuri fermecate, se întreba retoric Derek Tidball, de vreme ce hotarele Împărăţiei lui Isus ne sunt oricând deschise? Isus spunea că Împărăţia s-a apropiat de noi şi se ia cu năvală. Încă mai peregrinăm în Împărăţia harului, în timp ce Împărăţia slavei este la orizont. Priveşte spre cer! De acum poţi visa cu ochii deschişi!
Daniel Niţulescu
