Vrem sa-L vedem pe Isus
CUPRINS:
1. Deschidere 42/52 Departe-‘ntro iesle
2. Rugăciune
3. COR – 4 Astăzi s-a născut Hristos
4. Versuri – Rugă sub icoană –
5. Prezentare –
6. COR – 15 Pentru noi venit
7. Tema I – La împlinirea vremii –
8. Versuri – Ultimul colind –
9. Tema II – Unde S-a născut Isus –
10. COR – 23 Colind
11. Versuri –
12. Tema III – Vrem să-L vedem pe Isus –
13. Versuri –
14. COR – 32 S-a născut Hristos
15. Încheiere –
16. Închidere 13/100 O, ce veste minunată!
17. Rugăciune
18. COR – Într-un staul
19. Sărbătoriţii lunii decembrie
20. DUET – O, noapte sfântă
21. Postludiu – ieşire
NOI AM VĂZUT STEAUA LUI
Noi am văzut steaua Lui
prin grosimea imensă a timpului
de pe podul harului,
Am zărit darul nemeritat
al făgăduinţelor Sale.
Printr-o spărtură în cer
am văzut Mielul Divin
pe păşunile arse ale Betleemului.
Roată în jurul patimilor noastre
Am văzut prin zarea depărtării
fructul de lumină răsărit
din sămânţa făgăduită femeii…
Noi am văzut steaua Lui
ca pe o torţă în Univers
Şi călăuziţi de razele ei
ne îngropăm în spatele nopţii
omul cel vechi.
Lumina sa caldă
ne arată ieslea şi crucea
ca pe nişte unelte de arhitect.
Din firele de lumină ale astrului
ne ţesem trupul cel nou,
Facem funii pentru urcuşul
marelui munte al sfinţirii…
Se citeşte Ioan 12,20.21
Bat clopotele Universului şi sunetul lor prelung străbate spaţiul „anilor lumină”, anunţând împlinirea vremii. Clepsidra timpului, răsturnată de o nouă eră, strecoară primul bob de nisip peste întinderile platoului calcaros al tării făgăduinţei.
Sămânţa femeii, ascunsă în taina întrupării, se pregătea să răsară asemenea unui lăstar care urma să iasă dintr-un pământ uscat. Bobul de grâu ce avea să devină „Pâinea vieţii”, fusese aruncat în brazda nevoilor lumii.
O lume obosită de atâta aşteptare, bâjbâia nedumerită printre sutele de forme ce-şi pierd orice valoare. O privelişte de slavă suspendată deasupra colinelor Betleemului, ştergea din mintea oamenilor „umbra lucrurilor viitoare” lăsând să se deruleze încet sulul cărţii în care era scris despre El.
Divinitatea a fost învăluită în corp omenesc. Un trup a fost pregătii din veşnicii, ca noi să putem să-L primim ca Fiul lui Dumnezeu şi Fiul omului. Dar cine a crezut în ceea ce ni se vestise? Câţi au privegheat în noapte, cu ochii aţintiţi spre răsplătire?
Şi câţi au străbătut deşertul unei lumi prăfuite de păcat ca să vadă pe Fiul împăratului de curând născut!…
Astăzi când întreaga creştinătate îşi întoarce privirile către locul naşterii Mântuitorului, să ne alăturăm şi noi celor ce vor să vadă pe Isus.
„Când a venit împlinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său… După ce S-a născut Isus în Betleemul din Iudeea, în zilele împăratului Irod, iată că au venit nişte magi din răsărit la Ierusalim şi au întrebat: ‘Unde este împăratul iudeilor de curând născut?'”
În fiecare an, cu prilejul naşterii Mântuitorului, nu doar nişte magi prăfuiţi de atâta drum din răsăritul lumii, ci peste un miliard de creştini de pe toate meridianele pământului îşi îndreaptă paşii şi inimile lor spre Betleem. Ajunşi în acea tară dorită, în privirea fiecărui pelerin se citeşte aceeaşi întrebare: „Unde S-a născut Împăratul iudeilor?”
Drumul de la Ierusalim spre Betleem, începe de la poarta Iafe si lăsând în stânga culmile împădurite ale Sionului, continuă pe lângă Hebron, locul unde se odihnesc patriarhii, până când ajunge într-un orăşel mic aşezat între două coline simetrice.
Betleemul – Efrata, ţinutul seminţei lui Iuda, în care a locuit Boaz şi Rut, rădăcina lui David, locul unde a fost plantată sămânţa făgăduinţei – Isus ! Pelerinul curios se strecoară cu greu spre piaţa oraşului dornic să vadă pe „pruncul” Isus. Oameni de toate rasele, bogaţi sau mai puţin avuţi. tineri şi copii se opresc să vadă pe Isus pictat pe o bucată de lut ars sau ţesut cu îndemânare pe o carpetă viu colorată. Apoi, dornic să nu uite chipul nevinovat al pruncului din iesle, cumpără câteva icoane mulţumit că a găsit pe cel mai „autentic” Isus…
Ce iluzie !… Ce durere !… Dacă în zilele când S-a născut Isus, nu ştia nimeni din acel orăşel şi nu se agita nimeni să-L vadă, astăzi când peste un miliard de oameni aglomerează străzile înguste ale Betleemului, dornici să vadă pe Isus, ne întrebăm: îl vor găsi oare?…
LA IESLEA TA
E noapte… Cerul plin de stele
Aruncă raze pe pământ,
Şi stau şi mă gândesc că ele
La fel au luminat si când
În iesle Te-ai născut…
Cum magii au venit la Tine
Să ţi se-nchine ţie Doamne,
Aşa şi eu vin să mă-nchin.
Primeşte-al meu încet suspin
Isus, la Tine vin !
Primeşte-mă aşa cum sunt;
Şi inima-mi cea rea
Să o transformi prin voia Ta,
E tot ce aş putea a-(i da;
Azi vin la ieslea Ta !
Am pribegit mult în păcat
Prin neguri şi necaz
Dar vin la Tine Doamne, azi.
Primeşte pe un biet pribeag
Pe care l-ai salvat.
La ieslea unde Te-au primit
Din cer când ai venit,
Acolo vin să mă închin…
Primeşte-al meu încet suspin
Căci iată Doamne, astăzi vin !
Cine ajunge la Betleem este dornic să vadă locul în care S-a născut Isus. În înţelepciunea Celui Atotputernic, locul exact n-a rămas însemnat; dar omul în dorinţa de a-şi aminti evenimentul acesta, a fixat totuşi un loc pe care a fixat o monumentală amintire – Biserica Natalităţii. Şi asaltată de milioanele de pelerini adunaţi în jurul ei ca să pătrundă în interior, aceasta devine pentru mulţi o încercare a răbdării.
Intrarea se face pe o uşă joasă şi îngustă încât poate pătrunde doar un singur om şi el nevoit să-şi plece capul. După intrare, în biserică se deschide o sală imensă susţinută de coloane de marmoră roşie. Odată intrat, pelerinul caută intens cu privirea să descopere locul unde S-a născut Isus. După ce urcă câteva scări şi apoi coboară pe una din cele două intrări, ajunge la grota unde se presupune că se află staulul.
În sfârşit, se zăreşte o grămăjoară de paie proaspete, câteva scutece impecabil de curate, o păturică brodată cu fir de aur acoperind trupul unui „prunc de ipsos”, executat de cea mai măiastră mână… Aşadar, pelerinul atât de cu¬rios, şi-a văzut împlinită ţinta acestei călătorii.
Bucuros îşi aduce darul său aruncând în visteria templului banii din buzunare, brăţări le de la gât, inelele de aur din degete, ceasurile electronice de la mână, fericit că a putut vedea locul în care S-a născut Isus.
Retrăgându-se spre ieşire, urmaşul de astăzi al lui Isus, simte sudoarea rece a unei întrebări: „Chiar aici S-a născut Isus?” Unde este jertfa Betleemului?
Atunci când păstorii şi magii au venit să vadă Copilul Sfânt, L-au găsit într-un grajd singur, doar cu Iosif şi Măria. Dar astăzi, când Pruncul nu mai este, monumentalul „grajd” este înconjurat de milioane de pelerini. Închinătorii cei sinceri de astăzi se pleacă în fata pruncului Isus din adâncul sufletului lor, dar toţi aceia care intră să privească ieslea, se pleacă datorită uşii joase şi strâmtă de la intrarea în biserică. Formală şi ireală plecăciune!… în fata unei săli atât de imensă şi atât de bogat ornamentată, cum poţi pricepe umilinţa naşterii lui Isus? Într-un staul atât de curat şi frumos amenajat, pentru câţi n-ar fi o cinste să se nască astfel?! Poate acest simbol al „pruncului de ipsos” să-ţi deschidă ochii ca să vezi pe Acela care „n-avea nici frumuseţe, nici strălucire !”…Totuşi, în inima pelerinului sincer, fascinat de cele văzute, dăinuie aceeaşi dorinţă: „Vreau să-L văd pe Isus!”
R U G A
Dacă, rătăcind în întuneric
mi-ai aprins pe cer steaua mea,
Dacă descurajat văzându-mă,
Tu ai rupt pânzele de lacrimi
şi mi-ai învăluit liniştea;
Dacă în jalea ce mă însoţea,
ai făcut să aud cântecul îngerilor;
Dacă ştiindu-mă zdrobit şi singur,
ai coborât până la mine
din ceru-ţi plin de stele;
Doamne, întăreşte-mi piciorul
să pot alerga spre staul.
Nu-mi stinge steaua
până ce ochii mei nu Te-or vedea,
şi inima nu Te-o primi;
Nicicum n-am să mă laud arătându-mi darurile,
sau desfăşurându-mi neprihănirea.
Ci, voi striga cu ultime şi omeneşti puteri;
„Iată-mă sunt al Tău
şi doresc pe veci să rămân al Tău…”
Iar Tu, prin surâsu-ţi divin,
să te bucuri că rn-ai creat.
Că astăzi cu Tine, pot fi curat
Şi-n veci de veci în ceruri salvat!…
Dincolo de poarta Edenului, omul îngenuncheat de povara păcatului a pierdut una din cele mai necesare posibilităţi – aceea de a avea pe Creatorul său. Şi de atunci, omul cu ochii săi fireşti este nevoit să-ntrezărească printre lumini şi umbre, planul eliberării Sale din robia păcatului. Lui Dumnezeu I se făcu milă de el şi-i oferi în dar, printre simboluri şi forme, pe Cel chemai să mântuiască pe poporul Său. Ascuns în rugul aprins sau învăluit în stâlpul de nor, în viţelul îngrăşat ca dar de mâncare, sau în mielul fără cusur mistuit pe altarul arderilor de tot, Cel destinat să zdrobească al şarpelui cap, S-a născut în Betleemul din Iudeea. Dar, câţi L-au văzut şi câţi au crezut ce au văzut?!
• Pentru cei din mijlocul cărora „creştea şi Se-ntărea”, Isus nu era decât… Fiul lor.
• Pentru vecinii şi locuitorii orăşelului Nazaret, tinerelul acela nu era decât fiul tâmplarului.
Nici măcar ucenicii invitaţi să vină să vadă pe Mesia, nu vedeau mai mult decât atât…
• Natanael atunci L-a văzut, a rămas dezamăgit: „Cum poate omul acesta care poartă semnele sărăciei şi umilinţei să fie eliberatorul lui Israel?”
• Pentru Filip, a vedea pe Isus, nu era totul… ci „arată-ne pe Tatăl şi ne este de-ajuns”.
• Pentru ucenicul Toma, cel frământat de îndoieli, minunea învierii Lui era înţeleasă doar când va pune degetul…
• Pentru inimosul Petru, a vedea pe Isus dat la moarte, însemna moartea lui, dar îndată ce a intrat în curtea templului, a închis ochii ca să nu fie dat de gol.
• Iuda, ucenicul ce avea grijă ca săracii să nu ducă lipsă, nu vedea în Isus decât preţul a treizeci de arginti…
Iar pentru mulţimea ce se îmbulzea în jurul Său?! Oare cum Îl vedeau ei pe Isus?
– Cei flămânzi – omul care ne dă pâinea cea de toate zilele.
– Cei bolnavi – cel ce ne vindecă toate suferinţele.
– Cei săraci – cel care ne-a făgăduit împărăţia Cerurilor.
– Pentru Neamuri – samariteanul milos…
Dar pentru noi? După aproape două mii de ani, când praful uitării s-a aşezat pe lentila credinţei şi când aparent, făgăduinţele revenirii întârzie a se împlini, cine mai poate spera să vadă pe Isus?
Astăzi se fac eforturi susţinute ca ceva palpabil să descopere pe Isus.
Arheologia, istoria, filozofia au reuşit să descopere ceva; un Fiu al omului care a trăit cândva, la început de eră, un învăţat al vremii Lui, un filozof, un medic cu puteri magice învăluit în taine de discipolii Săi. Doar atât…
Totuşi, astăzi când lumea bâjbâie printre sute de religii căutând religia lui Isus, astăzi când lumea aşteaptă să-L vadă aici sau dincolo, astăzi când a sosit timpul ca Fiul omului să fie proslăvit, înălţăm această implorare stăruitoare: „Vrem să vedem pe Isus !”…
AM GĂSIT PE ISUS
O, iartă-ne ! O. iartă-i pe cei greşiţi
Că ţi-am făcut procese prin istorii,
Ţi-am interzis aproape să exişti,
Te-am îmbrâncit la porţile erorii;
Dar harul Tău ne-a căutat, plângând,
Iubirea Ta, tânjea să ne găsească…
N-ai mai găsit o iesle pe pământ,
O inimă, măcar să Te dorească;
Ni-e sufletul în stare de urgentă,
Prin secolul cu stările febrile,
Şi toate căutările-s înfrânte
În zbaterea luminii către Tine.
Ni-e sufletul în stare de urgentă
Prin secolul cu stările febrile,
O, vino Tu, aşa cum nu se poate
În cercetarea vieţii prin lentile.
De lângă cei ce-au căutat trudind.
Şi ţi-au făcut atâtea diligente.
Deschide Tu şi gândul umilit
Şi inima închisă în licenţe !
Acum cât încă nu e prea târziu
Să sară-n hohot ultima vocală;
Ah, Doamne, Doamne Te-am găsit!
De-atâta vreme-am bâjbâit pe-afară…
Şi-ntregul cer era de mine ocolit,
Că-n toată alergarea către Tine
Abia atunci, Isuse Te-am găsit
Când pe genunchi privindu-Te m-am prăbuşit
Ca să mă lupt cu vrerile din mine…
Nu mă mai zbat să pot rămâne eu !…
Tenace, taie-mi vorbele ostile,
Şi dă-mi surâsul scump, născut din Dumnezeu.
Ca să te simt în inimă şi-n gând.
Să fiu un altul, cu Tine, spre cel mai mare bine.
Din epopeea tristului pământ…
Căci lichidat este de-acuma litigiul meu cu mine.
Şi din iubirea ce astăzi am aflat.
Ca revărsată dintr-o nouă viată.
Să vadă tot pământu-nourat.
Că inima-mi s-a luminat la faţă…
Dacă unii L-au văzut în simboluri şi forme, dacă alţii L-au văzut în trup, iar astăzi peste un miliard de oameni pot vedea locurile Lui natale, iată că şi pentru noi cei prezenţi a fost dată o făgăduinţă: „Ferice de cei care n-au văzut şi au crezut”, în timpul acesta din urmă Dumnezeu a chemat o rămăşiţă de oameni pentru a prezenta lumii pe Isus.
Dispunând de toată lumina şi având acces la toată puterea dată ucenicilor în camera de sus, mişcarea adventă este chemată la o solemnă lucrare: lumea trebuie să vadă pe Isus în viata noastră. Dar cum se va realiza aceasta?
1. Atunci când tu şi eu vom recunoaşte că există un singur Dumnezeu adevărat, cel care ne-a scos din robia păcatului, iubindu-L din toată inima şi cu tot cugetul. Atunci, lumea va vedea pe Isus.
2. Când noi, făptura mâinilor Sale, nu vom pleca genunchiul în fata altei creaturi şi nu ne vom lipi inima de realizările noastre, atunci lumea va vedea pe Isus.
3. Când tu şi eu, fiinţe inteligente şi morale, nu vom dispreţui Numele Domnului prin rugăciunea fariseului de la templu; atunci… lumea va vedea pe Isus.
4. Când ne vom aduce aminte de Creatorul nostru şi de ziua binecuvântată a Sabatului, oprindu-ne piciorul în ea, nesatisfăcându-ne gusturile. Dacă această zi va fi desfătarea ta, slăvind şi cinstind pe Domnul şi dacă ca va fi semnul de recunoaştere între tine şi El, atunci… lumea va vedea pe Isus.
5. Când tu şi eu, plămădeala tainică a unirii, vom cinsti pe părinţi în toate zilele pe care le va da Domnul, atunci… lumea va vedea pe Isus.
6. Când fiecare din noi, astăzi un ostaş în războiul nervilor nu vom mai trage asupra nimănui cuvinte mortale şi nu vom mai condamna nimic care să degradeze templul Duhului Sfânt, atunci… lumea va vedea pe Isus.
7. Când tu şi eu, tulburat de privirea seducătoare a Dalilei, nu-i vom mai întinde niciodată braţul rămânând credincioşi jurământului făcut iubirii, atunci… lumea va vedea pe Isus.
8. Atunci când noi, cei cărora nu le lipseşte nimic, nu vom ascunde în nici o împrejurare mantaua de Sinear încercând să îngropăm în cortul nostru lucruri ce nu ne aparţin, atunci… lumea va vedea pe Isus.
9. Când, încercaţi de ispite, nu vom mai ascunde adevărul, gândind că şi tăcerea este un răspuns, înşelând astfel pe aproapele nostru, atunci… lumea va vedea pe Isus.
10. Când tu şi eu nu vom mai stimula apetitul, tânjind
după mieluşeaua săracului sau după ciorba de linte a fratelui nostru, atunci lumea va vedea pe Isus.
Zece motive prin care lumea poate vedea pe Isus! Zece expresii ale iubirii lui Dumnezeu care invită pe oricine să creadă în EI „şi să nu piară ci să aibă viată veşnică”. Astăzi, când întreaga creştinătate trăieşte bucuria unei nopţi în care Isus a fost dăruit în ieslea Betleemului, să privim spre cadranul timpului care indică ultimul ceas, ultimul minut al istoriei.
În curând va fi cea din urmă noapte, în care un glas va face să se clatine cerul şi pământul: „Dumnezeul nostru vine şi nu tace, înaintea Lui merge foc mistuitor. El cheamă cerul de sus şi pământul ca să judece pe poporul Său”. Oare cine va putea privi faţa Lui? Cine va sta în picioare înaintea Lui?
Doamne, Tu care ţii legământul şi făgăduinţa dată copiilor Tăi, Tu care dai îndurare celor ce Te iubesc şi păzesc poruncile Talc, ia aminte Doamne la rugăciunea sufletelor noastre. Vrem să vedem mai repede pe Urzitorul mântuirii noastre ! Vrem să vedem faţă-n faţă pe Răscumpărătorul nostru ! Vrem să-L vedem grabnic pe Isus !
RUGĂ SUB ICOANĂ
S-aşterne iar colindul peste lume
Şi clopotele plâng a noapte de Crăciun.
Se cântă despre magii călători spre soare-apune
Şi despre ieslea primitoare din cătun.
Miroase iar a smirnănă şi tămâie.
Şi curge aur peste amintiri de Betleem,
Sen-dreaptă pelerini spre ţărm de Galilee;
E înc-odată noaptea când păstorii nu se tem.
Ţi-aprindem Doamne, lumânări pe sub icoane,
Şi-mpodobim copaci nevinovaţi cu jerbe de lumini.
Ţi-aşternem închinarea noastră cu piroane
Dar nu Te aştepta să fim cuminţi şi buni.
Vom spune poate şi de astă dată, poate, glume
Să fie sărbătaore mai nebună ca oricând.
Ce dacă este tot mai iarnă peste lume,
Nu-i treaba noastră dacă vii, sau când.
Noi Te iubim, aşa, de moştenire,
Purtăm din tată-n fiu acelaşi sfânt nărav.
Şi colindăm mereu pios întru neştire
Cu-acelaşi gând străin de pământean bolnav.
De când ne ştim nu s-a-ntâmplat nici o minune,
Parcă nu vrei să ni Te naşti de sărbători.
Poate suntem prea ocupaţi de noi, de lume
Poate ni-i inima prea goală de dor şi de comori.
Dar, Te rugăm, în clipa asta de-nchinat înzăpezit,
Nu trece ca străin prin moartea noastră vie!
Trezeşte-ne colindul adormit şi-mpotmolit
Şi fă-ne sărbătoare doar spre-mpărăţie!
Coconcea T. Octavian
Sursa: www.cercetatiscripturile.org
